Topul vânzărilor Grupului Editorial ALL la GAUDEAMUS 2018

Topul vânzărilor Grupului Editorial ALL la GAUDEAMUS 2018

     Așteptat cu nerăbdare de publicul pasionat de thrillerele semnate de Guillaume Musso,
romanul Un apartament la Paris a dominat topul vânzărilor Grupului Editorial ALL la Târgul
Internațional Gaudeamus Carte de învățătură, desfășurat în perioada 14 – 18 noiembrie 2018.
Scris în stilul cu care ne-a cucerit romancierul francez, acest bestseller tulburător ne poartă în
viața misterioasă a unui celebru pictor.

   Veniți în număr mare la Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de învățătură pentru a-și achiziționa cea de-a XIII-a carte – Viziunea – din noua serie Puterea celor Trei, fanii Pisicilor Războinice au plasat acest titlu pe locul al doilea în topul celor mai vândute cărți prezente în standul ALL.

  Sosit de la tipar direct pe rafturile de la Gaudeamus, volumul Atingerea, de David J. Linden,
ocupă locul al treilea în topul vânzărilor ALL la Gaudeamus. Într-un stil personal și prietenos
demn de un romancier, autorul transformă noțiunile de neurologie în informații accesibile.
Poveștile și argumentele sale uimitoare arată cum ne definește atingerea ca ființe umane,
influențând alegerile pe care le facem în viață.

   Gena. O istorie fascinantă s-a aflat și la Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de învățătură în topul preferințelor cititorilor noștri.

    Povestea uneia dintre cele mai puternice și mai primejdioase idei din lumea științei, relatată cu
măiestrie de Siddhartha Mukherjee, autor distins cu Premiul Pulitzer, s-a plasat pe locul al
patrulea în topul vânzărilor de la standul Editurii ALL.

   The Leader in Me, cartea care a generat transformări impresionante în școlile din întreaga
lume, inspirând elevii să își însușească mentalitatea de învingători, s-a aflat pe locul al cincilea
în ceea ce privește vânzările Editurii ALL la Gaudeamus. Scris de expertul în leadership,
Stephen R. Covey, volumul reușește să redefinească rolul școlii în evoluția noastră, propunând
o soluție la criza educației cu eficiență 100% confirmată practic.

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.