Arcadia se trezește de Kai Meyer – Editura Unicart – recenzie
Arcadia se trezește, de Kai Meyer – Editura Unicart – recenzie
Arcadia se trezește
Kai Meyer
Titlu: Arcadia Awakens
Editura: Unicart
Colecție: Imaginarium
An apariție: 2019
Număr pagini: 522
Gen: Young Adult, Fantasy, Urban Fantasy, Romance
Arcadia se trezește de Kai Meyer urban fantasy, romance.
Romanul împletește realitatea contemporană cu miturile grecești, dragostea cu paranormalul și umorul cu elementele dramatice. Situațiile încordate, comploturile puse la cale de mafioți, întamplările neprevăzute, descoperirile șocante, dar și riscurile pe care și le asumă cei doi îndrăgostiți, te țin într-o permanentă stare de tensiune până la final.
,,Nici nu pune Rosa bine piciorul pe meleagurile siciliene, că și începe să se simtă ca într-un film. Totul pare ireal: palatul în ruină al mătușii ei, tânărul misterios întâlnit în avion, Alessandro, și, nu în ultimul rând, zvonurile conform cărora membrii familiilor lor, Alcantara și Carnevare, fac parte din două clanuri mafiote rivale, care se luptă aprig de generații întregi.
Toate acestea nu o împiedică pe Rosa să se vadă cu Alessandro, care, prin amestecul de eleganță sălbatică și farmec rece, o sperie și o atrage în egală măsură. În el zace o moștenire înspăimântătoare, animalică…,,
Fiind o fană a colecției Imaginarium de la Editura Unicart, mă interesez în permanență de noutățile care apar la ei. La fiecare târg de carte merg să îi vizitez, le răsfoiesc cu aviditate romanele, chiar dacă mă simt puțin ciudat să fac acest lucru, stând printre adolescenții care se înghesuie la standul lor. Chiar dacă sunt o persoană de vârsta a doua, basmele și poveștile încă mă mai farmecă, iar la Unicart găsesc exact ceea ce îmi doresc: romane fantasy, thriller sau de aventuri, impregnate cu momente romantice, toate scrise într-o manieră ireproșabilă. Așadar, am toate motivele să mă infiltrez printre ceilalți vizitatori de la târg. Firește că romanul lui Kai Meyer mi-a sărit imediat în ochi. Nici măcar nu am citit descrierea, dar știam că mi-l doresc nespus de mult. Bănuiam că voi avea parte de o lectură captivantă, dar ce am descoperit mi-a întrecut toate așteptările. E drept că titlul și coperta m-au indus puțin în eroare, facându-mă să cred că e vorba de un fantasy, însă autorul mi-a oferit mult mai mult de atât.
Nu mi s-a întâmplat până acum să dau peste o poveste atât de inedită și originală, în care să fie amestecate mafia siciliană, Cosa Nostra, și mitologia grecească, peste care s-au adăugat elemente de paranormal și romance. Rosa Alcantara și Alessandro Carnevare fac parte din doua clanuri mafiote rivale, care se luptă aprig de generații întregi, și care încearcă să ascundă de restul lumii natura lor animalică. Însă asta nu-i împiedică să se îndrăgostească unul de celălalt.
Mafioții din romanul lui Meyer nu sunt oameni obișnuiți, ci sunt o specie superioară: oameni și arcadieni, ființe care se transformă în animale ca urmare a unor sentimente foarte puternice. Furia, ura sau dragostea îi pot face să-și piardă controlul și atunci se întâmplă pur și simplu. Ei nu joacă după propriile lor reguli, ci se supun legilor Dinastiilor Arcadiene.
Nu doresc să dau prea multe informații despre Arcadia și Dinastiile Arcadiene, ca să nu vă stric plăcerea lecturii, însă nimic nu mă poate opri să-mi exprim admirația față de modul în care autorul a reconstruit o mică parte din mitologia grecească: povestea regelui Lycaon – un tiran care a condus cândva Arcadia, un regat insular în Mediterana – și blestemul pe care Zeus l-a aruncat, în urmă cu două mii cinci sute de ani, arcadienilor. Acesta l-a transformat pe Lycaon într-un lup (un om-fiară), pentru ca toți să vadă imediat ce bestie era și din ce se hrănea. Blestemul lui Zeus a cuprins toată Arcadia, iar insula s-a scufundat în mare. Arcadienii supraviețuitori au fost primiți peste tot, s-au stabilit în Europa și Asia și mulți dintre ei au devenit personalităti recunoscute în noile orașe-stat. Au devenit destul de rapid foarte puternici. Familiile lor și-au însușit tot mai multe proprietăti, au dat guvernatori sau au influenjat deciziile. Așa cum se știe, Mafia a luat naștere în secolul al nouăsprezecelea din uniunile secrete ale latifundiarilor sicilieni, iar arcadienii au ajuns să participe oarecum din întâmplare, pe baza istoriei lor. Mulți dintre ei făceau parte din vechea nobilime latifundiară – printre care și familiile celor doi protagoniști. Pană la urmă dinastiile și-au dat seama cât de ușor era să folosească Cosa Nostra în scopuri personale – și că altminteri erau în pericol de a-și pierde influența asupra politicii și societătii siciliene în favoarea clanurilor mafiote. Au trecut trei sau patru generații de când Dinastiile Arcadiene s-au contopit întru totul cu Cosa Nostra. Doar câteva clanuri mafiote sunt Arcadieni, dar toți Arcadienii sicilieni fac parte din Mafie. Familia Carnevare face parte din Pantera – feline de pradă de toate tipurile, nu doar pantere – iar cei din neamul Alcantara, sunt Lamia. Femei-șerpi. La ei doar femeile sunt afectate, niciodată bărbații.
,,- Noi, copiii clanurilor, spuse în cele din urmă, suntem mințiți din prima zi a vieții noastre. Atunci când mamele şi tații noştri ne creează iluzia unei vieti de familie normale şi fericite – asta e prima mare minciună şi urmează multe altele. Sentimentul åsta pe care ni-l dau – că totul e ca la alții, ca la alte familii. Dar nimic nu e ca la alții (…) Şi apoi, când ajungem şi noi bătrâni şi avem copii şi nepoți, continuăm să dắm de lucruri pe care nu le-am crezut posibile. (…) Iar pentru copiii și nepoții noştri va fi la fel – pentru că până atunci vom fi pierdut orice măsură a propriilor noastre acțiuni şi nu ne vom da seama că nu suntem cu nimic mai buni decât tații şi bunicii noştri (…)Ne nastem în viata asta. În clanuri şi-n ordinea lor.”
Un alt lucru pe care l-am apreciat a fost modul în care a fost creionat personajul feminin. Rosa Alcantara pare la prima vedere o tipă antipatică ce face adesea glume nesărate, dar pentru mine a reprezentat o gură de aer proaspăt. Și bună dispoziție. E dură, curajoasă, are o voință puternică, și mânuiește sarcasmul ca nimeni alta.
,,Eu sunt americanca proastra din casa de dupa deal. Sunt sigura ca numele Alcantara din pasaport e doar o coincidență. Probabil că am fost schimbată după naștere şi părinții mei adevărați au fost turişti în trecere. E prima dată că mă aflu în Europa. Fără plan, cu un ghid ferfenițit şi totul e foarte nemaipomenit. În realitate, sunt moştenitoarea unei tarabe de gogoşi din Taylor, Arizona.”
Rosa nu a fost un copil ușor de crescut, iar acum e cu adevărat complicată. E o adolescentă rebelă care a trecut, și încă mai trece, prin multe situații dificile. Pentru ea existau lucruri mult mai grave decât o familie care aparținea de generații întregi Mafiei. Mama ei se căsătorise în clanul Alcantara știind bine în ce se implică. După moartea soțului, ea începuse o viață nouă alături de fiicele ei în America. Scrupulele, sau poate teama de dependență, o împiedicaseră să accepte ajutorul care i-l oferise capul clanului Alcantara pentru cele pe două fete. Însă, după atâția ani în care a fost separată de restul clanului, Rosa ia decizia să vină în Sicilia ca să-și găsească liniștea, să se regăsească și să își schimbe stilul de viață.
Din nefericire, Rosa are parte de o călătorie cu multe peripeții. La aeroportul Fiumicino, află că zborul ei de legătură către Palermo fusese anulat din cauza unei greve. La controlul de la poartă, este abordată de o însoțitoare de zbor care o anunță că bagajul ei a fost din greșeală deteriorat la transport. Apoi este acuzată de stewardesă că i-ar fi furat brățara.
Spre marele ei noroc, un tânăr cam de vârsta ei, pe nume Alessandro, o scoate din încurcătură. Salvatorul ei nu părea foarte sicilian, chiar dacă accentul lui trăda faptul că trăise pe insulă. Fața lui i se părea cunoscută, deși n-ar fi putut să spună dacă îl mai întâlnise undeva înainte de călătorie. Abia a doua zi, în timp ce participă la înmormântarea unuia dintre capii Mafiei, Rosa descoperă că tânărul este chiar fiul celui decedat și viitorul șef al clanului Carnevare. El ar trebui să preia succesiunea după tatăl său. Asta, dacă nu i se întâmplă nimic până atunci. Cesare Carnevare, vărul răposatului baron și consilierul lui de ani de zile, va conduce afacerile până la majoratul lui Alessandro. Însă toți știu că va încerca să îl elimine ca să preia șefia clanului.
De asemenea, Rosa află că cele două familii, Carnevare și Alcantara sunt la cuțite de când lumea, dar există un fel de armistițiu pe care nu îndrăznește nimeni să-l încalce. Nimeni nu îi place pe alcantari, dar nici nu ar îndrăzni să acționeze împotriva lor. Din respect față de cel decedat, clanurile renunțaseră să se poarte arogant sau să facă gesturi amenințătoare ostentative. Totuși, în ciuda adversității dintre cele două familii, cei doi tineri se decid să se vadă în continuare. Deși i se spune că va avea parte numai de nenoriciri, durere și suferință dacă se vede cu Alessandro, Rosa nu ține cont de sfat. Dimpotrivă. Pare amuzată că are un iubit care aparține clanului rival. Cineva care ar atrage nemulțumirea mătușii Florinda, capul clanului Alcantara.
,,Nu o interesau ceilalți. Doar în ceea ce-l privea era precaută. Dar, în acelaşi timp, savura stropul de risc care plutea în aer la această întâlnire. Anul precedent fusese nevoită să meargă la o psihoterapeută din New York, care îi spusese direct în față că trăia într-o permanentă stare de aşteptare a unor situații periculoase. Ca să elimine factorii de risc şi ca să nu piardă controlul, Rosa însăşi genera astfel de situații. Agresiune excesivă. Furtul unor lucruri care nu aveau nicio însemnătate pentru ea. Şi acum, ca o încoronare provizorie a carierei ei de dependentă de risc, plimbarea aceasta cu Alessandro Carnevare prin cimitir, sub privirile tuturor şefilor mafiei de pe insulă, care se duşmăneau unii pe alții.”
Din anumite motive știute doar de el, Alessandro o invită pe Rosa într-o excursie pe Isola Luna, o insulă vulcanică ce aparține familei lui, iar acolo îi mărturisește că vrea să afle cine i-a omorât mama. Și de ce tatăl său a permis asta. Însă acolo, în vila ce fusese cândva locuită numai de mama lui, descoperă o fată mai tânără decât Rosa, care era ținută în lanțuri. Timp de șase luni a fost prizonieră pe această insulă, dar de șase ani este ținută captivă și mutată dintr-un loc în altul. Cine este ea? Cine a răpit-o și de ce a ținut-o prizonieră?
De când se află în Sicilia, Rosa a întâmpinat numai dificultăți. Este mințită de cei din jur. Familia îi ascunde anumite lucruri. Nu știe sigur dacă Alessandro chiar o place sau doar o folosește. În plus, este atacată mai întâi de un tigru, apoi de un leu. Oare are halucinații sau toate aceste lucruri se întâmplă cu adevărat? Ce reacție va avea atunci când i se va spune adevărul despre Arcadia și Dinastiile Arcadiene? Ce va întâmpla cu Alessandro? Este el suficient de puternic pentru a deveni capul clanului Carnevare? Cine este Omul Flămând și de ce se tem toți mafioții de el? Va accepta Rosa să lucreze pentru judecătoarea Quattrini, cea care conduce investigațiile legate de mătușa ei? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!
,,Avea probleme cu apropierea de alții. Şi nu mai avea încredere nici măcar în ea însăși, cu atât mai puțin în ceilalți. Evita întâlnirile și discuțiile fără să ştie de ce. În interiorul ei era atât de răsucită şi încâlcită precum măslinii sălbatici de pe insulă.
Ea era un coşmar, propriul ei coşmar, şi toată ființa sa îi cerea să ridice imediat zidurile de apărare şi să baricadeze porțile. Ar fi fost corect să spună toate astea. Să-i arate pe loc, cât se putea de limpede, că ea era afurisitul de Titanic, pe care vârtejul avea să-l tragă în jos dacă nu se grăbea să sară în barca de salvare și să dispară. În loc de asta se aplecă în față pentru a-l săruta.”
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti
Recenzii cărţi fantasy
#YoungAdult #Fantasy #UrbanFantasy #Romance #bookreview #recenziicarti
#Unicart
Arcadia se trezește de Kai Meyer review.
Colectia fantasy de la Unicart ar merita sa fie mult mai cunoscuta decat e. Multumim de recomandare, Alinache! 🙂
Cu mare drag, Marius! Mare dreptate ai! Toate cartile din cadrul colectiei Imaginarium sunt superbe si mult mai bune decat alte si alte carti fantasy…
Vai ce bine arată. Imi place maxim coperta.
Stiam ca e recenzia ta înainte să-ți văd numele. O recomandare pe cinste, Alina!
Coperta, dar și conținutul e wow. Sigur o sa îți placă cartea!
Multumim pentru recomandare.Frumoasa recenzie!
Cu mare drag, Arci!
Deci,pe lângă recenzia pur si simplu superba ,tu ai de gând să mă bagi în faliment! Multumesc frumos daca dai si un linke(sti tu cum).
Frumoasa recenzia si pare interesanta cartea!
Super recenzia! Nu am cartea, dar mă tentează subiectul. Mulțumesc mult pentru recomandare, Alina! O trec pe lista.
Alina, felicitari pentru recenzie! Cred că m-ar prinde cartea!
[…] Arkadien: 1. Arcadia se trezește; 2. Arcadia în flăcări; 3. Arkadien […]