Apariţii carte Editura Polirom

   1.Cumpătarea de Maria Duenas

Un thriller pasionant, plin de aventură, conspiraţii şi romantism, o poveste despre curaj în faţă încercărilor vieţii şi despre un destin schimbat pentru totdeauna de forţa unei pasiuni.cumpatarea-Maria Duenas

Nimic nu l-ar fi putut face pe Mauro Larrea să presupună că averea pe care o strânsese în ani întregi de eforturi încrâncenate şi de riscuri asumate avea să se năruie dintr-o singură lovitură năprasnică a sorţii. Sufocat de datorii şi de incertitudine, îşi investeşte ultimele resurse într-un proiect riscant, dar care îi dă speranţa că s-ar putea pune din nou pe picioare. Asta până ce tulburătoarea Soledad Montalvo, soţia unui negustor londonez de vinuri, intră în viaţă lui învăluită în lumini şi umbre, târându-l într-o aventură pe care nici n-ar fi putut-o bănui. Din tânără republică mexicană în splendida Havana colonială, din Antile până în Jerezul sfârşitului de secol XIX, când exportul de vinuri către Anglia a transformat oraşul andaluz într-o enclavă cosmopolită şi legendara – prin toate aceste decoruri ne poartă Cumpătarea, un roman ce vorbeşte despre victorii şi înfrângeri, mine de argint, intrigi de familie, podgorii, crame şi oraşe magnifice, a căror splendoare a fost măcinată de trecerea timpului.
„Maria Duenas îşi plimbă personajele prin hoteluri elegante, în momente istorice şi politice importante. Cititorul devine parte a lumii pe care ea o descrie.” (The Globe and Mail)
„Duenas este una dintre cele mai mari scriitoare contemporane.” (El Mundo)
„Prin proza ei vie, Maria Duenas spune o poveste uimitor de captivantă.” (La Vanguardia)

    2. Tuplina de bambus Saud al-Sanousi

Roman câştigător al Internaţional Prize for Arabic Fiction. tulpina de bambus saud al-sanousi
Saga Tulpinii de bambus începe cu micul Jose, căruia i se spune şi Isa, fiul unei filipineze şi al unui kuweitian, urmărit toată viaţa de blestemul de a avea sânge amestecat. Tatăl sau, Rasid al-Taruf, se îndrăgosteşte de Josephine, servitoarea familiei, cu care se şi căsătoreşte în taină. Nu trece mult însă şi secretul lor iese la iveală. Constrâns de presiuni sociale şi de conformismul familiei, Rasid se desparte de soţia şi de fiul lui abia născut, pe care-i trimite în Filipine, continuând să-i ajute cu bani. După ce el dispare în Irak, Ghassan, cel mai bun prieten, are grijă de Jose şi îl aduce iarăşi în Kuweit, stârnind astfel o criză în familia Al-Taruf. Tânărul Jose, de-acum maturizat de cruntele experienţe prin care a trecut, crescut sub semnul a trei religii, îngrijit de două „mame” şi împărţit între două naţionalităţi, îşi dă seama că trebuie să-şi caute numele adevărat, unul singur, religia şi locul căruia îi aparţine. Trebuie doar să se smulgă din realitatea incertă în care a crescut, din blestemul numelui Mendoza şi din incertitudinea religioasă a lui Isa al-Taruf.

Fragment:
“Când eram copil, priveam la Islam cu un fel de mirare amestecată cu respect – sentiment generat de faima lui Lapu-Lapu, vestitul sultan al insulei Mactan, considerat de către filipinezi drept unul din cei mai importanţi eroi ai rezistenţei naţionale, primul care s-a opus colonialiştilor străini în secolul al şaisprezecelea. În cele mai importante pieţe din Filipine se înalta monumente memoriale şi statui uriaşe reprezentându-l pe sultanul Lapu-Lapu cu părul lung şi pieptul gol, sprijinindu-se cu palmele de mânerul sabiei înfipte în pământ. Am reţinut încă din şcoală tot ceea ce ni s-a spus despre acest sultan musulman. Colegii de clasa au trecut uşor peste această lecţie în vreme ce eu am reflectat îndelung la destinul insulei Mactan: în dimineaţă zilei de 27 aprilie 1512, Lapu-Lapu a ieşit în fruntea unei oşti alcătuite din o mie cinci sute de războinici musulmani înarmaţi cu cuţite barong, cu lănci, cu săbii kampilan şi cu scuturi kalasag, opunându-se prin lupta vestitului descoperitor şi cuceritor portughez Ferdinand Magelan – primul descoperitor care a făcut înconjurul pământului şi care a navigat şi spre insula Mactan în fruntea unei forţe alcătuite din cinci sute patruzeci şi nouă de luptători înarmaţi cu puşti, încercând să-l constrângă pe sultanul insulei să se convertească la creştinism, aşa cum procedase cu locuitorii insulelor vecine. Sultanul Lapu-Lapu a respins cererea lui Magelan şi s-a ridicat în fruntea oamenilor săi în apărarea credinţei şi religiei lor, precum şi a insulei, spre sfârşitul bătăliei izbutind să-l ucidă pe însuşi Magelan cu o suliţa de bambus otrăvită la vârf.
Lapu-Lapu era singurul simbol musulman din trecut pe care-l cunoşteam şi-i socoteam eroi legendari atât pe el, cât şi pe tovarăşii lui de lupta, iar pe tatăl meu – musulman şi el – îl considerăm descinzând din neamul lui.”

3. O iubire imposibilă Christine Angot

 … la sfîrşitul anilor 1950, în Chateauroux, Pierre şi Rachel se trezesc prinşi într-o legătură fugară, însă foarte intensă. El, tânăr de familie bună, erudit, lucrând temporar în provincie, o cucereşte pe Rachel, angajată la Casa de Contribuţii Sociale, o evreică fermecătoare, dar săracă.

o iubire imposibila Christine Angot

Şi din acest motiv, şi din pricina celibatului care-i asigura libertatea, Pierre îi spune de la bun început că niciodată nu o va lua de soţie, deşi îşi doresc un copil împreună.

Chiar dinainte ca micuţa Christine să se nască, Pierre părăseşte Chateauroux şi va fi doar o prezenţă episodică în viaţa copilului, însă nu mai puţin marcantă…

…O iubire imposibilă este romanul unei eliberări. E vorba despre o emancipare atât de abruptă, încât până şi textul sfârşeşte prin a-şi câştiga independenţa faţă de autoare.

 Acolo unde ea conchide asupra blestemului social care îngrădeşte destinul lui Rachel Schwartz, cititorii închid cartea cu un sentiment cu totul diferit…

…Stâlpi masivi din beton susţineau cele optsprezece etaje ale turnului. Formau un peristil imens în jurul holului, înainte să intri în clădire, trebuia să treci printre acele coloane.

Curenţii de aer erau foarte puternici. A parcat maşină, am intrat în peristil, ea mergea cu paşi grăbiţi, protejându-şi gâtul cu mâna, cu capul plecat şi cu umerii strânşi.

— A, la naiba, curentul asta! Te doboară!!

Părul ne flutură înapoi din cauza furiei aerului, fustele ni se lipeau de coapse. Înaintăm cu greu. Singurul lucru din zona de dezvoltare urbană pe care îşi îngăduia să-l critice era curentul dintre stâlpii aceia.

În anul în care am împlinit doisprezece ani, şcoală a organizat o excursie la Veneţia. La întoarcere, mama a venit să mă aştepte la gara, sub un cer cenuşiu şi apăsător.

Am discutat în maşină, trecând printre faţadele de ciment de pe boulevard de Bruyas.

— N-ai idee cât de frumos a fost, mama! F. frumoasă Veneţia! Minunată. N-ai idee. Ştiu că a costat mult, dar chiar a meritat efortul. A fost extraordinar.

— Gata-gata să plece toată clasa, şi tu voiai să mai rămâi acolo!!?? Aşa?! Totuşi!

— Dacă mă întorc, vii şi tu cu mine?

— Vom vedea. Până una-altă, nu vorbesc italieneşte.

— Dar toţi vânzătorii de acolo vorbesc franţuzeşte. Şi-apoi, e vreme frumoasă. Se stă în tricou. Era un soare superb.

Pe când aici uite şi tu ce vreme nasoală.

— Cred şi eu, dac-o compari cu Chateauroux…

 
4. La marginea livezii de Tracy Chevalier
 Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosfera, în care reconstituirea istorică îi fascinează pe cititorii de toate gusturile, de la rafinaţi pînă la adolescenţi.

la marginea livezii Tracy Chevalier

Romanul La marginea livezii urmăreşte drumul pe care familia Goodenough şi-l croieşte în speranţa unei vieţi mai bune. Pentru că în Connecticut, de unde e de fel James Goodenough, pământul familiei nu ajunge tuturor fraţilor, el hotărăşte să-şi caute propriul pământ al făgăduinţei. Se stabileşte cu familia într-un ţinut deloc prietenos din Ohio, unde plantează o livada: această era semnul limpede al intenţiei colonistului de a rămîne. Dar pămîntul ostil seamănă duşmănie între James şi soţia lui: el se încrâncenează în încercarea de a-l îmblânzi, iar Sadie alege să uite de lumea brutală care-o înconjoară cu ajutorul rachiului de cidru. Cu anii, prăpastia dintre cei doi se adânceşte şi, într-o clipă necugetată, totul se năruie. Încercând să se salveze, Robert, fiul mai mic, fuge de-acasă – va deveni mîner căutător de aur, apoi, pe urmele tatălui sau care iubea copacii, ajutor al unui colector de plante. Trecutul îl ajunge însă din urmă…

„La marginea livezii e un colaj de voci şi perspective narative care sare când înainte, când înapoi în timp, în decursul a două decenii, completând treptat cu amănunte scenă-pivot a cărţii, insinuată şi răscolitoare, astfel că târziu descoperim ceea ce s-a întâmplat de fapt la marginea livezii. Autoarea nu-şi grăbeşte dezvăluirile, cosind laolaltă petice de poveşti care împreună alcătuiesc tabloul unor vieţi smulse dintr-un tărâm necruţător.” (The Observer)

„Tracy Chevalier stăpîneşte arta de a contura cele mai mărunte, mai dramatice poveşti ale oamenilor pe care, în trecut, istoria i-a ignorat.” (Geraldine Brooks)

Fragment:
“ Vreme de o săptămâna Robert fusese îndrăgostit de ea, cu mirosul ei de drojdie, cu părul ei creţ care nu voia să stea prins în coc, cu buzele de un roşu întunecat de parcă abia ce mâncase mure. De fapt, fusese îndrăgostit de senzaţia de a fi atât de aproape de o persoană, încât eşti practic înăuntrul acelui corp. Nu se putea satură de acea senzaţie şi i-a vizitat cuibul de încă trei ori în acea săptămâna. între reprize stăteau întinşi pe pat, revenindu-şi, iar Molly îl întreba despre trecutul lui. Robert se eschivase de la întrebările dificile, nu suflase o vorba despre motivul pentru care plecase din Ohio, despre faptul că trebuise să se maturizeze iute, despre cum petrecuse înfrigurat, info-metat şi obosit în cea mai mare parte a timpului. Dacă nu vorbea despre lucrurile acelea, atunci nu era nevoit să se gândească la ele şi putea păstra trasă o draperie întunecată între atunci şi acum. în schimb, o întreţinea cu povestiri amuzante despre Jonah Parks, vraciul şarlatan cu care lucrase în Indiana, cum ar fi cea când ajunseseră la puşcărie după ce Jonah Parks furase un picior de lemn şi din greşeală încercase să i-l vândă tot proprietarului. Molly se dădea în vânt după povestea aia.
Ea era mai darnică atunci când era vorba de trecut: o copi-larie în Georgia, o mama care murise la naştere, un tată beţiv, un frate şi o sora ucişi de indieni în timp ce Molly se ascunsese într-o capita şi privise. „trebuie să zâmbeşti”, zicea ea. „Altfel, ai plânge toată ziua.”
După a treia întâlnire, Molly i-a luat banii şi a zis: „Gata pentru o vreme, sau o să-ţi faci gaură-n pungă şi la capăt n-o să te-alegi cu nimic”. Era felul ei de a îl avertiza că simte pentru ea mai mult decât era cazul, iar Robert ştia că are dreptate. Dar tot s-a mai culcat cu ea din când în când, însă n-a încercat să o cunoască mai bine.
Uneori însă, când stătea întins învelit în pătură în vreo noapte rară stele, sau când scruta orizontul traversând vreo câmpie nesfârşită sub necruţătorul soare texan, îşi amintea de starea uluitoare pe care o avusese în timpul acelei febrile săptămâni de iubire, când călărind printre vite cu senzaţia că tot ce există în lume — fiecare plantă pipernicită, fiecare grup de pietre ivite din pământ, fiecare vită, cal, om şi nor toate se împleteau de-a lungul unei poteci ce duceau înapoi către aceeaşi femeie, care stă într-o bucătărie şi face biscuiţi. Când era în starea aceea, nu îşi putea imagina că s-ar putea simţi altfel. După ce-i trecuse, desigur, se întrebase cum de ceva atât de puternic putea păli, că un rău care cursese dând pe dinafară şi acum secase devenind un firicel, lăsând doar urmele viiturii. Căci senzaţia chiar pălise, Molly devenise doar o muncitoare de la fermă, iar când Robert a plecat în California i-a spus la revedere de parcă abia se cunoscuseră şi nici gând să fi împărţit un pat asudat. Cât despre Molly, rămăsese optimistă. „Poate-o să merg şi eu în California”, zisese. „Să dau şi eu de aur şi să mă pun pe picioare. Viaţă-ar fi, nu? Poate că aşa am să fac.”
şi iată că făcuse ceea ce ameninţase. În să pe surul lui, pe stradă din Sacramento, Robert o studia. Molly era mai slabă acum şi mai schimbată de vreme — traversarea Americii lasă astfel de urme pe chip dar încă părea vioaie. Stătea cu spatele la el, iar Robert ar fi putut să treacă mai departe şi să pretindă că drumurile nu li se încrucişaseră şi n-o mai văzuse niciodată. ţi-a gândit, apoi a strigat-o pe nume.
Molly a ţipat când l-a văzut, a fugit spre el când a descălecat pi I-a îmbrăţişat râzând, cufundandu-i capul la piept. I se mai lăsase un pic, dar tot mirosea a pâine.”

 5. Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel de Ion Dichiseanu
 
Prefaţa de Laurenţiu Damian
Volumul cuprinde fotografii din arhivă autoruluiam fost rivalul regelui Ion DichiseanuLa jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţa şi cântăreaţă celebra în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire. Ea rămâne o perioada în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Când primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani…„Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uită nici o clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă.” (Ion Dichiseanu)

„Confesiunea maestrului pendulează între amintiri de la filmări, unde a cunoscut celebrităţi ale vremii, şi această mare întâlnire care i-a schimbat viaţa. Dacă ne gândim bine, nu i-a schimbat atât viaţa, cât sufletul. Impresionantă în relaţia celor doi – dar mai ales în felul în care a trăit Ion Dichiseanu această relaţie – este nevoia lui de a o privi pe Sara nu ca pe un star, ci pur şi simplu ca pe un om care, un timp, i-a fost alături. Iată de ce povestea lor nu poate fi comparată nici cu nopţile nebune de amor petrecute de celebra cântăreaţă cu Ernest Hemingway, nici cu relaţia cu «rebelul fără cauza» James Dean, nici cu povestea ei cu Severo Ochoa, omul de ştiinţă spaniol de reputaţie internaţională, deţinătorul Premiului Nobel, sau cu actorul italian Giancarlo del Ducă-Viola. Cartea lui Ion Dichiseanu este de fapt o scrisoare de dragoste. Nu un e-mail. Nu un SMS. E scrisă de mână, pusă într-un plic cu timbru şi expediată în tolba poştaşului.” (Laurenţiu Damian)

 
6. Soroc de viaţă şi soroc de moarte de Erich Maria Remarque
 Traducere din limba germană de Emanoil Cerbu

soroc de viata si sorocde moarte

Romanul Soroc de viaţă şi soroc de moarte a inspirat în 1958 o celebra ecranizare, în regia lui Douglas Sirk, cu John Gavin şi Liselotte Pulver în rolurile principale, în a cărei distribuţie apare şi numele autorului.

După doi ani petrecuţi pe frontul din Rusia, tânărul soldat german Ernst Graeber primeşte o nesperată permisie de trei săptămâni şi se întoarce în oraşul natal. Dar, la sosire, da cu ochii de o privelişte înfiorătoare: tot oraşul e distrus de bombardamentele trupelor aliate. Căutându-şi părinţii, despre care nimeni nu ştie dacă mai sunt sau nu în viaţă, Ernst o întâlneşte pe Elisabeth şi, în mijlocul ruinelor, între cei doi se înfiripă o minunată poveste de iubire. Fericirea lor este însă de scurtă durata, fiindcă el trebuie să se întoarcă pe front, iar revelaţia ororilor pe care le-a comis împins de o propagandă mincinoasă nu-i dă pace.

„O clipă, pe Graeber îl străbătu o flacăra asemenea unei lumini insuportabil de albe şi îşi dădu seama că toate erau la fel: despărţirea şi întoarcerea, posesiunea şi pierderea, viaţă şi moartea, trecutul şi viitorul, şi că totdeauna şi pretutindeni chipul de piatră al veşniciei e prezent şi nu poate fi distrus. Apoi i se păru că pămîntul de sub el se bolteşte; îi simţi rotunjimea sub picioare, de parcă ar fi trebuit să facă un salt înainte; o cuprinse pe Elisabeth în braţe şi se prăbuşi cu ea şi în ea…”
„Remarque a avut un neobişnuit talent de a poveşti. Nici unul dintre romanele sale n-a cedat în faţa trecerii timpului, aşa cum nici gândul care le-a inspirat n-a intrat în desuetudine. Erich Maria Remarque şi-a sprijinit filosofia pe discursul romanelor lui.” (The New York Times)

16 COMMENTS

  1. Imi place enorm cum scrie Tracy Chevalier… sper sa reusesc sa citesc si noua aparitie!

    • Fata cu cercel de perla ai citit? Eu am luat-o la recomandarea unui bibliotecar, dar nu mi s-a parut waw. Dragostea platonica nu ma mai prinde.

  2. Cate aparitii! As vrea sa le cumpar pe toate, dar cum bugetul nu-mi permite acest lucru cred ca o sa pun pe lista doar “Soroc de viata si soroc de moarte” si “O iubire imposibila”.

    • O iubire imposibila ar fi ideal si pentru mine 😀 mai ales ca suna incitant, insa au fost destule situatii cand titlul m-a pacalit.

  3. interesante apariti,chiar nu stiu nimic de aceste autoare.Va astept cu parerile voastre,asa o sa aflu si eu mai multe locco_smiley_37

  4. Titluri alese, diversificate si inedite. De Maria aDuenas am citit Iubirile croitoresei si chiar ma gandeam sa incerc Cumpatarea.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.