Amintirile unui insingurat de Nicolae Sirius-Editura Adenium

Amintirile unui insingurat de Nicolae Sirius-Editura Adenium

by -
8

Amintirile unui însingurat de Nicolae Sirius

Editura: Adenium

An apariţie: 2013

Număr pagini: 328

Nicolae Sirius a locuit un timp în Austria, apoi nouă ani în Australia, doi în Germania şi, de mai bine de cincisprezece ani, trăieşte în Japonia. A plecat de aici ca poet şi revine, iată, acum, ca romancier – după ce a mai publicat piese de teatru sau eseuri.” (Aurel Maria Baros)

,,S-au reîntâlnit întâmplător după douăzeci de ani şi, depănând amintiri ţesute pe canavaua singurătăţii, laitmotivul existenţei fiecăruia dintre ei, un secret păstrat de ea cu sfinţenie în toată această perioada va ieşi la lumina, pe cât de dramatic, pe atât de real.”

,,Poveşti multicolore de iubire, evocate cu nostalgie de oameni care i-au cunoscut toate faţetele, când roz, când incolore…”

Amintirile unui însingurat este un roman despre cum doi foști iubiți se regăsesc după douăzeci de ani și încep să depene amintiri. Sau, mai degrabă, e un lung șir de aduceri-aminte, întâmplări absurde, povești de iubire ce trezesc nostalgie și… un secret bine ascuns.

Nicolae Sirius are o scriitură curgătoare. Amintirile unui însingurat te ține cu nervii încordați până la final. Însă, cel puțin pentru mine, cartea asta are o mică „bubă”: exploatarea trecutului comunist (un fel de caracatiță cu tentaculele bine întinse prin literatura contemporană). Dacă-ai citit una, le-ai citit cam pe toate… unii scriitori reușesc să te captiveze, alții doar te plictisesc. Și în somn aș putea vorbi despre avantajele și dezavantajele acelei epoci pe care era cât pe-aci să o apuc, dar am scăpat.

Cu toate acestea, nu pot nega faptul că povestea creionată de Nicolae Sirius e destul de captivantă, fapt pentru care aș nota-o cu un șapte (pe o scară de la unu la zece). Ce o salvează? Stilul scriitorului (despre care am spus deja), felul în care se derulează povestea, modul în care sunt construite personajele și curiozitatea pe care o stârnește. „Cum se văd, peste ani, oamenii şi întâmplările din ţară prin retina lui neliniştită şi călătoare, prin filtrul unor experienţe de viaţă incredibile? Dar o poveste de dragoste?” (Aurel Maria Baros)

Recomand romanul Amintirile unui însingurat în special nostalgicilor și celor pasionați de perioada comunistă (chiar dacă nu e o carte document, ci o operă fictivă). Totuși, dacă aveți impresia că veți rezista puteți încerca și voi să o citiți.

Nota: 7

editura-adenium-logo

Cartea Amintirile unui însingurat de Nicolae Sirius a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Diana
Review overview
5

8 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.