Home Recenzii carti Aripi frânte de Kahlil Gibran – Editura Herald – recenzie

Aripi frânte de Kahlil Gibran – Editura Herald – recenzie

by Rodica Puscasu - feb. 8, 2021

Aripi frânte, de Kahlil Gibran – Editura Herald – recenzie

Aripi frânte

Autor: Gibran Kahlil

An apariție : 2020

Editura: HERALD

Număr pagini: 270

Traducere: Ana Precup

Aripi frânte de Kahlil Gibran – Editura Herald – recenzie

Există scrieri menite nu doar să ajungă la sufletul omului, ci și să miște cărămizile care formează un adevărat zid în jurul adevăratei ființe. O astfel de scriere este și „Aripi frânte”, o carte pe care ochii o citesc, iar sufletul o dezleagă ca pe o integramă, detectând în final calea optimă spre dezvoltare, spre descoperirea celei mai bune variante a parcurgerii existenței la un nivel echilibrat.

Kahlil Gibran s-a născut în 1883 la Bsharri, Liban. În 1894, împreună cu mama sa, emigrează în America. Își continuă educația la Boston, studiind arta fotografică, literatura arabă, engleza și franceza. În anul 1905 începe să publice scurte nuvele în limba arabă, în diverse publicații din New York. Pasiunea sa pentru pictură îl conduce spre Paris, unde studiază artele plastice, însă își lărgește și cercul de cunoștințe, întâlnind personalități precum Rodin, Debussy și Maeterlinck.

În anul 1920, înființează societatea literară „al-Rabita al-Qalamiyya”, punct decisiv în renașterea literaturii arabe.

Devenită celebră în întreaga lume, opera sa poetică a fost tradusă în peste douazeci de limbi. Iată câteva din scrierile sale celebre: The Broken Wings (Aripi frânte), 1912; The Madman (Nebunul), 1918; The Forerunner (Deschizatorul de drumuri), 1920; The Prophet (Profetul), 1923; Jesus, The Son of Man (Iisus, Fiul Omului), 1928; The Garden of the Prophet (Gradina Profetului), 1933. Poemul publicat în 1923, „Profetul” este cel care îi aduce faima întregii lumi și îl propulsează în topul celor mai citiți și apreciați scriitori din întreaga lume.

„Aripi frânte” este un volum care aduce împreună proza și poezia, într-un superb tablou metaforic al vieții. Structurată în cinci capitole, în care versul alternează atât de frumos cu proza, cartea este o pledoarie pentru suflet, pentru armonia și echilibrul acestuia.

Diferite ca stil și structură, scrierile din cartea „Aripi frânte” se aseamănă unei partituri în care înlănțuirea notelor alcătuiesc un întreg perfect, o cheie spre dimensiunea colosală a divinității, în care omul își găsește împlinirea.

Prima scriere, „O lacrimă și un zâmbet” este o pleiadă de pilde despre om și materialism, despre sistemul de valori în care omul tinde să se integreze în defavoarea cererilor pe care sufletul său le are. Cu alte cuvinte, suntem aici, locuitori ai pământului, tinzând spre fericirea absolută a spiritului, dar ne abuzăm sufletul obligându-l să ignore valorile sale și coordonatele reale care duc spre ceea ce omul numește „mântuire”.Tot aici, autorul vorbește despre conceptul de inegalitate pe care oamenii îl experimentează în existența lor, despre materialism și abandonarea în materialitatea efemeră pentru avantajul unor plăceri perene.

În acest decor al falsei percepții de împlinire prin material, omul pierde din vedere esența vieții, scopul suprem pentru care acesta a fost lăsat pe pământ – fericirea sufletului.

Fără îndoială, temele abordate de către Kahlil Gibran în scrierile sale sunt de actualitate, întrucât omul, de-a lungul istoriei sale, a manifestat o constantă care l-a reținut din evoluția spirituală – prețuirea valorii materiale. Este important de precizat faptul că autorul sugerează o gestionare chibzuită a celor materiale, fără a cădea în dependență și conștientizând mereu inferioritatea materiei în fața spiritului:

„Banii sunt ca un instrument cu coarde; cel care nu știe să îl folosească bine, va scoate numai sunete fără noimă.”

Și… pentru că vorbeam mai sus de conștientizare, Kahlil Gibran este unul din autorii orientali celebri pentru măiestria și abilitatea de a deschide nu doar mintea, ci mai ales inima cititorului, ajutând astfel la procesul de trezire al omului spre adevărata sa esență:

„Până când oamenii vor rămâne adormiți?”

Tot în scrierea „O lacrimă și un zâmbet”, spatiul în care Kahlil Gibran expune antiteze ale existenței umane, tema poetului descrie traiectoria anevoioasă a celui care mânuiește cuvintele și rolul acestuia în încântarea semenilor săi:

„Poetul

Este cel ce leagă lumea aceasta de cea care va veni.

Este un izvor pur din care beau toate sufletele însetate.”

„Zeii pământului” este un poem cu alură de piesă de teatru și cântec, o odă a creației universale ca decor în existența zeilor, o dezvăluire metaforică a nașterii omenirii. Omul – în acest poem solemn – are deopotrivă rolul de a hrăni zeii, dar și de a-i desfăta cu harurile sale:

„Omul este hrană pentru zei,

Iar gloria omului începe

Cand zadarnica-i suflare e suptă de sfintele buze ale zeilor.”

„De trei ori mai tare cântă tânărul

Și de trei ori mai înălțător este cântecul lui”

Etapele esențiale ale existenței, de la naștere până la părăsirea definitivă a planului existențial, sunt – așa cum reiese din acest poem – coordonate de către zei, conform unor legi numai de ei știute.

Colosal prin multitudinea de sensuri, dar și prin simbolistica inserată, „Rătăcitorul” însumează câteva parabole despre om și sensul existenței sale, despre întrebările cu care mintea umană se frământă, despre percepția divină în contextul tragediilor cu care viața oamenilor se intersectează. În esență, omul caută mereu un sens, iar această căutare se reflectă în rutina sa și în gândurile sale. Citind „Rătăcitorul” e ca și cum ai dezlega un rebus al valorilor umane, ca și cum ai detecta sensuri ale vieții pe care le credeai imposibil de clarificat.

Scrierile lui Kahlil Gibran – deși expuse într-un limbaj simplu – abundă în sensuri profunde, cu alură profetică. Despre bine și rău, despre atașarea la material, despre raportarea umană la circumstanțele pe care divinitatea I le etalează, despre toate acestea și nu numai, aflăm în „Rătăcitorul”.

„Satan” este o scriere în proză, la fel de profundă și de plină de înțelesuri ca și precedenta scriere. Nu doar omul acționează conform unui tipar dual bine-rău, ci întreg universal. Se pare că nimic nu este întâmplător în această lume… nici măcar existența Necuratului. În scrierea „Satan”, părintele Samaan se întâlnește cu diavolul. Aflat în primejdie de moarte, acesta cere ajutorul părintelui. În pledoaria sa, diavolul aduce argumente precum rolul său important în legătura enoriașului cu biserica. Cu alte cuvinte, ideea de diavol și sentimental de frică sunt cele două motive principale pentru care omul găsește refugiu în biserică.

„Aripi frânte”, nuvela care dă titlul cărții este un elogiu al sufletului plin de iubire, ca un înger cu aripi imense. Această scriere are un puternic iz autobiografic. Se pare că prima iubire l-a marcat pe autor atât de mult, încât a înfrămat clipele sublime și le-a transpus în rânduri. Selma este o apariție încântătoare, o ființă aproape fermecată, o femeie care l-a cucerit prin frumusețe, dar mai ales prin înțelepciunea sa. Povestea celor doi capătă nuanța tragediei atunci când Selma este obligată să se căsătorească cu un bărbat interesat doar de bani. Într-o lume în care iubirea pură este elogiată, Selma nu are dreptul de a face alegeri. Ea trebuie să se supună unor reguli care nu fac altceva decât să îi suprime visele, să îi frângă aripile.

Nu poți citi „Aripi frânte” o singură dată. Este musai să o recitești și să lași sensurile să curgă peste ființa ta, să descoperi complexitatea existenței într-o expunere alcătuită din cuvinte simple.

Cu siguranță, Kahlil Gibran este unul dintre oamenii cu o percepție deosebită asupra vieții și a lumii, un om cu o viziune artistică profundă și o măiestrie unică de a transpune emoțiile și trăirile cele mai înalte în cuvinte simple, păstrându-le intensitatea integral.

Nu vreau să închei fără să remarc grafica deosebită a cărții și chenarul cu iz oriental al fiecărei pagini, elemente care fac din această carte o adevărată bijuterie. Este important de precizat și faptul că toate imaginile alb-negru din carte reproduc tablouri ale lui Kahlil Gibran. Un alt atu este traducerea impecabilă.

Iată câteva citate:

„În acea clipă, Selma mi-a devenit mai dragă decât un prieten, mai apropiată decât o soră și ami îndrăgită decât o iubită. A devenit un gând suprem, o emoție frumoasă și copleșitoare care îmi mișca sufletul. ”

„Orice tânăr își amintește întâia dragoste și încearcă să regăsească acea oră neobișnuită, a cărui amintire îi preschimbă cele mai adânci simțiri și îl face atât de fericit în ciuda întregului mister amar.”

Recomand cartea celor care apreciază scrierile încărcate simbolistic, cugetările profunde asupra existenței umane și celor care vor să își încânte sufletul cu vorbele înțelepte ale acestui maestru al cuvântului, Kahlil Gibran.