Omul care a cucerit timpul de Elan Mastai-recenzie

    Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai-recenzie

Titlul original: All Our Wrong Todays

Editura: Litera

Colecția Buzz Books

Anul aparitiei: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Vlad Pojoga

Număr pagini: 447

Gen: S.F.

   Un roman atipic, ciudățel scris și cu un subiect controversat: călătoria în timp. Recunosc că această temă m-a fascinat dintotdeauna. Cărțile și filmele cu acest subiect pur și simplu îmi dau fiori. Nu m-aș sătura niciodată să revăd „Undeva, cândva” sau „The Feeling”.

  Din păcate, tocmai autorul acestei cărți ne demontează cea mai folosită premisă atunci când vine vorba de călătoria în timp:

„Uite de ce fiecare film despre călătorii în timp pe care l-ai văzut vreodată e un megarahat – pentru că Pământul se mișcă.”

„Dacă vrei să călătorești înapoi în timp, până a doua zi Pământul ar fi într-un cu totul alt loc în spațiu. Chiar dacă ai călători în timp o secundă, Pământul de sub picioarele tale s-ar mișca aproape jumătate de kilometru. Într-o secundă.

Motivul pentru care orice film despre călătoria în timp e o prostie e că Pământul se mișcă încontinuu și pentru totdeauna. Călătorești în timp o zi, nu mai ajungi în același loc, ci ajungi în vidul spațiului cosmic.”

   Se pare că rotațiile Pământului în jurul axei sale și în jurul Soarelui fac imposibilă teleportarea în altă epocă și în același loc.

   Cartea este atipică, subiectul fiind tratat din punct de vedere științific, dar în același timp, avem de a face cu o poveste distopică.

   Tom Barren trăiește într-o lume ideală. Acțiunea se petrece în prezentul anului 2016, dar într-o realitate alternativă; o realitate diferită de ceea ce știm cu toții, mult mai avansată tehnologic.

„Dar OK, știi viitorul ăla pe care își imaginau oamenii din anii ’50 că o să-l avem? Mașini zburătoare, menajere-robot, pastile  de mâncare, teleportare, ghiozdane cu propulsie, plăci plutitoare, trotuare rulante, pistoale laser, vacanțe în spațiu și baze pe Lună. Toată tehnologia aia uluitoare, transformațională, despre care bunicii noștri credeau că e după colț. (… Totul s-a-ntâmplat, mai mult sau mai puțin, exact cum și-au imaginat ei. Nu vorbesc de viitor. Vorbesc de prezent. Azi, în anul 2016, umanitatea trăiește într-un paradis tehno-utopic al abundenței, realizărilor și miracolului.”

   Ce a făcut posibilă această schimbare? Motorul Goettreider. „11 iulie 1965 a fost punctul central al istoriei, chiar dacă nimeni n-o știa încă.”

   În realitatea alternativă din care vine Tom, a fost inventat motorul Goettreider de către savantul cu același nume, făcând posibilă călătoria în timp. Acel moment a schimbat cursul istoriei. Întreaga civilizație se raportează la momentul în care savantul Lionel Goettreider a pornit mașina.

   Acel aparat a permis susținerea aparaturilor avansate, de unde nivelul ridicat al tehnologiei. Numai că savantul a făcut o singură greșeală: n-a reușit să prevadă apariția unei radiații ce a ucis întreaga echipă câteva zile mai târziu.

   Lionel Goettreider a rămas în istorie drept omul care s-a sacrificat pentru progresul umanității. El și cei 16 martori prezenți la experiment. La școală, fiecare copil învață despre Goettreider și cei 16 martori. Despre mașinăria care a schimbat existența.

   Să revenim la personajul nostru, Tom. Este în umbra tatălui său, un om de știință ce a continuat cercetările lui Goettreider. Mama sa și-a dedicat toată viața soțului (tatăl lui Tom), sprijinindu-l și neglijându-se pe sine. Tatăl este absent, mereu preocupat de cercetările sale și își ignoră familia. Tom a trăit toată viața cu impresia că și-a dezamăgit tatăl, că nu s-a ridicat la așteptările lui.

„Viața e definită în cea mai mare parte de felul în care reacționezi la eșec. Niciodată nu am avut succes la nimic, așa că pentru mine eșecul e practic sinonim cu viața.”

„De ce m-ai făcut?

– Pentru că aveam de lucru, a zis tata, și maică-ta era singură.

Ziua aia trebuia să fie unică în istoria omenirii. Și a fost. A fost ziua în care tata a fost pentru prima dată sincer cu mine.”

   Deși scopul principal al motorului era călătoria în timp, el nu a fost folosit niciodată pentru acest lucru, ci pentru a alimenta cu energie inovațiile tehnologice. Însă momentul a sosit. Tatăl lui Tom a pregătit o echipă, din care face parte și fiul său, pentru a se întoarce la gloriosul moment al pornirii motorului. Numai că nu totul decurge cum s-a plănuit.

   Tom se îndrăgostește de colega sa de echipă, Penelope. Chiar în ziua călătoriei, Penelope află că este însărcinată, ceea ce ar da peste cap întregul protocol. La aflarea acestei vești, tatăl lui Tom anulează operațiunea mult așteptată. Nesuportând eșecul, Penelope se sinucide, dezintegrându-se la propriu particulă cu particulă. Se pare că până și metodele de sinucidere avansează tehnologic în acest univers paralel!

   Distrus, Tom își spune că nu mai are nimic de pierdut și decide să călătorească singur. Nici nu își închipuie, totuși, câte are de pierdut. Se întoarce cu 51 de ani în urmă, cu câteva minute înaintea momentului istoric de pornire a motorului.

„Tocmai am devenit primul călător în timp din istorie, dar nu simt cu adevărat grandoarea momentului, pentru că încerc din răsputeri să nu vomit micul dejun din 2016 pe podeaua lui 1965.”

   Dacă ați fost atenți până acum, îmi veți ridica o întrebare. „Păi, cum pe podeaua lui 1965? Nu era vorba că atunci când călătorești în timp, nu poți ajunge în același loc?”. Corect, dar radiația tau, greșeala lui Goettrieder, nu numai că i-a ucis pe membrii echipajului, dar a permis acest lucru: să călătorești în timp, aterizând în același loc.

   Însă cum am spus mai sus, nimic nu merge așa cum a fost plănuit: se pare că Tom plecase fără o parte importantă a echipamentului, care ar fi trebuit să-i asigure imaterialitatea, pentru a nu interveni într-un fel asupra trecutului. În timpul experimentului, ceva i-a perturbat câmpul de invizibilitate, iar Goettrieder l-a văzut. Panicat, acesta a oprit din greșeală motorul și dacă nu intervenea Tom, s-ar fi produs o explozie ce ar fi ras jumătate de continent de pe fața Pământului. Cu ultima fărâmă de luciditate, Tom acționează motorul și se întoarce în prezentul anului 2016. Numai că… nimic nu mai e ce a fost!

Chiar și cu acea mică schimbare, experimentul a eșuat. Rezultatul? Lumea de astăzi, pe care o știm cu toții.

„Înțelegi? Sunt în aceeași lume în care ești și tu. Lumea în care crezi că ai fost dintotdeauna. Neinteresantă, ștearsă, neatractivă, de-abia evoluată față de 1965-ul din care tocmai am plecat.”

   Personajul nostru nu se mai numește Tom Barren, ci John Barren, este un arhitect de succes, mama sa trăiește (în cealaltă realitate alternativă murise într-un accident stupid), are propria ei carieră, iar tatăl său este profesor de fizică la universitate. În această versiune, Tom/John seamănă mai degrabă cu tatăl său din cealaltă realitate: este rece, distant, arogant, preocupat numai de carieră și de propriile succese.

   Se trezește că are și o soră, Greta, cu o personalitate războinică. O caută pe Penelope și da, o găsește, numai că… nu e aceeași Penelope, ci o variantă a ei născută cu 5 luni mai târziu. Corespondența acestui personaj mi se pare cea mai interesantă: în mare parte, ea este aceeași, dar cu unele diferențe considerabile; diferențe cauzate de genetică, ceea ce mă face să mă întreb: dacă și eu mă nășteam mai târziu cu câteva luni, cât de diferită aș fi față de acum? Aș fi avut aceleași trăsături, aceeași culoare a părului și a ochilor? Aș fi fost mai înaltă, mai slabă, mai… cum?

„Această Penelope îi semăna în anumite feluri, dar era diferită în altele. Ca și cum ar fi surori. Doar că nu sunt. Ea e o variantă genetică concepută cu cinci luni mai târziu de aceiași părinți, o combinație identică de cromozomi, cu un rezultat alternativ. Pistruii ei sunt altfel, ca o hartă a cerului de pe altă planetă. Culoarea părului, culoarea ochilor, forma bărbiei, prescripția optometrică, canalele epidermice ale amprentelor ei.”

   Interesant este faptul că unele lucruri s-au păstrat la fel ca în cealaltă realitate alternativă, ca niște ancore: tarta de lămâie preparată de mama lui Tom/John la fiecare aniversare a lui, preferința acesteia pentru literatură, interesul tatălui pentru călătoria în timp și multe altele pe care le puteți descoperi citind cartea.

   Principalul scop al lui Tom este acela de a trezi la viață vechea lume. Lumea lui avansată tehnologic. Însă pe măsură ce petrece din ce în ce mai mult timp cu familia sa și Penelope, constată că îi place mai mult această viață.

„Pe zi ce trece, mă simt din ce în ce mai puțin ca Tom. Simt că se-ntâmplă. Mă transform în el. Mă transform în John.”

   Pentru a-i convinge pe cei apropiați că spune adevărul, că nu este nebun, hotărăște să dea de urma celor prezenți în acea zi la experiment. De cei care ar fi trebuit să fie cei 16 martori și chiar de Lionel Goettrieder.

Va reuși Tom să refacă vechea lume?  Nu puteți afla decât citind…

   Deși la început s-ar putea să vi se pară acțiunea prea lentă iar stilul cam încâlcit, nu renunțați! Abia după partea a doua devine mai interesant, iar finalul este pur și simplu epic! Totul se accelerează, suspansul e la el acasă, răsturnări de situație la tot pasul, nu mai lași cartea din mână și ajungi la concluzia că a călători în timp e foarte periculos. De ce? N-ai idee câte poți schimba, și nu în bine, astfel încât deși mă pasionează acest subiect, m-am trezit bucurându-mă că nu se poate călători în timp. Vă vine să credeți?

„N-ai nevoie de călătorii în timp ca să zdrobești o lume. Dar te ajută.”

„Și călătoria în timp n-o să facă nimic mai bun. O să facă totul și mai rău.”

Iar odată ajunși la final, veți descoperi o idee originală, pe care nici eu n-am bănuit-o. E, doar nu vreți să v-o spun acum!

   Totodată,  mi-a plăcut evoluția personajului principal. La început, Tom este imatur, rezultat al lipsei de atenție și afecțiune din partea părinților; nu a făcut nimic de seamă în viață, a stat mereu în umbra tatălui său. La sfârșitul romanului cunoaștem un altfel de Tom: matur, responsabil. Așadar, cred că putem vorbi de un bildungsroman.

   „Omul care a cucerit timpul” vorbește, chiar dacă la prima vedere nu pare, despre alegeri, posibilități și consecințe. „Ce ar fi fost dacă aș fi procedat așa?”. „Dacă în loc de asta aș fi făcut altceva, care ar fi fost consecințele?”. Sunt sigură că fiecare dintre noi și-a pus măcar o dată aceste întrebări.

Citate:

 „E ciudat să fii nostalgic după ceva care în același timp a existat și nu a existat.”

„O mașină care nu e folosită niciodată e ca un copil care nu se naște niciodată.”

„OK, zice ea, dar dacă fiecare idee creativă pe care o are cineva e împrumutată inconștient din experiențele persoanei dintr-o altă realitate? Poate că toate ideile sunt plagiate fără ca noi să știm asta, pentru că ne vin printr-un fel de patinaj criptic și imposibil de demonstrat al realității?”

„Dacă tu crezi într-o serie de lucruri, dar niciodată nu acționezi conform acelor crezuri, ele nu contează.”

„Lumea nu ne-a fost dată ca s-o controlăm. Ne-am amăgit pe noi înșine că putem s-o controlăm. Dar nu putem! De fapt, toate încercările noastre de a o controla au adus viața de pe planetă mai aproape de dispariție.”

„Inima omului este la fel de complexă și de dificilă ca problemele spinoase de fizică pe care a încercat să le rezolve toată viața ei. Mai grele, de fapt, pentru că fizica are soluții, iar inima are numai întrebări. A zis că în comparație cu iubirea, fizica era o ușurare.”

„Așa descoperi cu adevărat un om. Nu prin succes. Nu prin rezultat. Prin luptă.”

„Faptul de a călători în timp nu e o modalitate de a repara greșelile. Ci una de a face greșeli și mai mari.”

„Mă încălzește gândul că poate nicio idee nu se pierde. Pur și simplu așteaptă undeva într-un vârtej pentru ca altcineva să se gândească la ea.”

„Poate că e prea târziu pentru noi și tot ce putem să facem e să creștem o generație mai puțin captivă în vise depășite, liberă să-și imagineze… altceva. (…) Avem nevoie de un nou viitor.”

 Despre autor:

   Elan Mastai este un scriitor și scenarist canadian. Printre filmele ale căror scenarii îi poartă semnătura se numără: „Ce dacă?” („What if”) – cu Daniel Radcliffe și pentru care a câștigat Premiul Canadian Screen pentru cel mai bun scenariu adaptat; „Samariteanul” („The Samaritan”), „Misterele Întunericului” („Alone in the Dark”), „MVP: Most Verticale Primate”, Sk8 Life”.

   „Omul care a cucerit timpul” este primul său roman, inspirat, după cum a declarat, din revistele SF din anii 1950 ale bunicilor. „Colecția lor de antologii e acum pe un raft, lângă masa la care am scris cartea asta. Chiar și acum, uneori mă mai uit la coperte.” – autorul

Cartea Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti