Desensibilizarea feminină

Desensibilizarea feminină – un pas spre o altă normalitate – Rubrica La vie en noir

   Ne întâlnim adesea cu impresii melancolice despre vremuri de mult apuse. Cele în care femeile aveau mai mult timp, mai multă răbdare și tandrețea pe care o emanau, transforma orice relație într-o experiență intimă, dătătoare de energie și stabilitate. Ca femeie am auzit adesea reproșuri atât la adresa mea (directe dar cele mai multe ori fățișe, ascunse prin relatări cu iz de parabolă și exemple capabile să sugereze acest lucru), cât și la adresa suratelor cu care împart aceeași categorie biologică. Ne-am pierdut din talente și ne-am atrofiat stilul cu care altă dată am fi defilat. Nu știu de voi, dar eu niciodată nu m-am declar vreo sensibilă sau vreo întruchipare a feminității și dacă sex-appelul consta strict în aceste aspecte, cel mai probabil o bună parte dintre noi ne-am fi lovit de o singurătate crâncenă.

  Pare frumos să expiri prelung, jonglând cu scenarii romantice în capul împăiat de idei prin care ți se cuvine ca femeile din viață ta să te trateze cu atenție și dedicare. Să te atingă din priviri calde și să îți șoptească râzând mici cuvinte de amor, în timp ce îți servesc eventual masa sau îți calcă cămășile boțite. Bărbați puternici cu joburi importante sau măcar aspiranți la titulaturi cu sens. Bărbați ocupați de dimineață până seară care abia așteaptă să fie răsfățați atunci când ajung acasă, în sânul familiei idilice pe care continuă să și-o imagineze într-o manieră nerealistă, dezamăgitoare de fiecare dată când soția se declară obosită sau are o atitudine morocănoasă iar copilul vesel și bucălat nu încetează cu vorbitul două minute mai târziu după ce și-a luat porția de alint de la bărbatul casei.

  Trecem câteodată cu vederea aspectul prin care bărbații care se plâng de vulgaritatea și masculinizarea abrubtă a femeilor, nu întocmesc nici de departe, calitățile unor specimene distinse, elegante, intelectuale sau cu atât mai puțin îngrijite și preocupate de propria imagine.

  Și totuși, cum se formează și se întreține o femeie care își păstrează toate atuurile speciei sale? Cu multă bunăvoință și investițiii materiale. Cu dedicare, timp, pasiune nedisimulată. Cu ajutor în gospodărie fie prin implicare directă, fie prin contractarea de servicii menite să îi preia acesteia din sarcini. Creându-i constant senzația că nu este hăituită de zeci de sarcini suplimentare pe care trebuie să le țină minte și să le ducă la bun sfârșit contratimp. Prin liniștea și pacea pe care i-o oferi ca bărbat, micile atenții și înțelegerea faptului că are la fel de mult nevoie de timp pentru sine, așa cum și tu reușești să îți aloci spațiu prin zeci de tertipuri ieftine.

Citiți articolul integral pe blogul dananichitelea.ro

Rubrica La vie en noir

 

Photo credit – freepik.com

Desensibilizarea feminină – un pas spre o altă normalitate – Rubrica La vie en noir

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

5 COMMENTS

  1. Am învățat se ne bazam mai mult pe noi, sau chiar numai pe noi. Nu mai avem timpul și nici răbdarea sa fim delicate, preferam sa fim dintr-o bucata. Sa nu uitam ca înainte majoritatea femeilor erau casnice . Aveau destul de mult timp la dispoziție.
    Foarte bun articolul. Felicitări!

    • Multumesc, Vero. Acum, sa fii casnica nu mai este o varianta acceptabila, nici dpdv material, nici ca dezvoltare personala si intr-adevar multe s-au schimbat o data cu acest aspect.

  2. Foarte adevărat și de data aceasta! Suntem nevoite sa muncim pentru a ne asigura ce avem nevoie.Avem dublul sarcinilor unui bărbat,și da,tot ei se plâng!Felicitări pentru încă un articol excelent!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.