Străina de la ultimul etaj, de Maria Bertoldo-Stocheci – Editura Național – recenzie

Străina de la ultimul etaj

Autor: Maria Bertoldo-Stocheci

Editura Național – 2022

  Este prima mea întâlnire cu scrierile  Mariei Bertoldo-Stocheci și trebuie să recunosc că a fost o surpriză plăcută.

  Deși ne avertizează că personajele sunt fictionale, că orice asemănare cu ele este întâmplătoare, poveștile autoarei sunt uluitoare. Și asta pentru că autoarea a adunat frânturi de povești auzite sau văzute, trăsături ale personajelor întâlnite în viața ei, inclusiv ale ei proprii, și  întâmplări din jurul ei și le-a îmbinat cu multă măiestrie,  oferindu-ne felii de viață pe care le poți recunoaște în jurul tău. Aceasta este după părerea mea menirea unui scriitor.

  Volumul conține povești de viață, în care temele abordate sunt foarte variate, prime iubiri, căsătorii aranjate, abuzuri în familie, transformarea oamenilor în monștrii, dar și speranțe și iubiri împlinite. Mi-a plăcut foarte mult tot volumul, dar am să menționez doar câteva povestiri, pe restul vă las să le descoperiți citind cartea.

Voi începe cu “ Străina de la ultimul etaj”, povestirea care dă și titlul volumului.

  Un orășel de munte,  pustiu și trist, un sezon turistic neprofitabil, și un apartament închiriat, pe un preț nesperat de mare, de proprietarul lui. Apartamentul era situat în centrul orașului, la ultimul etaj al celui mai elegant palazzo din zonă.

  Chiriașa o tânără atrăgătoare, care se părea că venise dintr-o țară din sud-estul Europei, voia doar o “discreție absolută”, fără menajeră, fără vecini bagaciosi, fără vizite. Dar asta n-a făcut decât să incite curiozitatea vecinilor, majoritatea în vârstă, care locuiau acolo de-o viață, și moara de zvonuri a început să macine. Lumea a catalogat-o drept prostituată sau escortă de lux, mai ales după ce a fost găsită moartă în apartament.

Și totuși cine era tânăra?

Și mai important cu ce se ocupa în realitate?

Cine a ucis-o? Care era povestea reală?

  Citiți volumul și veți vedea. Cert este că povestea sordidă a dus la redresarea turismului și implicit a orășelului.

“Rochia Roșie”– intrigant titlu, nu?

  O poveste despre abuzul în familie. O tânără născută într-o familie săracă, într-un sat din Moldova, cea mai mare dintre cei șase copii, obișnuită de mică cu munca grea.

  Când a împlinit 16 ani mama ei i-a dat o bucată de stambă roșie, să-și facă cum știe ea o rochie și a măritat-o cu vecinul de 30 de ani, văduv cu o fetiță mică. Grigore ceruse, pe rând, fetele sau văduvele de seama lui, dar fusese refuzat. Deși nu-i convine,  Aneta nu are încotro (așa funcționau lucrurile pe atunci) și trebuie să-și asculte mama, care abia aștepta să scape de-o “povară din casă”.

  La început lucrurile au mers oarecum bine, dar după nașterea băiețelului lor, Grigore s-a apucat de băut și a devenit o fiară. Sătulă de bătăi Aneta a luat ambii copii și s-a refugiat la o mătușă la Brăila. Și-a găsit de lucru la o croitorie, și totul a mers bine până când Grigore a apărut la ușa lor, cerând iertare și rugând-o să-l primească. Și Aneta gândindu-se și la copii a acceptat.

Dar știți cum e lupul și năravul lui?

  Așa și aici. Au început din nou scandalurile, bețiile și bătăile, până la amenințările cu moartea. Grigore a primit 8 ani și a fost închis. Aneta l-a vizitat la închisoare o singură dată, într-o rochie roșie, elegantă, cusută de ea, gătită cu mărgele, fardată ca o vampă (așa cum o jignea el mereu),  și l-a anunțat că așa se va găti și la moartea lui.

A și făcut-o oare?

Ce s-a întâmplat cu Aneta?  Dar cu copiii?

Sunteți curioși? Citiți povestea, sigur o să vă placă.

“Stâlpul Familiei “

  Dinu un tânăr viitor architect, din familie cu posibilități, se distrase mult încă din studenție. Apartamentul era mereu plin, veșnic la dispoziția prietenilor. O colegă tot de la arhitectură, Marga, căreia el îi spune Daisy, la început o necunoscută, doar un chip întrezărit într-o mare de tineri, se îndrăgostește de el. Se insinuează în viața lui cu aplomb, devine indispensabilă, și Dinu își dă seama că ține la ea și nu vrea s-o piardă, așa că se căsătoresc.

  Și anii trec, Dinu își continuă viața mai mult în afara casei, cu afacerile și amantele. Daisy nu-i reproșează nimic, în fond îl iubea și l-a și vrut cu orice preț. Lucrează, se ocupă de copii, povestindu-i și lui fiecare realizare a acestora. Dinu e conștient de absențele lui de la evenimentele vieții copiilor, totuși nu-i cade bine când fiica lor, acum actriță de succes, afirmă într-un interviu că mama ei este “stâlpul familiei”

Dar intervine un infarct ,care va da o altă perspectiva lucrurilor.

Ce înțelege Dinu din toată întâmplarea?

Ce decizii ia?

Ce va face Daisy?

Veți vedea!!!

  Mă opresc aici, aș putea vorbi ore întregi despre fiecare poveste, dar vă las să le descoperiți,  și să le savurați voi.

  Maria Bertoldo-Stocheci ne-a oferit un mănunchi de povestiri despre viață, despre suișurile și coborâșurile ei, despre iubiri, tradiții, iluzii și speranțe.

Felicitări Maria Bertoldo-Stocheci și așteptăm noi povești!

  Maria Bertoldo-Stocheci s-a născut în comuna Chiojdu, județul Buzău, și a studiat la Universitatea din București, absolvind, în anul 1991, Facultatea de Drept. După douăzeci și trei de ani de carieră juridică în București, s-a transferat în Malta, unde a locuit patru ani.

  Din anul 2018, locuiește în Italia. Maria spune despre ea: „Deși sunt o persoană relativ simplă, am o biografie complicată. Sunt cetățean român, dar și italian, locuiesc în Italia, dar am și rezidență malteză. Înainte de a fi Maria Bertoldo, am fost Maria Ene, iar înainte de a fi Maria Ene, am fost Maria Stocheci.

  Pentru a risipi confuzia autorităților italiene, care nu mai înțelegeau cine sunt, am obținut, la un moment dat, chiar și un act consular care atesta că cele trei Marii sunt, de fapt, una singură (dar cu trei pălării). Pe vremea când numele meu era Stocheci și eram doar o fată timidă de la țară, când nu citeam toate cărțile care îmi picau în mână, obișnuiam să scriu poezii melancolice, piese vesele de teatru și, mai târziu, lungi pagini de jurnal. Din păcate (sau din fericire), nu mai am nicio dovadă a acelei intense activități literare; prin anii ’80, era o mare criză de hârtie, iar mama, fire practică, a folosit paginile respective pentru împachetarea ouălor pe care ni le trimitea la internat mie sau surorilor mele.

  În 1990, mi-am pus pe cap pălăria numită «Ene» și mulți ani nu am mai scris nimic, în afară de acte juridice sau chiar proiecte de legi ori alte acte normative. Tot un fel de proză, cum ar fi spus maestrul meu din avocatură, care considera că juriștii «fac literatură» fără să știe, așa cum toată lumea, cu sau fără studii juridice, «face drept» fără să știe.

  Din anul 2014, când am devenit oficial Maria Bertoldo, am reînceput să scriu și chiar să public o serie de povestiri în revista online Catchy, iar în anul de grație 2022, am publicat, la Editura Național, primul volum de proză scurtă, Străina de la ultimul etaj. Numele meu de autoare este Maria Bertoldo-Stocheci și încerc, atunci când scriu, să împletesc experiența femeii mature care sunt astăzi cu sinceritatea copilei timide care am fost odată“.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți