,,Niciodată nu mai întâlnise o astfel de femeie. De-a lungul timpului avusese de a face cu o sumedenie de vrăjitoare. Unele îl tentaseră destul de mult ca să le aducă în patul lui. Orice iz de putere îl aţâţa suficient pentru a-i deschide cheful de joacă. Se amuzase pe socoteala lor. Le sedusese şi le corupsese mintea fără milă, delectându-se cu aroma îmbătătoare a victoriei."

Crepuscul, de Raluca Butnariu-Editura Librex Publishing-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data apariţiei: Noiembrie 2017

Număr pagini: 255

 

Asgard. Tărâmul zeilor nemuritori.

   Zei mari, născuți din miezul creator al universului, meniți să stăpânească lumi nenumărate, și zei mai mici, la fel de lacomi și doritori de putere. Zeii cei mici râvneau și ei să stăpânească lumi, însă acest lucru nu le era îngăduit. Răscoala lor a fost inevitabilă. La fel și înfrângerea. Au fost blestemați, transformați în demoni și trimiși printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul. Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra-Trecerii în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare cu puteri deosebite. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă. Atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul – Cetatea celor de nebiruit – avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță.

Cel puțin așa sorocea Profeția…

   Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi seminția lor a început treptat să se stingă. Însă răul nu a dispărut complet, ci s-a retras tăcut în măruntaiele pământului, ticluindu-și cu răbdare, în întuneric, cumplita-i răzbunare. Anii care s-au scurs au fost socotiți în veacuri și mai apoi în milenii. Iar momentul Profeției se apropia…

Vor reuși cei proscriși să-și răzbune prea lungul exil și să dobândească ceea ce râvniseră încă de la început? Vor reuși oamenii să le țină piept unor creaturi însetate de putere, sânge și răzbunare, cu atât mai mult cu cât soarta lor atârnă de alegerea unui demon și cea a unei Păstrătoare, pe jumătate zeiță, pe jumătate muritoare?

   În urmă cu câteva ore am terminat de citit acest fabulos roman fantasy și de atunci tot încerc să-mi pun ordine în gânduri, dar constat că mintea mea zburdă în continuare în magica lume populată de creaturi fantastice și de personaje cu puteri supranaturale – zei, semizei, demoni, driade etc. Vreau să scriu recenzia, dar în loc să încropesc ceva, mă trezesc că iau cartea în mână și recitesc pasajele cele mai interesante. Adevărul e că nu îmi vine să mă despart de cei doi protagoniști, Leah și Saul. Îmi amintesc de discuțiile lor spumoase și de modul cum s-au completat unul pe altul – un lucru destul de interesant, având în vedere că fac parte din tabere opuse, unul reprezentând lumina, iar celălalt întunericul. Acțiunea alertă m-a făcut să stau cu sufletul la gură, iar ultimile trei capitole au reprezentat pentru mine o sursă de mare agitație.

   De autoarea Raluca Butnariu am auzit cu ani în urmă. Mai multe doamne mi-au recomandat să îi citesc cărțile și recunosc că tentația a fost foarte mare, mai ales atunci când mi s-a spus că în materie de historical romance e ca o Judith McNaught a României. Am ținut cont de părerea lor, așa că am fost conștiincioasă și mi-am achiziționat romanele sale de epocă. Însă atunci când am aflat că autoarea s-a orientat și spre genul fantasy, toată atenția mea s-a îndreptat spre “Crepuscul”. Voiam ca prima mea întâlnire cu opera ei să fie ceva diferit, inedit. Voiam să fie precum dragostea la prima vedere. Să simt fluturi în stomac, să mă îndrăgostesc de stilul ei, de personajele ei. Și așa a fost! Romanul Crepuscul mi-a întrecut toate așteptările.

    Raluca m-a introdus într-o lume magică în care nu am fost doar un spectator tăcut la cele petrecute în carte. Am trăit alături de personaje și le-am simțit toate trăirile emoționale. Replicile amuzante și  înțepături ironice dintre Leah și Saul, m-am făcut să zâmbesc adesea. Dar m-am trezit și cu lacrimi în ochi de fiecare dată când vedea vorba de  regele Jerod și zeița Neyra, părinții Leei. În plus, natura duală a lui Saul (demon-cameleon cu o fire cameleonică, care a moștenit de la mama sa, o vrăjitoare cu darul prefacerii, frumusețea, înclinația către studiu și talentul ei de a-și schimba înfățișarea, iar de la tatăl său, regele nemesingienilor, luase cruzimea, inteligența și abilitatea de a conduce și stăpâni), m-a determinat să stau într-o permanentă stare de tensiune, neștiind ce este de fapt în mintea lui. Nu i-am putut intui intențiile și mai mereu m-am îndoit de el, din cauza minciunilor pe care le spune cu atâta ușurință. De la început și până la sfârșit, nu am putut să disting adevărul de minciună. Îmi puneam problema dacă nu cumva totul nu-i decât o înșelăciune, o cursă monstruoasă, un plan morbid, executat abil, cu sânge rece, de o cruzime înfiorătoare.

“În alte condiţii, probabil că s-ar fi deranjat să investească un oarece efort şi s-o ademenească în tabăra potrivită. Ar fi fost un pumn usturător dat drept în gura aristocraţiei din Asgard. Gândul acesta îl făcu să rânjească. Convertirea celei care pentru ei reprezenta singura garanţie a păcii şi continuităţii lumii lor… O privelişte magnifică, fără-ndoială!”

 “Totul era schimbător, sorţii fiind la fel de capricioşi ca zeii, însă el trebuia să se asigure că la momentul respectiv să fie în tabăra care trebuie: adică cea a învingătorilor.

  Aşa că tot ce el trebuia să facă era să aştepte şi să se adapteze schimbărilor din mers. Pentru că, mai mult decât să-şi încolţească prada, cameleonului din el îi plăcea să improvizeze, să surprindă, să ademenească şi să câştige.”

    De asemenea, am mai avut parte de o surpriză plăcută, prin faptul că stilul de scriere al Ralucăi se apropie mult de stilul autoarei mele de suflet, Nora Roberts. Amândouă reușesc cu mult succes să aducă magia în viața cititorilor, crează o anumită dependență, iar poveștile lor sunt impregnate de misticism. Însă, am remarcat și ceva diferit. La  Nora Roberts, taberele dintre bine și rău sunt foarte clar delimitate, personajele negative merg până la capăt cu planurile lor diabolice, iar cei care se confruntă cu personajul negativ, sunt de regulă un cuplu format de doi tineri din tabăra bună. În cazul de față, aș fi văzut mai degrabă cuplul Leah-Morkhan, luptând până la capăt împotriva lui Saul. Dar Raluca Butnariu a depășit granița dintre  bine și rău, dintre lumină și întuneric, creionând o poveste mult mai interesantă, incitantă și plină de neprevăzut.

Tu eşti preţul pentru care am renunţat la tot ceea ce aveam şi puteam să am, la tot ceea ce am fost şi puteam să devin.”

   E drept că am fost încântată de latura romantică a cărții – povestea de dragoste imposibilă între o semizeiță și un demon -, de intrigă (autoarea reușind cu succes să țină cititorii în suspans), dar cel mai mult am fost captivată de modul în care autoarea a conturat povestea: apariția demonilor, cum au fost ei izgoniți din Asgard, Tărâmul zeilor nemuritori, printr-un portal, și implicit, am fost fermecată de legenda care însoţeşte Poarta Celor Şapte.

   Cu aproape trei cicluri osirice în urmă, când omenirea se afla de abia la începuturile ei, pământul nu aparţinea decât zeilor – zei mari şi mici, care cârmuiau lumile şi convieţuiau în pace şi armonie. Treptat, unii dintre ei au devenit mai ambiţioşi şi mai lacomi decât ceilalţi, râvnind la mai multă putere şi bogăţie. Când cea mai mare parte a zeilor mărunţi s-a revoltat, zeii cei mari s-au mâniat si au hotărât să-i pedepsească pe cei vinovaţi, izgonindu-i pentru totdeauna din lumea veşniciei lor. Le-au luat nemurirea, sau o parte a ei, şi i-au osândit pe veci, blestemându-i şi transformându-i în demoni. I-au exilat, trimițându-i printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul. Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra-Trecerii/PiatraStelei în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare puternice şi înţelepte. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă. Profeţia spune că ”atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul – Cetatea celor de nebiruit – avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță”.

    Însă demonii au avut la dispoziţie aproape trei mii de ani ca să-şi gândească răzbunarea şi modul în care urma s-o împlinească. În tot acest timp, au stat ascunşi în văgăunile lor,” ştergându-şi urmele, învăluiţi în uitare”, și și-au construit o armată puternică, înfricoşătoare, de nebiruit. Au reușit să captureze și să ucidă două Păstrătoare, și astfel, au pus mâna pe două din cele trei pietre. Nemeth, regele nemesingienilor(războinici demoni de o cruzime inimaginabilă, lipsiţi de orice urmă de îndurare), nu mai are nevoie decât de ultima piatră și de sângele unui nemuritor sau de sângele unui vlăstar al Asgardului pentru a putea folosi Pietrele Stelei. Iar dacă Nemeth va reuși să pășească dincolo de Poartă, blestemul se va ridica şi el îşi va recăpăta veşnicia.

“Trăise veacuri nenumărate în acel colţ uitat de lume, măcinat de o ură fără margini, furie şi dorinţa mistuitoare de a se întoarce acolo unde începuse totul. Fusese izgonit, i se răpise nemurirea şi condamnat să-şi sfârşească viaţa în această lume mică, insignifiantă şi sufocantă… numai pentru că avusese îndrăzneala să ceară ceea ce i se cuvenea!”

 “Avea să-şi redobândească nemurirea şi, odată cu ea, chipul şi trupul său aveau să reîntinerească, recăpătându-şi vigoarea şi puterea de odinioară. Urma să stăpânească lumi care- i fuseseră interzise, să le distrugă sau să le modeleze după bunu-i plac. Se vedea şezând pe tronul atotputernicului şi mândrului Beltham, singurul dintre zei care avea să-i cunoască mărinimia, petrecându-şi veşnicia într-o lesă la picioarele lui, ca un câine ce era. Tabloul acela era favoritul lui şi singurul lucru care-l împiedica să păşească în el era… ultima dintre Păstrătoare şi Piatra de la gâtul ei!”

   Singura ființă care ar putea să îi scape  pe toți de această cumplită amenințare este Leah, ultima Păstrătoare, fiica regelui Jerod din Eliria și a zeiței Neyra. Însă ea reprezintă și singura verigă slabă din armura pentru că ea are sânge de nemuritor. Așadar, sfârşitul sau izbăvirea stă în mâinile ei.

“Se apropie timpul când aceste locuri îşi vor pierde din puritate şi vor deveni vulnerabile. Umbrele au început să se întindă, Leah, luând în stăpânire pământul, bucată cu bucată, şi tot ceea ce se află deasupra şi-năuntrul lui. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte. Iar tu eşti speranţa noastră. Ultima noastră speranţă.”

 “Curând, vieţi nevinovate vor fi jertfite şi sânge neprihănit va uda aceste pământuri. E scris în Cartea Destinului şi nici chiar noi, zeii, nu putem interveni. Iar tu nu-i poţi salva pe toţi. Pe unii vei reuşi, dar nu pe toţi. Asta va fi durerea şi povara ta. Şi a noastră. Dar va trebui să înţelegi şi să accepţi acest adevăr. “

     Și pentru că Nemeth are nevoie de ultima piatră și de sângele Leei, își trimite fiul, pe Saul, un demon-cameleon să lupte cu ea. Însă modul în care tânăra îl înfruntă “cu o graţie specifică celor care ştiu cum anume să-şi înfrunte adversarul cu o sabie în mână şi să-l ţină la distanţă”, îl determină pe Saul să-şi revizuiască complet impresiile în privinţa ei.  În plus, i-a trezit curiozitatea şi interesul cameleonului din el, așa că începe să o urmărească peste tot. Se simte atras de mintea, voinţa, forţa, curajul şi puterile ei. Este ademenit şi stârnit de faptul că “nu mai întâlnise niciodată o vrăjitoare cu o asemenea forţă mentală. Şi ceva îl făcea să creadă că ceea ce văzuse era numai suprafaţa. Puterile ei erau, cu siguranţă, la fel de adânci ca apa unui lac de munte.”  Nu-şi face probleme în a o captura pe micuţa războinică, dar  în scurt timp, își dă seama că a ratat o gramadă de ocazii în care ar fi putut duce la bun sfârşit misiunea pe care Nemeth i-o încredinţase.

“Niciodată nu mai întâlnise o astfel de femeie. De-a lungul timpului avusese de a face cu o sumedenie de vrăjitoare. Unele îl tentaseră destul de mult ca să le aducă în patul lui. Orice iz de putere îl aţâţa suficient pentru a-i deschide cheful de joacă. Se amuzase pe socoteala lor. Le sedusese şi le corupsese mintea fără milă, delectându-se cu aroma îmbătătoare a victoriei. Şi întotdeauna fusese uşor, atât de uşor! Însă niciuna nu se apropiase, nici pe departe, de talentul şi puterea acestei Păstrătoare. Era… unică! Indiferent cum ar fi privit-o. Totul la ea îl provoca şi-l stimula. Ei bine, pe câmpul de la Biel-Cairngorm, avea să se lămurească cât de redutabilă era. Acolo, în acele mlaştini, fiecare dintre ei urma să dea tot ce era mai bun în el. Pentru că niciunul dintre ei nu-şi putea permite vreo greşeală.

 “O subestimase pe ea. N-avea de gând să mai repete această greşeală vreodată. Intenţiona să echilibreze balanţa într-un mod cât mai satisfăcător cu putinţă. Deja se hotărâse asupra unei strategii strălucite, un plan absolut încântător prin viclenia şi genialitatea lui, când Nemeth îşi trimisese gărzile năroade în cetate, tăindu-i şansa de a-l pune în aplicare.”

    Între timp, ameninţarea asupra căreia au fost avertizaţi elirienii cu multă vreme în urmă pluteşte la miazăzi. Demonii au invadat ținutul vecin, iar acum sunt la granița Eliriei. Regelui Jerod i s-a cerut ca în maxim o săptămână să le predea de bunăvoie cetatea, coroana şi tronul, pe fiica sa, Leah şi Piatra, în schimbul promisiunii că Eliria şi întregul ei popor va fi cruţat de mânia lor.

   Elirienii vor trebui să oprească această urgie care se anunţă la miazăzi de hotarele lor. Însă oştirea lor este mică comparativ cu cea pe care va trebui curând s-o întâmpine. Au ținut un sfat la Stânca Zeilor, iar cuvântul lor a fost acesta: „biruinţa nu va sta în mâinile celor de-un singur neam, ci în voinţa celor patru. Apa, pământul, focul şi aerul vor trebui să se unească într-un singur cuget. Forţa stă în echilibru şi nu va exista biruinţă fără sacrificiu”.

   Pământul este reprezentat de elirieni, aerul e stăpânit de nimfe, apa e guvernată de ondine, iar focul aparţine leoninilor. Singura lor șansă de salvare constă într-o posibilă alianță cu aceștia. Dar, cu toate că vor primi ajutor din partea driadelor conduse de Khaly, șansele să îi învingă pe demoni sunt aproape nule pentru că Nemeth prevăzuse aceste alianțe și avea să le împiedice. În scurt timp, acest pământ, urma să fie în curând câmpul de luptă a unui război înfricosător, poate cel mai mare și mai teribil din toate timpurile. Cine va ieși victorios? De ce a ales Saul să o salveze pe Leah în mlaștinile de la Biel-Cairngorm? Ce planuri ascunde el? Ce târg va încheia cu zeitățile? Ce decizie va lua la final?

El era unul dintre cei mai instruiţi războinici ai lui Nemeth. Amplitudinea forţelor lui mentale şi energetice era uriaşă şi nu putea fi contestată. Darurile lui întunecate erau extrem de complexe. Era viclean, puternic, abil şi foarte, foarte periculos. Un adversar formidabil care, ca aliat, le-ar fi mărit şansele de izbândă. În momentul de faţă, nemesingienii erau în avantaj: cuceriseră cetatea de scaun, regele era prizonier, armata fusese decimată. Puţinii supravieţuitori se retrăseseră în munţi, la adăpost. Curând, aveau să fie vânaţi precum sălbăticiunile şi nimiciţi cu toţii. Şi totul avea să fie pierdut… asta dacă nu se repliau cât mai repede şi nu ripostau.”

 Vă invit în lumea magică a creaturilor de poveste, o lume aflată la granița dintre lumină și întuneric, într-un crepuscul fermecător.

NOTA 10+

Mulțumesc Raluca Butnariu!

Cartea Crepuscul, de Raluca Butnariu poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro

Review overview
5
***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

22 COMMENTS

  1. Ce recenzie faina. Si eu am toate cartile Ralucai. Mai putin trilogia care a aparut acum.
    Felicitari autoarei si felicitari tie pt o noua prezentare minunata!

  2. Ca de obicei,o recenzi plina de pasiune, marca Alina! Asa fac si eu cand imi place mult o carte. Greu pana ii fac recenzia!

  3. Felicitări pentru o recenzie frumoasa si convingătorare! Deși, atunci când e vorba de cărțile Ralucăi nu este nevoie de prea mult ca să mă convingă cineva să le citesc. De sărbători urmează si la mine!

    • Multumesc mult! In sfarsit am avut ocazia sa inteleg de ce este atat de iubita Raluca. Daca asa sunt si celelalte carti ale ei, presimt ca voi deveni dependenta.

  4. Eii,ma bucur ca iti place Raluca!Recenzia ta este ca de obicei fantastica!
    Ma bucur mult sa ma mandresc cu toate cartile Ralucai la mine in biblioteca!

  5. Foarte frumoasa recenzie Alina, pe masura acestei extraordinare povesti fantasy, care si mie mi-a intrecut toate asteptarile! Felicitari!

    • Stiu ca la Gaudeamus erai putin prins de ceea ce iti povestea Raluca. Eu doar ti-am dat un mic branci 😛 Cred ca iti va place povestea!

  6. Superbă recenzia ta, Alina! Reușești întotdeauna să infiltrezi doza de curiozitate în mintea celui care-ți citește recenzia! În mod clar, voi căuta și eu cartea!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.