Iubire periculoasă. Volum 1-Obsesie de Georgiana Sandu-recenzie

Iubire periculoasă. Volum 1-Obsesie de Georgiana Sandu-recenzie

,,Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

        Iubire periculoasă. Volum 1-Obsesie, de Georgiana Sandu-recenzie

 Editura: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Număr de pagini: 522

Data apariţiei: iulie 2016

Gen: young adult, romance

Cotatie Goodreads : 4,57

Nota mea: 10 +

 Seria Iubire periculoasă: 1. Obsesie; 2. Cercul Vieţii; 3. Duşmani De Sânge; 4. Colaps; 5. Jocul; 6. Dominaţie; 7. Vendetta

   Lumea lui Kath se sfarămă atunci când parinţii ei divorţează, durerea îi rupe aripile, lasând-o să cadă în cele mai întunecate capcane ale existenţei. Începe să se drogheze, punându-și viaţa în pericol… Atunci când tatal ei o mută forţat în Seattle, aduce şi mai multă durere în sufletul distrus al fiicei sale. O nouă familie apare din umbră… îngerul sălbatic are nevoie de un înger păzitor, dar primeşte un demon. Harris reprezintă tot ceea ce o femeie poate iubi nebuneşte şi tot ceea ce o poate ucide. Cu un trecut tenebros şi prea multe secrete în prezent, devine un protector ce nu îi păzeşte trupul şi sufletul frumoasei Katherine, ci le devorează în cel mai pasional mod cu putinţă, iar iubirea lui o aduce mai aproape de moarte decât a fost vreodată.

   „Iubire periculoasă” a cunoscut succesul pentru prima oară pe platforma online wattpad, fiind de asemenea, prima carte din România ce a atins pragul de un milion de lecturi, devenind imediat un fenomen. Încă ocupă primul loc.

   Înainte să mă apuc să citesc cartea “Iubire periculoasă. Obsesie”, mi-am propus să nu țin cont de faptul că acest volum de debut a primit titlul de bestseller al anului 2016, că Georgiana Sandu este una dintre cele mai iubite autoare de pe platforma wattpad sau că mă cucerise cu romanul “Prefă-te că mă iubești” (o poveste scrisă impecabil). Nu voiam să mă las influențată de toate aceste lucruri, ci să pornesc de la zero, fără să am mari așteptări. În schimb, mi-a fost teamă că nu va reuși să-mi atingă sufletul, că nu va avea același impact ca “Prefă-te că mă iubești”. Dar în scurt timp, mi-am dat seama că nu aveam de ce să mă tem atât de mult. Adevărul este că nici nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multe răsturnări de situație, scene fierbinți, replici amuzante, momente emoționante.

   Ce se întâmplă în “Iubire periculoasă. Obsesie”, depășește nebunia din seria Beautiful de Jamie McGuire, erotismul e mai ceva ca în cărțile din cadrul colecției Eroscop, iar atmosfera e parcă desprinsă din “ The Fast and The Furios”. Este o combinație sofisticată de senzualitate și adrenalină. Pasiune și suspans. Iubire și ură. Și foarte, foarte, foarte multe emoții

    Nu știu în ce gen să o încadrez – romance, young adult, romantic suspense, important e că  “Obsesie” a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine. Cred că este cea mai surprinzătoare carte pe care am citit-o în ultima perioadă. Povestea este superb construită, intriga este bine închegată, scenele se succed cu repeziciune, cu personaje credibile, inteligente, puternice, dornice să-și depășească limitele.

  Și dacă tot am adus vorba de personaje, trebuie să vă mărturisesc că la început îmi făcusem o impresie greșită despre Harris Stone. Mă gândeam la tot ce este mai rău despre Demonul de care toți se tem. Este periculos, violent, dur, întunecat, nemilos, probabil fiind capabil să omoare fără resentimente și deloc romantic. Are un comportament agresiv, fiind ușor de enervat și greu de calmat. La proasta lui reputație, se mai adăuga și câteva plăceri vinovate: participa la cursele ilegale de mașini, se droga și își marca iubitele ca pe niște animale (le tatua pe gât cu litera S). Însă, în ciuda acestor defecte și năravuri, am rămas plăcut surprinsă de modul în care se comportă cu Kath. Nicicând nu aș fi crezut că un tânăr cunoscut pentru comportamentul său agresiv, sălbatic și posesiv, se poate purta atât de blând și tandru.

“Cu greu își afișează adevăratul paradis pe care îl deține înăuntrul său, dar atunci când o face, nu poți să nu rămâi fascinată de el. “

  De fapt, multe lucruri nu am reușit să le înțeleg, dar în momentul în care am citit capitolul “Lacrimile Demonului”, în care el povestește câte ceva despre trecutul său, abia atunci am reușit să îl văd  pe adevăratul Harris Stone. Am fost șocată când am aflat ceea ce i s-a întâmplat mamei lui, că el s-a născut în urma unui viol, că a fost un copil al străzii. Însă, cel mai mult m-a impresionat modul în care vorbește despre mama lui, despre lecțiile de viață oferite de ea, despre nevoia de dragoste…

“Mama mea spune mereu că atunci când ești înconjurat de șerpi, transformă-te într-un uliu … Șerpii există în viața oricărui om, sunt dușmanii. Dar tu poți să alegi dacă o să fii șoarecele sau vulturul.… Un dușman e o continuă amenințare. Dacă nu poți scăpa de el, asigură-te că nu uiți de existența lui, e o parte din tine.”

,,Obișnuia să îmi spună că totul are un început și un sfârșit. Întotdeauna trebuie să fii conștient de asta. Când treci printr-o perioadă grea, trebuie să aștepți și să speri că va lua sfârșit și vei fi fericit  într-o zi. La fel și invers, când ești fericit și împlinit, nu uita că asta se va termina într-un sfârșit. Trebuie să știi să aștepți, să îți trăiești viața și să știi să te oprești atunci când ajungi prea departe.“

   Când avea 12 ani, mama lui s-a îmbolnăvit de leucemie și doi ani mai târziu a pierdut-o de tot și de atunci viața i s-a schimbat complet. La 14 ani a fost trimis la orfelinat, dar a fugit de acolo pentru că locul acela era un iad. A preferat să stea pe străzi și să caute de mâncare prin tomberoane. A trăit ca un aurolac o perioadă și cum nu-i plăcea să cerșească, a început să fure. Întotdeauna a fost atras de mașini și atunci când a descoperit pista misteriosului Carter, viața lui a luat o altă turnură.

   În ceea ce o privește pe Katherine Wrise, pot spune că nu am prea plăcut-o de la început și nu am fost de acord cu ceea ce a făcut, dar i-am înțeles perfect motivele. Puțin câte puțin, am ajuns să-i apreciez caracterul puternic, rebel, impulsiv și i-am admirat îndrăzneala și curajul.

   Kath nu a a fost niciodată copilul cuminte și foarte studios, însă era o adolescentă normală, cu apucături specifice vârstei sale. După divorțul părinților, viața ei a trecut la cu totul alt nivel de rebeliune. Drogurile și băutura și-au făcut loc în ea. A devenit dură, agresivă, incontrolabilă și sălbatică. Dar în spatele tuturor acestor schimbări explozive, se ascunde un suflet distrus. S-a depărtat de prietenii ei și a intrat într-un alt anturaj.  Și poate că ar fi continuat cu acest stil de viată desfrânat și periculos, dacă tatăl ei  nu s-ar fi hotărât să o depărteze până când lucrurile nu scăpau complet de sub control. A scos-o din arest după o tentativă de jefuire a unui fast-food, mai mult moartă decât vie din cauza supradozei,  apoi a luat decizia de a se muta împreună într-un nou oraş.

 “Ce se poate întâmpla cu un copil atunci când își pierde modelul în viață? Când e dezamăgit de cea lângă care a crescut, călcându-i pe urme? Când e abandonat de propria mamă în favoarea banilor și a unei vieți liniștite? Nimic bun. 

 Și acest “nimic bun” era tot ce aveam nevoie. Un întuneric în care am căzut după plecarea ei, dar mă ajută să supraviețuiesc. Să nu mai știi ce se întâmpla cu tine, era cel mai bun mod să treci peste. Asta până când tata m-a smuls din întunericul meu, încercând să mă scoată la lumină. Lumina care e acum strălucitorul Seattle, ce nu îmi va fi nimic altceva decât mormânt.”

   Din prima zi de liceu, Kath reușește să se împrietenească cu simpaticii ei colegi, Candice, Kristen, Chris, Zac, însă are și “nefericirea” să asiste la momentul în care își fac apariția în curtea școlii vedetele liceului, gașca pe care nimeni nu îndrăznește să o deranjeze, cei care se cred grozavi pentru că participă la curse ilegale de maşini și își fac veacul prin garaje părăginite unde se îndoapă cu droguri. Iar acum și-au făcut o intrare în glorie, cu mașinile lor tunate, reușind s-o impresioneze pe eroina noastră. Și nu doar mașinile au lăsat-o gură cască, ci și liderul găștii, Harris Stone (Demonul).

 “Era posibil să îmi rămână aerul în gât? Pentru că asta mi se întâmplă acum și l-am verificat tușind ușor să mă asigur că nu înghițisem vreo muscă. Băiatul veni în fața celorlalți, proptindu-și piciorul pe marginea capotei joase … Ochii mei au analizat imediat sculptura perfectă a corpului său; mușchii erau atât de bine definiți și masivi prin tricoul negru, mulat pe corpul înalt, încât erau mai evidenți decât dacă ar fi fost dezbrăcat. Brațele îi erau acoperite de tatuaje, oferindu-i o alură periculoasă și matură.” 

   În mod cu totul surprinzător, Kath reușește să-i capteze atenția lui Harris și se știe ce se întâmplă dacă  cel mai sexy băiat din liceu i se pune pata pe o fată. Acest demon sălbatic, împătimit al pericolului, îi va da viața peste cap, îi va devora sufletul și o va face să simtă ce înseamnă pasiunea, senzualitatea, iubirea periculoasă.

“A stat câteva secunde privind în gol, apoi și-a întors fulgerător atenția spre mine. Contactul cu privirea lui m-a electrocutat. M-a electrocutat cu adevărat și eram sigură că cel puțin firele de păr de pe mâini mi s-au ridicat.

 Nu mă așteptam la asta, nu trebuia să mă observe, eu eram cea invizibilă.

Dar ochii lui mi-au dovedit că mă văd foarte bine și mi s-a oprit aerul în gât, din nou, nefiind capabilă să mai mișc vreun mușchi. Voiam disperată să întorc capul, dar eram înțepenită de privirea lui hipnotizantă. Ochii lui îmi puteau provoca o implozie.”

 “Privirea sa îmi aduce aminte de ochii prădătorului privindu-și prada, sau mai bine zis, privirea  demonului analizând sufletul neajutorat chiar înainte de a-l devora.”

 

   Atracția dintre  ei este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu celălalt. Însă această atracție nu trece neobservată de cei din jur, iar de aici vor pleca o serie întreagă de probleme. Din prima clipă, atrage antipatia lui Amber, iubita lui Harris, apoi ajunge să fie acostată de Joshua, fiind la un pas să fie răpită. Iar atunci când i se propune să facă parte din echipa de majorete, unde Amber este șefa lor, un mare necaz o paște. Încă de la primul antrenament, o pune să stea în vârful piramidei și vă dați seama și singuri ce se întâmplă mai departe.

“Picioarele mi-au cedat și am închis ochii când am simțit aerul rece trecând pe lângă mine. Cădeam. Țipetele altor persoane au explodat în jurul meu. Așteptam terifiată lovitura puternică cu pământul, care avea să mă lase cu sechele, dar nu a mai venit. În schimb am simțit două menghine puternice care mă prind în ultima secundă, strângându-se apoi mai tare în jurul meu .”

   Și de această dată, Harris a fost cel care i-a sărit în ajutor, dar când își va da seama că ea se află în sevraj, în loc să o ducă  la un cabinet medical, preferă să o ducă la locuința pe care o împarte cu restul găștii și îi va administra un drog, lucru care o va enerva profund pe Kath.

   Abia de acum înainte încep adevăratele necazuri pentru ea. Amber și-a propus să o distrugă cu orice preț, Joshua continuă să-i facă probleme, tatăl ei a început o relație cu o altă femeie, care se dovedește a fi prima lui soție. O serie întregă de secrete ies la iveală, iar Kath va fi devastată când va afla adevărul despre mama ei, despre trecutul părinților săi, despre legătura care există între ea și Amber.

“- Măcar tu nu ai trăit o minciună. Ai avut un singur părinte, dar care te-a iubit și nu ți-a ascuns adevărul despre cine ești. Ce rost a avut pentru mine să îi am pe amândoi? Ca să aflu acum că tot ce a reprezentat familia mea a fost o greșeală? Că eu am fost o greșeală. Că mama mea este mai perfidă decât am crezut, iar tata un mincinos.”

   Harris continuă să stea prin preajma ei, însă Kath nu are de gând să fie noua lui jucărie sexuală, refuză să-i pice în plasă, așa cum au făcut celelalte fete, așa că încearcă să i se împotrivească, iar asta trezește furia tânărului. În plus, Kristen și V. au avut grijă să îi atragă atenția că trebuie să păstreze distanța oricât de mult ar fi atrasă fizic de el sau cel puțin să fie atentă ce face,  pentru că numai lucruri rele se întâmplă cu fetele pe care Demonul punea ochii. El nu-și alegea decât virgine, pe care le tatua pe gât cu litera S, ca toți să știe că fata e a lui și să nu se apropie de ea. Niciodată nu se cupla cu o fată care a fost a altuia. Și mai ales dacă nu mai e virgină. El vrea să fie primul și se pare că și ultimul, deoarece niciun băiat nu se mai apropie de o tipă care are S-ul pe gât, chiar dacă Harris a părăsit-o deja.

“- Știe ce face, o să îți sucească mințile într-un fel pe care nici nu ți-l imaginezi. O să îți pună lumea la picioare și apoi o să ți le tăie când nici nu îți dai seama. Nu ești prima. Acum tu ești prioritatea lui, dar mai încolo va apărea alta și vei rămâne exact ca Amber. Nu e tipul de băiat care să se culce cu toate fetele și să schimbe câte una în fiecare noapte. Dar ce le face celor pe care le alege, e chiar mai rău decât asta. Pentru că ele speră la iubirea lui și sunt sfârșiate când își dau sema că nu o vor avea niciodată. Stone e demonul perfect.”

“- Harris e un tip periculos, Kath, și nu pentru că este capabil să omoare pe oricine cu mâinile goale, și fără sentimente. O să vină momente când o să te roage anumite lucruri, lucruri care o să ți se pară ciudate, dar să-l asculți, pentru binele tău. Este deja obsedat de tine și tu de el ca să mai puneți punct chestiei ăsteia. Deci, să fii atentă ce să o faci de acum încolo.”

 “Harris chiar era un demon, un demon fără control capabil oricând să ucidă fără rețineri.”

   Însă Harris se dovedește a fi altfel decât crezuse inițial Kath, iar de aici surprizele se țin lanț. Având în vedere că autoarea a preferat să scrie povestea doar din perspectiva lui Kath, nu putem ști ce este în mintea lui. Sentimentele pe care le nutrește pentru ea, îl determină să îi spună doar o mică parte din secrete.

Știu ce ți s-a spus despre mine și ce impresie ți-au format toate astea. Nu o să neg nimic din ce ai aflat, cam tot e se vorbește despre mine e adevărat. Și nu o să îți promit că sunt altfel acum pentru că  tu ești diferită, asta te-ar putea convinge mai tare ca sunt un prefăcut. Dar o să îți demonstrez în timp ca acel ceva enervant, straniu, dar plăcut, pe care îl simt pentru tine, e cu adevărat diferit.”

   În ciuda sentimentelor pe care le împărtășesc, Harris refuză să depășească pragul preludiului pentru că vrea să îi ofere șansa de a avea mai multă încredere în el. Ar vrea să-i ofere mai mult, dar nu poate. Deocamdată. Pentru că s-ar putea ca atunci când îi va afla toate secretele, să nu mai rămână cu el. După ce “secțiunea secretelor” va dispărea. Oare așa o fi? Demonul și Îngerul sălbatic vor reuși să depășească toate obstacolele? Rămâne de văzut.

   Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle prea multe amănunte, să NU  le citească.

“Oricare ar fi dușmanii lui Harris, par să fie o amenințare serioasă dacă și-a tatuat semnificația lor pe piele. L-am subestimat la început, crezând că le-a făcut doar pentru a arăta bine, le-a făcut din același motiv ca mine: sentimente. 

Fiecare tatuaj are o semnificație pentru cel care și-l face. Un sentiment, o durere, o bucurie, o plăcere… ceva ce îl reprezintă într-un fel sau altul.“

“Mi-a prins mâna ducând-o ușor spre pieptul său și lipindu-mi palma în dreptul inimii.

– O simți? Nu ai idee de cât timp nu a mai bătut așa. A fost moartă până la tine, Katherine … Niciodată să nu plângi din cauza mea. Nici măcar de fericire. Nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi, rosti aproape speriat, ștergându-mi lacrima din colțul ochiului cu vârful degetului.”

“Nu mai pot nega că mă îndrăgostesc nebunește de el și știu că dacă el m-ar dezamăgi acum, așa cum au făcut toți cei pe care îi iubeam, aș fi distrusă complet. Cu el totul se schimbă, devine ușor oxigenul meu și lucrurile nu mai par atât de complicate atunci când el e lângă mine.… Apariția lui în viața mea poate era o minune sau un blestem. Rămânea de văzut.”

“- Ești umbrită de dușmănie și crezi că ai pierdut totul, că nu ai avut niciodată nimic. Că ai fost o greșeală. Nu, Katherine. Eu sunt o greșeală. Un blestem.… Nu aștepta să pierzi cu adevărat totul ca să realizezi cât de dură și rece poate fi viața cu adevărat. Poate că nu ai totul, dar încă mai ai multe.”

“- Inima asta nu a mai bătut de mult cu un scop. De când a murit mama, am fost o umbră pe pământ. Fără un scop anume, doar să se distrugă pe sine și pe alții. Fără să simtă sau să mai iubească. Până la tine.”

“Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

“- Te iubesc, Katherne, și tu nu ai nicio idee ce înseamnă dragostea pentru mine. Gândește-te la o floare în mijlocul unei păduri. Înconjurată de frumusețe și de tot ce are nevoie ca să trăiască cât mai bine. Dar singură, singură între copaci mari care o admiră, dar nu o înțeleg. Una de-a lor, dar atât de diferită de ei. Toți cred că are nevoie de altă floare lângă ea, care să îi țină companie, să fie la fel ca ea. Dar nu are nevoie de cineva asemănător cu ea, are nevoie de cineva care să o înțeleagă, să o facă să radieze când e în jurul ei, oricât de diferiți ar fi. Un suflet viu care să îl învie și pe al ei. Știi cine face o floare să radieze, Katherine?… Un fluture, spuse aproape în șoaptă. Își mângâie nașul de al meu și am zâmbit amândoi. Tu ești fluturașul meu, m-ai  adus înapoi la viață și la fericire. Suntem diferiți, dar împreună strălucim.”

“Când iubeşti pe cineva foarte mult, acea persoană îţi umple viaţa de fericire. Dar când o pierzi, fericirea se transformă în durere. Durerea se transformă în acceptare, acceptarea în amintire, amintirea în uitare şi, în cele din urmă, uitarea în fericire.”

NOTA 10 +

Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

21 COMMENTS

  1. Într-adevăr, iubirii i se pot asocia multe atribute… și uneori, ea poate fi periculoasă. Felicitări, Alina, pentru încă o recenzie de nota 10!

  2. Cartea am citit-o de pe wattpad si mi-a placut enorm. Acum ca vad cat de mult a crescut nu pot spune decat mult succes autoarei in continuare! Felicitari Alina pentru recenzie! Cred ca o voi reciti ;) :p

  3. Felicitari,o recenzie sublima!Ca de obicei,te-ai intrecut pe tine insuti!Categoric,am sa trec cartea pe lista mea de dorinte,poate mos Nicolae va auzi!!!Esti geniala,iar recenziile tale bogate sunt intodeauna pe gustul meu!!! ;) ;) ;)

  4. Si mie imi place foarte mult povestea lui Harris si Kath, am citit primele trei volume si abia astept sa apara volumul urmator! Felicitari Alina, minunata recenzie!

  5. Mai are rost sa te numesc ispita? Nu, dejate-ai obisnuit cu asta si la fiecare recenzie pe care o faci wishlistul meu se mareste cu inca o carte :). Felicitari pentru recenzie , Alina.

  6. După ce citești această recenzie (și orice recenzie scrisă de Alina) nu poți spune decât… VREAU CARTEA!

    Felicitări, Alina ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro