La Editura Trei apare în luna februarie “Zi după zi” de David Levithan, traducere de Lidia Grădinaru.
Scurtă descriere:
“Zi după zi un alt trup. Zi după zi o altă viaţă. Zi după zi îndrăgostit de aceeaşi fată.
Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineaţă într-un alt trup, trăind o altă viaţă…. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situaţia lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supravieţuire”: Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice.
Totul până într-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi.
O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfăţişare în fiecare zi?”
„Când prima dragoste se sfârşeşte, cei mai mulţi oameni ştiu că vor veni şi altele. N-au terminat cu iubirea. Iubirea nu a terminat cu ei. Nu va fi niciodată la fel ca prima, dar va fi mai bună în diferite feluri. Eu nu am o astfel de consolare. De asta mă agăţ din răsputeri. De asta e atât de greu.”
„Mister, romantism, personaje cool şi o idee trăsnet!” The Guardian
David Levithan (n. 1972) este un autor prolific şi editor de literatură pentru adolescenţi. Prima sa carte, Boy Meets Boy, a apărut în 2003 şi a fost urmată de numeroase romane şi volume de povestiri. A scris, împreună cu John Green, Will Grayson, Will Grayson, un roman care, încă de la apariţie, a fost declarat un bestseller New York Times. Într-un interviu, David Levithan declară că „a fi editor îi place la fel de mult ca a fi scriitor”.
„În ZI DUPĂ ZI, scriu din punctul de vedere al unui personaj care nu e nici bărbat, nici femeie. Care nu aparţine niciunei rase, niciunei religii. A a crescut fără prieteni, fără familie. A este doar un suflet.” David Levithan

3 COMMENTS

  1. Imi place extrem ce scrie pe coperta:
    ,,Zi dupa zi un alt trup. Zi dupa zi o alta viata. Zi dupa zi indragostit de aceeasi fata” . Mi se pare frumos! Cum o fi oare sa poti trece dintr-un trup in altul? Iar fraza de final este geniala :nici barbat nici femeie-doar un suflet! Interesanta carte!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.