Seria Coleman Family Saga de Sandra Brown-O imbratisare in amurg, atunci cand si ingerii plang.
Îngerii vor plânge pentru frumuseţea iubirii.
Seria Coleman Family Saga, de Sandra Brown-O îmbrăţişare în amurg, atunci când şi îngerii plâng.
Sandra Brown, eh…puteţi spune siropeală, sau orice doriţi voi, dar trebuie să ştiţi că are şi cărţi bune, în special cele din genul romance suspense, şi cele câteva historical romance. Historical nu sunt decât 4 cărţi: Seria Coleman, Renegatul şi Focuri ascunse, mi-aş fi dorit să scrie mai multe de genul ăsta, pentru că, surprinzător o face bine. Sunt cărţi dezvoltate, chiar cu un grad complex, nu mai întâlnim siropeala clişeică din majoritatea romance-urilor ei, acele cărticele scrise parcă trase la indigo. Deşi câteva dintre ele au fost chiar bune şi mi-au plăcut, altele au fost slăbuţe, dar per total este genul de autoare care relaxează prin poveştile de dragoste scrise.
Prin Seria Coleman Family Saga, am fost încântată să descopăr o altfel de Sandra Brown, mult mai matură, mai deschisă către detalii, către istoric, către descrieri de locuri, principii de viaţă. O serie în care acţiunea, dragostea, răzbunările, crimele, poveştile de viaţă, secretele, şi chiar suspansul sunt bine definite şi creează o poveste, prima chiar emoţionantă, iar a doua are evenimente care te fac să ai un nod în gât să spui că nu vrei aşa, dar realizezi că asta a fost construcţia autoarei să rămâi cu sentimentul acela că nu vei uita cărţile niciodată, tocmai din cauza acelor evenimente petrecute.
Două poveşti de dragoste profunde prin simplitatea sentimentelor, secrete dureroase, destine împletite într-unul singur, şi emoţie de viaţă. Îngerii vor plânge pentru frumuseţea iubirii.
1. Sunset Embrace (1985) – Îmbrăţişare în amurg (Editura Miron)
2. Another Dawn (1985) – Chiar şi îngerii cad (Editura Miron)
1 Îmbrăţişare în amurg, de Sandra Brown
,,Doi proscrişi, Lidya Russell, o tânără femeie foarte frumoasă care fuge de un secret ruşinos şi Ross Coleman, un bărbat puternic cu un trecut întunecat, trăiesc o aventură plină de pasiune atunci când soarta îi face să se cunoască în convoiul de căruţe ce se îndrepta spre Texas.”
Fragment
Fruntea îi era imbrobonata de sudoare, dar se simţea mai bine acum,că nu mai avea copilul
-Doamnă, şopti el uşor, hei, doamnă, mă auzi?
Cu teamă, o scutură de umăr. Femeia gemu; capul ei se întoarse într-o parte, apoi reveni la loc.
Bubba nu mai văzuse niciodată un păr atât de frumos. Chiar şi aşa, plin de frunze şi rămurele, ud de ploaie, era frumos, cârlionţat şi oarecum sălbatic. Nici culoarea lui nu semăna cu ceea ce văzuse până atunci. Nu era
nici roşu,nici şaten, undeva pe la mijloc.
Scoase bidounul suspendat de gâtul lui cu o curea de piele şi îl deschise.
-Ţi-e sete?
Făcându-şi curaj, apasă gâtul de metal al bidonului pe buzele ei moi şi turna puţin. Imediat limba ei ieşi în afară şi linse lichidul de pe buze. Bubba o privea fascinat. Ochii femeii se deschiseră clipind, aţintindu-se vag
asupra lui. Fata văzu un băiat cu ochii larg deschişi, de vreo şaptesprezece ani, aplecat asupra ei, emoţionat. Părul din capul lui era atât de deschis încât părea alb. Era înger? Era în rai? Dacă da, atunci era ca şi pe pământ. Acelaşi aer, aceiaşi copaci, aceeaşi pădure plouată. Şi aceeaşi durere între picioare. Încă nu murise! “Nu, nu băiatule, pleacă. Vreau să mor”. Închise din nou ochii şi nu-şi mai dădu seama de nimic.
Speriat că femeia va muri şi simţindu-se complet neajutorat, tânărul se lasă jos pe pământul umed de sub copac. Rămase cu privirea aţintită pe faţa ei, până când auzi zgomotul făcut de părinţii lui, care-şi croiau drum prin vegetaţia deasă, ce se dezvolta năvalnic în acest început de vară.
-Ce-i toată povestea asta cu fata, de care bate câmpii Luke? îl întrebă Zeke Langston pe fiul sau mai mare.
-Vedeţi? V-am spus eu…spuse Luke, emoţionat, arătând cu degetul. Uitaţi-o.
-Daţi-vă la o parte să văd ce-i cu fata asta, spuse Ma, dându-i la o parte pe băieţi şi lăsându-se pe vine lângă fată.
Întâi, îi dădu la o parte părul umed de pe faţă.
-E drăguţă, nu? Mă întreb ce, Doamne, iartă-mă, o fi căutând aici singură.
……
–
Simţea o arsură puternică între pulpe; gâtul îi era uscat şi dureros. Îi era cald, şi o dureau toate. În jurul ei însă totul părea liniştitor. Locul unde se afla era uscat şi cald. Ajunsese oare în rai? O lăsase băiatul acela să moară?
De aceea se simţea atât de liniştită şi protejată? Dar în rai se spune că nu există durere, pe câtă vreme ea o simţea. Îşi deschise ochii. Deasupra ei se boltea un acoperiş de pânză albă. Lângă ea, pe o lădiţă, ardea o lampă cu fitilul coborât. Îşi întinse picioarele atât cât îi permitea durerea dintre ele şi exploră patul. Picioarele ei erau goale, dar cineva o îmbrăcase cu o cămaşă de noapte. Îşi pipăi trupul cu mâinile şi se
întrebă de ce avea acea senzaţie ciudată? Apoi îşi dădu seama că era din cauza abdomenului care era dezumflat. Atunci îi reveniră toate amintirile, ca un val îngrozitor. Frica, durerea, oroarea când văzuse copilul mort, învineţit şi rece, zăcând între picioarele ei, făcură să i se umple ochii cu lacrimi.
-Haide, haide, nu mai plânge. Ai plâns ore în şir în timp ce dormeai.
Degetele care ştergeau lacrimile de pe faţa ei erau mari şi roşii, dar îi făceau bine. La fel şi vocea, blândă şi mângâietoare, care-i vorbea.
-Ia, soarbe puţin din supa asta. Am făcut-o dintr-un iepure vânat de băieţi azi-dimineaţă, înainte de a te găsi.
Femeia apropie o lingură de gura ei. Fata sorbi lichidul gros şi îl găsi gustos. Îi era foame.
-Unde sunt? întreba ea printre înghiţituri
-În Chervanul nostru. Eu sunt Ma Langston. Cei care te-au găsit sunt băieţii mei. Mai ţii minte ceva? I-ai speriat de moarte, spuse ea, chicotind. Luke le-a povestit tuturor celor din convoi. Ţi-am spus că te
afli într-un convoi de chervane în drum spre Texas?
Toate astea erau prea noi şi prea multe pentru a le putea…..
…
-Domnule Grayson, e de datoria dumitale să ai grijă de fiecare viaţă din acest convoi, inclusiv de cea a băiatului de acolo. Ascultă-l. Din douăzeci de familii, singura femeie care are lapte îşi hrăneşte gemenii ei. Lydia e singura speranţa pentru acest copil. Ei, ce zici? Vrei să-i salvezi viaţa sau să-l laşi să moară?
Leona Watkins îşi încrucişa braţele pe piept cu un gest plin de dispreţ. Lydia le întoarse spatele. Nu-i pasă ce credeau ei despre ea. Îndată ce se va simţi bine, avea să se ducă într-un loc unde n-o cunoştea nimeni, şi să înceapă o viaţă nouă, fără niciun trecut. Inconştient, se apropiase de locul unde pruncul zăcea într-o
ladă de mere goală, căptuşită cu flanel. Tocmai se uita la bulgarul de viaţă ce se chinuia, când auzi mişcările lui Coleman care se ridică în picioare.
Lydia era cu spatele la el, când acesta, ridicându-şi capul, se uită la fata care declanşase acea dispută şi îi deranjase din gândurile lui triste, din cauza morţii Victoriei. Bărbatul îi observă întâi părul, o veritabilă încâlceală de bucle şi frunze uscate, şi Dumnezeu mai ştie ce, printre ele. Ce fel de femeie este aceea care umblă cu părul nelegat, în primul rând? Doar un singur gen, după câte ştia el.
Din spate arată extrem de subţirică în cămaşă ei de noapte. Gleznele ce ieşeau de sub ea erau mici; picioarele erau şi ele mici. Şi murdare. Doamne. N-avea nevoie de această arătare, după clipele dureroase pe care le trăise.
-Nu vreau ca fata asta să se atingă de copilul meu, mormăi el, cu dezgust. Va rog să plecaţi, toţi, şi să ne lăsaţi în pace. Dacă e să moară, lăsaţi-l să moară în pace.
-Slavă Domnului că mai există şi oameni cu mintea întreagă.
-Lasă gură! Se răsti Ma la Leona Watkins, dând-o la o parte pentru a se apropia
…..
-Am încercat totul, spuse Ross, impacientat, trecându-şi degetele prin părul lui negru
şi des, cu un sentiment de frustrare. Nu vrea să bea lapte de vacă din biberon, nici apă cu zahăr pe care i-am dat-o azi-noapte.
-Are nevoie de lapte matern. Şi fata asta are din belşug.
-Oh, Doamne! Exclamă Leona Watkins.
Ross se uită din nou la fată. Stătea între el şi lumina palidă a lămpii, conturându-şi liniile corpului prin cămaşă subţire. Sânii ei păreau, într-adevăr, grei, voluptuoşi, ceea ce îi displăcea. De ce se fâţâia pe acolo doar în cămaşă de noapte? Chiar dacă era slăbită după naştere, nicio femeie decentă nu s-ar arată altora, mai ales bărbaţilor, în ţinuta asta. Buzele lui se răsfrânseră cu repulsie, întrebându-se din ce bordel fusese culeasă. Victoria ar fi fost îngrozită s-o vadă.
-N-am să las copilul Victoriei să fie hrănit de o vagaboandă, spuse el încordat.
-N-ai de unde să ştii asta.
-E o lepădătură! Strigă el.
Furia pe care o purtase în suflet, împotriva tuturor, de la pierderea nemeritată a Victoriei, erupsese în cele din urmă. Fata era ţapul ispăşitor.
-Nu ştii cine e, nu ştii de unde e. Numai un anumit gen de femeie face un copil fără un bărbat care să aibă grijă de ea.
-Asta a fost cândva. După război, însă, nu. Mai ales de când ţara mişună de renegaţi, neisprăviţi şi yankei care cred că tot ce se află în sud, inclusive oamenii,le aparţin. Nu ştim prin ce a trecut. Adu-ţi aminte că şi-a pierdut copilul acum 2 zile.
Lydiei nu-i pasă de această dispută. Atenţia ei fusese subjugate de copil. Pielea lui avea o paloare anormală .Lydia nu mai văzuse un nou-născut, în afară de al ei propriu. Acesta era încă şi mai mic şi puţinătatea trupului sau o alarmă. Putea oare să-l mai salveze?
Editura Miron
2.Chiar şi îngerii cad, de Sandra Brown
,,Trădarea i-a ruinat lui Banner Coleman ziua cununiei, iar în noaptea nunţii a fost o mireasă nu tocmai potrivită. Acum noile seminţe de lăcomie şi dorinţa sunt gata să scoată la iveală un alt scandal, idila ei cu un vechi amic de-al casei, care ar putea distruge o prietenie şi o familie.
2. Banner – tânăra de o frumuseţe senzuală şi provocatoare este totuşi inocenţă în noaptea când se urcă în patul lui Jake Langston. Se îndrăgosteşte de un bărbat cu inima rece…
Jake – el n-ar fi atins-o pe Banner, nu pentru că avea jumătate din vârstă lui, sau pentru că avusese prea multe femei înainte… Dar nu putea să uite prima lui dragoste… pe mama ei.
Priscilla – cea mai frumoasă şi periculoasă târfă din Texas.
Lydia – avea o căsnicie minunată, dar acum, ea şi fiica ei erau ameninţate de un mare scandal: în trecut, omul la care ţineau amândouă, greşise…
Grady – aproape s-a însurat cu Banner, când, în biserică, tatăl unei fete gravide a tras în el. Atunci a pierdut-o pe Banner, dar acum o vrea înapoi. Şi are un plan diabolic, pentru a fi sigur de reuşită…”
Fragment
Jake zâmbi. Podeaua aceea, foarte bine ceruită, era acum pângărită de vârful ţigării sale. Simţi o plăcere perversă când se asigura că pintenii bocancilor lui zgâriară podeaua de care patroana stabilimentului se simţea atât de mândră. Un zâmbet forţat se ivi în colţul buzelor lui subţiri. Priscilla. Chiar în clipa când în mintea lui apăru acest nume, o văzu stand pe ultima treaptă a scării în spirală, arătând la fel de strălucitoare ca şi regina din Saba. Îmbrăcată într-o rochie de satin purpuriu, tivită cu dantelă neagră, atrăgea atenţia
oricărui bărbat. Ca întotdeauna. Când o cunoscuse Jake în urmă cu aproape douăzeci de ani, purta rochii de stambă. Dar avusese trecere la bărbaţi chiar şi aşa. Părul ei blond-cenuşiu era strâns în vârful capului şi împodobit cu o singură pană roşie de struţ, ce se răsucea în apropierea obrazului, asortată cu perechea de cercei ce i se legăna în urechi. Îşi ţinea capul ridicat, asemeni unui membru al familiei regale. Bordelul era, într-adevăr, domeniul ei. Îl conducea ca un despot. Dacă angajaţii sau clienţii erau nemulţumiţi de felul în care organiza lucrurile, erau concediaţi urgent şi fără drept de apel. Dar toată lumea ştia, în Texas,
că această Grădina a Edenului din Fort Worth era, în 1890, cea mai bună casă de toleranţă din stat.
Priscilla întinse piciorul încălţat în pantof fără toc şi coborî ultima treaptă a scării. Mândră, lăsând în urmă un val de parfum de mosc importat de la Paris, ajunse la bar chiar în momentul în care Jake ridică spre gură un pahar de whisky.
— Tocmai am pierdut un client din cauza dumitale, domnule Langston.
Jake nici măcar nu întoarse capul. Făcându-i semn barmanului, îi ceru să-i mai umple o dată paharul.
— Cred că-ţi poţi permite să mai pierzi câte unul sau doi, Pris.
….
Priscilla îşi amintea de băiatul pe care îl iniţiase sexual. Întâlnirile lor fuseseră fierbinţi şi frecvente, violente şi trăite cu intensitate, cu ardoare.
Oare cum va fi acum? Ani de zile ea a tot vrut să afle.
— Cât timp rămâi la Fort Worth?
— Plec diseară spre est. Iau un tren de noapte. Ţi-i aminteşti pe Colemani? Fata lor se căsătoreşte mâine.
— Coleman? Tipul din convoiul de căruţe? Parcă Ross se numea. Ea ştia foarte bine despre cine era vorba, dar voia să-l provoace tot aşa de mult pe cât voia şi el să o provoace întotdeauna. Era un joc pe care-l jucau de fiecare dată când se întâlneau.
— Şi care era numele femeii? Cea cu care s-a căsătorit din caritate.
— Lydia, răspunse el imediat.
— A, da, Lydia. N-avea nume de familie, nu-i aşa? întotdeauna m-am întrebat ce avea de ascuns.
Scoţând dopul unei sticluţe de parfum din cristal îşi tamponă dosul urechilor, gâtul, încheieturile mâinilor, sănii.
— Am auzit că se descurcă destul de bine cu ferma lor de cai.
— Într-adevăr. Mama mea locuieşte pe pământul lor. La fel şi fratele meu mai mic. Micah.
— Broscoiul ăla?
— A crescut acum. Este unul dintre cei mai buni îngrijitori de cai pe care-i ştiu.
— Ce s-a întâmplat cu sugarul domnului Coleman? Cel pentru care Lydia era doică încă înainte de căsătorie?
Jake se opri un moment, căutând să vadă dacă Priscilla vorbeşte cu ranchiună. În cele din urmă răspunse:
— Lee. El şi Micah sunt la fel. Tot timpul fac câte o prostie.
Priscilla îşi contempla imaginea în oglindă şi îşi aranja părul din câteva mişcări.
— Şi au o fată. A ajuns deja la vârstă măritişului?
Jake zâmbi afectuos.
— Nu chiar. Ultima dată când am văzut-o, mai avea încă fundiţe şi alerga după Lee şi după Micah, implorându-i să o ia cu ei la prinderea unui cal nărăvaş.
— Deci e băieţoasă? întrebă Priscilla, mulţumită. Îşi amintea cum se uita Jake la Lydia Coleman: ca un viţel. Toţi bărbaţii din convoiul de căruţe se simţeau atraşi de ea, cu toată reticenţă pe care soţiile lor o arătau la început. Dacă Lydia nu s-ar fi căsătorit cu Ross Coleman, Priscilla ar fi fost nebună de gelozie. Îi plăcea, să creadă că fiica Lydiei este o slăbănoagă stângace sau un fel de fată-băiat.
— Mă gândesc că dacă se mărită, trebuie să se mai fi schimbat de când am văzut-o ultima dată.
Priscilla lua evantaiul şi se învârti prin faţă lui, provocatoare.
— Ei bine?
Doua carti scrise superb, cu multa actiune, suspans, dragoste, exact cum ati spus. Le-am cumparat acum mult timp si nu le-as da niciodata. Si sa nu uitam si Violul, o carte la care nu poti ramane indiferent.
Cărțile le am, necitite încă, dar mi-ai dat o idee 🙂
Pe prima stiu sigur ca am citit-o 🙂 . Mi-am adus aminte dupa coperta. La a doua inca nu sunt sigura. Cred totusi ca am citit-o dar nu imi aduc aminte actiunea in sine 🙂
daaa,mi-a placut maxim aceasta serie.De fapt,am recitit cartile!merita citite,felicitari Iasmy!
felicitări, iasmy locco_smiley_10
Am cartile dar nu le-am citit….Felicitari locco_smiley_10
am citit si eu prima carte. Restul nu am avut ocazia. Insa niciodata nu e prea tarziu! 🙂
Sandra Brown se numara printre autoarele mele favorite. Chiar imi place stilul ei.
Eu nu prea sunt fana genului, insa nu contesc calitatea acestor carti. Prima chiar parea interesanta.
Am citit doar ”Chiar si ingeri cad”, foarte frumoasa a fost povestea. Felicitari si multumim ca ne-ai readus in memorie. locco_smiley_2
Toata lumea are cartile, numai eu nu. :))) Imi place cum suna totul, pare a fi dupa bunurile mele gusturi. Imi fac loc in lista si pentru seria aceasta. 😀 Felicitari pentru recenzie!
felicitari iasmy!am citit cartile si ai dreptate,mi-au placut si mie mult. locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
nu le-am citit, dar suna foarte binr
[…] Seria Coleman Family Saga […]
Știu că le-am citit dar nu-mi mai aduc aminte toată povestea și nu cred că le am, o ador pe Sandra cu toate stilurile ei felicitări pentru recenzii