Interviu Andrei Ruse – despre ficțiune și realitate – autor român, editor și promoter cultural

   Andrei Ruse – se face remarcat în diferite moduri: scrie, editează și promovează cultura. Cititorii îl cunosc pentru cărțile publicate anterior, precum Soni (2008),  Dilăr pentru o zi (2011), Zaraza (2014) și Despre tristețea femeilor frumoase (2019). A vrut să facă mai mult pentru literatură și în 2012 a pus bazele revistei online Hyperliteratura.ro, iar în 2016, a înființat Editura Hyperliteratura – un proiect măreț care are drept scop promovarea autorilor români. Cât de împlicat este în proiectele sale, dar și cât de multe idei are, vă invităm să descoperiți din interviu.

1. Gestionarea timpului este importantă. Cui oferi prioritate zi de zi: editorului, scriitorului sau promoterului cultural?

A.R.  Uite, să-ți povestesc o fază amuzantă, care se tot repetă de peste un an. Adrian Pârvu sau „Adilă”, cum îi spunem noi, autorul romanului „Sângele apă nu se face”, atunci când mă salută sau când mă sună (și ne auzim sau ne vedem cel puțin o dată pe săptămână), îmi spune fie „Bună ziua, domnule editor!” (că noi de domnim înainte să ne tragem de urechi), fie „Bună ziua, domnule autor!”, în funcție de situație. Când vorbim despre cartea lui sau de alte planuri, sunt domnul editor, când e vorba de cărțile mele, sunt domnul autor. Cam așa și în rest, se confundă o „meserie” cu cealaltă sau chiar se completează. Cred că sunt un editor bun pentru că sunt la bază scriitor și am pornit Editura Hyperliteratura încercând să rezolv niște probleme reale ale autorilor și, la fel, probabil că sunt un scriitor mai bun, pentru că experiența cu editura m-a învățat foarte multe și mă provoacă zilnic.

2. Ce ne poți spune despre cartea „Despre tristețea femeilor frumoase”? Care este povestea din spatele cuvintelor? 

   A.R.  Mai mult sau mai puțin cred că am explicat în prefața cărții totul (poate fi răsfoită online aici, alături de prima poveste). Dacă ar fi însă să rezum totul într-o cheie, ar suna așa: e vorba despre vulnerabilitatea femeilor și de traumele care se transformă în puteri supranaturale, ducând la o serie de povești fantastice. De la personaje care se joacă cu timpul la unele care se metamorfozează în obiectele caracteristicii neînțelegerii lor (de către ceilalți) sau butoane misterioase care odată apăsate produc fericire ș.a.m.d.

3. Dacă ar fi să alegi între adevăr sau ficțiune care s-ar potrivi cel mai bine stilului tău personal?

 A.R.  Prefer o „minciună” frumoasă în locul unui adevăr sec. Literatura pentru mine ține de creație, de poveste, de ficționalizare, de lumi fantastice și depășirea barierelor imaginației. Adevărul ține poate mai mult de jurnalism, un domeniu de care îmi pasă puțin. Interviu Andrei Ruse

4. Te-ai gândit la ecranizarea cărților? Dacă s-ar materializa, pe cine ai vedea în distribuție?

 A.R.  M-am gândit, pentru că am dat drepturile de film tuturor cărților pe care le-am publicat, deși niciun proiect nu s-a concretizat în vreun fel până acum (poate cu excepția piesei musical „Zaraza”, regizată de Răzvan Mazilu, care are la bază și romanul meu cu același titlu). Au existat și încă există intenții, am lucrat ici-colo și la câteva scenarii și am făcut sugestii de actori pentru anumite roluri. Depinde însă de fiecare titlu și consider că eu trebuie să mă limitez la carte, iar filmul este un cu totul alt subiect și ține de regizor (și producător).

5. În 2016 a apărut Editura Hyperliteratura. Cum se vede piața de carte din vârful icebergului? Ce oportunități îi sunt oferite autorului român contemporan?

 A.R. Noi ne axăm pe autorii români și dorim să-i strângem în jurul proiectului nostru pe cei mai buni dintre ei. Strategia primilor ani a fost să ne creăm un brand din cei mai importanți și apreciați autori și am reușit să-i aducem pe toți cei pe care ni i-am propus până acum, avem nume ca Octavian Soviany, Radu Aldulescu, Stelian Tănase, Lucia Hossu-Longin sau proaspătul venit Jean-Lorin Sterian. Iar lista se va mări pe an ce trece, de exemplu în 2019 vom avea vreo alți 4-5 autori noi pentru editură, cu care deja am bătut palma pe anumite proiecte. Iar cu ceilalți publicați, ne dorim să colaborăm pe termen lung. Îmi place să lucrez cu un autor, nu pe o carte anume doar. Interviu Andrei Ruse

   Oferim drepturi mai mari pentru scriitori, de 18 – 25%, în condițiile în care editurile clasice oferă în general 5 – 10%, cu foarte rare excepții. Și mai mult, investim în promovare serios, în online mult, dar și în turnee de lansări șamd. Căutăm mereu soluții de promovare noi și rezultatele se văd, pentru că aceeași autori care au fost publicați de edituri mari înainte, la noi vând mult mai bine.

  Facem video-trailere de carte, colaborăm cu instagrammeri, bloggeri, cu presa de specialitate dar și cea mondenă, aducem sponsori spre cărți, organizăm campanii de crowdfunding și precomenzi (cu care am devenit deja celebri) și, dincolo de toate, avem o relație extrem de apropiată cu autorii noștri. De multe ori simt Hyperliteratura ca o echipă și spun asta din punctul de vedere al unui om care, deși are o editură de numai trei ani aproape, a lucrat înainte în acest domeniu vreo zece ani. Și lucrurile nu stau așa, editorul de multe ori nici nu se vede cu scriitorul, nu există aceste legături puternice pe care noi le-am creat. Nu există lună, ca să nu zic și săptămână uneori, să nu mă văd cu autorii mei și să nu discut despre proiectele lor viitoare, despre situațiile lor personale șamd. Interviu Andrei Ruse

6. Ne gândim la autori, dar nu trebuie să uităm nici de cei care le cumpără. Sunt greu de mulțumit cititorii din România?

 A.R. Experiența îmi spune că nu sunt extrem de mulți cititori, cum îmi place mie să-i denumesc, „profesioniști”. Cititorul român (o raritate în sine) preferă cărțile străine, topurile sunt alcătuite din cărți super comerciale și slabe calitativ, autorii români talentați nu sunt foarte vizibili (noi încercăm la Hyperliteratura să schimbăm treaba asta) și pare uneori că ne luptăm cu morile de vânt când vine vorba de cititori. Cititorii cu adevărat pasionați de literatură cred că sunt mulțumiți de ceea ce facem noi și se implică în demersurile noastre, chiar dacă ei reprezintă un procent mic din piața de carte. Dar nu ne-am propus niciodată să fim o editură generalistă sau să spargem topurile, nu. Vrem să creștem organic, treptat, și să propunem calitate. Și ce facem noi,  atât pentru autorii români, cât și pentru cititori, nu cred că face mai nimeni.

  Căutăm mereu să venim cu cărți care să arate foarte bine, de exemplu. Suntem lăudați deseori pentru aspectul titlurilor noastre. Lucrăm mult la design (și coperte, dar și interior) și ne îmbunătățim de la an la an. Și încercăm să oferim niște produse aparte, ținând sub frâu și prețul de la raft al unei cărți, având în vedere că oferim autorului drepturi mult mai mari.

7. Statisticile ne arată declinul pieței de carte din România. Ce sugestii ai pentru a se îmbunătății situația?

 A.R.  Prefer să nu comentez acest aspect inutil, până când nu se vor debloca niște instituții și anumite zone (cum ar fi Uniunea Scriitorilor, de exemplu, dar nu numai) vor avea oameni competenți cu care să se poată colabora și lucra. Am o listă de vreo 10 – 15 idei (nu originale, că nu reinventez eu roata, am studiat piețele de carte din UE și nu numai), dar n-am cui să i le prezint. Momentan situația politică și cam tot ce privește managementul cultural e deplorabilă, de aici și declinul pieței. Pentru că nu numai că nu se face nimic pentru actorii din ea, dar li se pun și bețe în roate. Interviu Andrei Ruse

  Am puncte în lista mea care pornesc de la educație (introducerea autorilor contemporani în manuale, crearea unor programe pentru liceeni și studenți de a beneficia de întâlniri cu scriitori, reduceri la cărți contemporane șamd) și merg până la soluții economice concrete (implicarea și responsabilizarea bibliotecilor de stat, inclusiv prin susținerea financiară a proiectelor de carte și organizarea de evenimente; reducerea TVA-ului de la 5 la 0% pentru cărți și alte facilități economice pentru edituri, librării și mai ales autori, de la renunțarea la taxarea veniturilor din drepturi de autor sub o anumită cotă, oportunități de burse și rezidențe, dar și lucruri mai simple, de la transport gratuit sau anumite „bonuri culturale”, care să le permită reduceri în diferite domenii). Cui să le prezint, când în ultimii ani nu am văzut ministru care să nu fie analfabet? Mai vorbim după 2020…

8. Atunci când ai timp liber și vrei să te relaxezi, ce preferi să citești de plăcere? Provoacă-ne cu câteva titluri descoperite în ultimele luni?

 A.R.  Atunci când nu am la editură o carte în plan, la care lucrez, când nu am manuscrise de citit (deși asta se întâmplă tot mai rar), mă duc și-mi cumpăr autor români, mai ales tineri, debutanți, să văd ce alte nume s-ar potrivit proiectului Hyperliteratura. Urmăresc colecțiile celorlalte edituri de proză mai ales (Polirom, Humanitas, Nemira etc.) și sunt mereu în „scouting” de scriitori. Cred că luna trecută mi-am cumpărat vreo 14 cărți. Recunosc că nu m-au impresionat foarte tare majoritatea, dar am găsit și ceva autori minunați și, uite, ca să fac o recomandare: Diana Geacăr – Cine locuiește la subsol (Ed. Paralela 45). Interviu Andrei Ruse

9. Una din dorințele tare ar fi să deschizi o librărie-pub. Când estimezi că ne vom bucura de o asemenea locație?

 A.R.  Depinde foarte mult de mersul editurii. 2019 a fost un an bun pentru noi (deși la începutul anului eram gata să fac pariu că ne paște falimentul). Nu poți prevedea seismele economice, mulți vorbesc de o criză și, dacă ea chiar apare, va trebui să intrăm pe „survival mode”. Dacă, în schimb, va fi ceva stabilitate și lucrurile se vor așeza, dacă se vor vinde bine cărțile noastre, chiar în anul următor plănuiesc să experimentez cu o mică librărie, dar nu în București. Ci aș vrea să mă întorc la „orașul meu adoptiv”, la Sibiu, însă de la vorbe la fapte e cale lungă. Am pe foaie trecut un proiect interesant la Sibiu, pe care aș vrea să-l demarez spre sfârșitul primăverii viitoare, m-aș bucura enorm să-l pot realiza.

10. Care va fi următorul pas? Obișnuiești să îți faci planuri pe o perioadă îndelungată sau te lași purtat de instincte?

 A.R.  Aici e o chestie funny, un subiect pe care chiar l-am dezbătut mult în ultimul timp cu prietenii mei. De fiecare dată când încerc să pun cap la cap un plan pe termen lung, se întâmplă ceva care îmi schimbă traseul. Lucrurile merg cum vor ele, ca să zic așa, nu le pot forța. Două cărți care trebuiau să fie publicate la începutul acestui an nu au mai fost publicate, apoi una era programată spre toamnă și am fost oarecum forțați s-o scoatem mai repede și a ajuns best-seller-ul anului (e vorba de „Repertoarul amorului”, de Stelian Tănase, care se apropie de 20.000 de exemplare vândute). Hit-ul toamnei pe care îl pregăteam n-a mai venit, din cauza unor probleme de sănătate a unui autor, dar vom aduce în prim plan două super cărți de istorie și totodată prima traducere de la Hyperliteratura („Ordinul Templierilor”, de Emanul Iavorenciuc, de altfel și debut; și „Istoria familiei Sanson”, memoriile ultimului exponent din dinastia cea mai cunoscută de călăi a Franței, scrisă de H. Sanson în 1862 și tradusă de Octavian Soviany). Ei bine, astea nu erau în plan. La fel, un roman pe care îl pregăteam pentru sfârșit de 2020, chiar 2021, va ieși acum, în decembrie („Micul Saturnian”, primul volum din tetralogia „Lelian”, de Octavian Soviany). Și tot așa, exemplele sunt nenumărate. Nu zic că e un lucru rău ăsta, departe de mine, chiar lucrurile s-au așezat mai bine decât ne-am fi imaginat, însă nu mai fac planuri, merg odată cu valul, aștept să văd ce se întâmplă și doar trasez niște linii vagi, orientative, de care să ne ținem.

   Planul la Hyperliteratura e așa, „orientativ”: zece cărți pe an, cel puțin doi autori noi la editură pe an, pe viitor cel puțin un debut sau un scriitor la început de drum, diversificarea programului editorial prin aducerea mai multor scriitoare (da, vrem să încurajăm pe cât putem literatura feminină), deschiderea unei librării într-un viitor apropiat, când ne vom permite (care să se transforme în timp într-un micuț lanț), redeschiderea unei reviste dedicate literaturii și în special autorilor români (pentru că din 2012 până în 2019 asta a fost de fapt Hyperliteratura.ro) și inclusiv creara unor festivaluri de carte în fiecare zonă importantă din țară. Anul acesta am avut Hypfest2019, 10 întâlniri, lecturi, concerte (bonus o piesă de teatru), trei zile în septembrie, în București, la Arthalle, și a ieșit chiar binișor.

11. Dacă ar fi să îți convingi cititorii să îți descopere cărțile, ce ai dori să le transmiți? Care sunt punctele forte ale acestora?

  A.R.  Nu încerc să conving pe nimeni să mă citească niciodată. Dacă o face, mă bucur, dacă nu, asta e. Nu am nimic de transmis în afară literaturii pe care încerc să o scriu. Și în niciun caz nu pot spune eu care sunt punctele forte sau viceversa. Odată ce termin o carte și ea este publicată, nu-mi mai aparține. Sigur, că pot comenta despre anumite idei, despre cum am ajuns la anumite situații descrise sau ce m-a inspirat în crearea unui personaj șamd, dar cartea aparține în totalitate cititorilor ei. Și mă bucur de reacțiile lor sau învăț din anumite critici, dacă e cazul, dar nu comentez niciodată ce a zis sau scris cineva despre vreo carte de-a mea. Pentru că e cartea lor, repet, odată ajunsă în librării și apoi în bibliotecile lor. Interviu Andrei Ruse

  Mă bucur că am șansa să fiu un scriitor citit, cu mii de exemplare vândute, mă onorează și cred că sunt norocos din punctul ăsta de vedere. Lucrez mult la promovarea cărților mele, dar nu prin a convinge pe cineva sau prin a spune „O, vai, ce minunat roman am scris”. Eu doar încerc să trimit din cărțile mele mai departe cui cred că i se potrivește și să facilitez astfel să se scrie despre ele. Nimic mai mult.

Mulţumim, Andrei Ruse pentru interviu! Ne dorim ca ideile tale să se transforme în realitate într-un viitor apropiat. Succes şi inspiraţie pe viitor!

Interviuri autori români