Șah-mat, cu dragoste – Ali Hazelwood – Editura Litera – recenzie
Șah-mat, cu dragoste – Ali Hazelwood – Editura Litera – recenzie
Titlu: Check & Mate
Autor: Ali Hazelwood
Data publicării: 2023
Editura Litera
Nr. Pag: 334
Colecție: New Moon
Traducători: Elena Arhire
Premii: Goodreads Choice Award
Despre Ali Hazelwood
Ali Hazelwood este o autoare multiplu publicată – dar vai, doar de articole despre știința creierului, revizuite de colegii de breaslă, în care nimeni nu flirtează cu nimeni și faza cu „au trăit împreună până la adânci bătrâneți“ nu se aplică întotdeauna.
Este originară din Italia și a locuit în Germania și în Japonia înainte de a se muta în Statele Unite pentru a urma un doctorat în științe neurologice. A devenit de curând profesor universitar, fapt care îi dă fiori reci pe spate.
Când nu e la serviciu, Ali poate fi văzută alergând, mâncând prăjituri sau urmărind filme science-fiction împreună cu Înălțimile Lor, pisicile, (și cu soțul ei doar-mai-puțin-felin).
Ali a remediat problema mediului academic unde lucrează și a vechilor zvonuri de oameni, bătrâni, nefericiți și singuratici. Cărțile traduse la noi o dovedesc din plin: Ipoteza iubirii, Teoria Iubirii, Cu dragostea în minte, Urăsc să te iubesc și cartea Șah-mat, cu dragoste.
„Mallory Greenleaf a terminat cu șahul. Fiecare mutare contează în zilele noastre; după ce acest sport a dus la distrugerea familiei sale cu patru ani în urmă, Mallory se concentrează asupra mamei și surorilor sale și asupra slujbei fără perspective care îi permite să își întrețină familia. Asta până când acceptă fără tragere de inimă să joace într-un ultim turneu caritabil și, fără să știe prea bine cum, îl învinge pe celebrul Nolan Sawyer, actualul campion mondial și băiat rău al șahului.
Înfrângerea lui Nolan în fața unei necunoscute șochează pe toată lumea. Ce este și mai derutant? Dorința lui de a o înfrunta pe Mallory. Ce fel de strategie aplică Nolan? Cea mai inteligentă mișcare pentru Mallory ar fi să plece. Pentru ea, jocul s-a terminat. Dar victoria îi deschide ușa către premiile în bani de care are atâta nevoie și, în ciuda a tot ce se întâmplă, nu se poate abține să nu se simtă atrasă de enigmaticul strateg….„
Șah-mat, cu dragoste este preferata mea dintre toate cărțile autoarei, mai ales ceea ce dezvăluie prin subiectele abordate. Pe lângă mediul academic, domeniul de cercetare în care se învârte și „vorbele prăfuite despre academicieni și cercetători”, Ali vine cu o cu totul altă strategie. Avem parte de bărbați puternici, musculoși cu plete, zei rupți din soare, foarte carismatici, dar și femei atipice care muncesc de două ori mai mult să fie remarcate în aceste medii. Știm cu toții cât misogism există la cele mai luminate capete omenești. Descoperim și latura omenească și tandră care se poate înfiripa în această lume ostilă și rece. Poveștile de dragoste ale lui Ali sunt sarea și piperul oamenilor deștepți, a celor care își folosesc creierul mai mult de 90% în numele științei și a cercetării minții.
Povestea Șah-mat, cu dragoste este exact ce sugerează titlul – o poveste fascinantă în lumea șahului, studii de caz despre cel mai strălucit joc al minții.
Mallory Greenleaf, o tânără care a terminat cu șahul în opinia ei și este ferm convinsă că din cauza acestuia familia ei s-a destrămat. Era un copil minune al șahului, antrenată de tatăl său, un MM (Mare Maestru) până când nu a mai fost…
Fascinația sa pentru tânărul care este Campion Mondial la șah este dată și de faptul că, și ea putea fi în frunte. Acum campionul incontestabil, care a redresat lumea șahului, este tânărul de optsprezece ani Nolan Sawyer.
‘„-Hai să convenim că șahul e noua chestie sexy acum. Iar tu ești cel care a făcut asta… asistăm la o renaștere a șahului de când ai început tu să joci. Cineva a publicat comentarii ale jocurilor tale devenite virale pe TikTok-ChessTok, îmi spun scenariștii mei că se numește, și azi mai mulți oameni ca niciodată învață să joace. Dar întâi de toate: ești un Mare Maestru, cel mai înalt titlu pe care îl poate obține un jucător de șah, și tocmai ai câștigat al doilea Campionat Mondial împotriva lui Andreas Antonov, Felicitări!’
După doi ani, Mallory are liceul terminat și zero perspective financiare de a merge la facultate. Lucrează de multă vreme la un atelier auto ca mecanic pentru a reuși să își întrețină familia. Mama sa este chinuită în baston, bani pentru medicamente mai bune nu sunt, trebuie achitată ipoteca la casă lunar, trebuie să își întrețină cele două surori la școală plus cheltuielile casei.
Prietena sa Eston va pleca la facultate în curând. Aceasta mai activează la clubul de șah și va încerca să o convingă pe Mall să participe la o acțiune caritabilă a șahului. Mall are amintiri dureroase, s-a îndepărtat total de patru ani și va încerca să refuze participarea. Este ferm convinsă să nu se mai apropie de lumea șahului. Totuși, din clipa când va accepta să joace va fi revelația acestor jocuri, ea dând efectiv de pământ cu Campionul Mondial, nimeni altul decât Nolan. După ce va câștiga, va fugi de la concurs, nedorind să mai aibă de a face cu șahul.
În urma acestui joc care va șoca lumea șahului (Nolan era de neînvins de câțiva ani), ea rămâne o necunoscută ce îl învinge pe Campion. Va fi contactată de Dafne, ceea care deține un club de șah în New-York și care antrenează jucătorii valoroși. Aceasta vine cu o propunere de bursă pentru Mall de un an de zile. Oferta nu poate fi acceptată, Mall nu vrea să revină la dragostea sa șahul și la competiții. Trebuie să muncească pentru familie. Totuși, când va fi concediată, va acepta în final bursa și își va minți familia cu noul loc de muncă. Este hotărâtă să nu acorde importanță acestui job de un an. Dar când ești un copil minune al șahului și maestria de a juca o ai în sânge, îți este prea greu să te ascunzi, să te sustragi.
Mall va participa din partea clubului său la un concurs și va învinge pe drept pe numărul doi mondial, dar acesta este un personaj necioplit, neagreat de nimeni și foarte misogin, o va descalifica și va întoarce victoria de partea sa. Mall va câștiga totuși o sumă mare de bani care este o mână cerească pentru cheltuielile ei. Își va da seama că nu are rating mare în șah și că se pot câștiga sume frumușele din competiții.
Va participa și la Jocurile olimpice de șah unde echipa sa va lua bronzul. (Normal că va participa și Nolan.)
Nolan va încerca să comunice cu Mall. Temperamentul său cunoscut o sperie, astfel că tot fuge de el. Se pare că Nolan nu este așa cum pare, iar el este fascinat să joace încă o dată cu învingătoarea sa. Aceasta nu va accepta, deși îi va fi oferită o sumă mare de bani.
În timp ce Mall încearcă să obțină credite jucând la diferite competiții, Nolan o va urma tăcut.
La Campionatul Mondial Mall cedează partida care o va califica, în favoarea numărului doi mondial. Acesta se pare că trișase și va fi descalificat. Mall rămâne în competiție. Oare face un lucru corect după ce a fost secundul lui Nolan în pregătirile pentru mondiale?
Cine va ajunge în finale? O să avem parte de o partidă finală la Campionat între Nolan și Mall? Sunt adevărate zvonurile și unele imagini în care cei doi jucători sunt văzuți tandru împreună? Va reuși să țină secret de familia ei faptul că joacă șah și este foarte bună în ceea ce face? Îi va da o șansă relației sale cu Nolan, mai ales că aceasta este ferm convinsă că atașamentele duc doar la durere și despărțiri?
Cine va ieși câștigător de această dată din acest sport extrem al minții?