Evadarea de David Baldacci - Editura Rao - recenzie

Evadarea, de David Baldacci – Editura Rao – recenzie

Evadarea

David Baldacci

Editura Rao 

THE  ESCAPE

Traducere: Maria  Adam

Număr pagini: 585

  “David Baldacci s-a născut în 1960, în Virginia, unde locuiește și în prezent. A absolvit Ştiinte Politice la Virginia Commonwealth University și are diplomă în Drept de la Universitatea Virginia, practicând de altfel dreptul timp de nouă ani în Washington, D.C. Până în prezent a publicat 17 romane, toate fiind bestselleruri internaționale. În plus, Baldacci este implicat în mai multe organizații caritabile și acțiuni filantropice.”

Fratele mai mare al lui John Puller, Robert, a fost condamnat pentru trădare. Evadarea lui inexplicabilă din închisoare îl face cel mai căutat criminal din țară. Unii din guvern cred că John Puller reprezintă cea mai bună șansă de a-l captura în viață pe Robert, așa că fratele mai mare trebuie să-l aducă pe fratele său pentru a face față dreptății.
Însă Puller descoperă repede că fratele său este urmărit de alții care vor să-l ucidă. La rândul său, Puller este împins într-un parteneriat neliniștit și plin de viață cu un alt agent, care ar putea avea o agendă proprie.”

Evdarea este cel mai bun roman al lui Baldacci de până acum”(Associated Press)

  Nu știu dacă este cel mai bun, mie îmi place David Baldacci și al său personaj John Puller.

  Știu că pare prea rigid, dar este un copil crescut în, și de armată. Un copil cu o mamă care a dispărut când era prea mic, un tată mereu aflat în linia întâia, ajuns general de armata, acum la pensie aflat într-un spital al veteranilor, bolnav de Alzheimer, care câteodată îl recunoștea, alteori nu. Mai avea un frate mai mare Robert, singurul lui sprijin până ce fusese închis pentru trădare. Nici acum John nu știa ce făcuse, dar ajuns în sferele înalte ale operațiunilor secrete,aproape  general cu o stea, fusese dintr-odată arestat, închis, condamnat. La început se apărase, apoi renunțase, iar martorii păruseră credibili. John nu era convins, încercase să-l întrebe, dar Robert evitase răspunsul și nu se mai apărase nici la apel. Totuși când John cercetase un caz grav, în care țara fusese într-un mare pericol, Robert îl ajutase de-acolo din închisoare.

  John îi vizita mereu și pe el și pe tatăl  lor, dar era mult timp plecat în misiuni de cercetare. Acasă îl aștepta numai pisica AWOL. Pe John viața și armata îl făcuseră mai introvertit, neîncrezător și bănuitor.  Respecta ordinele și regulamentele pentru că acestea păreau lucruri stabile după care să-și conducă viața.

  Întors din ultima sa misiune speră să petreacă câteva zile cu Awol și să se odihnească,dar evenimentele nu-i dau răgaz. E sunat și de la spital, e sunat și de șeful său.

Așa află de evadarea miraculoasă a fratelui și chiar că acesta ar fi ucis pe cineva.

  La tatăl său la spital găsește doi generali, unul de la armată, altul de la Forțele Aeriene și un civil de la Consiliul Național de Securitate.

  John este abordat de aceștia și i se cere să-și caute și să-și aresteze fratele. Așa că John, fiind și în concediu acceptă misiunea cu condiția să primească ordinele în scris și sprijin total. La început pornește singur, ajutat de alte relații de-ale lui, apoi împreună cu Veronica Knox, o spioană în care nu prea are încredere, fiecare având agenda lui, dar i se impusese asta.

  Primul  loc cercetat este închisoarea de unde evadase Robert, unde sunt vizibile nereguli, voite sau nu, apoi la morgă unde doctorul le spune că mortul a fost ucis într-un mod mai deosebit. John își dă seama că e mișcarea pe care Robert o învățase de la el.

  Pune lucrurile cap la cap și înțelege mersul  evenimentelor: tipul omorât intrase în închisoare ca să-l ucidă pe Robert, acesta ripostase și profitase de ocazie ieșind în hainele lui. Totuși mortul – criminal ar fi avut nevoie de sprijin din interior, bănuită este comandanta interimară, care însă este ucisă acasă la ea până să ajungă ei.

Dar unde este fratele lui?

  Robert ca un tip care lucrase în Siguranța Statului și avusese misiuni secrete sub acoperire avea un loc al lui unde ținea haine, truse de machiaj, lucruri necesare pentru deghizare, acte și carduri pe un nume fals, conturi de bani pe acel nume, așa că se putea mișca ușor. Singurul care l-ar fi putut recunoaște ar fi fost John. Știind totodată că acesta este foarte atent la detalii și un bun analist Robert îl urmărește și chiar îl salvează. Trebuie să afle cine și de ce acum vrea să-l ucidă.

  John îi caută pe martorii din proces și-și dă seama că au mințit, fie pentru că au fost șantajați sau amenințați, fie pentru că au avut nevoie de bani.

  Cea pe care o bănuiește cel mai mult este Susan Reynolds, înlocuitoarea lui Robert, al cărei soț murise în condiții neelucidate.

  Dar  pe măsură ce par a se apropia de ea, cineva îi ucide pe toți cei care o bănuiesc fie ei șefi sau colegi, parcă și-ar acoperi urmele.

  Până la urmă frații Puller și Knox fac echipă. Reușesc să-și dea seama că cel ucis este croat, îl identifică pe alt rus care făcuse școală în America, caută șefii mari.

  Și încep o mulțime de crime, urmăriri, atacuri, aparente trădări, pentru că fiecare își urmărea agenda, împiedicarea răspândirii unui virus letal la Pentagon.

  Sigur că până la urmă vor descoperi cine sunt spionii, îi vor determina să colaboreze, vor afla cine i-a înscenat totul lui Robert și cum l-au determinat să nu se apere.

Cine este spionul rus?

De ce trădează?

Și-a ucis Susan soțul?

De ce îl urăște pe Robert?

Cine ucide potențialii martori?

Cine și cum i-a șantajat înainte de proces?

Cine și de ce a vrut să-l  ucidă pe Robert?

Va reuși John să-și exonereze fratele?

Ce rol are Knox? De ce pare că trădează?

Ce fac frații Puller?

Ce gest face John?

  Sunt multe întrebări, dar și multe evenimente, cercetări, întâmplări, urmăriri, conspirații, crime, lăcomie, răutate, trădări.

Veți afla totul citind cartea.

Romanul este extrem de interesant mai ales că cei doi frați acționează împreună și sunt imbatabili.

Iată și câteva păreri avizate:

Foarte incitant…Evadarea este o lectură grozavă”(CT News)

O lectură fenomenală, ca de obicei, de la David Baldacci-nu ratați.”(BookLoons.com)

David Baldacci nu a fost niciodată mai bun ca în Evadarea”(Providence Journal)

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.