Sub acoperire.Povestea adevărată a poliției secrete din Marea Britanie, de Robert Evans, Paul Lewis

        Robert Evans și Paul Lewis nu sunt scriitori, ci doi jurnaliști ai cotidianului britanic “The Guardian”,  care în 2013 au scris o carte având la bază o muncă asiduă și serioasă de investigare a existenței timp de decenii a unor ofițeri sub acoperire ce aparțineau poliției secrete în interiorul unor organizații “susceptibile de a organiza manifestații de stradă și alte tipuri de proteste ce ar fi pus în pericol siguranța statului încurajând manifestări ale extremismului intern”. Așa cum spune Tudorel Urian în foarte interesanta prefață ce deschide cartea, aceasta este ”o carte – document despre una din fețele ascunse și nu tocmai onorabile ale lumii în care trăim, dar și un formidabil exemplu de anchetă jurnalistică purtată cu obstinație, profesionalism și responsabilitate până la ridicarea ultimului văl ce ascunde realitatea sumbră”.( p.11)

        “Sub acoperire/ Povestea adevărată a poliției secrete britnice” a apărut în limba engleză în anul 2013. Editura ALL a publicat cartea, tradusă în limba română de Alexandru Racu, anul acesta, 2016. Este o carte document prin care cei doi jurnaliști vor să ne demonstreze că în numele statului de drept nu pot fi folosite orice metode și că în demcrație există reguli ale jocului care trebuie respectate. Totul a început în 1968 anul unor mișcari populare masive în toată lumea, anul revoltelor studențești din Franța care au dus la căderea lui De Gaulle, anul invadării Cehoslovaciei de către URSS si anul în care se naște mișcarea împotriva participării SUA la războiul din Vietnam. Revoltații nu aveau toți același ideal dar se considerau toți progresiști și oameni de stânga și erau gata să iasă în stradă pentru ceea ce credeau că este drept. În acest context a apărut propunerea inspectorului de poliție Conrad Hepworth Dixon. Născut în anul 1927 într-o familie de militari, a urmat cursurile Universității Oxford și s-a înrolat în Marina Regală la sfârșitul celui de al doilea război mondial. A renuțat apoi, și după o scurtă perioadă ca angajat al unei case de pariuri sportive, se încadrează în Poliția metropolitană. La scurt timp este transferat la Divizia Specială ceea ce era deosebit pentru că acolo erau selectați doar cei considerați cei mai buni. El este cel care a venit cu ideea de a-i transforma pe ofițerii de poliție în falși activiști de stânga. Frica guvernului Marii Britanii că acești protestatari ar putea dărâma sistemul politic și cel economic, a determinat ca propunerea lui Dixon să fie luată în considerare. Pe 10 septembrie 1968 inspectorul șef al Diviziei Speciale, Conrad Dixon a scris un memoriu de șase pagini în care atrăgea atenția celor mai înalte foruri de conducere a Scotlad Yardu-lui“ elemente vocale ale stângii cer răsturnarea completă a democrației parlamentare și înlocuirea ei cu diverse forme de <socialism> și < autonomie proletară>.”( p.26) Întrebat ce se poate face, legenda născută în jurul lui Dixon spune că acesta ar fi spus:  ,,Dați-mi un milion de lire și zece oameni și rezolv problema”. Se pare că i-a convins pe superiori și a obținut ceea ce a cerut. Planul lui presupunea un nou mod de supraveghere polițienească. Ofițerii Diviziei Speciale urmau să se transforme în protestatari și să trăiască sub identități false ani la rând. Nu aveau voie să poarte uniformă, nu aveau voie să intre într-o secție de poliție, aveau acte de identitate complet false, povești proprii false, trebuiau să-și lase părul lung, să poarte mustăți și barbă pentru a se identifica cât mai mult cu aspectul celor care participau la mișcările de stânga. Acești ofițeri de poliție erau foarte atent selectați. Nu oricine era făcut pentru o viață dublă. Trebuia să fie manipulatori, versatili, adaptabili, tenaci, ingenioși, descurcăreți și buni vorbitori. Unii dintre ei vor ajunge ca peste câțiva ani să-și taie pletele și să se radă în cap pentru a infiltra grupurile neonaziste de skinhead. Din cauza modului în care arătau atunci când s-a creat această unitate specială au fost nimiți “ Pletoșii” sau Brigada ciufulită. Noul nume oficial al unității a fost însă Brigada Specială de Demonstrații sau BSD. Pe lângă denumirea de “pletoșii”, cei din brigada specială se mai numeau și “club 27” pentru că 27 octombrie 1968 a fost data oficială a constituirii acestei unități

    Oficial BSD trebuia să furnizeze “informații suficiente și îndeajuns de corecte pentru a-i permite poliției să mențină ordinea publică” (p.29). Nu li se încredința niciodată misiunea de a aduna probe pentru a fi folosite în instanță, nici nu puteau fi chemați ca martori într-un proces.

    Fiind un grup închis cei din BSD și-au dezvoltat un limbaj propriu și o cultură proprie. Cei mai capabili dintre ei erau numiți “înotători în ape adânci”, cei care se mulțumeau cu o infiltrare la un nivel inferior erau numiți “vâslași de apă mică” iar activiștii politici supravegheați aveau numele de “exasperanții”.

    Activitatea lor a însemnat infiltrarea în diverse mișcări de stânga cum ar fi Partidul socialist al muncitorilor, un mic grup troțkist numit “Grupul marxist internațional”, grupul celor care luptau contra apartheidului din Africa de sud, diverse mișcări de protecție a animalelor și la finalul anilor 60 și început de 70 în toate formele de luptă contra războiului din Vietnam.

    Dixon nu a rămas mult timp la conducerea BSD-ului pe care îl crease. În 1973, deci numai după cinci ani, Dixon a renunțat complet la cariera de polițist. S-a dus să studieze istorie economică la Universitatea din Exeter, a dat un doctorat pe tema condițiilor de muncă a marinarilor de pe navele comerciale și în 1975 a participat la popularul pe atunci concurs televizat “Provocare universitară”. Mai târziu a ținut conferințe pe teme de istorie a marinei și a scris cărți despre iahting. A murit în 1999 lăsând în urmă o soție și patru copiii. A păstrat legătura cu vechii lui colegi din BSD și odată la cinci ani se întâlneau să facă schimb de amintiri. În 1993 s-au întâlnit pentru a sărbători 25 de ani de la înființare. În jur de 50  de spioni și superiorii lor s-au întâlnit la Victory Club  din Londra și au ascultat discursul lui Dixon pe care unul dintre cei prezeți atunci și-l amintea peste ani ca fiind “un bătrân marinar ramolit”.

    Dixon a fost doar începutul. După plecarea lui BSD-ul a continuat munca de suprveghere prin ofiţeri acoperiți dintre care s-au remarcat unii de un deosebit talent, îndrăzneală, ingeniozitate și capacitate de manipulare. Cartea celor doi jurnaliști ni-i prezintă pe câțiva dintre cei mai importanți scoțându-i din anonimatul deghizărilor.

   Cititorul are astfel o lectură antrenantă, interesantă și uluitoare mai ales pentru noi, cei care am trăit în timpul regimului comunist cu o adevărată psihoză a ofițerilor acoperiți, a provocatorilor, a turnătorilor și a informatorilor, a ascultării telefoanelor și a violării corespondenței și mai ales cu imensa iluzie ca așa ceva nu se poate întâmpla în “Lumea liberă”, cea de dincolo de Cortina de fier.

    Cine își putea imagina că aceste lucruri se întâmplau cu acte în regulă și dincolo de Zidul Berlinului și mai ales că aceste activități continuau și după 1990? Chiar ajungi să te întrebi dacă nu cumva acest tip de spionare a cetățenilor  continuă și azi! Iar sângeroasele atacuri teroriste ca cel de la Londra din 7.07.2007 parcă i-ar da chiar și o justificare!!!

    Deci timp de patru decenii ofițeri britanici de poliție s-au infiltrat în mișcările de stânga și de extremă stânga, ajungând chiar să lege relații amoroase cu militante din aceste mișcări. Și asta pentru a da mai multă verdicitate rolului jucat dar în mod sigur și pentru propria lor plăcere. Așa a fost cazul ofițerului Mark Kennedy cu nume de fals de Mark Stone care a activat timp de șapte ani în rândul ecologiștilor și a fost demascat în 2010. La fel a fost și unul dintre cei mai talentați ofițeri sub acoperire Bob Lambert cu numele fals de Mike Blake infiltrat într-un grup de protecție a animalelor care a avut un copil cu o activistă pe care l-a lăsat fără nici un fel de sprijin când a părăsit acel grup. Peste ani această femeie l-a recunoscut pe Bob Lambert într-o poză din ziar și așa a început șirul demascărilor. Ea ca și alte zece femei au depus plângere contra Scotland yard-ului și a statului cu acuzația de “viol de stat”. Teresa May era atunci ministru de interne și a permis să se dea publicității lista completă a ofițerilor și a victimelor lor. Ministerul de interne și-a exprimat scuze publice în noiembrie 2015 față de aceste femei prinse în capcana unor legături amoroase false. Șapte dintre ele au primit în urma procesului compensații financiare substanțiale. Avocata celor zece femei care au intentat proces, Harriet Wistrich spunea: “ La început nu am avut nici o certitudine că vom câștiga atât de unică în felul ei era această situație. Dar având în vedere amploarea scandalului, a fost în interesul Ministerului de interne să ajungă rapid la un acord.”

    Cartea lui Rob Evans și Paul Lewis ni-i prezintă doar pe cei zece ofițeri demascați, dar autorii consideră că mai sunt cel puțin 100 de asemenea ofițeri sub acoperire din acea perioadă și că mișcările care se consideră periculoase pentru siguranța statului sunt și astăzi supravegheate de asemenea ofițeri doar că regulile sunt mai stricte și ei sunt mai bine monitorizați.

    În final cei doi autori țin să precizeze că această carte este doar o primă ciornă a poveștii. “Suntem conștienți că, în cea mai mare parte, lucrurile rămân încă necunoscute” ceea ce ne dă speranța că va fi și o continuare.

    Recomand lectura acestei cărți cu totul deosebite și mulțumesc editurii All pentru exemplarul pus la dispoziție.grupul-editorial-all

Cartea ,,Sub acoperire.Povestea adevărată a poliţiei secrete din Marea Britanie, de Robert Evans,Paul Lewis”  poate fi comandată de pe site-ul Editura All

8 COMMENTS

  1. Chiar daca nu este tocmai genul de carte pe gustul meu, pare o carte interesanta si chiar cred ca merita citita. Felicitari pentru recenzie. locco_smiley_10

  2. Mi-as dori sa citesc o astfel de carte, este captivanta si ofera destule informatii.
    Doamna Burda faceti ce faceti si mereu scoateti tot ce este mai bun.

  3. O carte interesanta, sunt sigura de asta . Dar nu este genul meu. Insa o sa recomand cartea fratelui meu. El este innebunit dupa astfel de carti. Multumesc Dana de recomandare 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.