Singura amintire a Florei Banks de Emily Barr-recenzie

Editura: EPICA

Titlul original: The One Memory of Flora Banks

Traducere din limba engleză şi note: Irina Stoica

An apariţie: 2018

Număr de pagini: 265

   Fiecare persoană are propria temere: unora le este frică de arahnide, altora de spaţii închise ori deschise, de vorbit în public, de mâncat prea mult, de somn ori vise, de frigider, apă, foc, lift, înălţimi. Lista poate continua, depinde de om, de firea, personalitatea sa, traumele prin care a trecut, ori bucurii pentru a se construi şi a-şi crea teama. Poate că unii inşi nu cunosc ce este aceea frică şi acest lucru nu poate decât să fie un prilej de bucurie sau groază pentru alţii ☺ . Cu toate acestea, una dintre cele mai mari spaime ar putea fi aceea de a ne pierde amintirile despre cei dragi, despre ceea ce am făcut, experienţe sau viaţă deoarece omul este creaţia timpului; fără fundament, rămâne doar o păpuşă. Se poate lupta împotriva acesteia? Da şi nu. Un exemplu pentru răspunsul afirmativ ne este dat de autoarea Emily Barr în volumul „Singura amintire a Florei Banks”.

  Emily Barr a lucrat ca jurnalistă în Londra, dar tânjea mereu după o cameră liniştită unde ar fi putut schiţa şi finaliza o carte. A început să călătorească, scriind câteva rânduri despre acestea în The Guardian; atunci a fost momentul care i-a dat ideea pentru o carte, „Backpack”. Ulterior a mai scris 11 volume publicate în UK, o nuvelă, de asemenea. În 2013 a plecat în Svalbard cu gândul de a crea un thriller young adult, „Singura amintire a Florei Banks”. În prezent trăieşte în Cornwall alături de familia sa.

   Volumul se deschide cu teama de necunoscut, de ceea ce o persoană nu îşi poate aminti. Stă pe vârful unui deal, dar nu ştie de ce se află acolo, deşi are vaga impresie că la un moment dat cunoştea acestea. Totul în jurul său este îngheţat şi crede că va rămâne pe veci în acelaşi loc. Ceea ce s-a descris la început este un prolog, dar care reflectă o parte din ceea ce simte, trăieşte personajul principal şi anume: pierderea amintirilor; ştia, dar acum acel ceva a dispărut; îl caută şi nu îl mai găseşte. Astfel facem cunoştinţă cu Flora Banks, o adolescentă care trăieşte în Cromwell şi care are amnezie anterogradă. Ea îşi poate aminti totul de dinaintea bolii, cum să facă ceai, duş, dar nu poate să păstreze amintirile noi. Le uită şi are mereu nevoie de ajutorul părinţilor şi  prietenei sale, Paige. Un alt ajutor al său este scrisul: îşi trece pe mâini lucrurile la care trebuie să fie atentă, cine este, să fie curajoasă.

   Pierde ceea ce trăieşte şi câştigă oameni şi experienţă fără să-şi dea seama. Totuşi, ceva se schimbă într-o noapte. Era petrecerea de adio organizată de Paige pentru iubitul său, Drake, care urma să plece să îşi continue studiile în Svalbard. Flora se simte dezorientată, citind şi recitind că se află la petrecerea lui Drake, dar i se pare că locul ei nu este acolo şi doreşte să plece. Iese pe plajă, iar Drake o urmează. Acesta îi spune că a plăcut-o mai mult pe ea decât pe Paige şi o sărută. Cu toţii ştim că primul sărut este de neuitat. Pentru Flora devine acel colac de salvare pentru că va fi singura amintire care i-a rămas întipărită în memorie de la momentul la care a dezvoltat amnezia. De teamă că ar putea uita îşi scrie bileţele cu cele petrecute. Astfel, va afla şi Paige care decide să nu îi mai fie prietenă şi o lasă de izbelişte când îi va fi mai greu Florei. Părinţii acesteia vorbiseră cu prietena adolescentei noastre să rămână cu aceasta câteva zile pentru că ei trebuiau să plece în Franţa.

   Fratele Florei era grav bolnav şi voiau să îi fie alături. Flora nu le spune acestora despre Paige, care hotărâse să nu îi mai vorbească, îşi face părinţii să creadă contrariul aşa că va rămâne mai multe zile singură. Va vorbi prin mesaje cu Drake despre cele petrecute, va fi din ce în ce mai fericită, dar toate au un sfârşit. Drake îi va spune că nu mai poate vorbi din moment ce relaţia lor nu poate fi una serioasă, el fiind la Svalbard, iar ea mult prea departe. Ce idee va avea, însă fata noastră? Din moment ce părinţii i-au lăsat un card de credit, de ce să nu îl folosească atunci pentru a pleca şi ea spre Cercul Polar Arctic? Zis şi făcut.

   Cu ajutorul bileţelelor şi al fratelui său mai mare care a început să îi trimită mesaje şi care a promis că o va acoperi o perioadă faţă de părinţi, va ajunge acolo unde şi-a dorit. Din păcate nu toate se întâmplă precum în cărţile cu basme. Flora vrea să se facă bine şi va alege plecarea dincolo de părinţi, de viaţa de dinainte. Ea va afla prea multe în acelaşi timp. Ce se întâmplă când ceva nu îţi face bine? Te distanţezi şi, de ce nu, fugi până nu te prinde.

   Cartea de faţă deschide noi orizonturi. Este o ficţiune ceea ce a fost scris, dar boala prezentată poate fi a oricărei persoane. M-a făcut să zâmbesc de mai multe ori prin faptul că protagonista, în ciuda a ceea ce i s-a întâmplat, a luptat cu boala, şi-a dorit să o biruiască, să îşi amintească de fratele său mai mare care a ajutat-o, de părinţi, de prietenii pe care şi-i făcea. Volumul este bine redactat, descrierile m-au atras „aici nu sunt deloc copaci, aşa că trebuie să trec de creasta asta ca să mă pot ascunde. Odată ce fac asta, ajung în pădure. Nu o să mai fie nimeni în afară de mine, de munţi, de stânci şi de zăpadă. Stau pe marginea crestei şi iau din buzunarul hainei două pietricele netede. Nu ştiu de ce fac asta, dar ştiu că e esenţial. Amândouă sunt negre…arunc pietrele pe rând…curând voi dispărea şi eu.”. Finalul este deschis, ceea ce face cartea mai interesantă: ne putem imagina ce se va petrece peste ani.

„Fii curajoasă!

Trăieşte clipa! Nu ai nevoie de memorie pentru asta.

Nu bea bere pentru că o să ţi se facă rău.

Nu te duce în Svalbard iarna.”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Young Adult

Recenzii cărţi Editura Epica