Ramona Lee Soo-Jun – povestea din spatele Drive Me to the Moon

  Dragă Ramona, ne bucurăm tare mult să te avem alături de noi! Suntem mândre să vedem o autoare de-a noastră lansând o carte nouă în Marea Britanie. Cum te simți în aceste momente și ce înseamnă pentru tine susținerea venită de acasă?

Ramona Lee Soo-Jun: „Acasă” este un termen greu de definit pentru mine, lucru despre care vorbesc și în Drive Me to the Moon. Sunt recunoscătoare pentru susținerea venită de oriunde din lume și mă bucur în mod special să văd că persoane care au fost sau sunt în situații similare cu cele descrise de narator în carte se regăsesc în poveste și se simt văzute.

  Mă bucur mult și să pot lansa un roman în limba engleză care să aducă în literatura occidentală o perspectivă românească și est-europeană. Este o reprezentare pe care simt că o vedem încă prea puțin în literatura din Vest.

  Din descrierea oficială a romanului Drive Me to the Moon, am simțit un ritm alert, plin de tensiune, dar și o doză generoasă de umor negru. De unde a pornit ideea acestei povești și la ce să ne așteptăm?

  Ramona: Ideea a pornit de la anumite teme și subiecte care mă preocupă de mult timp. Sunt atât de multe lucruri despre care mă întreb, de la felul în care sunt văzuți imigranții est-europeni de a doua generație în lumea occidentală, până la nebunia prin care trec mulți tineri în prezent: își pierd locurile de muncă, în timp ce costul vieții crește, iar presiunile asupra unei întregi generații devin din ce în ce mai absurde.

  Am multe întrebări și, evident, nu am răspunsuri la toate. Am și multe frustrări pentru care nu știu încă ce soluție există. Cred că, la fel ca naratorul, un prim pas este să vocalizezi aceste lucruri, fie prin umor negru, fie prin furie. Important este ca discuțiile despre aceste teme să continue, chiar dacă nu avem întotdeauna răspunsurile.

 Cartea aduce în prim-plan un om împins la limită, într-o lume în care ai senzația că toate ușile se închid. Cât de greu ți-a fost să îmbini suspansul cu satira socială și ce crezi că îi împinge pe oamenii din ziua de azi spre un astfel de punct de ruptură?

 Ramona: Viața în sine este uneori o comedie tragică, așa că să pun toate aceste trăiri pe hârtie nu a fost chiar atât de complicat. Am încercat să iau anumite gânduri pe care cred că mulți dintre noi le avem și să le duc la o extremă ridicolă și, uneori, chiar violentă.

 Este, într-un fel, sentimentul pe care îl are o întreagă generație. Că ai făcut și faci tot posibilul să îți construiești un viitor, dar toate constrângerile din prezent fac lucruri aparent banale (să ai un loc de muncă stabil, să îți cumperi o proprietate sau să îți crești copiii) să pară aproape ca un univers paralel, de neatins.

  Ai un parcurs literar absolut impresionant până la această vârstă. Cum simți că te-a maturizat acest proiect față de tot ce ai scris până acum și cum a fost, de fapt, drumul publicării direct în Marea Britanie?

 Ramona: Am început acum câțiva ani să-mi traduc cărțile în engleză și cu timpul, sper că mi s-a îmbunătățit și engleza. Traducerea unui roman este grea, cel puțin pentru mine. Să îl scriu direct în limba engleză mi se pare, surprinzător, mai ușor.

 Drive Me to the Moon mi se pare că funcționează foarte bine în limba engleză și sper că am reușit să surprind spiritul londonez al naratorului. Cred că, înainte să pot scrie povestea, a trebuit să trec eu însămi prin anumite situații, să observ ce se întâmplă în jurul meu și să las toate lucrurile astea să se adune. Într-un fel, cred că mai întâi am trecut eu prin procesul de maturizare, iar cartea a venit apoi, ca o consecință firească a tuturor acestor experiențe.

  Trăind în mai multe culturi și cunoscând pe propria piele experiența de a fi departe de casă, cât din trăirile tale s-au strecurat în atmosfera poveștii?

 Ramona: Ideea de a nu avea neapărat „o casă”, dar de a-ți dori totuși să fii acceptat acolo unde te afli în prezent, este o trăire pe care am cunoscut-o personal și despre care știu că este familiară multor oameni aflați în situații similare.

 Se vorbește mult în literatură și în media despre reprezentare, dar nu simt că europenii de Est sunt reprezentați suficient. Așa cum spune și naratorul în carte, est-europenii sunt adesea văzuți ca fiind „albi”, deci ca un grup care nu are nevoie de reprezentare sau sprijin. În același timp, suntem „albi, dar altfel de albi” și, în multe contexte, ajungem totuși să fim dați la o parte. Cred că se vorbește prea puțin despre această zonă de mijloc.

  Chiar dacă romanul apare acum în limba engleză, noi te susținem cu tot dragul și suntem extrem de mândre de tine. Spre final, am fi curioase: cu ce stare ți-ai dori să rămână cititorul când închide cartea la ultimul capitol? Ce așteptări ai de la această lansare și ce gând bun ai vrea să ne lași nouă, celor de acasă, care îți suntem alături cu atâta bucurie?

 Ramona: Sper ca cititorii să simtă un fel de ușurare pe măsură ce parcurg cartea. Uneori sunt lucruri pe care nu știi cum să le abordezi sau ai impresia că nimeni nu te ascultă. Sper ca, prin furia naratorului, cititorii să simtă și ei un fel de eliberare, poate chiar satisfacția de a vedea rostite cu voce tare lucruri pe care le-au simțit, dar pe care nu au știut cum să le exprime.

  La final, este posibil să rămână cu și mai multe întrebări decât răspunsuri. Romanul nu încearcă să vină cu soluții pentru toate problemele despre care vorbește, ci își dorește să deschidă un dialog. Doar dacă vorbim despre ceea ce credem că este greșit putem începe, poate, să schimbăm ceva.

 Vă mulțumesc tare mult pentru susținere și mă bucur enorm că putem împărtăși momentul acesta împreună. Să ne auzim cu bine!

  Ramona, ne-a făcut mare plăcere să stăm de vorbă cu tine și să descoperim povestea din spatele Drive Me to the Moon. Ne bucurăm mult că am putut împărtăși momentul acesta cu tine și abia așteptăm să vedem cum va fi primit romanul. Iar pe 29 septembrie, avem un motiv în plus să sărbătorim împreună.