Cazut din cer de Crina Stanciu-Capitolul 7

Căzut din cer de Crina Stanciu

Ai ştiut dintotdeauna cine eşti cu adevărat? Ce viitor te aşteaptă? Azi eşti un simplu adolescent, iar următoarea zi totul se destramă, devine altceva. Poţi trăi cu acest altceva? Vorbim aici, desigur, de o persoană care a trăit şi trăieşte o adevărată luptă pentru găsirea propriului sine. Într-un Iaşi pe care toată lumea îl “cunoaşte” se ascunde ceva mai mare decât ne-am fi închipuit. David, un adolescent “ca toţi ceilalţi” va cunoaşte nesiguranţa, frica de moarte şi dragostea adevărată alături de un mim, un eu reîncarnat, o bibliotecă vorbitoare, de o femeie demult uitată şi de creaturile altor lumi. Adăugăm şi un grup care vrea să distrugă tot ceea ce iubeşte David şi avem reţeta perfectă pentru…HAOS? Ha, ha e puţin spus haos. Ce va urma? Răspunsul e în filele cărţii…

Citeşte Prologul

Citește Capitolul 1

Citește Capitolul 2

Citeşte Capitolul 3

Citeşte Capitolul 4

Citeşte Capitolul 5

Citeşte Capitolul 6

Capitolul 7

            Simţi cum îl ia cineva de mână şi ştiu că trebuie să fie Dalida. Se lăsă ghidat de aceasta şi fu, din nou, înconjurat de lumină, lumina multicoloră a clubului. Nu trecu mult şi muzica acapară oamenii îngheţaţi. Melodia era, însă diferită. „Probabil David Guetta” îşi spuse tânărul. Persoanele erau altele, totul se schimbase. Oare cât timp stătuse el în biblioteca aceea? Tânărul se împiedică şi se lovi de un bărbat masiv care încercă să îl lovească, dar nu reuşi fiindcă Dalida îl luă repede pe David şi ieşiră din club, iar, mai apoi, din clădire.

            -Fii mai atent băiete! La unu dimineaţa oamenii sunt mai mult adormiţi decât treji şi îi calcă în picioare pe ceilalţi. Ah…băutura. Dacă am fi fost la mine în ţară, nimeni nu ar mai sta acum în picioare. Ar fi fost beţi turtă! râse Dalida cu poftă. Oricum, ai zece zile să îl aduci pe Victoraş înapoi. Distracţie plăcută mai spuse aceasta şi plecă.

            -Mulţumesc, strigă David după ea, dar tânăra intrase deja în clădire.

            David se gândi să meargă acasă cu taxiul fiindcă tramvaiele numai circulau oricum. Sună la Parma Taxi, 0722941941 şi aşteptă ca cineva să răspundă. După vreun minut se auzi vocea piţigăiată a unei femei:

            -Parma Taxi. Comanda? întrebă aceasta.

            -Vreau un taxi pe Ştefan cel Mare, la Cub.

            -În cinci minute ajunge.

            -Mulţumesc mult, o seară bună.

            Strada era pustie. În lumina felinarelor se distingeau fulgii mărunţi de nea care învăluiau străzile Iaşului adormit. Ici şi colo se mai zărea câte un câine hoinar, grăbit să găsească un culcuş. Vântul se înteţea şi lua cu asalt bulevardul, ridicându-l valuri, valuri şi coborându-l şi ridicându-l. Deodată se auzi râsetul unui copil. Părea că se apropie de tânărul nostru. În cele din urmă încetă, dar întorcându-şi capul, David văzu ceva uluitor: un băieţel de vreo nouă-zece ani, îmbrăcat într-o armură medievală şi care rânjea sardonic. Acesta avea o jumătate de trup înnegrită, iar cealaltă era incadescentă, cu o strălucire care o întrecea pe a soarelui. Un timp, cei doi se priviră doar, dar băieţelul rupse tăcerea zicând:

            -Bună tată! Mă mai ţii minte? Mă mai ţii minte, am întrebat?! ţipă el. Vorbele nu îi erau clare; la fiece silabă se auzea un vâjâit.

            -Nu mă mai ţii minte…mai spuse copilul şi începu să plângă uşor. Ne-ai lăsat singuri, pe mine şi pe mama, în acea seară de demult. Singuri! Tu ai plecat, zise încleştându-şi pumnii, ai spus că te vei întoarce, dar nu ai făcut-o, iar apoi au venit ei…Bărbaţii cu glugi negre…mama mi-a spus să mă ascund sub căruţa de afară fiindcă va veni şi ea, dar, la fel ca tine, nu a mai sosit. Am auzit din casă urlete îngrozitoare. Au violat-o, au ucis-o şi au aruncat-o ca pe o cârpă! M-au găsit şi pe mine. Nici nu mi-am dat seama că acela îmi va fi sfârşitul până ce o lamă groasă nu a străpuns lemnul căruţei şi m-a spintecat. Când am ajuns acolo, şi arătă cu degetul spre cer, am sperat că o voi revedea pe mama, dar mi-au spus că sufletul ei îşi găsise scăparea în fiinţa unei alte Regine. Fiind prea mic nu mi-au găsit un loc. Mai mult! Nu am avut parte de o slujbă cum se cuvine! Au spus că totul depinde de tine! De tine cel de acum deoarece vechiul tu murise. De tine depinde totul! De tine cel de acum!

            -Stai, stai. Eşti cumva George? întrebă David.

            -Am fost…tata îmi promisese atât de multe şi nu am avut parte de nimic. Nici măcar de pace în veci, plânse băieţelul. Vreau pace! Dă-mi-o! Nu mă pierde şi acum!

            -George, tu eşti? se foi volumul din braţele lui David. Băiatul tatii!Nu pleca!

            -Lasă-mă, şi dipăru.

            Brusc se auzi claxonul unei maşini. Taxiul lui David ajunse. Acesta urcă pe bancheta din spate, iar taximetristul furios începu să turuie verzi şi uscate despre cum aşteptase zece minute, iar David nu făcea altceva decât să privească în gol.

            -Adolescent beat ce eşti! Măcar îţi mai aminteşti unde stai?!

            -La Piaţa Chirilă, pe Ion Creangă. O luaţi apoi pe Stejar şi opriţi în faţa brutăriei, spuse David absent.

            Drumul spre casă fu unul tăcut şi scurt. David privea pe fereastră, dar nu vedea prea multe în negura acelei nopţi care nu se mai sfârşea. Când taxiul opri, auzi:

            -Nouă lei şi şaizeci şi cinci.

            Plăti zece lei şi o zbughi afară din maşină. Alergă spre blocul său, intră şi descuie uşa de la apartament. Nici un pas nu făcu că lumina din hol se şi aprinse. Serghei stătea cu un pahar de whisky într-o mână şi un trabuc aprins în cealaltă. Acesta se uita jucăuş la David. Du-se trabucul la gură şi scoase mici cercuri de fum în aer. Băiatul îi aruncă din mers o privire, îl lăsă pe Victor pe scaun şi puse geaca în cuier. Bocancii îi lăsă la uşă, îşi luă ghiozdanul pe umăr, pe Victor şi se îndreptă spre camera lui.

            -Nu ai de gând să-mi spui pe unde ai umblat toată ziua şi toată noaptea? întrebă Serghei. Nu vrei să ştii de ce nu ţi-am  spus adevărul sau cine este mama ta?

            -Prea multe secrete. Bătrâne, ia şi tu o pauză, spuse obosit băiatul. O grămadă de întrebări stu-pi-de, silabisi acesta. Mă duc la culcare, zise David întorcându-i spatele lui Serghei. Deschise uşa camerei şi intră. Câinele său sforăia, iar Gabriel dormea dus. Tânărul se aşeză încet pe pat, stinse veioza.

            -Noapte bună, zise Gabriel încet.

            -Noapte bună, răspunse David zâmbind.

            Dimineaţă, băiatul fu trezit brutal de ţipătul lui Seghei:

            -Frumoasa Adormită nu mă onorează cu prezenţa ei astăzi?!

            David întredeschise ochii şi dădu nas în nas cu Seghei, întins acum pe pat şi care se juca cu pătura tânărului. Deşi zâmbea, bărbatul arăta foarte obosit, ca şi când şi-ar fi petrecut nopatea punând ţara la cale sau…aşteptând un adolescent rebel să se întoarcă acasă.

            -Sper că nu ai dormit aici. spuse David trăgându-şi pilota pe cap.

            -Nu prea am dormit. Întrebarea corectă ar fi trebuit să fie, unde am stat de la două dimineaţa până la prânz. Răspunsul: aici în pat, desenându-ţi mustăţi pe faţă, spuse Serghei rezemându-se de una din pernele lui David.

            -Ce? sări ca ars băiatul.

            -Am glumit. Să ştii că Nadia şi Gabriel sunt în oraş, iar tu trebuie să te trezeşti. Avem multe de discutat.

            -Vasăzică ai stat aici. Cu mine.

            -Eşti surd sau ce?

            Lui David îi veni o idee pentru a-l cicăli un pic pe „tatăl”său, aşa că îl ciupi pe Serghei de ambii obraji şi spuse:

            -Vai! Tati m-a vegheat toată noaptea. Merită o prăjitură, zise bătând din palme.

            -Ha ha ha, ce amuzant mai eşti, spuse ironic bărbatul. Se ridică de pe pat. Azi mergi la o plimbare cu mine fiindcă…

            -Avem ceva de discutat. Ştiu, ştiu. Există totuşi un impediment…Nu vreau să merg niciunde cu tine! ţipă David aruncându-şi plapuma peste cap.

            -Nu mă enerva băiete. Ridică-te sau încep represaliile.

            -Ce represalii moşule? Tu te auzi? Du-te şi dormi, spuse David fluturând din mână, semn că nu voia să mai fie deranjat.

            -Unu la mână, nu vrei să te scoli şi doi…Mi-ai spus cumva moş?! zise Serghei furios. Tu ai vrut-o.

            Bărbatul părăsi încăperea şi se întoarse peste câteva minute cu un ghiveci de flori. Rupse florile şi udă pământul negru din bol cu bere Ciuc, iar, mai apoi, trase cu putere de pătura băiatului şi îi vărsă acestuia conţinutul în cap. Tânărul se ridică de îndată şi ţipă :

            -De ce, Doamne iartă-mă, ai făcut asta? Uită-te la pat şi la mine! Eşti dus cu pluta?!

            -Da, mă uit, spuse Seghei afişând un zâmbet triumfător. Am crezut că berea Ciuc nu e bună de nimic, dar se pare că m-am înşelat. Să fii gata în  30 de minute, altfel….voi distruge toate florile din balcon. 30 de minute cât mai plăcute şi îi trimise băiatului un sărut în aer.

            David nu avu încotro şi se conformă lui Serghei. Categoric no dorea să vadă cum sfârşesc florile mamei lui într-o grămadă de molisol şi bere. În plus, îşi adora aşternuturile, iar în timp ce curăţa dezastrul făcut de „preaiubitul tată” îşi repeta în gând „Are puncte slabe…Nu îi place să i se spună adevărul: e un boşorog! Firar lui de moş, nu ar fi putut, totuşi, să-mi arunce o găleată de apă în cap şi atât?!”. După ce se îmbrăcă, tânărul plecă repede la bucătărie. Acolo, Serghei îl aştepta, mâncând biscuiţi cu unt şi citind ziarul.

            -Vrei şi tu biscuiţi? îl întrebă el, aducând farfurioara mai aproape de David.

            -Nu, mulţumesc. Prefer pâinea prăjită cu gem, zise David scuipând cuvintele. Îşi pregăti masa şi observă pe aragaz un ibric cu cafea.

            -O să îmi iau şi eu puţină cafea, dacă nu te deranjează.

            -Sigur. Ia cât doreşti, zise Serghei îngustându-şi privirea.

            Băiatul turnă cafeau într-o cană şi se aşeză la masă. Luă o înghiţitură de cafea şi o scuipă.

            -Asta nu e cafea! Ah…Ce gust are… îmi arde gura.

            -Of, scuze. Nu te-am avertizat, dar eu beau cafeaua amestecată cu vodcă, scorţişoară şi piper. Nu sunt vreun împătimit al zahărului sau…laptelui condensat. Chiar îmi pare rău.

            -Serios acum…Cine bea cafeaua aşa? zise băiatul tuşind. Altă pedeapsă?

            -Asta a fost pentru numărul doi băiete. Să nu îmi mai spui moş. Am, totuşi, patruzeci şi doi de ani, zise bărbatul împăturinduşi ziarul. Plecăm în zece minute, spuse el ieşind pe hol.

            -Eh…Mulţi ani înainte, zise David înfulecându-şi feliile de pâine.

            După puţin timp, tânărul merse pe hol, îşi puse geaca şi bocancii, iar apoi ieşi pe casa scării şi afară. Serghei îl aştepta, privind lung un căţel care i se gudura la picioare. Observându-l pe David, îi făcu semn din cap spre stradă. Pe drum niciunul nu vorbi. Din când în când se mai auzea, dinspre brutărie, vocea unei femei care striga o dată la câteva minute: „Avem pâine şi colaci calzi”. În rest, se distingeau lopeţile  vânzătorilor de la tonete care încercau, fără prea mult succes, să spargă gheaţa. Copiii negri mergeau de la om la om şi cereau câte o bucată de pâine sau cincizeci de bani. Vârstnicii se întorceau de la piaţă cu sacoşele pline ochi şi mai întârziau la colţuri de bloc să sporovăiască cu vecinii. O atmosferă tipică unei zile de sâmbătă. La un moment dat, Serghei se opri. Erau în staţia de tramvai. Acesta cumpără un set de bilete şi în scurt timp veni tramvaiul unu. Cei doi urcară şi s-au aşezat pe două scaune, vis-a-vis de două bătrânele  îmbrăcate în blănuri mov. Una dintre ele avea o tăietură de la barbă până la sprânceană şi zâmbea, privind pe fereastră. Cealaltă ţinea în braţe un căţel, mai curând un pichinez plictisit care dădea uşor din coadă.

            -Unde anume mergem? îl întrebă David pe Serghei.

            -În Copou, răspunse el scurt.

            Băiatul numai puse vreo întrebare. Se uita uneori la căţelul din poala femeii. Simţindu-i, privirea, pichinezul începu a lătra. Mai mult, sări pe podeaua tramvaiului şi, de acolo, în braţele lui David.

            -Oh, nu. Jos cuţu, jos, du-te la stăpâna ta. Câinele îl privea doar. Ochii îi erau ficşi şi încetul cu încetul căpătară culoarea roşie. Stăpâna acestuia deveni un şarpe cu clopoţei, iar cealaltă femeie, un râs.

            -David, dă jos cerberul acela de pe tine! tună Seghei alarmat.

            -Ce….

Continuarea în curând !