Spune-mi dacă zâmbeşti de Eric Lindstrom-recenzie

Spune-mi dacă zâmbeşti de Eric Lindstrom-recenzie

by -
9

Spune-mi dacă zâmbeşti, de Eric Lindstrom-recenzie

Titlu original: Not If I See You First

Editura: STORIA BOOKS

Colecția YOUNG ADULT

Număr Pagini: 325

Traducere din engleză : Bogdan Voiculescu

  Eric Lindstrom este un scriitor de Young Fiction și un veteran al industriei de divertisment interactiv. A fost nominalizat la BAFTA  și la premiul Uniunii Scriitorilor din America.

Despre unele cărți e greu să scrii, chiar dacă se citesc ușor.

   Urăsc să plâng, dar când citesc cărți pline de emoții nici măcar nu realizez că am obrajii umezi. Nu aud, nu văd, trăiesc odată cu personajele. Asta se întâmplă când o carte este scrisă bine și pe gustul meu.

O carte bună e una care transmite emoții, de orice fel, negative sau pozitive.

  Spune-mi dacă zâmbești este un roman apăsător și greu ca plumbul, care te poartă într-o lume oarbă, în care întunericul pune stăpânire pe încredere și-ți otrăvește sufletul

  Parker Grant  a rămas fără vedere la vârsta de șapte ani , în urma unui accident . După o sticlă de vin, mama ei a urcat la volan, a pierdut controlul mașinii. În urma accidentului mama ei și-a pierdut viața, iar ea vederea. De atunci tatăl ei a fost singurul sprijin pentru Parker timp de nouă ani, până când a părăsit-o și el. Prea multe pastile de depresie asociate cu puțin alcool. Poliția credea că s-a sinucis. Nu și Parker.

Mătușa ei, soră cu mama ei, împreună cu familia se mută la Parker, pentru a avea grijă de ea.

  Până pe la treisprezece ani avea alături mai mulți prieteni: Faith, Sarah (care încă îi este cea mai bună prietenă) și Scott Kilpatrick.

   Scott a fost cel care era mereu lângă ea. Asta până când, bucuros că a devenit iubitul lui Parker, la 13 ani, s-a lăudat prietenilor și le-a spus unde se strecoară pentru a se săruta.  Când  se sărutau, au ieșit din dulap băieții și au râs. Parker s-a simțit trădată și a rupt legătura cu Scott, asta până când la liceu s-au transferat mai mulți elevi, printre care și el.

  Când nu vezi te bazezi mult pe ceilalți, pentru asta trebuie să ai încredere în cei de lângă tine. O încredere oarbă.

Am avut mulți prieteni pe vremea când eram mică, dar, când am împlinit vârsta de opt ani, o mare parte din ei deja dispăruseră. Se pare că Parker-cea-oarbă-cu-mama-moartă nu a fost la fel de distractivă cum era înainte de accident. Îmi era imposibil să fug de colo-acolo și să mă joc, plângeam tot timpul, mă împiedicam, dărâmam totul din jur și m-am transformat într-o adevărată scorpie -, și , uite-așa, prietenii mei au dispărut unul câte unul, până când au rămas doar doi.  Nu zic că erau singurele persoane care m-au înțeles sau singurele care s-au purtat frumos cu mine, ci doar că ei nu m-au părăsit ca să își găsească prietenii mai ușoare. O iubesc pe Sarah pentru că a fost prietena mea cea mai bună și pentru că a rămas prietena mea în momentele în care a fost foarte- foarte greu să fii prieten cu mine.”

   Teama că ceilalți o vor părăsi sau o vor trăda au făcut-o pe tânără să se închidă faţă de ceilalți. Au trecut doar trei luni de când tatăl ei a murit, iar ea duce o viață normală. În fiecare dimineață aleargă pe un teren din apropierea casei ei parcurgând drumul până acolo singură. Înainte tatăl ei o însoțea.

   Într-o zi căutându-și adidașii noi pentru alergare îl întâlnește pe Jason. E un tânăr plăcut, care o invită în oraș. Prieten cu Scott.

   Parker e considerată o ciudată pentru că nu acceptă ajutorul nimănui. Cunoaște fiecare loc după numărul de pași. Este sinceră și cu o limbă ascuțită, care nu așteaptă mila nimănui.

   Câteodată expresia chipurilor  spune mai mult decât cuvintele, dar ea nu vede. E oarbă. Nu poate ghici ceea ce pentru alții e evident. Nimeni nu îndrăznește să-i spună.

„…..

Te-ai schimbat?

– Nu cred.

– Îmi pare rău să-și spun, dar nici el. Oamenii nu se schimbă. Nu fac decât să învețe din experiență și să joace teatru cu mai multă pricepere. „

   Parker și Sarah ofereau dimineața sfaturi în curtea liceului. Orice elev care voia doar să povestească, se prezenta și-și spunea off-ul. Fetele făceau pe polițistul bun și polițistul rău. Parker era polițistul rău. Sinceritatea ei era ciudată.

   Jason o convinge să se înscrie la un concurs de alergare. Aveau voie împreună cu o persoană care s-o îndrume. Problema era că nimeni nu alerga așa repede ca Parker. O, da….. oarbă care să alerge? … și foarte bine?

   Parker realizează că nu i-a oferit șansa lui Scott să-i explice și discută cu el. Hotărăsc să rămână prieteni, deși evident între ei e mult mai mult. Felul în care Scott aleargă dimineața prin fața casei lui Parker, doar pentru a verifica să nu fie nimic în calea ei când va alerga dimineața (asta de când tatăl ei a murit), felul tăcut cum o salvează când cei doi colegi, aceeași care au stat în dulap când ei se sărutau, pentru că o tachinau și i-au luat telefonul, demonstrează că Scott încă își dorește să aibă grijă de ea.

„Chiar îmi plâng de milă? Doamne, ar însemna că am atins fundul. Sar, nu, nu vreau să îi fie nimănui milă de mine, nici măcar mie. Pe de o parte, merg pe jos ca să nu mă vadă nimeni în starea asta….doar că nu ai cum să te ascunzi de propriile gânduri, sau cel puțin eu nu pot, eu și creierul meu pișicher, mintea mea care stă mereu de veghe, e mereu în stare alertă.”

  Ei, mulți își plâng de milă și fără  a avea un handicap. Persoanele cu dizabilități sunt de multe ori mai puternice decât mulți alții.

   Cum decurge viața lui Parker, cine rămâne alături de ea și mai ales cui permite să o călăuzească pe drumul întunecat spre lumină.

Acest roman  este o poveste emoționantă, care te sensibilizează, topind chiar și inimile de gheață.

  Oare lucrurile sunt exact așa cum le simte ea sau cum le văd ceilalți?

  Probabil din prezentarea mea puțin mai sensibilă, romanul pare unul prea emotiv. Nu e!

Cartea Spune-mi dacă zâmbeşti, de Eric Lindstrom poate fi comandată de pe site-ul Storia Books

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

9 COMMENTS

  1. Într-adevăr, Vero, am întâlnit foarte multe persoane fără handicap care își plâng de milă și am întâlnit persoane cu handicap fizic care dovedesc o tărie de caracter demnă de invidiat.
    Mi-a plăcut foarte mult recenzia ta. Se vede că te-a emoționat cartea.
    Felicitări, Vero!

  2. Vero, iubesc cartea cartea asta! A fost pentru prima oara cand am intalnit o protagonista care nu-si plange de mila din cauza handicapului ei. Recunosc ca de multe ori m-a necajit modul in care a reactionat, dar am admirat-o la final pentru ca si-a dat seama ca a fost oarba … si la propriu.
    Felicitari pentru recenzie!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.