Femeia, stima de sine și mersul la sală – Rubrica La vie en noir

   Nu, nu este o temă cu iz feminist, deși titlul vizează preponderent reprezentantele sexului feminin, acele ființe nevoite de cele mai multe ori să jongleze cu un job full-time, cu majoritatea sarcinilor din gospodărie și cu o mare parte din activitățile ce implică copiii și care se confuntă dintotdeauna cu o presiune suplimentară: necesitatea de a arăta bine.

  Aspectul fizic este primul care iese în evidență și se află în strânsă corelație cu vestimentația aleasă, motiv pentru care multe femei își fac griji suplimentare, combinând mental ținute, cu mult timp înainte de a fi necesar acest lucru, doar pentru a le schimba pe ultima sută de metri, cuprinse de panică, înainte de a pleca de acasă. Stările fluctuante și faptul că suntem predestinate să analizăm prea mult, ne pun adesea în dificultate. E dificil să alegi un outfit comod, dar capabil să-ți acopere zonele corpului de care nu ești prea încântată, astfel încât rezultatul final să te avantajeze.

  Este normal să vrei să fii plăcut și este de asemenea normal să faci un efort în acest sens. Însă pentru bărbați, din punct de vedere vestimentar, lucrurile decurg de obicei mai simplu. O gamă de tricouri similare sau cămăși în același stil se pot combina la nimereală cu cele două, trei perechi de blugi din dotare, criteriul de selecție bazându-se pe proximitate. Prima piesă vestimentară curată care este găsită cu ușurință, devine potrivită pentru aproape orice ieșire.

  Timpul este nemilos cu fiecare dintre noi. Ne dezintegrăm încetul cu încetul și suntem forțați să trăim cu noi înșine fie că reușim să ne acceptăm sau nu. Și atunci de unde avântul care ne cuprinde din când în când, de a face sport sau a ne supune unor diete dure, de a ne mutila fizic și emoțional pentru a ne crește singuri stima de sine? De ce aderăm voluntar la un joc amețitor de a ne transforma corpurile cărora nu le-am dat suficientă atenție cu ani în urmă?  De ce nu putem accepta faptul că ridurile, celulita și kilogramele suplimentare fac acum parte din ceea ce ne reprezintă? Și dacă promovăm un ritm de viață sănătos și necesitatea de a face mișcare, de ce în privirea majorității femeilor trecute de 35 de ani, pe care le regăsim la sală, nu se citește bucuria, entuziasmul și acceptarea deplină?

  Asudate după un antrenament la care uneori s-au chinuit să mențină ritmul, se schimbă de hainele transpirate în colțuri obscure de vestiar, ferite de priviri curioase. Uneori se dezbracă ostentativ, complet la vedere, lent și lansând impresia că nimic nu le-ar putea face să se simtă jenate, pentru că sunt pregătite mental să fie privite și analizate. Adesea, își fac autocritică cu zâmbetul pe buze, încercând să mențină  senzația că au ajuns la un consens cu propriile trupuri, la o înțelegere tacită căreia doar ele îi cunosc în profunzime termenii, dar adevărul este că oricât de mult le-ar lăuda cei din jur aspectul, puține se vor simți cu adevărat satisfăcute. Femeile din ziua de azi se află într-o continuă luptă cu ele însele, cât și cu cei din jur. Vor mai mult. Pretind ceea ce nu au știut să ceară când au avut ocazia. Au nevoie să le fie recunoscută frumusețea, acum când au dobândit suficientă experiență de viață și au acumulat cunoștințe vaste și totuși, încă sunt privite în conformitate cu aspectul afișat. Și poate, cel mai mult își doresc ca partenerii lor să înțeleagă că dincolo de oalele de sarmale și de temele realizate cu copiii în fiecare seară până târziu, reprezintă mai mult decât mama care adoarme obosită în fața televizorului. Vor să le aducă aminte că femeia de care s-au îndrăgostit este încă acolo, aventuroasă și pasională, dar prinsă câteodată într-un corp obosit și neglijat.

  Se încăpățânează și o fac cu o determinare cruntă, uneori tacit, alteori asumat. Cu o ciudă îndreptată către  propria persoană, către cei din jur care i-au răpit din timpul pe care ar fi trebuit să îl dedice sieși, către trăirile naive care nu le-au dat șansa de a se descoperi anterior. O fac pentru a se simți din nou tinere și în formă, dorite și admirate într-o manieră matură și asumată. Își rup din timpul lor încărcat, pentru a-și acorda un moment de răgaz. Un spațiu în care să-și privească suratele în ochi și să intuiască că toate simt la fel. Că sunt mânate de dorințe similare. De nevoi adiacente. În căutarea unei schimbări care uneori întârzie să apară.

  Suntem multe și diferite și nu mereu corpul frumos lucrat are puterea să acopere un caracter fad, dar întotdeauna aspectul fizic va prima indiferent cu ce gânduri ne consolăm înainte de culcare.

  Da, presiunea este mult mai mare pentru o femeie. Și dezamăgirea uneori pe măsură. Atunci când efortul depus începe să dea roade dar ochii privitorului de acasă sunt la fel de închiși. Atunci când corpul tău care strigă “sunt ok cu mine, încep să mă iubesc” se întâlnește la polul opus cu corpul partenerului comod, uitat în fața televizorului. Și de cele mai multe ori femeia ajunge să se iubească cel mai mult și să se apere cel mai aprig, atunci când începe să conteze din ce în ce mai puțin pentru ceilalți. Când începe să se  descopere pe sine și realizează cât timp a irosit încercând să fie pe placul altora.

  Și bărbații vor atenție și spre deosebire de partenerele lor, se pricep mai bine să o ceară. Se prezintă la sală și iau în primire cu ușurință aparatele de forță, de fitness, îi regăsim peste tot unde mușchii pot defila  încordați. Sunt expansivi și ceva mai siguri pe ei indiferent de cât de ieșiți din formă se regăsesc. Ne privesc în ochi și ne transmit mesajul că sunt energici și puternici și că își doresc o femeie pe măsură. Primesc la schimb priviri, uneori galeșe, alteori sictirite, sau pur și simplu evitante, dar știm în adâncul nostru că ei se simt mai bine în pielea lor decât vom fi noi capabile vreodată. Că cele două specii funcționează după alte principii și sunt atrase de alte caracteristici. Bărbații sunt ființe preponderent vizuale, femeile se ghidează după aspecte care să le confere înțelegere, siguranță și protecție. Pentru noi modul în care arătăm e mai mult decât o carte de vizită. Este biletul nostru spre o stare de bine, spre o lume în care un fizic plăcut îmbinat cu o personalitate carismatică poate obține aproape orice, mult mai repede și mai bine. Și femeile știu asta. Indiferent că au 30 sau 60 de ani. Indiferent dacă sunt singure sau căsătorite, dădăcind 2 copii în pragul adolescenței. Căci nici o femeie nu și-a dorit vreodată să fie cea mai ieșită din formă mamă de la serbarea de Crăciun și nici cea mai dolofană mătușă de la reuniunea de familie. Și foarte puține s-ar simți comod vara, la terasă, în fața unei halbe pe jumătate băută, masându-și cu mișcări circulare burta de la bere și shaworma. Și asta e un lucru bun căci nu pentru femei au fost create astfel de scenarii, deși sunt anumite reprezentante ale sexului frumos care se încăpățânează să concureze cu partenerii lor pentru locul principal printre ghiolbani.

  Așa că mersul la sală este o opțiune și încă una accesibilă. A devenit mai nou o modă. Sala de sport e un spațiu în care ne asumăm nevoia de schimbare, în care facem eforturi considerabile să ținem pasul cu ceilalți care par să fie mai în formă decât noi. E un substitut modern pentru șezătoarea de altă dată, cea prin care fata neexperimentată pășea sfioasă și dornică să se lase ghidată, să deprindă abilități noi, să-și permită să se transforme în femeie. E la îndemână, nu trebuie decât să vrei să încerci. Îți poate da un scop, o misiune. Te poate face să te simți apreciată pentru efortul depus chiar dacă nu întotdeauna se văd din prima rezultatele mult așteptate. Îți conferă o stare de bine, îți relaxează frustrările, îți calmează nervii și atunci când privirile ni se vor intersecta, vom știi că oricât ne-am analiza și critica mental una pe cealaltă, suntem toate în aceeași oală. Cea în care realizăm că timpul nu ne iartă.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

foto pexeles

Femeia, stima de sine și mersul la sală – Rubrica La vie en noir