Ce să le citim copiilor noștri?

   De multe ori ne întrebăm ce să le mai citim copiilor noștri. Citim basme, poezii amuzante, povești noi, câteodată chiar inventăm povești cu învățături pentru a le oferi exemple pe care le va folosi pe parcursul pașilor prin viață.

   Eu am ales ca din când în când să citesc din cărți religioase. Așa am descoperit câteva povești minunate pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

   Sursa: Povești cu Îngeri… pentru îngerași!

De Leon Magdan –ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR

    1.Povestea celor doi frați

    Voi știți cum e mai bine să fie omul în viață? Voi cum credeți? Să fie omul vesel și plin de speranță pentru toate lucrurile bune și frumoase, sau să fie trist și posomorât pentru tot ce nu a mers bine?

   Ei, da! Cel mai bine e să fie omul vesel și încrezător în toate, și la bine, și la rău. Dacă  nu credeți, stați să vă spun povestea celor doi frați: Ion și Gheorghe. Departe, într-un sat, trăiau în bună înțelegere doi frați buni, se deosebeau unul de altul ca ziua de noapte: Ion era vesel și bun, iar Gheorghe era mereu posomorât și urâcios.

    Într-o zi, în timp ce se întorceau de la câmp, unde munciseră toată ziua, Gheorghe îl întreabă pe Ion:

– Auzi,măi, Ioane, da’ cum se face că tot timpul tu ești vesel? Eu nu te-am văzut niciodată supărat ori mâhnit!

– Apoi, de, frate, o vorbă din bătrâni zice așa: ”bine fă, bine gândește, c-așa ți se răsplătește!”. Mă străduiesc și eu, după puterile mele, că, vorba aceea: ce nu poți face cu zâmbetul pe buze, cu încruntătura nici atâta”.

– Lasă, măi, Ioane, că vorbele astea le știu și eu pe toate. Și nu m-am înveselit deloc. Ai tu vreo taină!…

    Ion, uitându-se la Gheorghe ca și când i-ar fi descoperit secretul, îi șopti la ureche:

– Bine, Gheorghe, îți spun adevărul: când merg la biserică, eu mă întâlnesc de fiecare dată, cu un înger!

– Cum, un înger?! Se miră Gheorghe. Mi-l arăți și mie?

– Sigur că da, răspunse binevoitor Ion. Hai cu mine la biserică să ți-l arăt!

    Și au pornit pe ulița satului împreună. N-au mers mult și au ajuns în fața bisericii. Intrând, Ion îl duse pe Gheorghe până în fața unei frumoase icoane a unui arhanghel și îi zise:

 – Uite, Gheorghe, îngerul de care ți-am spus! Vezi cât e de frumos? Un arhanghel cu aripile albe ca zăpada!

    Gheorghe se încruntă și mai tare și zise mormăind printre dinți, să nu-l audă lumea:

– Măi Ioane, îți arde de glume? Păi icoana asta e aici de când eram copil. Credeam că va fi un înger adevărat!

– Gheorghe, Gheorghe, zise Ion serios, dar îngerul e aici cu noi. Privind icoana, e ca și cum l-ai privi pe el. Zici că ști icoana asta? Atunci ia spune-mi ce scrie pe răvașul pe care îl ține în mână îngerul din icoană?

    Gheorghe privi încurcat, căci nu se gândise niciodată să se uite atent la ce scrie pe icoană. Și citi:

„ Te va binecuvânta Dumnezeul tău în toate roadele și în tot lucrul mâinilor tale, și tu de aceea să fii vesel!”

– Vezi, Gheorghe, de fiecare dată, eu citesc ce scrie pe această icoană. E ca și cum aud vorbele îngerului. Și mi-amintesc de ele mereu, căci le port în minte și în suflet.

– Eu tot nu pricep! Mai zise Gheorghe nemulțumit și plecă bombănind.

   Dragii mei, credeți că povestea se termină așa? Nici pe departe, ia ascultați în continuare:

   Într-o zi de toamnă, frații au plecat în pădure să adune lemne. Însă i-a prins ploaia, și au ajuns acasă ciuciulete. A doua zi erau amândoi răciți cobză. Ieșiră ca de obicei pe prispa casei. Tușind, Gheorghe zise:

– Na, uite că ne-a ajuns necazul pe amândoi! Zici că e bine să fie omul vesel, ca tine. Da’ uite că te-ai îmbolnăvit și tu! Când vine pacostea, nu mai contează ce fel de om ești! Și Gheorghe intră în casă trântind ușa.

    Stătea Gheorghe în pat,necăjit,gândindu-se ce bine i-ar prinde o cană de ceai fierbinte sau o supă călduță. Dar era singur, cine să-i facă?!

    Deodată auzi dulăul din curte cum latră. Fără îndoială că venise cineva. Într-adevăr erau niște oameni la poartă, dar nu la poarta lui, ci la fratele său, Ion.

„Ia uite ce noroc pe frate-miu, își zise el, să-l viziteze cineva taman azi! Eu stau singur aici ca un huhurez…”

„Na, iar latră câinele! De data asta cine-o mai fi? Aha, e vecina din capătul uliței, a venit tot la Ion și văd că are și o oală mare în mână. Ce i-o fi adus?”

    Și uite-așa, până seara se tot perindară oameni pe la casa lui Ion. Târziu, se auziră bătăi în ușa lui Gheorghe. Cine era? Păi cine să fie: Ion!

– Bună seara, frate, zise el. Uite, ți-am adus și ție din ce-am primit azi: nițică supă, mere și o cană cu vin.

– Frate, îți mulțumesc. Acum îți dau dreptate … Oamenii te iubesc că ai o inimă bună! Pe mine, dacă am fost mereu încruntat și supărăcios, m-au uitat toți, am rămas fără prieteni și nimănui nu-i pasă ce mai fac…

– Cum, frate, să n-ai pe nimeni? Mă ai pe mine! și pun prinsoare că, dacă vei fi prietenos și vei face totul cu drag, vei avea mai mulți prieteni decât mine. Căci scrie și în Biblie: „veselia inimii dă viață omului și bucuria îi lungește zilele””!

    Din acea zi, Gheorghe încearcă să fie și el ca fratele său: bun la suflet cu toată lumea, vesel și binevoitor.

    Așa se cade, așa-i sănătos și bine pentru toți.

    Fiindcă atunci când zâmbești, zâmbetul tău pleacă nevăzut, ca un vis frumos, și străbate lumea, ca o rază de soare.

               Sper că v-a plăcut. Ce spuneți mai scriem?