Toate pânzele sus de Radu Tudoran – recenzie

Editura: Arthur

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 620

       Am pus mâna pe cartea Toate pânzele sus a lui Radu Tudoran și acum câțiva ani, era într-adevăr o ediție mai veche dar tare mult m-a atras titlul; nu am putut atunci să o termin. Mi s-a părut complicată iar personajele prea întortocheate. Mi s-a ivit ocazia să o citesc acum, datorită Editurii Arthur, și nu am putut să o mai las din mână. Dacă aș fi știut atunci ce călătorie minunată pierdeam cu siguranță aș fi făcut un efort să o citesc. Înainte de a ridica pânzele și de porni în minunata călătorie alături de personajele îndrăgite, haideți să-l cunoaștem pe cel care a făcut posibilă această aventură: Radu Tudoran

       La o simplă căutare pe google, descoperim că Radu Tudoran, cu numele lui adevărat Nicolae Bogza, s-a născut pe data de 8 Martie 1910 și a trecut în neființă pe data de 18 Noiembrie 1992. A devenit cunoscut datorită romanelor sale Un port la răsărit, publicat în 1941 și Toate pânzele sus publicat în anul 1954. În anul 1976 romanul Toate pânzele sus a fost ecranizat pentru public și a avut un mare succes în rândul oamenilor de toate vârstele. Potrivit anumitor surse, acest roman descrie călătoria pe care, Radu Tudoran, nu a mai reușit să o facă în anul 1948.

       Așa ne începem și noi călătoria, la bordul vasului Penelopa.

       Este jumătatea lunii Martie, anul 1948, când nava ce mergea spre Pireu, navigând pe brațul Dunării, face o escală la Galați. În același timp în gara din Galați, oprește și trenul ce mergea spre București, în vagonul căruia se afla nimeni altul decât Anton Lupan, plecat în călătoria vieții lui. Acesta poposește la Galați cu scopul de a afla dacă sunt vești despre prietenul său Pierre Vaillant. Atunci când primește un răspuns negativ, începe a hoinări singur pe străzile Galați-ului. Aici va da peste primul camarad care îl însoți în a sa călătorie: un bețiv zdrențuros care mânuia pușca cum nimeni altcineva nu o mânuia. A acceptat de la bun început propunerea lui Anton Lupan iar acum trebuia să mai găsească o navă, dispusă să-i ducă.

      În plimbare lor prin port au dat peste barca grecească Penelopa și s-au învoit cu căpitanul, kir Iani Ghinis, să-i ia la bordul navei în schimbul a șase icoșari. Aici Anton, îl întâlnește pe vechiul său prieten Gherasim.

     A doua zi, nava Penelopa pleacă la drum, nu înainte de a face un ultim popas la Sulina. În urma unei descoperiri în legătură cu călătoria pe care intenționa Anton Lupan să o facă, hotărăște să rămână la Sulina, convingându-l pe Gherasim să facă parte din noul său echipaj.

     Motivul pentru care Anton Lupan a rămas la Sulina? A descoperit nava cu care naufragiase prietenul său, Pierre Veillant.

      Trebuie să știți că Anton Lupan l-a cunoscut pe Pierre Vaillant, când la vârsta de 17 ani a luat vaporul și a plecat să studieze în Franța. Acolo a făcut liceul și apoi s-a înscris la Politehnica din Paris. De Pierre Vaillant îl lega o prietenie foarte frumoasă. În urma unei vacanțe la Saint – Malo, viața lui Anton Lupan și a prietenului său avea să se schimbe. Frumusețea bărcilor i-a atras spre o viață pe mare. Totuși ceea ce îi determină să înceapă o viață de navigator, sunt scrisorile și hărțile, pe care cei doi le găsesc în cărțile bunicului lui Pierre și erau scrise de marele om de știință Charles Darwin. Ele le înfățișa un drum total necunoscut piciorului uman, drumul spre Țara de Foc. Au terminat școala și și-au luat diploma în ingineri constructori de nave și au început să lucreze la visul lor. Au mers la Stambul pentru a strânge bani și cu banii economisiți în câțiva ani și-au luat o barcă, pe care au numit-o L’Esperance. Pierre Veiilant a făcut drumul pe Dunăre până la Sulina ducând o încărcătură de marfă, în timp ce Anton Lupan a rămas la Stambul, pentru a câștiga mai mulți bani. Totuși L’Esperance nu se mai întorcea și astfel, Anton Lupan, aflase de la un alt căpitan, că vasul lor a fost prădat de pirați și că, prietenul său a dispărut.

      O descoperise totuși la Sulina, sub nisip. După ce o dezgropase și o instaurase, hotărâse să îi schimbe numele în Speranța. Astfel că, a doua zi, Speranța a părăsit Dunărea, pornind spre Pireu, cu toate pânzele sus.

     Prima oprire pe care o face echipajul de pe Speranța este la Stambul, unde iau o încărcătură de cherestea și doi străini pentru a-i duce mai departe: un negustor și un călugăr. Tot acolo Anton Lupan avu impresia că l-a văzut pe prietenul său Pierre Vaillant dar oricât ar fi scotocit orașul, acesta era de negăsit.

   În drum spre Pireu, Mihu, cel mai tânăr membru al echipajului de pe Speranța găsește în rucsacul călugărului un pașaport pe numele lui Pierre Vaillant. Înștiințat de cele întâmplate și având echipajul în jurul său, Anton Lupan cheamă călugărul pe punte, strigându-l pe numele prietenului său. Așa află că, de fapt,  era căpetenia piraților, Spânul, cel care a jefuit în trecut L’Esperance. După ce l-au luat prizonier pe Spânu, acesta a mers către insulă pentru a captura și restul piraților.

   Acolo a găsit-o pe Adnana care i-a spus despre pirați și despre comoara ce se ascundea pe insulă. Surpriza însă a fost prea mare: corabia Penelopa a fost și ea jefuită de pirați. În timp ce Anton Lupan salva echipajul de pe Penelopa, corabia Speranța intra sub stăpânirea piraților, care a reușit să-i captureze pe Agop și Ismail. Ismail a reușit însă să scape de pirați și după ce a navigat timp a 4 zile pe ocean, a naufragiat pe țărmul Africii, aici avea să se reunească cu Anton Lupan și cu restul echipajului de pe Speranța.

     O vreme i-au mai ținut pe Spânul și pe pirații săi captivi, aflând că, prietenul său Pierre Vaillant trăiește undeva pe aproape. Zadarnică a fost încercarea lui spânu de a negocia eliberarea lui în schimbul dezvăluirii locului unde se află Pierre, căci Anton nu s-a lăsat. Totuși Spânu aprecia mai mult libertatea, așa că și-a încercat norocul sărind în ocean. A sfârșit prin a fi mâncat de rechini.

      După această întâmplare Speranța și-a continuat drumul spre Pireu. O dată ajunsi acolo, au luat o altă încărcătură, de această dată destinația fiind Marsilia. Planurile urmau să fie date peste cap de o scrisoare uitată de Spânu la bordul navei care dezvăluia unde se afla Pierre Vaillant, pe insula Musarah, în Marea Roșie. Cu tot entuziasmul, căpitanul a decis să facă drumul spre Marsilia, urmând ca apoi să plece în călătoria la care a visat toată viața. După ce au ajuns în Marsilia și au descărcat butoaiele cu ulei, echipajul de pe Speranța se confruntă cu o gravă problemă: nu aveau bani pentru a continua expediția. Norocul pare să fi fost și acum de partea loc căci, căutătorul de aur, Martin Stricland, îi roagă să-i ducă în Țara de Foc, plătind el totul.

      În aceste condiții nava Speranța având la bord un echipaj considerabil, va părăsi continentul European, urmând să ajungă cât mai curând pe țărmuri americane.

      Călătoria lor nu a fost lipsită de peripeții căci au fost frecvent atacați de pirați, din mâna cărora au scăpat ca prin urechile acului. Pirații nu au fost singurii care le-au dat de furcă, căci și rezervele de apă începuseră să se termine.

      După o călătorie de 50 de zile pe ocean, nava Speranța, se apropia în sfârșit de țărmul Braziliei. Aici s-a reîntâlnit cu Adnana, căreia îi murise tatăl între timp și după ce și-a vândut averea, hotărâse să vină pe urmele lui Anton Lupan.

      Necazurile nu se termină căci cel care urma să le sponsorizeze călătoria se dovedise a fi un trădător. După ce s-a văzut ajuns la destinație în Țara de Foc, Martin Stricland, plănuiește să omoare echipajul navei Speranța și să fure nava. Credeți însă că i-a ieșit?

      Cel cu care pusese la cale planul măreț s-a întors împotriva lui. Nu numai că la ucis pe Martin dar a dat foc și navei Speranța. Echipajul a reușit să stingă focul la timpul și pagubele au fost minime.

     Dacă l-au găsit s-au nu pe Pierre Vaillant asta va trebui să descoperiți singuri, făcând minunata călătorie cu nava Speranța. Trebuie să aveți încredere că Anton Lupan, căpitanul și echipajul său, vă va duce în cele mai frumoase ape și veți avea parte de cele mai spectaculoase aventuri.

     Mi-a plăcut enorm de mult cartea și cu siguranță am să o recitesc cândva cu mare drag și dor de aventură. O recomand! Este o evadare lungă și răcoroasă, mai ales că ne așteaptă zile caniculare de vară.

    Citatul care mi-a plăcut:

   „Avem taine și le purtăm cu noi, taine mai mici sau mai mari – când se dezvăluie își pierd o parte, două, trei, șapte, nouă părți din puterea lor – alteori, se pierd de tot, ca puful de păpădie suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine și le purtăm cu noi – și suferim ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem și ne bucurăm, fiindcă sunt  și astfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândești. ”

Cartea Toate pânzele sus de Radu Tudoran este oferită spre recenzie de către Editura Arthur. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Arthur. 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti