„- Și toate astea le-ai descoperit tu? mă întreabă ea minunându-se. - Ei, nu numai eu! - Ești un Sherlock Holmes! exclamă ea drăgăstoasă. Dragul meu Sherlock Holmes!De-ai ști cât de mult te iubesc!”

Dragul meu Sherlock Holmes de Haralamb Zincă - Editura Publisol - recenzie

Dragul meu Sherlock Holmes, de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

Dragul meu Sherlock Holmes

Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1977, 2021

Număr pagini: 283

Gen: Polițist

Cotație Goodreads: 3,96

  „Dragul meu Sherlock Holmes” este un policier clasic, iar fiind iubitoare de romane polițiste, nu pot decât să apreciez acest lucru. Îmi aduce foarte mult aminte de stilul Agathei Christie, mai ales scena de final seamănă foarte mult cu prelegerile celebre ținute de Hercule Poirot, detectivul lămurind în fața tuturor natura crimei.

  Un tânăr student al unui institut de artă, Cristian Lucaci, este găsit mort în locuința sa. La prima vedere, indiciile duc către ipoteza sinuciderii: pare că tânărul s-a spânzurat, având în sânge o cantitate mare de morfină.

  Totuși, multitudinea semnelor de întrebare îi duc pe anchetatori la suspiciunea că este nu o sinucidere, ci o crimă: seringa cu ajutorul căreia a fost injectată morfina lipsește, iar cineva a lovit-o pe vecina care a descoperit cadavrul tânărului.

„Toată lumea are dreptate. Dar dreptatea cea mai dreaptă tot de partea medicului legist rămâne: caz ambiguu.”

De această dată, avem parte de căpitanul Liviu Roman în „rolul principal”, cunoscut din „Ochii doctorului King” 

  De fapt, așa începe romanul: planurile lui Liviu cu logodnica sa, Lili, sunt compromise de acest nou caz, iar colegul căpitanului vine să-l cheme la datorie. Din nou Lili se supără, însă tocmai așa ne este dezvăluit un aspect caracteristic muncii căpitanului: în meseria lor, nu contează zilele libere sau orele de program, cum apare un caz, ei trebuie să se prezinte la datorie.

„- Stai, că nu-i așa, intervine Povară. Procurorului i se pare că ceva nu-i în ordine și că…

Nu mă pot stăpâni și izbucnesc:

– I se pare! Asta-i bună! I se pare! Și mie câte nu mi se par! Uite, de pildă, în seara asta mi s-a părut că sunt liber, că sunt fericit! Și dintr-odată intră Povară pe fir și mă împovărează!

Nu vorbesc pentru colegul meu – știu foarte bine că n-a venit după mine de capul lui -, ci pentru Lili. Să vadă și ea că eu nu pot fi întors din drum oricum și de oricine…

Povară, sărăcuțul de el, se vede nevoit să arunce în joc supremul argument:

– Procurorul a vorbit cu șefu’ și șefu’ i-a dat dreptate. Mi-a ordonat să te scot din pământ, din iarbă verde și să te duc în Icoanei… Mașina…”

„Tu n-ai niciodată timp de mine. De când ne cunoaștem, numai de infracțiuni aud. Când mi-e lumea mai dragă, vine cineva și te ia de lângă mine.”

  Ca în orice policier care se respectă, se formează un cerc de suspecți: fosta iubită a victimei, studentă la Medicină; profesorul său de la institut; un văr de-al său, implicat în afaceri necurate; o vecină cu probleme psihice, care din câte se pare, făcuse o fixație pentru Cristi.

  Atenționarea autorului de la început îți dă fiori, pentru că deși ne spune clar că orice asemănare cu personajele sau situația este întâmplătoare, că dosarul Cristi Lucaci nu este real, nu putem evita gândul că tocmai aceste lămuriri pot însemna ceva, și anume că un sâmbure de adevăr există pe undeva…

  Cercetările căpitanului Liviu Roman și ale echipei sale sunt presărate, ca de obicei, cu momente și replici umoristice:

„- Mai întâi, tovarășe colonel…

-…căpitan, îl corectez eu.

– N-are importanță… (…)

Cineva ciocănește la ușă și intră. După câte îmi dau seama, e asistenta medicului – o femeie mai în etate, solidă, cu un piept mare, opulent. Titus Spiridon n-o lasă să deschidă gura:

– Caterino, fetiță, dulceața vieții mele, dumnealui este de la Miliție, e locotenent…

– Ba mă avansați, ba mă coborâți în grad, protestez eu în glumă.

Medicul, însă, serios, mă potolește în felul său:

– N-are importanță… (…)

Să mergem, tovarășe sublocotenent!

– Căpitan, protestez eu pe un ton amical.

– Știu, știu, că doar nu sunt nebun, râde prietenos doctorul, fără însă a se clinti din loc. Am vrut doar să vă verific reflexele, atenția distributivă. Stați bine cu nervii, tovarășe căpitan…

– colonel! izbucnesc si eu în râs.”

  În subtext, pe lângă importanța acordată orânduirii statului din acele vremuri, apar și aluzii la obiceiul unor persoane sus-puse de a-și folosi influența pentru a-i pedepsi pe cei ce le stau în drum:

„Cum își pot închipui unii că, datorită poziției lor în ierarhia social-politică a societății, își pot permite orice?”

  Probabil această parte a romanului este o „șopârlă” la adresa sistemului, autorul transpunându-și propria indignare asupra bietului căpitan Roman, acuzat pe nedrept doar pentru că și-a făcut treaba. Norocul lui că are șefi corecți… De aceea afirm că Haralamb Zincă are un talent deosebit de a se juca cu sistemul…

  Dacă vreți să aflați identitatea criminalului și mai ales, motivul, citiți cartea până la final! Până la acea parte care îmi aduce atât de mult aminte de Agatha Christie și al ei Poirot.

Despre autor:

  Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

  A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

  Pseudonimul „Haralamb Zincă”, pe care îl știm cu toții, i-a fost dat întâmplător, de către Miron Radu Paraschivescu, care în calitate de director al unei publicații, nu i-a înțeles scrisul și i-a semnat articolul „Haralamb Zincă”.

  A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru cartea-document „Și a fost ora H” și cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

Alte cărți: „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, „Ochii doctorului King” , „Soarele a murit în zori”, „Un glonte pentru rezident”,  „Mapa cenușie”, „Suspecta moarte a lui Mario Campanella”  – recenziile aici

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

6 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.