Top 5 cărți la care am plâns

    Când citesc… totul se transformă în jurul meu. Personajele prind conturul unei realități care mă include, cu temeri, cu vorbe frumoase sau dure, cu emoții, cu bucurie… sau chiar cu lacrimi. Când am descoperit că pot să trăiesc o lume paralelă, cu ajutorul cărților… mi-am spus că am găsit cheia nemuririi și că trebuie să mă bucur neapărat de ea.

   De la aceste descoperiri și până acum… a trecut ceva timp. Multe au fost cărțile care mi-au provocat tristețe, dar acum o să amintesc doar cinci dintre cărțile la care am plâns.

   1.„Maitreyi”, de Mircea Eliade

Era în programa școlară, trebuia neapărat să o citim… însă mie îmi era foarte greu să duc la capăt lectura unei iubiri cu un final atât de tragic. Evident, la vârsta aceea, i-am judecat atât de aspru pe ambii protagoniști, încât o perioadă nu am mai reușit să citesc Eliade. N-am înțeles niciodată de ce nu au luptat, de ce au renunțat așa de ușor… multe nu le-am înțeles și i-am judecat atunci când am citit. Acum, lucrurile se văd altfel… dar atunci am plâns de s-a scuturat cămașa de pe mine.

2.„Ultimii martori”, de Svetlana Aleksievici

Nu e o carte, e o incursiune în trecut. Te transpui într-un trecut plin de nedreptăți, o lume în care copiii sunt rupți de familiile lor și obligați să trăiască un alt decor, al temerii, al terorii… al războiului. Nu poți să citești această carte ca și cum ai citi o știre dintr-un ziar… nu poți să citești fără să plângi. E o carte pe care am citit-o în trei zile… și asta pentru că am avut nevoie de pauze pentru a putea reveni. Cu toate acestea, cred că fiecare dintre noi ar trebui să știe că istoria adevărată e ceea ce simt oamenii simpli în raport cu marile evenimente.

3.„Ionde Liviu Rebreanu

Știu că vremurile s-au schimbat și mulți din tinerii de astăzi nu mai percep operele marilor scriitori ai literaturii române ca fiind copleșitoare. Da… eu am plâns la romanul „Ion”… atât de tare, încât m-am dus la școală cu ochii umflați. Mi s-a părut aberant să te lași călcată în picioare precum Ana… și n-am înțeles de ce Ion nu a renunțat la setea pentru pământ în favoarea iubirii adevărate. Am avut discuții interminabile la școală pe tema aceasta, a importanței alegerilor în viață. În acea perioadă, renunțasem chiar să mai cred în iubire. Credeam că e un sentiment care – mai devreme sau mai târziu – îmi va provoca suferință.

4.„Gargui”, de Andrew Davidson

O iubire care transcende timpul, spațiul… o poveste care m-a frapat. M-a scos din cotidian, mi-a zdruncinat lumea pentru o bună perioadă de timp. Povestea e atât de copleșitoare, încât autorul rupe uneori firul narativ principal și se abate, expunând alte povești și legende; poate că face asta tocmai pentru a-i oferi cititorului șansa de a-și șterge lacrimile. La mine n-a ținut, eu am plâns în continuare.

 

5.„Ne-om întâlni în cer”, de Pavel Coruț

    Primele cărți ale acestui autor au creat – la vremea lor – o adevărată isterie. Când am citit „Ne-om întâlni în cer” am avut impresia că citisem cea mai spectaculoasă carte care s-a scris vreodată. Am plâns mult… fără să mă vadă ai mei. Câteva zile după ce am citit cartea, nu am mai fost eu. Toată suferința din carte mi se părea că o trăisem eu.

   Nu știu voi la ce cărți ați plâns, dar sper să voi afla… Ador cărțile care îmi creează impresii inedite, emoții puternice. Aștept și impresiile voastre!  

Topuri cărţi

Rodica Pușcașu-Redactor/ Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

44 COMMENTS

  1. Eu dau zece automat oricarei carti care ma poate face sa plang. Inseamna ca a fost destul de puternica incat sa te absoarba total in lumea ei. 🙂 Nu cred ca i-ar reusi cu mine propagandistei Aleksievici. Si daca ar fi adevarat fiecare caz de acolo, desi sunt mai toate exagerari sau inventii aranjate anume cat sa obtina maxim de efect tragic, tot ce li s-a intamplat a fost pentru ca au facut ai lor aceleasi lucruri, altora. Dusmanul nenumit eram noi, nemtii, finlandezii, balticii si ungurii si le aduceam Razbunarea vecinilor invadati de ei. Singura chestie de plans e ca nu i-am sters de pe fata pamantului pe sovietici atunci, ar fi fost o lume mult mai buna acum. 😀

    • Marius, eu sunt de părere că în vreme de război (și nu numai), opinia oamenilor simpli nu se indentifică cu deciziile majore ale celor de la putere. Evident, cei care au de suferit sunt oamenii simpli (pioni într-un joc în care nu au putere de decizie). Pe mine suferința acestora m-a frapat, la fel cum m-a frapat și suferința pe care – în acest război – rușii au provocat-o altora.

  2. La Maytreyi am plâns de n-am știut de mine. Am plâns și la piesa de treatru, și asta nu a mai fost ok. Îmi venea să intru sub scaun cu plânsul meu cu tot. Nu am citit Ne-om întâlni în cer, dar titlul îmi dă un nod în stomac, sigur aș plânge 🙁 Pffff!

    • Dacă ai plâns la Maytreyi, sigur și „Ne-om întâlni în cer” îți va provoca aceeași reacție!

  3. La “Harry Potter”, “Printesa mecanica” din seria Dispozitive infernale. Astea doar ce imi vin in minte acum. Maytreyi curios, nu m-a atins atat de tare. Mi-a placut cartea, dar apoi ne-a tinut profa de romana la ea o luna, de-mi venea sa ma urc pe pereti :)) Si pe mine m-a revoltat ce patea Ana din “Ion”, dar la fel, nu m-a atins romanul atat de tare. Restul din articol nu le-am citit.

    • Când am citit „Ion”, m-a impresionat enorm… nu doar ce se întâmpla cu Ana, ci totul, modul în care oamenii se raportau la viață și la sensul ei. Acum, recent l-am recitit și l-am văzut cu alți ochi. Nu am mai plâns, a rămas doar starea de revoltă față de toate personajele din carte. Niciunul nu pare să fi trăit ținând cont de sufletul lui, ci fiecare a trăit conform unor șabloane impuse.

  4. Eu am plans la -Niciodata impreuna? si Printre tonuri cenusii. Astea imi vin acum in minte.
    Am citit Ion si Maitreyi, dar nu pot sa spun ca m-au impresionat. Mi-au placut, da, dar nu m-au atins atat de tare.

    • Iasmy, și eu am plâns la „Printre tonuri cenușii”. Totuși, în articolul de mai sus le-am amintit pe cele la care a plâns cel mai tare. O să citesc și eu „Niciodată împreună”.

  5. Am destule carti la care am plans… La Printre tonuri cenusii, la unele scene din Harry Potter, la Inainte sa te cunosc, la Oscar si tanti Roz… Oricum, eu sunt susor de impresionat si plang repede 🙂

    • Eu sunt curios daca a fost cineva care a plans si la Printre tonuri cenusii si la Ultimii martori. 😀 Practic, fiecare tragedie era razbunarea celeilalte, dar cum a zis Rodica, oamenii obisnuiti nu aveau nicio vina pentru pacatele conducatorilor. Atunci nici macar nu prea puteai sa zici peste tot ca ei i-au ales. 🙂

  6. Din cate imi aduc aminte, am plans la Anna Karenina, Pe aripile vantului, o carte de Cheryl Holt, recent la un roman de Kerrygan Byrne, cititi in franceza, foarte emotionant…

  7. Din lista ta am citit ,,Maitreyi” și ,,Ion”, m-au emoționat, dar nu până la lacrimi. Destinul Anei, cel puțin, este de-a dreptul tragic și revoltător!

    În schimb, ,,Oscar și Tanti Roz” m-a făcut să vărs lacrimi (de 3 ori), la fel și ,,Privighetoarea”, ,,Sub aceeași stea”, ,,Cele treisprezece motive”..

    • Cosmin, m-ai făcut curioasă! Voi citi și eu „Oscar și tanti Roz”. ”Sub aceeași stea” am citit și am și plâns, evident. Dar nu ca la Eliade.

  8. Nu-mi amintesc daca am plans la cartea lui Eliade ,sunt prea multi ani de atunci,dar m-au impresionat foarte mult mai recent cartile Cameliei Cavadia,Florina Sanda Cojocaru si mai recent cartea Ninei Marcu-Cumpana unei Vieti.

    • Arci, cărțile Florinei Cojocaru sunt foarte pline de sensibilitate… e imposibil să nu verși măcar o lacrimă. Pe celelalte două autoare nu le-am citit.

  9. Am citit si eu “Maitreyi” si “Ion”, fara lacrimi insa. Eu am varsat ceva lacrimi citind “Calea regilor” de Brandon Sanderson si “Lupii trecutului. Sofia” de Natasa Alina Culea.

  10. Și eu mă emoționez la cărți, câteodată până la lacrimi. Din cele enumerate, nu am citit decât două. Mulțumesc pentru recomandări!

  11. La Ion si Maitreyi nu retin sa fi plans, dar am multe alte carti la care am plans. Razboiul nu are chip de femeie si Ultimii martori sunt doar doua dintre cartile la care am plans. In general cartile in care mor personaje ma fac sa plang, dar depinde si de cum e scrisa cartea.

    • Așa este, Anca… e nevoie de „acel ceva” ca să declanșeze starea. Am citit și alte cărți despre tragedii, însă modul în care erau expuse semăna mai mult a relatare. În „Ultimii martori”, autoarea alege mărturisirea ca modalitate de expunere, iar pe mine, genul acesta de carte mă frapează.

  12. Maitreyi am citit-o de 3 ori și de fiecare dată am plâns. Mi.a plăcut foarte mult. De aseară citesc, Învață să visezi, până la pagina 200 am tinut-o tot intr.un plans, nu m.am putut abține. E seria fraților Bonner, de Susana Elizabeth Phillips.

    • Sunt fericită să constat că nu sunt singura care a citit Maitreyi de mai multe ori și de fiecare dată a plâns. Mulțumesc, Magic and Books!

  13. In general plang la carti si la filme. Intuiam finalul la Niciodata impreuna?, dar am plans de nu s-a putut, la fel si la Cel mai de pret cadou. Imi place Sparks, dar ii cam evit cartile, doze mici care sa nu-mi dea senzatii in stomac.
    Pe lista cu lacrimi se afla si cartea Inca o dorinta de Andres. Nu pot uita cum personajul care il apreciam s-a dus, atunci am simtit ca si farmecul dispare.

    • Nicol, eu ador cărțile frapante, chiar dacă asta înseamnă să plâng. Dar, fiecare are gusturile sale!

  14. Din cele enumerate de tine am citit doar Ion si Maitreyi. M-au impresionat, dar nu am plans. In general, ocolesc cartile care ma pot face sa plang, nu-mi place sa raman in starea asta trista dupa lectura unei carti. Din cele pe care nu le-am ocolit, si m-au emotionat pana la lacrimi – Anna Karenina, La rascruce de vanturi, Castelul Palarierului, Am fost medic la Auschwitz.

    • Într-adevăr, ai o stare ciudată după o astfel de carte… Eu am nevoie de ceva timp să-mi revin.
      Și pe mine m-a impresionat Anna Karenina.

  15. P.S.I love you -m-a impresionat foarte tare.Aș vrea să citesc”Ne-om întâlni in cer”, o s-o caut .

  16. Nu am citit toate cărțile din lista ta si acum îmi pare rău. Le iubesc pe cele care ma ating pana la lacrimi. Stiu ca o sa para stupid, dar eu am plâns in adolescență la Winnetou si la Pe aripile vântului. Doamne, dar in hohote am plâns când a murit Winnetou. 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.