Agent Sonia: iubită, mama, soldat și spioană, de Ben Macintyre – Publisol – recenzie
Agent Sonia: iubită, mama, soldat și spioană, de Ben Macintyre – Publisol – recenzie
Agent Sonia: iubită, mama, soldat și spioană
Autor: Ben Macintyre
Editura: Publisol
Data apariție: 2021
Pagini: 448 + 16 pagini cu fotografii
Cine a citit cărțile lui John le Carre este deja familiarizat cu romanele de spionaj, ale căror acțiune se desfășoară în vremea Războiului Rece. Cărțile sale au căpătat rapid notorietate internatională datorită ritmului captivant. Ei bine, autorul britanic Ben Macintyre surprinde în aceeași măsură, dar cu o poveste irezistibilă și reală. Cartea lui Ben Macintyre, publicată anul acesta la editura Publisol prezintă nu doar o filă din istorie, ci mai ales un om care a devenit personaj prin complexitatea caracterului său și prin viața plină de activități aparent antagonice.
Iată câteva date despre autor:
„Ben Macintyre este istoric și editorialist la cotidianul The Times. Este autorul a numeroase colume de cercetare istorică, lucrrările sale remarcându-se printr-un stil ce îmbină rigoarea academică cu talentul de povestitor, aceste calități făcându-l unul dintre cei mai bine vânduți autori de non-fiction istoricăai momentului, la nivel global.”
Sonia, pe numele său real Ursula Maria Beurton, a fost – așa cum se specifică și în titlu – iubită, mama, soldat și spioană, toate acestea într-o epocă în care configurația politică a lumii întregi se caracteriza prin instabilitate.
Cartea este o biografie amplă, cu amănunte care vin să completeze evenimentele majore despre care am citit în cărțile de istorie, dar și să descopere anumite elemente din culise, într-o călătorie uluitoare care se desfășoară pe trei continente și descriu traiectoria efervescentă a unei femei care nu a vrut să fie doar mama, doar soție, doar soldat, doar spion… ci toate acestea la un loc. Este posibil așa ceva într-o singură viață? Răspunsul e da și veți descoperi totul citind!
În refața scrisă de Florian Banu aflăm că:
„Născută într-o familie de evrei germani înstăriți și copilărind într-o vilă spațioasă de pe malul lacului Schlachtensee, din exclusivista suburbia berlineză Zehlendorf, aflată la marginea pădurii Grunewald, adolescent Ursula a fost șocată să descopere discrepanțele grotești dintre săracii marilor orașe și burghezia înstărită, clasă din care făcea parte și ea. Pornirile vârstei au împins-o spre ideologia de stânga, care promitea o schimbare radicală a omenirii: comunismul îi va face pe oameni mai fericiți și mai buni. Revoluția bolșevică din Rusia tocmai demonstrase că vechea ordine era putredă și sortită pieririi”.
Ursula a fost al doilea din cei șase copii al familiei Kuczynski. S-a născut în anul 1907 și a manifestat încă de timpuriu un spirit rebel. Spre deosebire de fratele său mai mare, Ursula nu are acces la o educație academică. În adolescent scrie poezii și scurte nuvele, iar la numai 16 ani, se alătură Federației Tineretului Comunist din Berlin. În 1929 se căsătorește cu Rudolf Hamburger, un arhitect evreu, un tânăr de o rară sensibilitate. După perioada în care a activat în New York, revine în Germania, unde înființează „Biblioteca Marxistă pentru Muncitori”. După criza economică ia amploare, Ursula împreună cu soțul său pleacă în Shanghai unde, îndrumată de Richard Sorge, își începe adevărata carieră în spionaj, primind numele de cod „Sonia”.
Ursula era persoana potrivită pentru un agent sub acoperire: avea alura unei femei simple, era căsătorită, avea un copil, ducea o viață de familie care părea – în ochii celor din jur – o existență obișnuită. Cu alte cuvinte, era foarte puțin probabil ca Ursula să atragă suspiciuni.
Nici măcar nașterea celui de-al doilea copil nu o împiedică să își desfășoare activitățile, spionajul fiind pentru ea, un drog: „spionajul creează dependență. Odată ce ai gustat din drogul puterii secrete, e greu să mai renunți la el”.
De altfel, în Polonia, Ursula se afla în misiune și a transmis Centralei de la Moscova, la doar opt ore după ce a născut: „Vă rog să îmi scuzați întârzierea, dar tocmai am născut o fiică”.
Citind cartea veți descoperi personalitatea complexă a Ursulei, emoțiile sale intense din momentele în care avea de ales între a se bucura de prezența copiilor săi și a-și urma crezul, acela potrivit căruia pacea în lume putea fi stabilită doar prin comunism.
Oricât de efervescentă ar fi viața de spion și oricât de multă adrenalină ar oferi, totuși calitatea de mamă este una pentru care o femeie poate să renunțe și la cele mai înalte crezuri. Dacă Ursula va renunța sau nu la viața de spion, cea care se infiltrase în sângele ei ca un drog, veți descoperi citind cartea. Veți afla multe despre Ursula și mai ales veți afla că e foarte complicat să fii simplu, mai ales când ai gustat deja din adrenalina spionajului. Cert este că spre finalul cărții, dincolo de calitățile enumerate în titlu, aflăm că Ursula devine și scriitoare… dar și că face niște prăjituri grozave. A scris paisprezece cărți pentru copii și adolescenți. A avut grijă să descrie aventurile sale în spionaj și în dragoste, prin intermediul unor personaje pe care le-a acoperit sufficient de mult încât să nu li se cunoască adevărata identitate. Așa cum era de așteptat, cărțile sale au devenit bestseller-uri.
În anul 1977 publică o carte „Sonya’s Report”, o autobiografie care frapează întreaga lume, dar mai ales pe copiii săi care află, cu această ocazie, cine a fost cu adevărat mama lor.
Odată cu trecerea timpului, enuziasmul Ursulei legat de comunism s-a mai diminuat. În anul 2000, pe 7 iunie, la vârsta de 93 de ani, Ursula părăsește această lume, iar câteva săptămâni mai tâtziu, Vladimir Putin semnează un decret prin care fosta spioană era proclamată „superagent de informații militare” și i se acordă Ordinul Prieteniei.
Deși cartea are ritmul alert al unui roman de acțiune și spionaj, ea descrie viața reală, oricât de incredibilă ar părea. Fotografiile prezente în carte sunt mărturii ale unei vieți aflate în slujba unui crez. Dincolo de implicațiile spionajului, viața Ursulei este o demonstrație a faptului că totul este posibil.
Recomand cartea iubitorilor de istorie, dar și celor care preferă romanele de spionaj… pentru că marele atu al acestei cărți este acela că are în rolul principal un spion real, iar toate acțiunile descrise sunt adevăruri rămase în istorie.
Carte disponibilă pe site-ul booksaveur
Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
recenzii cărți
Agent Sonia: iubită, mama, soldat și spioană, de Ben Macintyre – Publisol
Sunt foarte interesante cartile lui Ben Mcintyre mai ales ca se bazeaza pe realitate si sunt temeinic documentate.
Multumim pentru recomandare Ro!
Mulțumesc, Arci! Da, așa este! Sunt foarte bine documentate și foarte captivante.
Foarte interesantă poveste și o recenzie minunată 🙂
Mulțumesc mult pentru aprecieri!
Imi plac romanele de spionaj, deci cred ca ar fi o carte potrivita pentru mine.