Susanna Tamaro

Susanna Tamaro | Mergi unde te poartă inima | Confesiuni pe care nu le poți uita

Titlu: „Mergi unde te poartă inima”

Titlu original: „Va dove ti porta il cuore”

Autor: Susanna Tamaro

Editura: Litera

Colecție: Buzz Books

Traducere: Doina Cernica

An apariție: 2017

   Fără îndoială, Susanna Tamaro este una dintre scriitoarele remarcabile de care vom mai auzi și de acum încolo, cel mai probabil în cadrul decernărilor premiilor literare celebre.

   La o anumită vârstă, viața pare un cumul de evenimente menite să dezvolte instrospecții atente asupra propriilor decizii. Dincolo de exuberanța cu nuanțe mai mult sau mai puțin accentuate de curaj și optimism, trecerea anilor atenuează – de cele mai multe ori – viziunile stropite cu exces de elan, iar omul rămâne o simplă sumă a emoțiilor sale de până atunci.

   Despre viață și nuanțele sale, despre vină și momentul asumării ne povestește cu farmecul specific literaturii italiene, Susanna Tamaro.

   Cartea sa definește traiectoria psihologică a cel puțin trei generații, urmărind evoluția fricilor și a percepțiilor pe care autoarea le pasează de la o generație la alta, schimbând doar nuanțe, însă lăsând personajelor o serie întreagă de suferinţe care să la urmărească întreaga existență și pe care, ulterior, să le lase moștenire urmașelor.

   „Mergi unde te poartă inima” e despre imposibilitatea desprinderii de linia destinului mamei, e despre atașarea la un model de comportament psihologic, despre neputința de a ieși dintr-un tipar.

   Titlul are o sonoritate tipic italiană și amintește de vechile melodii (mie mi-a amintit de muzica lui Giani Morandi), însă în ciuda notei cu iz de pesimism al cărții, mesajul din titlu este acela de a da ascultare inimii.

   Nu mai e un secret faptul că sunt un mare fan al confesiunilor, iar această carte face parte dintre acele confesiuni pe care nu le poți uita ușor… mai ales dacă unele aspecte le regăsești în propria existență.

   Susanna Tamaro s-a născut în 1957 la Trieste. Este strănepoata celebrului  istoric Attilio Tamaro. Studiază cinematografia la Roma, iar în 1989 ăși face intrarea în lumea literară cu romanul „La testa fra le nuvole” (Cu capul în nori). În 1994, odată cu publicarea romanului „Vai dove ti porta il cuore” (Mergi unde te poartă inima), Susanna Tamaro devine cunoscută nu doar în Italia, ci și în întreaga lume, cu o cifră de vânzări de peste 15 milioane de exemplare. Începând cu anul 1996, scrie o rubrică pentru săptămânalul  „Familia Creștină”, unde dezbate diverse probleme de actualitate ale societății. Un an mai târziu, Susanna se afirmă și în calitate de compozitor, scriind versurile pentru melodia „Nel respiro piu grande” – melodie care a participat la Festivalul Sanremo și a ajuns chiar în finală.

   Este evident faptul că Susanna Tamaro nu este doar un om de televiziune, nici un om care scrie versuri… ci un scriitor complex, cu o viziune analitică asupra vieții și sensului acesteia. În 2014 primește premiul „San Giusto d’Oro” pentru cinstea pe care a adus-o orașului Trieste, pentru promovarea acestui oraș în Italia și în lume.

   „Mergi unde te poartă inima” are meritul de a merge direct în sufletul cititorului. Cuvântul Susannei se metamorfozează în șoaptă, iar șoapta devine o emoție pe care cititorul nu o va uita ușor. Un merit deosebit îi revine traducerii. Trebuie să recunoaștem faptul că o traducere de calitate contribuie substanțial la succesul unei cărți. Pentru a face o traducere care să fie pe aceeași frecvență cu ceea ce a vrut autoarea să transmită, e nevoie de abilitatea rară de a detecta acea fercvență unică și de a selecta cuvintele potrivite pentru a exprima emoția inițială. Doina Cernica este un traducător care știe cum să gestioneze emoția cu care este încărcat cuvântul, iar acest lucru se vede clar din traducerea excepțională.

   „Mergi unde te poartă inima” este confesiunea unui om ajuns la vârsta la care viața i-a pus oglinda propriilor greșeli în față. Se spune că nu există frământare mai istovitoare decât aceea declanșată de propriile amintiri care sunt analizate și triate. Unele ajung la categoria succese, altele la eșecuri cu cauze externe și unele sunt catalogate drept greșeli. De aici, din ultima categorie, rezultă gustul amar al amintirilor.

   Olga, personajul principal al cărții, examinează fiecare amintire a vieții sale, prin confesiunea pe care o face, confesiune redată aproape poetic de către autoare. Chiar dacă viața sa nu a fost alcătuită doar din decizii eronate, Olga simte evenimentele la o intensitate suficient de mare încât liniștea să îi fie spulberată. Viața sa – căci senectutea pare perioada propice unei atente analize a ceea ce a fost în urmă – nu a fost una ușoară.

  Acum, ajunsă la o vârstă venerabilă, Olga alege să mărturisească nu doar marele său secret, ci și aspecte din viața altora, ca un ultim act de sinceritate față de viață. Puzzle-ul vieții sale este reconstituit cu cele mai fine detalii, dar trecutul nu poate fi schimbat. Singura sa consolare ar fi aceea ca nepoata sa să învețe din aceste greșeli și astfel să nu aibă regrete asupra propriei existențe.

   Mesajul cărții este acela că în orice moment al vieții, omul este pus în posibilitatea de a alege. Deciziile îi aparțin, iar remușcările ulterioare vor fi tot ale sale.

   După ce îi moare unica fiică, Olga reușește să se adune și își crește nepoata, ținându-i loc și de mamă, și de tată. Întreaga confesiune îi este dedicată nepoatei sale, plecată în America. Despărțirea de nepoata sa a mai adăugat răni destul de adânci lângă rănile deja existente, iar acum, că nepoata nu mai dădea niciun semn de viață, pe lângă durere, Olga simte și o mare îngrijorare. Totuși, din rândurile sale, nu reiese dorința de a fi compătimită. Ea nu se simte umilită de circumstanțe, ci vrea doar să spună lucrurilor pe nume, în speranța unei eliberări sufletești.

   Firul epic ia conturul unei linii fine, printre textul în care întrebările (retorice sau nu) creează impresia unei discuții față în față. Răspunsurile nu vin niciodată, însă avem presupuneri, pentru că personajului principal nu i-au mai rămas decât presupuneri.

  Chiar dacă confesiunea are rolul unei lecții de viață pentru nepoata sa, finalul – confesiunea din data de 22 decembrie, atunci când toată lumea așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu cei dragi în spiritul sărbătorilor de iarnă – este unul destul de frapant prin alura eleganței sublime cu care Olga se resemnează și îi dă cele mai bune sfaturi nepoatei sale.

   Construcția textului este una în care emoția pleacă de la nivelul minim (când începi să citești cartea te aștepți la o simplă refulare a unor frustrări care pot avea ca declanșator senectutea) și ajunge destul de rapid la nivelul maxim, unde cititorul descoperă că dincolo de fiecare cuvânt stă o grea așteptare, o emoție, un cumul de trăiri construit cu implicarea mai multor generații.

  În ciuda alurii de text compact, cartea se citește foarte repede. E ca și cum citind, povestea se transformă insesizabil în șoapte redate direct de către Olga.

   „Cartea mea spune povestea unor femei: pentru că nefericirea coboară, de obicei, pe linie feminină, ca o anomalie genetică, ea se transmite de la mamă la fiică și devine mai intensă.“ Susanna Tamaro.

   „Un text de ales suflu poetic, în care semnele vieții sunt bine deslușite, în echilibru cu vocația frumosului și a purității. Fiecare pagină are o rațiune spirituală lăuntrică, muzicalitate și o discreție unică.“ Carlo Bo

Iată un citat din carte:

Mi-am înmormântat fiica, soțul și omul pe care l-am iubit cel mai mult pe lume. Sunt morți, nu mai sunt aici, dar eu continui să mă comport ca și cum aș fi supraviețuit unui naufragiu. Curentul m-a purtat, salvându-mă, pe o insulă, nu mai știu nimic de tovarășii mei”.

Recomand cartea celor care citesc acest gen, dar și celor care cred că sensul vieții este acela de a trăi și mai ales de a trăi în prezent, departe de trecut… pentru că acesta nu mai poate fi readus în prezent.Susanna Tamaro

Cartea Mergi unde te poartă inima, de Susanna Tamaro poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi editura Litera

 

 

 

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

23 COMMENTS

    • Să știi că mie mi-a plăcut foarte mult… e ca și cum ai asculta glasul celei care povestește.

    • Mulțumesc mult, Marius! Cartea e cea care transmite toate aceste emoții. Eu doar le așez în cuvinte.

    • Mulțumesc mult, Nicol! Într-adevăr, gusturile nu se discută. Pentru mine, cartea e excepțională.

    • Mulțumesc mult, Cosmin! Să știi că n-o să-ți pară rău! E o carte din care cititorul învață, indiferent de vârstă.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.