Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev – Delia Mitroi – Editura Petale Scrise

Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev

Delia Mitroi

An aparitie: 2022

Nr. de pagini: 290

Gen: romantic thriller, romance, thriller

  Cartea „Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” este o ficțiune romantică inspirată din realitatea primei luni a războiului ruso-ucrainean, izbucnit în 24 februarie 2022.
Încărcată de momente emoționante, marcată de suspans, descrieri și întâmplări șocante, povestea redă zbuciumul lăuntric, suferințele și răsturnările dramatice de situație prin care trec personajele principale.
Cu o căsnicie fericită alături de Taras, frumoasa profesoară Oksana Kravets își duce liniștită traiul de zi cu zi la Kiev, până în zorii zilei în care Armata Rusă atacă Ucraina.
Într-una dintre aeronavele militare cu invadatori se află moscovitul Serghei Mirov, un tânăr ofițer a cărui viață avea să se schimbe iremediabil, din prima clipă în care pășea pe pământ ucrainean.
Destinele celor trei protagoniști se vor intersecta exploziv.
Printre lacrimi, gloanțe, ciocniri urbane, atacuri de noapte furibunde, cadavre, sânge, fum și obuze, sub permanenta amenințare a morții… va reuși dragostea să triumfe?

   Delia Mitroi reușeste să mă surprindă de fiecare dată. Nu folosește aceeași rețetă, subiectele abordate de ea sunt spinoase, poate chiar deranjante pentru unii, personajele sunt controversate, iar modul în care realizează narațiunea, pur și simplu te uimeşte.

   Însă, de această dată, s-a întrecut pe ea însăși, prin faptul că a ales să scrie o poveste care se desfășoară în cele mai dureroase și grele vremuri, anume în preajma, dar și în timpul războiului ruso-ucrainean. O poveste care ne reamintește că oamenii pot deveni cruzi unul față de celălalt și că trebuie să ne ferim constant de asta. Tot ceea ce se află între copertele acestei cărți te răscolește sufletește, te bulversează și te epuizează psihic, încât te trezești, la final, că nu mai poți spune ceva. Simți că vorbele nu-și mai au rostul. Cuvintele sunt de prisos.

  ,,Sufletul mi se face tot mai mic, precum cel al unui iepuraş neajutorat, când realizez că ceea ce se întâmplă în țara mea, în dimineața aceasta, este doar începutul. Și va veni ceva mai rău. Mai inuman, mai infernal. Ceva ce doar lupii fac altor lupi. Dar nu oamenii. Oamenii nu sunt răi. M-am dus la culcare azi-noapte cu iluzia aceasta, cu care am trăit 27 de ani. Și m-am trezit cu ea spulberată.”

   Cu toate că au trecut zile bune de când am citit ,,Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev”, nu reușesc să mă desprind de poveste. Momentele dramatice mi s-au întipărit în minte și în suflet, iar starea pe care mi-a dat-o lectura e încă proaspătă. Deși stilul abordat de autoare este unul alert, m-am văzut nevoită să iau pauze în timp ce o citeam, pentru că inima mea nu suporta atâta teamă, neliniște și incertitudine.

   Nici acum nu reușesc să-mi iau gândul de la toate acele scene tulburătoare. Nu pot să descriu în cuvinte ce am simțit atunci când am citit anumite pasaje. Și e groaznic pentru că știu că ține de realitatea asta nenorocită. Însă un lucru e cert pentru mine: autoarea mi-a demonstrat că are un talent narativ de invidiat.Surprinde prin forța scriiturii și prin complexitatea personajelor, care ascund trăiri interioare intense, ce le macină sufletele. Nu a lăsat nimic neacoperit, a știut să-și ducă povestea până la capăt cu iscusință, a reușit să rămână imparțială, prezentând faptele într-un mod obiectiv, și, nu în ultimul rând, ne-a transmis un mesaj și ne-a dat o lecție de viață. Citatul de mai jos e cât se poate de grăitor. E un pic cam lung, dar vă îndemn să-l citiți.

  ,,Când umanitatea noastră piere, rămân în urmă doar bucăți de carne putrezită. Atât rămâne dintr-o viață de om care a cunoscut iubirea, bucuria, durerea, întristarea, fericirea. Doar asta luăm cu noi acolo unde mergem… Lăsăm în urmă tinerețea, frumusețea, puterea fizică și pasiunea, smulse timpuriu şi nedrept de războiul orgoliilor unor lideri pe care noi nu i-am cunoscut niciodată. Ei au ordonat, iar noi am murit. Ei s-au mâniat, iar noi am plătit. Cu toții am avut inimi în piept şi am simțit cândva fiori de teamă sau de dragoste. Cu toții am fost cândva inocenți, copii cu obrăjori rumeni, căutând iarna căldura sobelor de la țară sau pe cea a sânilor mamelor noastre, izvoare nesecate de afecţiune. Pe atunci, eram ocrotiți și fericiți, şi ne jucam în zăpadă, uzi leoarcă până la brâu. Pe atunci, visam la zmeie de hârtie ce zburau lin prin văzduhul albastru, apoi se întorceau pe aceleaşi meleaguri de unde au zburat. Pe atunci, voiam ca avionul să ne ia și pe noi în zbor, să pornim în aventuri nemaipomenite, cu zâne și cu feți-frumoși, și să vizităm castele minunate din ciocolată și din turtă dulce. Acum, vrem doar să mai trăim o noapte. Motoarele avioanelor ne sperie, făcându-ne să ne temem de rachetele care dau foc viitorului nostru. Acum, zânele, feții-frumoși, castelele din ciocolată sau din turtă dulce şi zmeiele de hârtie sunt ultimele noastre frânturi de amintire. Răniţi şi sleiți de puteri, închidem ochii și ne amintim de gustul fericirii. Ca să murim măcar cu zâmbetul pe buze.”

   Mi-a plăcut scriitura, fluidă și descriptivă, ușurința cu care a reușit să mă treacă printr-un adevărat montagne-russe al sentimentelor și să-mi păstreze interesul viu până la ultimul cuvânt. Am apreciat modul în care au fost construite personajele și poveștile care au existat în spatele lor. Partea de introspecție mi s-a părut cu adevărat cutremurătoare, mai ales cea expusă din perspectiva lui Serghei.

  ,,De şapte ani sunt în Armata Rusă. Dar în dimineața asta, aud doar căderea bombelor și miros doar moartea. O parte din mine vrea cu disperare să plece înapoi la Moscova, să stea departe de iadul care se va declanșa. Dar mai am o parte în același mine care vrea să rămână și să lupte. Nu contra amărâților de ucraineni care s-au trezit bombardați la 5 dimineața de un latent monstru sovietic. Ci contra lor. A celor care m-au adus aici. A celor care m-au înşelat şi m-au aruncat prin trădare în ghearele morții.”

  De obicei, când citesc o carte, eu simt nevoia să mă transpun în pielea personajul feminin și, adesea, reușesc să îi găsesc personajului masculin tot felul de defecte. Ei bine, de aceasta dată, m-am atașat din prima clipă de Serghei Mirov, ofițer în Armata Federației Ruse. El face notă discordantă, fiind printre puținii soldați cu discernământ. Este atât de altruist, încât nu încetează să se sacrifice pentru cei ce au nevoie de sprijinul său. Războiul l-a transformat într-o epavă, l-a îmbătrânit sufleteşte, fiindu-i din ce în ce mai greu să asiste neputincios la nedreptățile, violențele și umilințele la care unii dintre colegii și superiorii lui îi supun pe ucraineni.

   Încă de la bun început am simțit furia lui, deoarece a fost mințit că va avea o misiune de pace, de liniştire a unor revolte minore din Siria. În schimb, s-a trezit în Kiev, implicat ,,într-o operațiune specială de eliberare a teritoriilor rusofone aflate în stăpânirea naziştilor care conduc țara”. Războiul din Ucraina l-a izbit zdravăn de o realitate crudă și nemiloasă, că nu era decât un instrument cu chip uman al unui genocid. În loc să omoare terorişti ISIS, ca să restabilească pacea în Raqqa, el era silit să omoare tineri cumsecade, asemeni lui.

  ,,Nu doar că totul este închis şi nu ne putem procura alimente, dar Armata Rusă nu a venit cu multe resurse în Ucraina. Avem resurse de muniție și resursă umană din belşug, asta da. Dar la hrana noastră nu s-a gândit nimeni prea mult.

  Majoritatea soldaților ruşi dorm acum în tancuri. Eu sunt norocos că ,,am prins un loc” în aeroport. Trăim în teroarea de a-i teroriza pe alții. Şi asta nu e uşor de suportat, decât pentru cei fără inimă.”

   Serghei încearcă să se sustrage intenționat de la activitățile de eliminare a inamicului și începe să stea tot mai retras atunci când nu avea misiuni, însă superiorul său își dă seama ce face, așa că îl pedepsește, desemnandu-i o misiune sinucigașă, să jefuiască un anumit supermarket din oraș. Loc în care se trezește față în față cu Oksana Kravets, o blondă superbă față de care se simte atras instantaneu. Zăpăcit de frumusețea ei, ajunge să fie dezarmat de către soțul femeii, dar reușește să scape nevătămat. Ulterior, Oksana ajunge prizonieră de război și dusă pe aeroportul Hostomel de lângă Kiev, loc păzit chiar de Serghei și camarazii săi. Acțiunile ei vor crea adevărate furtuni printre cei care au luat-o prizonieră, Serghei fiind singurul care va încearca să îi ia apărarea. Din acest moment, lucrurile se vor complica îngrozitor, dar asta vă las pe vor să aflați. Recomand din toată inima această carte.

   ,,Captivi între dragoste și război. Jurnal din Kiev” este o poveste tulburătoare și șocantă, care reflectă toată partea negativă a omenirii – violență, abuz etc. E genul de poveste care te determină să simți, să reacționezi și să te revolți.

   ,,Abandonată de un soț care şi-a pus țara mai presus de iubirea conjugală, prinsă în mrejele seducției barbare a inamicului, sunt pe cale să mă îndrăgostesc trădătoare chiar de un rus. Un rus. Un exemplar desăvârşit, cu un caracter onest şi intenţii bune, dar tot RUS rămâne. Judecați-mă voi dacă vreți, dar scrieți-mi povestea pentru posteritate!”

  ,,Sufletul ei este rupt în două, iar al meu este întreg doar cu ea alături. Iubirea noastră-i binecuvântare şi blestem, desfătare şi tortură, paradis şi infern, în timpuri negre, de restrişte şi de nevoi.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: cartepedia, librărie.net, cărtureşti

Recenzii cărți