Fulger albastru de Ann Cleeves – Crime Scene Press – recenzie

Fulger albastru de Ann Cleeves – Crime Scene Press – recenzie

by -
5
Fulger albastru de Ann Cleeves - Crime Scene Press - recenzie

Fulger albastru, de Ann Cleeves – Crime Scene Press – recenzie

Fulger albastru

Autor: Ann Cleeves

Crime Scene Press

BLUE  LIGHTNING

 Traducere din engleză:  Raluca  Stefan

Număr pagini: 334

  “ANN CLEEVES este considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. S-a născut în 1954 și a copilărit în partea de vest a Angliei, în Herefordshire și apoi în North Devon.
După ce a renunțat la facultate, a avut o serie de job-uri ocazionale dintre cele mai diverse: asistent social pentru copii, bucătar la un centru de observare a păsărilor, ajutor de salvamar și ofițer pentru eliberarea condiționată. S-a căsătorit cu Tim Cleeves, un cunoscut ornitolog și, când acesta a primit un post pe micuța insulă Hilbre, aflată în estuarul Dee, unde ei doi erau singurii locuitori, s-a apucat de scris.
Au urmat mai multe romane (peste douăzeci), publicate începând cu 1986, care au fost traduse în peste 20 de limbi până în prezent.
Cele două serii de succes ale lui Ann Cleeves au fost transpuse în două seriale TV realizate de ITV (după cărțile care o au drept protagonistă pe Vera Stanhope) și respectiv BBC (după volumele din seria Shetland). Serialul Vera a fost deja difuzat în peste 30 de țări, printre care Australia, S.U.A., Germania, Cehia, Polonia, Japonia, Canada, Suedia etc.
În 2006 Ann Cleeves a primit premiul Duncan Lawrie Dagger, acordat de către Crime Writers’ Association (CWA) pentru volumul Negru de corb (Raven Black), primul din seria Shetland.
Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale TV atrăgând după sine vânzări excepționale ale tuturor romanelor sale.
În 2015, la Crime Scene Press au mai apărut în limba română un roman din seria Vera Stanhope, Secretele din Strada Portului (Harbour Street), iar din seria Shetland în 2016 – Oase roșii (Red Bones) și în 2017 – Negru de corb (Raven Black).
Tot în 2017, Ann Cleeves a fost distinsă cu Premiul Diamond Dagger pentru întreaga carieră, acordat de aceeași Crime Writers’ Association.”

Detectivul Jimmy Perez și logodnica lui, Fran Hunter, plănuiesc să le facă o vizită părinților lui pe Fair Isle, cea mai îndepărtată insulă locuită din arhipelagul Shetland, în nordul Marii Britanii. Dar scurta lor vacanță e distrusă în momentul în care în centrul de cercetare de la North Light are loc o crimă. Furtuna nemiloasă de toamnă care izbucnește izolează insula de restul lumii, lăsându-l pe Jimmy Perez fără ajutorul colegilor săi. Atmosfera claustrofobică de pe insulă devine și mai cumplită: e o comunitate mică, în care cu toții se cunosc între ei și își știu secretele murdare; dar oamenii sunt obligați acum să-și continue traiul în comun, să stea de vorbă și să mănânce împreună știind foarte bine că ar putea fi la masă chiar cu asasinul. Tensiunea atinge limite insuportabile. Cu toții au nervii întinși la maximum. Perez știe că e doar o chestiune de timp până când ucigașul va lovi din nou. Iar fulgerele spintecă în continuare cerul…”

  “Ann Cleeves a construit în mod inteligent un mister în stil tradițional (cu aluzii explicite la Agatha Christie) pe o insulă izolată, cu un număr mic de suspecți și foarte puține intervenții din afară, transformându-l într-o poveste plauzibilă, remarcabilă și modernă.”  (Maxine Clarke, Eurocrime)

Adevărat!!!

Fulger albastru” este volumul 4 al seriei “Shetland”.

  Îmi plac cărțile lui Ann Cleeves în primul rând pentru că ne vorbește foarte mult despre viețile personale ale protagoniștilor, dar și pentru că poveștile ei sunt pline de suspans, adrenalină și un final șocant.

  Îl reîntâlnim pe Jimmy Perez,detectivul tăcut, încăpățânat, hotărât să rezolve toate cazurile. De data asta are câteva zile de concediu și o duce pe Fran, logodnica lui, pe insulă să-i cunoască familia și prietenii.

  Fran, artistă de-acum cunoscută,era cel mai bun lucru care i se întâmplase lui Perez. Trecută și ea printr-o căsnicie, cu o fiică de 6 ani, Fran îl iubea pe Perez, având încredere deplină în el,până acolo încât i-ar fi încredințat-o pe Cassie, dacă ei i s-ar fi întâmplat ceva. Cassie își iubea tatăl, cu care avea o relație bună, dar se atașase mult de Perez, care se ocupa deseori de ea.

  Vacanța lor începe cu o furtună, avionul care-i duce ape insulă îi cam scutură, ceea ce o sperie pe Fran, dar ajung cu bine. Părinții lui Perez o plac și mama lui organizează o petrecere de logodnă unde toată lumea o întâmpină cu brațele deschise.

Dar vacanța începută atât de frumos se transformă într-un coșmar.

  Pe insulă era un mare centru de cercetare al păsărilor, veneau mulți ornitologi să le urmărească. Acum erau acolo Maurice, care se ocupa de organizare și administrare, Angela-directoarea și soția lui, renumită pentru cercetările și emisiunile ei la TV, Ben – un tânăr care lucra cu ei, Jane bucătăreasa, Doug și Hugh care veneau regulat să urmărească păsările. Toți aveau poveștile lor mai mult sau mai puțin secrete din trecut și prezent, invidiile, răutățile, meschinăriile lor.

  Mai erau soții Fowler, el fost cercetător, care, în urma unor probleme din trecut, ajunsese un paria în domeniul lui.  Acum scria reportaje pentru diferite publicații și pregătea o carte. Sarah, soția, trăia în umbra lui.

 Micile certuri, ironiile tăioase, cuvinte care dor, toate culminează cu uciderea Angelei. Au găsit-o în birou, unde lucra deseori, cu un cuțit înfipt în spate și pene de pasăre în păr.

Oare ce însemnătate aveau penele?!!!

   La petrecere Fran și Perez remarcaseră atmosfera încărcată, dar au presupus că e din cauza eternelor neânțelegeri dintre Angela și fata adolescentă și rebelă a lui Maurice.

   Când este ucisă Angela, Perez trebuie să înceapă cercetările singur pentru că nu se putea ajunge pe insulă din cauza furtunii. Dar peste două zile este găsit încă un cadavru. Este Jane, bucătăreasa de la centru,tot înjunghiată și cu o grămadă de pene împrăștiate peste cadavru. Se va concluziona că acestea erau pene dintr-o pernă și au fost împrăștiate pentru a deturna cercetările.

  Vin și colegii de la centru, criminaliști, detectivul Sandy, ajutorul lui Perez, chiar procuroarea care se ocupă de caz.

  Perez află că Angela fusese gravidă, că scosese o sumă mare de bani din cont, care nu fuseseră depuși, deci era vorba despre un șantaj. Mai ales că Angela avusese mulți amanți, din centru sau de pe insulă, iar Maurice o iubea prea mult și accepta totul că să n-o piardă.

  Încet și cu răbdare, după multe interogatorii, cercetări în trecutul și prezentul personajelor, și încă o crimă, vor găsi vinovatul, a cărui ură  împotriva Angelei mocnise mulți ani. Păcat doar că în răzbunarea asta mor și oameni nevinovați și rămân mulți care suferă.

Cine este criminalul?

De ce a ucis?

Ce rol aveau ceilalți de la centru?

Ce legături erau între ei și Angela?

De ce este ucisă Jane?

Dar a treia victimă?

Ce se întâmplă cu Fran?

Ce va face Perez?

Sunt numai câteva întrebări la care veți găsi răspunsuri citind cartea, căci:

Dacă sunteți în căutarea unor romane polițiste excelente în stilul Agathei Christie, nu aveți altceva de făcut decât să o citiți pe Ann Cleeves.” ( Antonia Fraser, The Lady)

Ann Cleeves a arătat că nordul Marii Britanii se poate lăuda cu locuri care te înfioară și care în materie de atmoferă sumbră le pot rivaliza cu ușurință pe oricare dintre cele propuse de scriitorii scandinavi… Capacitatea lui Cleeves de a imbina o narațiune în stil clasic și migălos construită cu analiză psihologică profundă arată că este ea însăși o raritate.” ( Jake Kerridge, Telegraph)

Este thriller­-ul suprem… Ritmul crește constant într-un crescendo violent și plin de suspans. Sfârșitul este complet neașteptat și șocant.” ( Sunday Express)

Carte disponibilă pe site-ul Crime Scene Press

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Fulger albastru de Ann Cleeves – Crime Scene Press – recenzie

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

5 COMMENTS

  1. Am citit si eu cartea cu ceva timp in urma. Mi-a placut actiunea. Felicitari pentru recenzie, Arci!

  2. […] Am trecut direct la volumul 5 pentru ca aceasta carte are parte de un blog-tour, asa ca mi-am facut datoria ce mi-a revenit. Pana acum au scris asa (bag update la final cu restul articolelor, cand sunt gata): despre primul volum a scris Liviu pe FanSf; despre volumul 2 a scris Ciobanul de azi; Gica a scris despre volumul 3; Arci (pe site-ul Literatura pe tocuri) a scris despre volumul 4. […]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.