Chifteluțe în sos de roșii la cuptor – Supă cremă de legume – Chec cu mascarpone și nectarine
Chifteluțe în sos de roșii la cuptor – Supă cremă de legume – Chec cu mascarpone și nectarine
1.Aperitiv salată de zucchini
- 2 zuchinii îi curățăm de coajă, îi tăiem fff subțire, îi săram puțin și-i lăsăm să stea puțin
- preparăm 5-6 linguri de maioneză cu cartof
- punem în castron zucchini (stors), un cățel de usturoi zdrobit, maioneză, piper multicolor, mărar tăiat fff fin și amestecăm
- punem în bol la rece până servim
2. Supă cremă de legume:
- curățăm legumele:morcovi, pătrunjel, păstârnac, țelină,1-2 cartofi, gulie = le tăiem bucăți mari și le punem la fiert în apă cu sare și vegeta
- când legumele sunt fierte le mixăm în blender
- punem pastă de legume în oală, adăugăm din zeama în care au fiert, atât cât să fie de consistență dorită și punem la fiert
- adăugăm verdeața care ne place și potrivim de sare și piper
- se poate servi simplă sau dreasă cu smântână sau iaurt
3. Chifteluțe în sos de roșii la cuptor (Iliuța)
- pregătim pastă pentru chifteluțe din: 500 g carne de vită sau amestec, după preferințe, o ceapă medie tocată mărunt, 1 ou, 2 feliuțe de pâine integrală înmuiate în lapte, 4-5 căței de usturoi zdrobiți, o legătură de mărar tocat, sare, piper, boia de ardei dulce și busuioc tocat.
- după ce modelăm chifteluțele în forma dorită, le punem într-o tavă pentru cuptor.
- 3 roșii tocate, fără coajă, 3 ardei gras roșu tocat cubulețe și 100 g pastă de tomate se adaugă peste chifteluțe,
- acoperim totul cu apă în care adăugăm sare, piper, boia dulce , busuioc și foi de dafin.
- încălzim cuptorul la 180 grade și le lăsăm pentru 50-60 de minute
4.Chec cu mascarpone și nectarine ( vișine, cireșe, caise, piersici ….. uneori cu cacao) (Iliuţa)
- gălbenușurile de la 8 ouă se mixează cu 80 g zahăr vanilat.
- adăugăm 250 g mascarpone amestecată anterior, 50 g iaurt gras, 100 g făină de nuca, 100 g făină de grâu în care am încorporat 10 g praf de copt și amestecăm bine.
- albușurile se mixează cu puțină sare și se adaugă treptat în compoziție.
- într-o tavă cu pereți detașabili, tapetată cu hârtie de copt, adăugăm compoziția rezultată.
- la final punem feliuțe de nectarine și o lăsăm pentru 50-55 minute la 170 grade în cuptorul încălzit în prealabil.
-
#reţeteculinare #culinar #literaturapetocuri
- Chifteluțe în sos de roșii la cuptor – Supă cremă de legume – Chec cu mascarpone și nectarine