Valurile iubirii – Anita Shreve – Editura ALLFA

Valurile iubirii, de Anita Shreve

Titlul original: Body surfing
Titlul românesc: Valurile iubirii
Traducere: Marilena Iovu, Bucureşti
Editura: ALLFA, Biblioteca de buzunar
Număr de pagini: 301
An publicaţie: 2009 (2007 în America)

Volumul este parte a mărcii „Biblioteca de buzunar” şi de aceea vă propun un mic slogan care să ne impulsioneze la citit „Atunci când cineva ne calcă pe nervi, subit, am scos cartea din buzunar şi ne-am apucat de citit”. Ei bine, înainte de a elucida misterul unei noi cărţi haideţi să facem un experiment! Închideţi ochii pentru câteva momente şi imaginaţi-vă că sunteţi un CINEVA, UNDEVA. Unde oare? Pe o plajă pustie. Vă uitaţi la mare şi la cer, pe de o parte avem o mare învolburată şi nori de furtună, iar pe de alta totul este calm cu o boltă senină. Vreţi, însă să pătrundeţi în necunoscut şi atunci mergeţi la surfing tocmai în jumătatea agitată, cu fulgere şi tunete. Nici bine nu aţi intrat în apă că valul v-a dus departe. Poate că vă speriaţi şi vă gândiţi că v-a venit sorocul, dar nu e aşa. Sunteţi aruncaţi de ape pe o altă plajă unde se află un parc de distracţii. Urcaţi în roata cea mare şi aceasta porneşte, dar brusc s-a oprit în vârf. Ce e de făcut? Ce am făcut şi eu când am citit lucrarea Anitei Shreve, am dat pagina şi roata s-a mişcat puţin. Nu vorbim de imaginaţie, ci de ceea ce am trăit în acest volum şi ceea ce puteţi şi voi încerca.

Anita Shreve este o scriitoare din America, născută în anul 1946; este fiica unui pilot de avion şi a unei femei simple, a unei gospodine. A terminat liceul Dedham în Massachusetts şi a studiat la Tufts University. Ea a petrecut trei ani în Nairobi, Kenya lucrând ca jurnalistă. Anita a început să scrie pe când era profesoară în Redding, M.A. şi în prezent este autoarea a 12 romane de succes. Printre acestea se numără „Nuntă în decembrie”, „Lumini de zăpadă”, „Soţia pilotului”, „Greutatea apei”. Genurile pe care şi le-a însuşit sunt ficţiunea şi non-ficţiunea.

Unul dintre romanele sale este şi „Valurile iubirii”. La ce ne poate trimite cu gândul acest titlu dacă nu la dragoste şi tandreţe? Pe cât de uşor ne găseşte acest sentiment, pe atât de greu îl înţelegem. Atunci când citeşti această lucrare e ca şi cum ai intrat, alături de un alt tu, în mare. Cam ciudat, dar aceasta este senzaţia. „Valurile iubirii” mă ţin pe mine şi pe tine la suprafaţă şi ne-o scot în cale pe Sydney Sklar. Ea are 29 de ani, tatăl îi este evreu, iar mama unitariană, cei doi fiind acum divorţaţi. Ea a cunoscut iubirea deja de două ori. Mai întâi a fost căsătorită cu Andrew, un pilot acrobatic, dar a divorţat de el fiindcă îi era teamă ca acesta să nu îşi piardă viaţa pe cer. Sydney fuge de moarte pentru a da peste ce? Chiar peste moarte. Se recăsătoreşte cu Daniel Feldman, un internist de la Buckeye pe care îl cunoaşte în camera de urgenţă a spitalului Newton Wellesley. Tânăra avusese un accident de maşină. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina că Daniel va suferi o ruptură de anevrism pe creier şi că va deceda după numai opt luni de căsnicie. Este lovită din plin de viaţă şi nu îşi va putea finaliza lucrarea în psihologia dezvoltării, retrăgându-se, deci din programul postuniversitar de la Brandeis. Sydney este, însă o fată puternică şi încearcă să răzbească intemperiile lumii. Vrea să văruiască în alb acel zid negru care a apărut de nicăieri în calea sa. Părinţii o susţin în ceea ce face, tatăl chiar afirmând „Tu nu te dai bătută”. Cum plănuieşte oare să o ia de la capăt? Simplu. Nu face nimic în afară de a se lăsa purtată de valurile sorţii la diverse slujbe, ajungând, într-un final, meditatoarea lui Julie Edwards, o fată de 18 ani care se află alături de părinţi la casa de pe plajă. Sydney se înţelege destul de bine cu tatăl, dar mama o tratează ca pe o servitoare din Londra trecută, probabil şi din cauza orientării religioase.

Sydney îşi dă seama că toate eforturile pe care le depune alături de Julie sunt în van. Fata nu înţelegea atât de bine materia pentru examenele SAT. Drept consecinţă urma să îşi dezamăgească părinţii în privinţa facultăţii. Protagonista simte că şi-a găsit un nou refugiu, face surfing, citeşte, stă cu Julie. Toate emoţiile le-a ferecat în spatele unei uşi de titan de la care a aruncat cheia. Nu pentru mult timp, fiindcă acea cheiţă se întoarce luând forma vizitei celor doi fraţi mai mari ai lui Julie, Ben şi Jeff. Ei îi dau viaţa peste cap şi totul va depinde de curajul lui Sydney de a se prinde cât mai bine de prezent şi a alunga umbrele trecutului. Ben îi propune acesteia să facă surf pe timp de noapte. Tânăra acceptă, în acest fel putându-i descoperi pe cei doi fraţi. Aceştia sunt mânaţi mereu de competiţie, iar Sydney nu îşi dă încă seama că a devenit noul lor titirez pe care îl vor învârti din nou şi din nou. În timp ce făcea surf, ea simte ca un vârtej, atingerea unei persoane de-a lungul corpului. Nu vede, însă nimic, iar când se întoarce pe plajă consideră că Ben a fost cel care i-a mângâiat trupul. El ieşise din apă, iar Jeff era mult prea departe să fi făcut ceva. Din acel moment se distanţează vertiginos de Ben şi cade în plasa lui Jeff.

Sydney se îndrăgosteşte pe nesimţite de acesta; ştie că trebuie să îşi ţină, însă emoţiile pentru sine deoarece Jeff avea deja o iubită, pe Victoria. Tânăra se va concentra, deci mai mult asupra lui Julie. Descoperă că fata are talent în arte şi o încurajează să picteze. Într-una din seri Julie pleacă în oraş, numai că orele trec, iar ea numai apare. Jeff şi cu Sydney pleacă cu maşina să o caute, în vreme ce Ben rămâne acasă în cazul în care fata s-ar întoarce. Ea este adusă de o maşină, dar este în stare de ebrietate şi nu pare a-şi aminti ceva, în afara faptului că fusese la o petrecere. Fraţii, alături de Sydney, hotărăsc să treacă sub tăcere acest incident. Următoarea zi Ben, Jeff şi Victoria se întorc la oraş, promiţându-le părinţilor că se vor întoarce peste două săptămâni. Pe toată perioada aceasta, Sydney nu conteneşte din a se gândi la Jeff, la cum este lumea lui de dincolo de casa de pe plajă. Primul care se va întoarce va fi însuşi Jeff, care îşi anunţă părinţii că s-a despărţit de Victoria şi i se confesează lui Sydney: îi spune că a ştiut-o a lui încă din prima clipă. Ajunge şi Ben acasă; simte că ceva s-a schimbat. După cină, Sydney pleacă la plimbare ca să îşi limpezească gândurile, iar Jeff o prinde din urmă. I se dăruieşte acestuia pe deplin. Când se întorc acasă au parte de o surpriză: Ben a băut foarte mult şi le spune că Julie a fugit şi că părinţii erau plecaţi în căutarea ei. Mai apoi, Ben va ţipa la Jeff fiindcă ştie ce s-a întâmplat între fratele său şi meditatoare. Este de prisos să vă mai spun ce simte Ben în legătură cu Sydney. Stop! Roata noastră s-a oprit, mai avem puţin până jos sau poate mai mult…

„Valurile iubirii” este un roman care ne atinge exact acolo unde trebuie. Ne trimite o săgeată în inimă şi nu o scoate decât mai târziu. Acţiunea este prezentată la persoana a III-a de un narator obiectiv şi omniprezent. Interesant este cum a fost realizată cartea, mai exact formatul ei, fondul, alinierea. Dialogurile nu sunt marcate ca de obicei, cu linii, ci cu ghilimele, iar spaţierea este mult prea mare. Lucrarea are, deci o nouă coloratură, dar care îl bulversează pe cititor. Nu ştii când se termină o idee şi când va începe una nouă. Prezentul se împleteşte cu trecutul dovadă fiind amintirile protagonistei din copilărie sau din vechile căsnicii. Acest lucru strică întrucâtva continuitatea romanului. De remarcat este evoluţia protagonistei în familia Edwards; este mai întâi o simplă angajată, dar devine altceva. Oare ce va fi? Descrierile interioarelor şi naturii nu lipsesc din volum. Autoarea creează o altă lume în doar câteva fraze „e o vegetaţie îmbătrânită. Liliac, crini şi nuci. Violete, duzi şi hortensii. Totul e sălbatic şi neîngrijit… Tapet roşu ecosez deasupra chiuvetei, perdele galbene la ferestre. Unde s-a dus ceasul ocru Bakelite… ”. Oamenii sunt ca pictaţi, iar acţiunile fiecăruia sunt scoase cu măiestrie la lumină „Traistele cu ceapă ale bunicii ei care sunt prinse de grindă. Gaze de eşapament de la camioanele de marfă. Fum de ţigară impregnat în tapiţeria veche. Tatăl ei fumează Marlboro, iar mama Virginia Slims.” Pur şi simplu te stropeşte cu realiatatea. Romanul pare a fi fără cusur, dar, la fel ca în cazul unei sculpturi, când te apropii găseşti şi unele imperfecţiuni, vreo margine ascuţită.

Timpul în operă este bine stabilit, mai ales că titlurile părţilor reprezintă ani „2002”, „2003”, „2005”. Pe alocuri scriitoarea pulverizează, însă cu picături de trecut. Astfel, putem spune că fiecare individ este, mai mult sau mai puţin, legat de „ÎNAPOI” şi nu poate să treacă „ÎN FAŢĂ”. Cea care se abate de la regulă, care înfrânge acel „ÎNAPOI” este chiar Sydney. Ea nu lasă o fotografie să ţină locul momentului şi se dedă acestuia „o fotografie nu poate să facă asta. Poate mai târziu să-i trezească amintiri, dar realitatea momentului – briza pe care o simte pe obraz, sub urechi, pulberea albastră de la orizont – va dura doar câteva secunde, apoi va dispărea.”. Cu toţii se învârt printre despărţiri şi înlănţuiri, dar nu şi Sydney „Aşa se gândeşte Sydney la părinţii ei: … două siluete, una pe partea stângă, cealaltă pe partea dreaptă”, „Este ca şi cum familia a fost prinsă de maree şi dusă în mare, fiecare înotând în altă parte, paralel cu ţărmul”. Destinul şi marea par că joacă şah, iar pionii sunt personajele cărţii „Aduşi laolaltă de un complex de împrejurări, care a făcut ca Jeff să se afle pe verandă, exact când Sydney ieşea din apă? Cine ar fi putut crede în această mână nevăzută?…ce zeu crud, indiferent şi capricios ar face un asemenea lucru nebunesc? În ce scop?”. În acest volum, destinul şi marea iau forma Anitei Shreve, ea e păpuşarul, „zeul”. O veţi urmări pe aceasta cum se joacă cu Sydney, cu Julie, Ben, Jeff, doamna Edwards pentru ca mai apoi să facă ce pofteşte şi cu voi, lectorii? Anita ne arată ce înseamnă frumuseţea care ”încearcă să captureze ceva ce n-ai avut niciodată” şi căsătoria, „o eliberare”, un „paşaport”. Spre ce ţară ne îndreptăm cu acel paşaport? Nici eu nu ştiu, dar de un singur lucru sunt sigură: am părăsit de ceva vreme parcul acela de distracţii şi m-am hotărât să prind un nou val. Dacă mă va duce sau, mai bine zis, ne va duce spre ură, iubire, fericire, răutate nu pot să spun, nu am nici cea mai vagă idee, dar am prins curaj. Tu?

Lectură plăcută!

Nota în stilouri: 8/10

Autor: Crina Stanciu