Chemarea nisipului – Alina Timofte – recenzie
Chemarea nisipului – Alina Timofte – recenzie
Titlu: Chemarea nisipului
Autor: Alina Timofte
Editura Story Craft Publishing
București 2024
Nr. pagini: 388
Spoiler alert
Am parcurs de curând acest roman despre care vreau să vă povestesc și pe care l-aș recomanda iubitorilor de romance cu tentă dramatică și elemente introspective, un roman al cărui scop este de a sădi în cititorii săi sentimentul că orice obstacol poate fi depășit, orice traumă poate fi asimilată, atât timp cât nu îți pierzi speranța și încrederea în forțele proprii.
Amalia este personajul care ne însoțește pe parcursul acestei povești și care se chinuie din răsputeri să își găsească locul într-o lume în care totul pare artificial și fad și în care pașii i-au fost direcționați de propria mamă care și-a dorit foarte mult să o vadă profesând ca medic, fără să țină cont de dorințele fiicei sale.
Crescută într-o familie în care matriarhatul e la putere, Amalia a împărtășit dintotdeauna, cu tatăl său, dragostea pentru muzică. Instrumentul preferat al celor doi este oboiul, pasiune cu care mama sa nu a fost niciodată de acord. Relația Amaliei cu familia sa este confuză și incompletă. Deși simte iubirea și susținerea venită din partea tatălui său știe că mama sa este cea care decide legat de orice aspect al vieții tuturor și tot ea este cel mai greu de mulțumit.
Pe fundalul unui context personal nesatisfăcător, Amalia își sabotează inconștient cariera pe care o deține ca medic la o clinică privată din Olanda, loc unde adesea se simte singură și inadaptată. Astfel, în urma unei reclamații primite de la fiica unei cliente care optase pentru eutanasiere, Amalia se trezește șomeră, blocată într-o țară străină, fără bani sau suportul unei familii iubitoare.
“Creierul a încetat să mai funcționeze. Coșmarul oricărui medic luase, pentru mine, forme reale. În liniștea așternută am auzit, cu claritate de cristal, bătăile inimii. Păreau potcoave de cai sălbatici ce galopează cu furie, încercând să lase în urmă amintirile unei vieți în căpăstru. Pleoapele au fluturat ca aripile unei păsări rănite, în zborul ei către pământ, spre un sfârșit inevitabil.”
Cea care o ajută să iasă din această perioadă dificilă este cea mai bună prietenă, Alexandra, care îi face o surpriză și o duce la Praga, la concertul faimosului compozitor Hans Zimmer, unde Amalia, realizând că a ajuns într-un punct în care nu mai are nimic de pierdut, se decide să îl urmeze pe acesta în Africa, pentru a-l convinge că pasiunea sa pentru oboi se poate intersecta cu talentul și dorința de a reuși, astfel încât, în cel mai fericit scenariu, să își atingă visul de a cânta într-o orchestră de mare calibru.
Plecarea în Africa este grăbită și pentru a găsi o cale de a se întreține, Amalia se alătură unui ONG care activează în Namibia și unde își pune în valoare atât cunoștințele medicale cât și cele pedagogice, jonglând între rolul de asistentă medicală și educatoare pentru copiii, care cel mai adesea se aflau într-o etapa dificilă a vieții lor, fiind victime circumstanțiale ale situației politico-sociale, ale sărăciei sau abuzului familial.
Dacă este ceva ce o caracterizează pe Amalia este tocmai deschiderea și empatia pe care numai o persoană care a cunoscut în trecut depresia, nesiguranța de sine și abandonul, le poate afișa față de ceilalți.
Deși ascunde de familia sa faptul că s-a mutat temporar în Africa și este teribil de confuză în ceea ce privește posibilitatea de a-l convinge pe Zimmer să o ia în serios, Amalia nu își pierde speranța. Bătalia sa pentru propria supraviețuire vine la pachet și cu o relație amoroasă pe care am perceput-o ușor toxică, dar cumva singura cu care Amalia ar fi fost capabilă să rezoneze, ținând cont de mediul familial în care fusese crescută.
Va reuși oare Amalia să își urmeze visul până la final? Cum va gestiona vestea că prietenul pe care și l-a făcut în Africa este din întâmplare fratele său? Este capabilă de a găsi iubirea și suportul de care are nevoie în brațele lui Arthur, un om de afaceri care sponsorizează proiectul social din Namibia?
“M-am lăsat pe pieptul lui. Bubuitul incoerent a adus zâmbet în inima mea năucită. Am închis ochii ascultând tumultul. Buzele mi s-au mișcat încet. Vântul a început să vuiască afară, luându-mi șoaptele și împărtăștindu-le fiecărei sclipiri de stea. Sub cerul african, dragostea își găsise drumul.”
O carte în care autoarea a jonglat pe mai multe planuri încercând să confere personajului principal calitățile necesare pentru a o face accesibilă cititorului. Singurele nesiguranțe ale Amaliei provin din experiențele sale familiale, nefaste, motiv pentru care mi-a fost dificil să rezonez cu ea.
Romanul Chemarea nisipului atinge câteva sfere cu potențial sensibil – mamă abuzivă emoțional, cariera de medic salvator, pasiunea pentru un instrument capabil să răscolească suflete, lucrul cu copii abandonați, răbdare, dedicare și devotament față de cel pe care îl iubește, chiar și în momentele în care reacțiile lui nu sunt cele mai potrivite, reuniunea extrem de improbabilă cu un frate a cărui existență îi era total necunoscută – toate acestea, combinate cu măiestrie, pot menține un anumit tip de cititor prins în mreaja de care are nevoie pentru un final fericit care să îi dea speranță.
Verifică disponibilitatea cărţii Chemarea nisipului în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
