Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennnan, Maureen Johnson-recenzie

Titlul original: The Bane Chronicles

Editura: Leda Edge – Grupul Editorial Corint

Corint Books

Colecția Leda Edge Fantasy

Colecție coordonată de: Shauki Al-Gareeb

Anul aparitiei: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Ofelia Al-Gareeb și Shauki Al-Gareeb

Număr pagini: 446

Gen: Fantasy

   „Cronicile lui Magnus Bane” este o carte extra din universul seriilor „Instrumente mortale” și „Dispozitive infernale”, ambele scrise de Cassandra Clare. Este independentă de serii, axându-se pe aventurile lui Magnus Bane, personaj din acest univers ficțional.

   Cartea conține 11 povestiri avându-l în centru pe Magnus Bane, Înaltul Magician din Brooklyn: „Ce s-a întâmplat cu adevărat în Peru”, „Regina fugară”, „Vampiri, brioșe și Edmund Herondale”, „Moștenitorul de la miezul nopții”, „Mărirea Hotelului Dumort”, „Salvarea lui Raphael Santiago”, „Decăderea Hotelului Dumort”, „Ce să-i cumperi unui vănător de umbre care are de toate (și cu care nu ieși în mod oficial)”, „Ultima bătălie a Institutului din New York”, „Cursul iubirii adevărate (și al primelor întîlniri)”, „Căsuța vocală a lui Magnus Bane”.

    Țin să menționez că nu știu prea  multe despre acest univers; n-am citit nicio carte din serie, iar până de curând, deși auzisem câte ceva, nu știam mai nimic despre subiect; nu este genul pe care îl abordez de obicei, doar am ieșit un pic din zona de confort. Așa că iertați posibilele erori sau desincronizări!

   Ca să fiu sinceră, la început cartea nu mi s-a părut wow și deși găseam interesantă „plimbarea” prin mai multe epoci și locuri din lume, tot ce reușeam să văd erau câteva povestiri fantasy, cu vampiri, vârcolaci, magicieni. Aceasta pentru că nu cunoșteam contextul. Nu citisem nicio carte din serie, nici măcar un film sau vreun episod din universul ficțional respectiv nu văzusem. Observam că mai multă lume citește cartea, așa că ajunsesem să mă întreb dacă este ceva în neregulă cu mine. De ce nu mă mișcă în niciun fel?

   Cam pe la „Salvarea lui Raphael Santiago” a început să-mi placă cu adevărat și am devenit curioasă să aflu mai multe despre universul Vânătorilor de umbre. Curios, nu-mi plac vampirii sau poveștile cu ei (știu, multora le voi părea o ciudată), dar Raphael mi-a prins slăbiciunea.

   Să mă apuc de cărți atunci ar fi durat prea mult, așa că am ales scurtătura: am ales să urmăresc un prim episod din serialul Shadowhunters. Să văd dacă mă prinde și să înțeleg cât de cât contextul. Și nu numai că m-a prins, dar am constatat că e foarte adictiv! Câteodată chiar e bine să ieși din zona de confort! În plus, înțelegând contextul, deodată am văzut cartea în altă lumină; nu mai era un simplu fantasy, ci am ajuns să-l cunosc mai bine pe Magnus Bane. Așa că sfatul meu pentru cei ca mine, care nu știu nimic despre acest univers ficțional, este să urmărească înainte măcar un episod, două, din serial, pentru a se familiariza cu contextul. Să citești „Cronicile lui Magnus Bane” pur și simplu, fără a ști nimic, e ca și cum ai irosi cartea.

   Dar să trecem la povestirile propriu zise. Excentricul magician se pare că s-a hotărât să-și scrie memoriile: cronici de la 1791 până în prezent. Da, ați ghicit, Magnus este nemuritor, ca multe personaje din universul ficțional. Ne sunt povestite mai multe întâmplări prin care a trecut magicianul, care coincid cu momente istorice importante: anii de după revoluția franceză, marea pană de curent din New York, epoca prohibiției, marea criză economică din perioada interbelică, anii 1970, când drogurile au devenit din ce în ce mai răspândite, sfârșitul anilor 1980, când cazurile de SIDA se înmulțeau. Așadar, avem ocazia să călătorim atât din punct de vedere geografic, cât și temporal, aventurile lui Magnus Bane purtându-ne prin: Peru-ul secolelor XVIII, XIX, XX, Franța imediat după revoluție, Londra mijlocului de secol XIX, New York-ul anilor 1920, 1950, 1970, al secolului XXI. Mi-a plăcut modul în care atmosfera acelor vremuri și locuri este reconstituită cronologic:

„În Paris, oamenii erau întotdeauna în căutarea ultimei mode. Peruci înalte până în tavan, cu bărcuțe în miniatură în ele; mătăsuri scandaloase; fard alb și pomeți înalți și îmbujorați, atât la bărbați, cât și la femei; alunițele decorative; croiala; culorile… În Paris, cineva putea să aibă ochi de pisică (iar el îi avea) și să spună oamenilor că era un artificiu al modei.”

„- Tocmai l-ai ratat pe de Sade.

– Ce păcat! exclamă Magnus.

Marchizul de Sade era indiscutabil un mundan ciudat, cu cea mai perversă imaginație pe care o întâlnise Magnus de la Inchiziția spaniolă încoace.”

„Toată lumea din New York bea, iar faptul că acum o făceau illegal îi oferea o senzație de și mai bine.”

„Ceva era întotdeauna pe cale să se întâmple, ceva important. Făcea parte din starea de spirit a vremii. Mundanii câștigau sume absurde de bani pe Wall Street și îi cheltuiau pe zorzoane, filme și băutură.”

„- Magnus, nu se poate să nu fi observat că lucrurile se schimbă. Lucrurile sunt în mișcare. Marele Război Mundan…

– Ei mereu intră în războaie, spuse Magnus, ridicând picioarele unei duzini de pahare de vin sparte și aliniindu-le.

– Nu așa. Nu atât de global. Și se apropie de magie. Produc lumină și sunet. Comunică la distanță. Asta nu te îngrijorează? (…)

– Se întâmplă, Magnus, spuse Aldous și vocea lui deveni foarte profundă. Îl poți simți peste tot în jur. Vine, și totul se va nărui.

– Ce anume vine?

– Crahul și năruirea. Mundanii își pun credința în banii lor de hârtie, iar când aceștia se vor preface în scrum, lumea se va întoarce cu susul în jos.”

„Timpul era ca apa, uneori glacial și lent (anii 1720… niciodată din nou), alteori ca un iaz liniștit, uneori un pârâu bland, alteori un râu năvalnic. Și, câteodată, timpul era ca aburul, dispărând atunci când treceai prin el, învăluind totul în pâclă, reflectând lumina. Aceștia fuseseră anii 1920.”

„ – Edgar, îl salută Magnus cu o înclinare a capului. Înțeleg că ai cedat presiunilor și ai instalat un telefon.

Magnus arătă spre un telefon care se afla pe o măsuță într-un colț întunecat, ca și când ar fi fost pedepsit pentru existența sa.

– E o afurisită de belea. Ai auzit ce zgomot face? Dar poți vorbi cu celelalte Institute cu ușurință și să suni să se livreze gheață, așa că…”

„Observă că mulți oameni își petreceau zilele adunați în jurul teletipurilor care prezentau cotațiile bursiere și care se găseau în toate hotelurile și cluburile, în multe restaurante, ba chiar în unele baruri și frizerii.”

„La sfârșitul verii 1953 se înregistră un val de căldură toridă.”

„Orașul era falit. Jumătate dintre clădirile din Bronx arseseră. Gunoiul se aduna grămezi pe străzi, deoarece nu se găseau bani pentru colectare. Atacuri asupra persoanelor, crime, jafuri…”

„New Yorkul… era scos din circuit. Nu exista nicio linie de orizont. Nu exista nicio strălucire la Empire State Building. Era complet, complet întuneric. Și de la o fereastră la alta, de pe stradă la mașină și la ușa de la intrare, se striga:

– PANĂ DE CURENT!”

„Oi fi tu magician, dar asta nu înseamnă că e imposibil să-ți fie furată combina stereo.”

    Personajul este foarte bine conturat. Astfel, chiar și pentru un începător ca mine, este ușor să desprinzi anumite caracteristici ale magicianului. Fiu al unui demon, cu însemnul specific al ochilor de pisică, excentric, cu o părere foarte bună despre sine până la narcisim („În scrisoarea pe care am primit-o se afirmă că ați avea nevoie de talentele mele speciale, dar trebuie să vă mărturisesc că am atâtea talente, încât nu sunt sigur pe care le solicitați.”), preocupat în foarte mare măsură de modă, aventurier (a avut de-a lungul timpului o grămadă de iubite și iubiți, printre care și vampirul Camille Belcourt); îi place luxul, să trăiască pe picior mare, dar în fond, are o inimă bună: îi poartă o grijă părintească proaspătului vampir Raphael Santiago și devine cu totul altul când se îndrăgostește de Alec Lightwood, fiul unor celebri Vânători de Umbre.

„Alec era un războinic care îi adusese pacea lui Magnus.”

    Povestirea în care se chinuie să-i găsească un cadou potrivit mi se pare cea mai amuzantă, iar cea cu întâlnirea este hot-hot!

   Din carte, Magnus îmi pare oarecum superficial, ceea ce nu mi se confirmă în serial. Chiar pot spune că mi l-am imaginat un pic altfel față de serial citind cartea. Altă caracteristică a lui este simțul umorului. Recunosc că tipul său de umor nu m-a prins de fiecare dată, însă unele replici chiar sunt amuzante:

„- Doamnă, zise Magnus, apropiindu-se. Trebuie să vă sfătuiesc să nu coborâți din trăsură în timpul procesului de lichidare a unui demon.”

„Credeți că pirații vor ataca vasul pentru a vă fura găinațul? întrebă Magnus.”

„- Am o întâlnire la prânz îi explică ea. Nu aveți nicio modalitate să grăbiți procesul?

– Ăăă, nu. E magie neagră, doamnă Connor. Nu e ca și cum ați comanda o pizza.”

    Una dintre scenele mele preferate are loc în epoca prohibiției, când Magnus deținea un local unde se consuma alcool. La o razie a poliției, farmecă încăperea pentru a părea un cerc de cărți ș ceai:

„- Domnilor! exclamă Magnus, deschizând larg brațele. Bine ați venit la cercul nostru de ceai și cărți. Tocmai eram pe punctul de a discuta cartea serii, Jude neștiutul. Ați ajuns la timp! S-ar putea să vă cer să plătiți pentru ușă, dar vă înțeleg impulsul. Sub nicio formă nu e bine să se întârzie la discuții!

Mulțimea se prăpădea de râs. Oamenii agitau farfuriile ceștilor de ceai spre polițiști și fluturau cărți.”

  Amuzante sunt și pisicile lui Magnus, deținute în perioade diferite ale vieții lui, Marele Catsby și Președintele Miau. Și cum să nu placi un personaj care doarme cu pisica în cap?

„Magnus se trezi cu strălucirea aurie a luminii de amiază strecurându-se prin fereastra lui și cu pisica dormindu-i pe cap.”

„- Toată lumea mi-a spus că faceți alegeri excentrice în ceea ce privește moda, și sunt convinsă că tunsoarea dumneavoastră este foarte la modă, răspunse ea. Dar, sincer, arată de parcă ar fi dormit o pisică pe capul dumneavoastră.”

    Altă referire amuzantă la pisici o face Isabelle, sora lui Alec, în povestirea „Căsuța vocală a lui Magnus Bane.”, pentru a-i împăca pe Magnus și Alec:

„Pisica noastră, Church, și pisica ta, Președintele Miau, se iubesc. N-am mai văzut până acum o astfel de iubire. N-am știut că o asemenea iubire poate să existe în inima… unei pisici. Unii oameni spun că iubirea dintre doi motani e greșită, dar eu cred că e minunată. Iubirea îl face pe Church mai fericit decât a fost vreodată. Nimic nu-l face mai fericit decât Președintele Miau. Te rog, nu le ține despărțite pe aceste două pisici. Te rog, nu-i lua lui Church bucuria iubirii.”

   Această ultimă povestire este oarecum comică, însă nu-mi place finalul ambiguu. Până la urmă, nu aflăm ce s-a întâmplat, dacă toate acele mesaje au dus sau nu la împăcare.

    Pe lista lucrurilor amuzante am trecut și preocuparea lui Magnus pentru modă:

„- Nimeni altcineva nu poartă ceva care să semene măcar pe departe cu pălăria ta.

Magnus aruncă o privire de dispreț tuturor marinarilor certați cu moda.  

– Îmi pare rău pentru ei, firește, dar nu văd de ce această observație ar trebui să-mi modifice actualul meu plan de acțiune extrem de șic.”

„Se opri asupra unui ansamblu complet într-o nuanță simplă de albastru-azuriu, dar nu înainte de a goli conținutul unui garderob întreg.”

„Mai era și faptul că uneori vampirii comiteau nelegiuiri mai rele decât omorul. Comiteau infracțiuni împotriva modei.”

„Magnus își dorea să spele petele de pe nou-adoptata sa profesie și să se îmbrace într-un fel atât potrivit profesiei, plăcut ochiului, cât și după ultimele tendințe în modă.”

„- Ești în industria modei?Arăți de parcă ai fi în industria modei.

– Nu, răspunse el. Eu sunt moda.”

    Îmi place la aceste povestiri (și probabil la acest univers, când voi citi seriile) că învelișul fantasy este o metaforă pentru aspecte mult mai profunde, conținând mesaje serioase și educative împotriva prejudecăților privind orientarea sexuală sau virusul HIV, arătându-ne ignoranța oamenilor mai ales în ceea ce privește ultimul aspect:

„Clinica era pentru pacienții cu HIV. Casa molimei moderne. În loc să arate compasiune sau bun-simț sau preocupare, mulți oameni priveau cu ură și dezgust clinica. Oamenii fiecărei epoci se considerau luminați și toți se împiedicau în mare în același întuneric de ignoranță și frică.”

    De asemenea, există un mesaj și la adresa consumului de droguri, capitolul purtând un titlu sugestiv: „Decăderea hotelului Dumort”, aluzie la autodistrugerea lui Camille, una dintre fostele iubiri ale lui Magnus; la cât de greu este să asiști la decăderea unei ființe iubite: „Când pierzi pe cineva înfrânt de dependență – și el pierduse mulți -, pierzi ceva foarte prețios. Îl privești căzând. Îl aștepți să ajungă la fund.”

„Drogurile nu îl interesaseră niciodată pe Magnus. Un vin bun, indiscutabil, dar se ferea de poțiuni și pulberi și pilule.”

   Sunt convinsă că fanii seriilor „Instrumente mortale” și „Dispozitive infernale” vor găsi fascinantă revederea cu unele personaje: Catarina Loss, Ragnor Fell, Camille Belcourt, Raphael Santiago, Edmund Herondale, Alec Lightwood, Theresa Gray. „Ultima bătălie a Institutului din New York” este povestirea cea mai apropiată de cele petrecute în seria „Instrumente mortale”: cercul lui Valentine, revolta, luptele dintre Vânătorii de Umbre și cei din Lumea de Jos, vizita lui Jocelyn la Magnus, cu rugămintea de a o ajuta în privința fiicei ei, Clary (protagonista serialului Shadowhunters). Aproape în fiecare povestire au loc referiri la personajele din serie, însă până să urmăresc serialul, nu le sesizam.

    Așadar, este o carte foarte bună pentru fanii seriilor Classandrei Clare, iar celor care nu cunosc subiectul, pentru o savurare la potențial maxim le recomand vizionarea cel puțin a unui episod din serial sau lectura uneia din cărți, cum îi este mai convenabil.

Citate:

„Când oamenii mor, ai senzația că toate bucățelele din tine pe care le-ai dăruit lor se duc și ele. Durează foarte mult să te reconstruiești până ce ești din nou întreg, și nu mai ești niciodată întru totul același.”

„Inimile doamnelor sunt ca niște bibelouri din porțelan pe o poliță din cămin. Există foarte multe și e tare ușor să le spargi fără să bagi de seamă.”

„Oamenii pot renunța la multe lucruri pentru iubire, însă nu pot renunța la sine.”

„În ei încă mai exista ceva ce întotdeauna îi amintea lui Magnus de o veche legendă pe care o auzise despre firul roșu al sorții: că un fir stacojiu invizibil îi leagă pe anumiți oameni și oricât de tare s-ar încurca, nu poate și nu are să se rupă niciodată.”

„Nu există nici un fel de grație în moarte.”

„Iubirea nu învinge orice. Iubirea nu e întotdeauna răbdătoare. Tot ce ai îți poate fi luat, iubirea ar putea fi ultimul lucru rămas, și apoi ar putea să-ți fie luată și iubirea.”

„Când iubești pe cineva atât de intens, iar acea persoană nu te iubește la fel, este imposibil să te desparți frumos.”

„Așa erau vampirii: întotdeauna îți săreau la jugulară, atât la propriu, cât și la figurat.”

    Despre autoare:

   Cassandra Clare este autoarea celebrelor serii fantasy „Instrumente mortale” (Bestseller New-York Times, Bestseller USA Today, Bestseller Wall Street Journal, Bestseller Publishers Weekly) și „Dispozitive infernale” (Bestseller USA Today, Bestseller Wall Street Journal, Bestseller Publishers Weekly). Cărțile ei au fost publicate în peste treizeci de milioane de exemplare și traduse în peste 35 de limbi.

   Sarah Rees Brennan este autoarea romanului mystery gotic romantic „Unspoken” (Bestseller New York Times). A mai scris „Team Human” în colaborare cu Justine Larbalestier. Prima sa carte din The Demon`s Lexicon a fost aleasă ALA Top Ten Best Books for Young Adults.

   Maureen Johnson a scris 10 romane Young Adult, printre care „13 plicuri albastre”, „The Name of the Star” și „The Madness Underneath”. The Times a declarat-o printre primele 140 de persoane pe care trebuie să le urmărești pe Twitter.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi Editura Corint