„Nu ningea. Era ridicol ca. la cincizeci și ceva de ani, să mai fie dezamăgit că nu era zăpadă în dimineața de Crăciun, dar oamenii mai în vârstă nu sunt niciodată atât de serioși pe cât cred tinerii.”

Crăciunul lui Maigret, de Georges Simenon-recenzie

 Titlul original: Un Noël de Maigret

Editura: Polirom

Seria Maigret

Anul apariţiei: 1951, 2011

Traducere de: Nicolae Constantinescu

Număr pagini: 115

Gen: Polițist

Cotație Goodreads: 3,63

În aceeași serie: Câinele galben; Pietr Letonul; Maigret și hoțul leneș; Maigret și informatorul

  Trebuie să recunoașteți că suntem originali! Nu scriem despre „Crăciunul lui Maigret” atunci când te-ai aștepta, în plin sezon, ci… după ce acesta a trecut! Să scrii despre Crăciun în februarie… Dar ce-are? Nu poți spune că o poveste cu Maigret își pierde din farmec dacă este citită în altă perioadă a anului.

   În plus, nu s-au stins încă de tot ecourile sărbătorilor de iarnă. Dacă ne-am întoarce cu nici o lună și jumătate în urmă… am fi în plină atmosferă.

„Erau copii aproape în toate casele. Urma să se audă sunetul subțiratic al trompetelor, tobele și pistoalele. Câteva fetițe își legănau deja păpușile.”

   Oricum, romanele lui Georges Simenon sunt atmosferice și nu mă refer doar la Crăciun. Ele redau timpurile trecute cu o acuratețe rar întâlnită, fiind un produs al vremii sale, cu o scriitură pe care n-o regăsim în zilele noastre.

   Scris în 1951, „Crăciunul lui Maigret” ne introduce în atmosfera sărbătorilor din Parisul de altădată. Comisarul Jules Maigret se trezește în dimineața de Crăciun, crezând că va petrece o zi liniștită alături de soția sa. Nicio crimă, nicio anchetă, stat în pat până târziu…

   Însă lucrurile nu se petrec întocmai cum plănuiește. Abia ridicat din pat, comisarul observă pe fereastră două femei îndreptându-se spre locuința sa. Erau vecinele din clădirea de vis-à-vis, doamna Doncoeur, o admiratoare ferventă a lui Maigret, și doamna Martin, vecina acesteia de palier. Doamna Doncoeur pretinde că venită în vizită la doamna Martin, a auzit de la nepoata acesteia de 7 ani o poveste ciudată: fetița s-ar fi trezit în cursul nopții și l-ar fi văzut în camera ei chiar pe… Moș Crăciun, care umbla la scândurile din podea și observând că s-a trezit, i-ar fi dăruit o păpușă.

   Știu la ce vă gândiți! Copiii au o imaginație bogată, probabil fata a visat sau chiar și-a imaginat că l-a văzut pe Moș Crăciun. Totuși, potrivit doamnei Martin, nu avea cine să-i aducă acea păpușă. Și ea îi cumpărase o păpușă de Crăciun, însă mult mai mică. În plus, se pare că fetița este mult mai serioasă și matură decât altele de vârsta ei; lui Colette, că așa se numește, nu îi stă în fire să inventeze sau să-și imagineze astfel de lucruri.

   Povestea lui Colette nu este una tocmai fericită: cu trei ani în urmă, a rămas orfană de mamă în urma unui accident de mașină. Tatăl său abia a scăpat cu viață, însă de atunci a căzut în patima alcoolului și nu mai este capabil să-și îngrijească fetița. Drept urmare, Colette a fost adoptată de fratele acestuia și soția sa, familia Martin. Soțul doamnei Martin este comis-voiajor și în noaptea cu pricina se afla departe de Paris.

   Inițial, cu toții se gândesc la tatăl lui Colette, însă de ce acesta ar fi vizitat-o pe ascuns și doar în timp ce dormea? De ce nu ar fi venit când putea să stea de vorbă cu ea?

Cine să fie misteriosul vizitator și mai ales, ce motiv ar fi avut? Ce putea căuta sub scândurile podelei?

   Maigret are o discuție cu mătușa fetiței, doamna Martin, însă aceasta nu pare prea doritoare în rezolvarea misterului. Logic ar fi ca la vestea că un străin a pătruns în casă noaptea, să vrei să afli tot adevărul, nu? Doamna Martin nu se îngrijorează și susține că vecina sa a insistat să apeleze la Maigret pentru a avea șansa de a-l întâlni în persoană pe „idolul” său, celebrul comisar. Mai mult, abia la insistențele lui Maigret îi telefonează soțului pentru a-l informa de cele întâmplate, pretextând că nu vrea să-l îngrijoreze fără rost și să-l determine să se întoarcă mai devreme la Paris.

   Să aibă doamna Martin ceva de ascuns? O cunoaște ea identitatea lui „Moș Crăciun” și dintr-un anume motiv, dorește s-o țină ascunsă?

   Încă o dată, ne înconjurăm de atmosfera tihnită de la mijlocul secolului trecut. Trafic redus, telefonul și telegraful ca mijloace de comunicație la modă, totul se desfășura în tihnă, la viteză redusă, stresul era mai mic. Oamenii savurau un lichior, o pipă, mergeau la teatru, la cinema… Mă uit la ei și îi compar cu noi, cei de acum, care ne stresăm la cea mai mică frustrare, și am impresia că oamenii aceștia știau să traiască! Știau să savureze fiecare clipă. Iar Maigret… se vede cu ochiul liber că se bucură de apariția unui caz, chiar dacă este Crăciunul.

„Poate că totul mergea mai ușor pentru că erau într-o zi de Crăciun! Circulația era mai puțin intensă, iar aproape toate magazinele, închise. În plus, oamenii au tendința să-și amintească cu mai multă claritate evenimentele care se petrec într-o zi diferită de celelalte.”

   Doamna Maigret este una dintre femeile acelea de modă veche, care își găseau bucuria în croșetat, pregătirea mesei, mereu discretă și atentă.

Maigret nu mânca niciodată dimineața, mulțumindu-se cu o cafea simplă. Dar era un fel de ritual, o idee de-a soției sale. Duminica și în zilele de sărbătoare, el ar fi trebuit să stea în pat dimineața până târziu și ea să se ducă să-i aducă cornuri de la colțul străzii Amelot.”

   Chiar dacă nu este nici pe departe atât de alert precum un thriller al zilelor noastre, „Crăciunul lui Maigret” merită lecturat pentru atmosferă, pentru surprinderea unor vremuri altfel. Poate că acțiunea nu este alertă, însă raționamentul lui Maigret este de neprețuit. Ajungi la un punct când chiar nu îți dai seama unde bate, de ce procedează într-un anume fel, care ție, în calitate de cititor, ți se pare bizar.  Ei, toate au rostul lor și se încheagă spre final.

   După această carte s-au făcut 4 ecranizări și adaptări: A Crime for Christmas (1961), Un Natale di Maigret (1965), Maigret viert kerstmis (1967) și Un Noël de Maigret (1983). Nu am reușit să văd decât ecranizarea italiană și pot spune că este foarte fidelă poveștii originale: replicile sunt la fel, gesturile, până și felul în care doamna Martin se sprijină la un moment dat de masa din bucătărie.

   În concluzie, vă recomand cartea, indiferent dacă așteptați până la Crăciunul viitor sau o citiți mai devreme. Eu sunt de părere că este o lectură potrivită în orice parte a anului! (Zise cititoarea care devora „O bombă pentru Revelion” în plin iulie!)

Citate:

„Nu ningea. Era ridicol ca. la cincizeci și ceva de ani, să mai fie dezamăgit că nu era zăpadă în dimineața de Crăciun, dar oamenii mai în vârstă nu sunt niciodată atât de serioși pe cât cred tinerii.”

„Existau cel puțin zece sobe asemănătoare în imobil, cu același duduit, zece sufragerii care aveau același miros de duminică, și probabil la fel era și în casa de vizavi. Fiecare alveolă conținea viața ei leneșă, în surdină, cu vin pe masă, prăjituri, carafa mică cu lichior, pe care o luai din bufet, și toate ferestrele lăsau să intre lumina cenușie și dură a unei zile fără soare.”

Despre autor:

   Georges Simenon (1903-1989) este unul dintre cei mai prolifici autori ai secolului XX, scriind câte 60-80 de pagini pe zi. Dar numerele nu se opresc aici, vorbind de la sine: 192 de romane, 158 de articole și rapoarte. Belgian de origine, este cunoscut pentru seria de romane și povestiri polițiste Maigret, comisarul cu același nume fiind unul dintre personajele celebre ale literaturii. A publicat și romane psihologice.

   Prima sa slujbă a fost la Gazette de Liège, unde scria articole ce l-au familiarizat cu teme precum politica, comerțul, criminalitatea, pregătindu-l pentru viitoarele romane.

   În 1966 a primit distincția Grand Master Award, iar în 2005 a fost nominalizat pentru titlul de „De Grootste Belg / Le plus grand Belge” („Cel mai mare belgian”) în două emisiuni de televiziune separate.

 

Cartea Crăciunul lui Maigret, de Georges Simenon poate fi comandată de pe site-ul Cartepedia.ro

Sorina Ciocârlan (Sorina Ciocârlan)-Redactor//Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

16 COMMENTS

  1. ce-mi place, Sorina. Ar trebui sa o comand de pe acum ca sa-i vina randul la citit pana la Crăciun. frumoasa prezentare!!!! Oricum daca va ninge putem spune ca e Craciun, nu prea am avut iarnă :))))))

  2. Eu nu cred ca am armonizat vreodata intentionat calendarul sarbatoresc sau anotimpul cu romanele citite. M-as simti ca si cum as vaduvi cartile de principala lor magie, aceea de a te transporta in alte locuri si-n alte vremuri. Imi pot imagina atmosfera si mai la primavara sau vara pe plaja, nu-i nevoie sa straluceasca luminitele de Craciun in timp ce as citi despre ceva ce se intampla de Craciun. locco_smiley_46

    • Mda, si eu la fel. Daca am citit “O bomba pentru Revelion” in plin sezon estival, iti dai seama :))

  3. George Simenon este deja garantia unei carti bune.Felicitari pentru prezentare Sorina!

  4. Felicitări pentru recenzie, Sorina locco_smiley_10

    Știu că ești fană Georges Simenon 😀 La un moment dat, îi voi citi și eu cărțile în franceză 😀

    • Merci! Fana nu ma consider, dar imi plac scrierile lui atmosferice. Un stil pe care azi nu-l mai intalnesti.

  5. Sorina, ai fost mortala cu fraza de inceput :)) Nu conteaza cand citim despre Maigret. Crime sa fie! 😛 Trebuie sa citesc si eu cartea!

Leave a Reply