Casa păpuşilor de M. J. Arlidge-Editura Trei-recenzie

 Titlul original: The Doll’s House

Traducere: Laura Karsch

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 432

Gen: Thriller, Mystery, Psychological Thriller

Seria Helen Grace : 1.Ghici cine moare primul – Eeny Meeny (2014); 2. Ghici ce-i în cutie – Pop Goes the Weasel (2014); 3. Casa păpușilor – The Doll’s House (2015);  4.Ghici care-i mincinosul-Liar Liar (2015); 5.Little Boy Blue (2016); 6. Hide and Seek (2016), 6.5. Running Blind (2017), 7. Love Me Not (2017), 8. Down to the Woods (2018)

   Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!

Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie?
Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent…

“Ghici cine moare primul“ și “Ghici ce-i în cutie“ mi-au oferit o experientă extrem de tulburătoare, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum al seriei “Helen Grace”. Eram dornică să mă reîntâlnesc cu frumoasa, dura și impulsiva Helen (impulsivitatea este practic în ADN-ul ei), cea care se îmbracă adesea într-un costum de piele și străbate străzile orașului Southampton călare pe o motocicletă Kawasaki.

   Eram convinsă că autorul va folosi același model ca în primele două volume, dar a reușit să mă surprindă cu o nouă tactică. Dacă în “ Ghici cine moare primul“ accentul s-a pus mai mult pe anchetă și pe modul de operare al asasinului, iar în “Ghici ce-i în cutie“, pe lângă ancheta în desfășurare, am asistat toate frământările sufletești ale personajelor, în “Casa păpușilor” situația se schimbă. În primul rând, nu ni se mai prezintă, în mod special, o serie de crime desfășurate parcă pe bandă rulantă, ci suntem observatori la toate încercările prin care trece Ruby, o tânără răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră. De această dată, Helen va face o cursă contra cronometru, în încercarea de a o salva. Dacă va reuși sau nu, vă las pe voi să aflați.

   În al doilea rând, nu vedem doar care este viața anchetatorilor în afara secției de poliției, dar și asistăm la toate  luptele care se dau în culise, în interiorul secției. Dispute, orgolii, ambiții, conflicte, polițiști carieriști – toate aceste lucruri riscă să dezbine echipa, ceea ce ar fi putut îngreuna ancheta. Iar din punctul meu de vedere, toate aceste jocuri din spatele cortinei m-au atras mai mult decât ancheta de față. La un moment dat,  m-a copleșit cruzimea intrigii Subcomisarului de poliție Ceri Harwood, setea ei de răzbunare. Inspectorul șef Helen Grace reușise să prindă până în prezent doi ucigași în serie și, drept urmare, dobândise statutul de legendă în cadrul poliției. Eroismul și popularitatea ei este cam greu de digerat de șefa Harwood și unii dintre subalterni, așa că aceștia vor contribui la o urâtă conspirație.

   Vechea echipă a Inspectorului Șef Helen Grace se destramă. Tony Bridges a părăsit definitiv poliția, agentul Grounds avea să iasă în curând la pensie, iar agent Charlene “Charlie “Brooks se află în concediu de maternitate, iar noul adjunct al inspectorului Grace este agent-șef Lloyd Fortune – un tânăr de culoare, chipeș, mereu în ascensiune, sortit parcă unor lucruri mărețe. Se pare că în echipa pentru incidente majore domnește o atmosferă încordată în care Helen se simte cam stingheră. De fapt, pe parcursul ultimilor doi ani, majoritatea aliaților ei plecaseră sau fuseseră înlăturați, fiind înlocuiți cu polițiști șlefuiți, ambițioși, supuși, care să joace după cum le cântă Subcomisarul Harwood.

  Cât despre personajul Helen Grace, am constatat o mare schimbare în bine. Dacă la început, în primul volum, nu am reușit să o îndrăgesc absolut deloc pentru că mi s-a părut mult prea rece, meschină și obsedată de muncă, în  romanul de față am observat cât de mult încercă să-și depășească temerile, ajungând să închege o oarecare amiciție cu fosta ei rivală, jurnalista Emilia Garanita. Nu mai este chiar atât de secretoasă, ajungând la un moment dat să facă anumite destainuri despre abuzurile trăite în copilărie. Din păcate, încă mai are acea senzație de vină, motiv pentru care apelează în continuare la Jack ( reprize sado- maso, dominare etc). Dar cea mai mare surpriză a fost să o văd atât de apropiată de subalterna ei, agent-șef Charlie.

  Firul narativ din “Casa păpușilor” se desfășoară pe două planuri care la un moment dat se vor intersecta, atunci când se descoperă o posibilă legătură între cele două cazuri.

   Acțiunea romanului începe în forţă. Tânăra Ruby se zvârcolește în pat după o noapte agitată petrecută într-un club și, brusc își dă seama că ceva nu e în regulă.

“Ruby dădu perna la o parte și se ridică în capul oaselor. Deschide gura să spună ceva, dar nu scoate decât un sunet slab – corpul îi împietrise de spaimă. Se dusese la culcare în patul ei plăcut, confortabil. Dar se trezise într-o pivniță rece, întunecoasă.”

   Ce era locul ăsta? De ce se află ea aici? Simte cum o apucă disperarea, iar gândul că nu are inhalatorul la ea o scoate din minți. Brusc aude cum se deschide ușa pivniței și un bărbat își face apariția, iar ceea ce îi spune  pur și simplu o descumpănește.

“- N-o să te caute nimeni, Ruby.

  – Mă așteaptă părinții mei. Mama o să treacă astăzi…

  – Părinții tăi nu te iubesc.

  – Cum?

  – Niciodată nu te-au iubit.

  – Ce tot spui?

  – Am văzut cum se poartă cu tine. Ce spun când nu ești tu de față. Vor să scape de tine.”

    Între timp, pe o plajă pustie din Carsholt, o familie venită pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână, găsește într-un șanț cadavrul unei tinere.

“Andy se apropie de marginea șanțului. Presimțea peste ce avea să dea acolo. Parcă și vedea cu ochii minții. Dar chiar și așa, inima îi stătu în loc când privi în groapă. Pereții erau abrupți, șanțul era adânc – cam de un metru – și acolo, la fund, perfect încadrat de nisipul ud, se găsea chipul palid al unei tinere.”

Inspector-șef Helen Grace a preluat cazul și nici măcar nu bănuiește cu ce se va confrunta.

    După gradul de descompunere, femeia zăcea acolo cam de vreo doi-trei ani, iar cine a omorât-o nu este un amator pentru că a știut exact cum să scape de cadavru într-un mod prudent și premeditat. Este un indiciu clar că ucigașul a mai făcut asta și înainte. Experții criminaliști nu au găsit nicio cauză evidentă a decesului; nu existau leziuni provocare de glonț sau cuțit, iar vertebrele și ceafa erau intacte. Deci s-a mers de la premiza că sărmana femeie a fost ucisă prin înfometare. Această idee a fost întărită și de faptul că în stomac i s-au găsit urme de substanțe necomestibile – lemn, bumbac, metal. De asemenea, s-a constatat că victima suferea de o boală de inimă și avea implantat un stimulator cardiac, și astfel a putut fi identificată, pe baza numărului de serie. Numele este este Pippa Briers.

   Însă atunci când Helen s-a dus acasă la Pippa, tatăl ei nu a crezut sub nicio formă că este vorba de fiica lui. Deși nu o mai văzuse de câțiva ani, nu o declarase dispărută pentru că din când în când primea câte un SMS sau tweet de la ea. Ba mai mult, chiar în acea zi îi trimisese un mesaj! Oare ce se întâmplă? Să fi încurcat poliția numărul de serie al stimulatorului? Se pare că nu, pentru că tatăl fetei este chemat la morgă să o identifice. Și se confirmă faptul că e Pippa.

   Între timp, părinții lui Ruby sesizează poliția că fiica lor a dispărut, iar agent Sanderson preia cazul. O anumită informație o face pe polițistă să-și dea seama că situația capătă o tentă mai lugubră. Fata suferise toată viața de astm și totuși lăsase acasă inhalatorul. Oare plecase din proprie inţiativă sau era și altcineva implicat în poveste asta? Însă  Ruby îl înștiințase printr-un scurt e-mail pe proprietarul locuinței că renunță la contractul de închiriere, apoi dăduse un mesaj prin care-și anunța familia că pleacă pentru o vreme.

   Însă mintea ageră a inspectoarei Helen Grace face conexiunile potrivite și descoperă că mesajele trimise de Ruby și Pippa, au fost trimise de către o terță persoană, care simula prezența digitală a fetelor. Era evident că ucigașul nu știa că găsiseră și identificaseră cadavrul Pippei.

   Lucrurile se complică îngrozitor din momentul în care alte două fete sunt găsite îngropate pe plaja pustie. Ținute în viață de dincolo de mormânt prin tweet-uri și SMS-uri !

   Separat de acest complicat caz, inspectoarea Helen Grace încearcă să dea de urma nepotului său, care dispăruse de mai bine de optsprezece luni. Abia de curând descoperă că în centrul orașului Northampton avusese loc un atac cu violență fizică, soldat cu arestarea și reținerea tânărului. Interesant e faptul că poliția de acolo s-a dat peste cap să ascundă orice detaliu privind adresa, serviciul, cunoștințele lui, ceea ce indică faptul că doreau să-l protejeze. Dar de ce?

    Având în vedere că Subcomisarul Harwood refuză să solicite dosarul pe cale oficială, Helen cere ajutorul lui Charlie, să se folosească de relațiile pe care le avea la sediul poliției din Northampton și astfel  intră în contact cu inspectorul Marsh, fără să știe că acesta contribuie la o urâtă conspirație. De când aștepta Harwood să-și ia revanșa! ÎI întinsese lui Helen o cursă, o ademenise  să pună mână pe un material secret și astfel să ajungă pe mâna celor de la Anticorupție. Era hotărâtă s-o distrugă!

  Va reuși Helen să zădărnicească tentativa  lui Harwood de-a o distruge? De ce fusese răpită Ruby? Ce făcuse? Va izbuti Helen să o salveze la timp? Cine este ucigașul și de ce își tatuează victimele? De ce e mierla albastră atât de importantă pentru el. Care este semnificația tatuajului?

“În adâncul sufletului ei, Ruby știa că va continua să sufere până la ultima suflare. Nu exista scăpare și locul acela – casa aceea bizară pentru păpuși – avea să fie mormântul ei.”

   Romanul “Casa păpușilor” abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți noua poveste cu Helen Grace care hăituiește iarăși un criminal în serie.

Nota 10

Cartea Casa păpuşilor de M. J. Arlidge poate fi comandată de aici