Rapirea de Robin Cook-Editura Rao

Răpirea de Robin Cook-Editura Rao

     Robert Brian Cook “Robin Cook” s-a născut în 4 mai 1940 în New York, a studiat la Wesleyan University din Connecticut Columbia, University College of Physicians and Surgeons, la Harvard, a fost rezident la Harvard şi Boston, a fost ofiţer de marină pe submarinul Polaris, a condus laboratorul de cercetări de la Cousteau Society. Fiind şi scafandru profesionist a lucrat cu J-Y Cousteau. Robin Cook este un medic şi scriitor american, care scrie despre subiecte medicale ce afectează sănătatea publică. Este cunoscut pentru tratarea temelor medicale în genul thriller. Romanele lui tratează subiecte că: donarea de organe, tratamente de fertilitate, inginerie genetică, fertilizarea în vitro, malpraxis, transplant de organe, cercetări în domeniul industriei farmaceutice. Acţiunea se centrează de regulă în jurul spitalelor în care a lucrat. Unele dintre romanele sale au fost ecranizate pentru marele ecran şi pentru televiziune.
Romanele traduse şi la noi sunt: ”Intenţii Periculoase”; ”Risc Asumat”; ”Răpirea”; ”Şocul”; ”Marker”; ”Criza”.

   “Robin Cook ne propune în ,,Răpirea” o poveste îndrăzneaţă. O echipa de oceanografi care încearcă să cerceteze un misterios munte submarin face o descoperire uluitoare, care relansează disputele legate de controversata Atlantidă şi care schimbă tot ceea ce ştim despre viaţă pe Terra.
În ,,Răpirea” maestrul thriller-ului medical rezolva una dintre cele mai incitante enigme ale omenirii” (The New York Times)

   Întrebarea frecventă “Atlantida mit sau realitate?”, care există de când au apărut scrierile lui Platon, şi-a primit răspunsul după sute de ani de cercetări. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată.

   ,,Tradiţiile scrise sau orale ale popoarelor străvechi par să confirme existenţa unei „ţări a oamenilor albi” în mijlocul Atlanticului, numită Atlan în America Centrală şi de sud, Ufa la triburile africane ashanti şi yoruba, Aaru în Egipt, Avalon la celţii britanici…Interesant de remarcat este faptul că toate aceste tradiţii, fie ele sumeriene, feniciene, egiptene, cartagineze, etiopiene, cretane, celte, africane, mayaşe, quishe, guatemaleze sau honduriene afirmă, ca şi Platon, că acesta ţară a fost distrusă de cutremure, valuri seismice şi inundaţii postglaciare într-o perioadă cuprinsă între 15.000 -8.000 i.Hr., dar grupurile scăpate din catastrofă, ca şi cele din colonii, baze navale şi contoare s-au răspândit atât în Lumea Veche, cât şi în cea Nouă, contribuind din plin la civilizarea popoarelor de acolo, aflate la început de drum.
Dincolo de dovezile argheologice incontestabile şi care se întind din Honduras şi până în Egipt, Malta şi Creta, sunt dovezile geologice (fostele albii ale fluviilor europene şi americane, ale căror urme se văd şi acum în Oceanul Atlantic) şi zoologice (migraţia anghilelor), despre care vom vorbi într-un articol separat.

   La întrebarea „Atlantida mit sau realitate?” se poate răspunde azi, cu dovezile existente. Pământul lui Atlas a existat, iar atlanţii au creat acea civilizaţie perfect organizată şi foarte dezvoltată, spre care ar merita să tindem şi noi astăzi.” (MIXDECULTURA.RO)

   Cercetările făcute au dus la descoperirea de şosele, piramide, clădiri fortificate, domuri gigantice sau platforme pe care se înălţau odată temple sau bastioane, scări făcute din blocuri imense de piatră, toate subterane. Un lucru interesant la aceeaşi latitudine cu Piramida lui Keops s-a descoperit, la 900 m adâncime, o piramidă cu două deschideri opuse, printr-o deschidere apă era aspirată prin altă expulzată. Problema a fost cercetată şi de celebrul naturalist J-Y Cousteau.

   Din toate acestea şi din colaborarea cu, Cousteau, s-a născut idea cărţii. Să vorbim puţin despre subiectul ei.
Compania Benthic Marine face cercetări de forare într-o pungă submarină de magmă, undeva la vest de Arhipeleagul Azore. Perry, directorul firmei este convins că în caz de reuşită compania va fi propulsată în fruntea cercetărilor oceanografice, sporind astfel interesul publicului în domeniul explorărilor submarine şi uşurând atragerea de investitori.
Benthic Explorer, vasul companiei, se postase pentru forări deasupra unui anumit punct al lanţului muntos submarin, lung de aproape douăzeci de mii de kilometri, care desparte Atlanticul în două.. Ruperea celei de-a treia sape de foraj şi necesitatea înlocuirii ei pornesc întreagă acţiune.

    Cercetătorii încercau să afle de ce se tot rupe sapa, din ce e compus misteriosul munte submarin. Acesta apărea ca un Vulcan inactiv, cu o crustă subterană al cărei mijloc lichefiat s-ar afla la numai 130 de m sub fundul oceanului. Dar substanţa din ceea ce părea o pungă magmatică prezenta caracteristici de propagare a sunetului identice cu acelea întâlnite în spaţiul Moho, misterioasă zonă care desparte scoarţa Pământului de mantia sa.

    Perry hotărăşte să încerce, deşi nici ruşii nici americanii nu reuşiseră să obţină primele mostre de topitură magmatică, crezând că analizele l-ar putea lămuri asupra structurii şi că s-ar putea obţine date preţioase cu privire la originea Pământului. Totuşi punga pare un spaţiu gol, existând o neconcordanţă între datele de pe radar şi cele seismice. Pentru înlocuirea sapei sunt trimişi doi scafandrii Richard şi Michael, şi batiscaful Oceanus condus de Donald Fuller, fost comandor în marină, şi de Suzanne Newel oceanograf expert, urmând să ducă şi materialele necesare. Ofiţerul vasului Mark îi propune lui Perry să meargă şi el, să vadă nemaipomenitul peisaj submarin. Scafandrii urmau să fie coborâti într-o cabina ca un clopot.

   După verificări minuţioase Oceanus este lansat. Pentru Suzanne muntele submarin este fascinant prin structura sa geologică, nişte coloane de bazalt care par făcute de mâna omului, iar vârsta rocilor era de ordinul miliardelor de ani, de aceea a şi crezut că a greşit ceva la operare sau că aparatul a greşit. Aşa că, vrea să refacă probele. După ce lasă aparatura pentru scafandrii la locul stabilit, merg să-i arate lui Perry lanţul muntos. Ajung la o crevasă, curioşi intră puţin s-o cerceteze şi sunt absorbiţi în interior, părând că are loc un seism. Pierd legătura cu vasul şi Mark trimite scafandrii să vadă dacă nu-i pot repera, dar sunt şi ei absorbiţi în adânc. Cei de pe vas sunt convinşi că a fost un cutremur şi că ceilalţi au fost victimele unei catastrofe.

   Batiscaful ajunge pe un platou, cei trei ies din el încercând să cerceteze şi să găsească urme de viaţă. Donald credea că sunt experimente militare secrete. Dau de-o încăpere unde îi găsesc şi pe cei doi scafandrii, apoi hainele se topesc pur şi simplu pe ei, ajung într-o cameră cu paturi şi adorm. Când se trezesc găsesc nişte haine uşoare de mătase, se îmbracă şi pornesc pe coridoare până la o ieşire unde văd o mulţime de oameni, frumoşi, sănătoşi, îmbrăcaţi ca şi ei.

   Sunt întâmpinaţi de doi dintre ei, Arak şi Sufa, care le explică că au trecut prin perioada de decontaminare şi că se află în Interterra, o ţară aflată dedesuptul oceanelor, în spaţiul dintre scoarţă şi mantia Pământului, o lume submarină. Află că de fapt sunt acolo de o lună, văd realizările Interterranilor, modul lor de viaţă, de reproducere, felul cum se distrează. Sunt impresionaţi de liniştea şi calmul acestora, de realizările acelei lumi, de taxiurile aeriene cu care circulau, comandate prin voce, de clonele jumătate umane-jumătate roboţi care-i serveau şi răspundeau tot la comenzi vocale. Apoi modul ciudat cum îşi manifestă iubirea, naşterea, mutarea esenţei umane în alt corp, ca un fel de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Toate lucruri ciudate şi năucitoare pentru ei. Întâlnesc un bătrân, Harvey Goldfarb, care-şi petrecea ziua urmărind la televizor programe pământene, şi care le spune că este unul dintre supravieţuitorii de pe Titanic.

   Pentru Interterrani comportarea pământenilor este uneori amuzantă, altădată înfricoşătoare, pentru că ei nu suportă violenţa de nici un fel .Ajung în faţa Consiliului Bătrânilor, unde li se spune că au fost răpiţi pentru că aceştia voiau să afle dacă se ştie despre existenţa lor, şi de ce se forează atât de mult. Pământenii află că de fapt au fost “aspiraţi” printr-o ,,poartă”, că au existat mai multe “treceri” acum închise, că mai există şi alte oraşe şi că după perioada de acomodare îşi pot alege oraşul în care vor să locuiască, dar că în nici un caz nu mai pleacă din Interterra.

   La muzeul pământenilor, Donald vede şi batiscaful lor şi se hotărăsc să plece cu orice prêt, disperaţi că familiile lor i-ar crede morţi. Singură fiind, Suzanne alege să rămână, dar îi şi trădează pe colegii ei, de frică ca ei să nu fie omorâţi când încearcă să plece prin “poartă”.

   Ce se va întâmplă mai departe, dacă vor reuşi sau nu pământenii să scape, cum vor face, unde şi în ce vremuri vor ajunge veţi vedea dacă citiţi cartea.

    Folosindu-se de misterul Atlantidei, Robin Cook ceează o lume a fanteziei imaginându-şi unele lucruri (care, culmea, în timp s-au şi realizat), indiferent că e vorba de oameni reali sau imaginari, prezentându-i cu calităţile lor, cu virtuţile şi viciile lor.
În timp ce citeam parcă mă vedeam în ”călătoria spre centrul Pământului”, sau în submarinul din “douăzeci de mii de leghe sub mari” ale lui Jules Verne. Totul părea şi la J.Verne pură fantezie, imaginaţie şi născoceli şi totuşi…

   Mă gândeam dacă mi-ar plăcea o lume utopică ca a Interterranilor, şi am ajuns la concluzia că ar fi prea previzibilă şi plictisitoare, cu toată ştiinţa şi aparatura lor mult avansată faţă de a pământenilor.
Am citit cărţile lui Robin Cook, apărute la noi, şi pot să vă spun că, deşi fiecare tratează altă temă medicală sau cucerire a ştiinţei, sunt la fel de interesante.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti