La graniţa dintre vechi şi nou, de Sorina Ciocârlan

Capitolul 1-Un revelion de neuitat
Capitolul 2-Telefonul din geantă
Capitolul 3-Mănușa lui James Dean
Capitolul 4-Cutremurul
Capitolul 5-Talismanul
Capitolul 6-Ciobul și zgripțuroaica
Capitolul 7-„Sondaj cu privire la distribuția populației
Capitolul 8-Fotografii
Capitolul 9-Coincidențe și intuiții
Capitolul 10- O graniță pentru tot…
Capitolul 11-Vis și vizită
Capitolul 12-Curios lucru, memoria
Noaptea de Înviere – La granița dintre vechi și nou – capitol special

Hristos a înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le!”

Mai erau câteva ore până când se va cânta așa în toate bisericile. Agitație pe străzi, în magazine, ouă roșii, cozonac… Lui Carmen îi era dor de acest du-te vino tipic românesc. Chiar îi lipsea. În Germania, oamenii nu erau la fel de entuziasmați în privința sărbătorilor precum românii. Mai civilizat, mai ordonat. Nimeni n-o ia razna că rămâne fără mâncare pe masă de sărbători. Lumea nu se agită. Mai civilizat, dar parcă nu se compară cu sărbătorile de acasă. Nu ar fi crezut, dar îi fusese dor de aceste manifestări ale entuziasmului. Îi fusese dor de românii disperați, care aleargă care încotro, care vopsesc ouă, frământă cozonaci, deretică prin casă, ca să nu-i prindă Paștele nepregătiți. Îi fusese dor de agitația asta. De bisericile supraaglomerate din noaptea de Înviere, de cântecul preotului, de lumânările aprinse la miezul nopții…

Noaptea de Înviere din 1997. Ultima Înviere petrecută alături de Sergiu. Ținea minte de parcă ar fi fost astăzi. Trecuseră câțiva ani de la Revoluție. Era ocazia să facă ceva inedit, ce le fusese interzis în comunism. Erau tineri cu toții, mergeau în gașcă să ia Lumină, apoi petreceau acasă la cineva.

Ce vremuri fericite! Atâția oameni cântau la unison, își spuneau „Hristos a înviat!” , „Adevărat a înviat!”. Îi era atât de dor și acum avea ocazia să facă iar parte din acea mulțime.

Seara e încă răcoare, parcă n-ar merge în rochie. Sună telefonul. Angela. Ce drăguță! Precis vrea să-i facă urările obișnuite.

– Cam devreme pentru urări! Încă nu se spune „Hristos a înviat!”.

– A, nu de asta am sunat!

– Nu? întrebă Carmen contrariată.

– Ce faci? Mergi la biserică?

– Da. Chiar acum mă pregăteam.

– Și noi! La ce biserică mergi?

– Acolo unde mergeam noi în tinerețe. Înainte să…

– Ce coincidență! Noi mergem de ani de zile acolo! E aproape de noi!

– Știu. Ești sigură că vrei să ne vedem?

– Da, normal! Hai!

– Să nu te aud că te plângi! – îi spuse Angela soțului său, după ce închise telefonul – E singură, cu atâtea amintiri… E frumos să-i oferim sprijinul nostru.

– Am zis eu ceva? făcu domnul Mihai.

– Hai! Întârziem! Cred că se gândește și ea la ultimul Paște petrecut aici… Ultimul Paște cu el… Acum 20 de ani…

– Of, nu te întrista!

Ultimul Paște… Acum 20 de ani. Ramonei îi trecu prin minte o idee nebunească. Dacă… Dar nu, era imposibil! Totuși, în timp ce-și lua geaca pe ea, verifică rapid pe telefon data Paștelui din 1997. 27 aprilie, nu se potrivește. Anul acesta cade mai devreme. Nu, cu siguranță ar fi ajuns acolo cu câteva zile înainte de Paște.

– Deja mesaje? o întrebă mama sa, văzând-o cu telefonul în mână.

– Da, nu știi cum sunt? Deja au început.

De abia se apropiau de biserică și mulțimea era copleșitoare. De clădirea bisericii în sine nici nu te puteai apropia. Oamenii stăteau în curte, pe stradă, dincolo de gard. Cei din apropiere nici nu mai coborau, urmăreau slujba de la ferestre. Ramona și părinții ei stăteau direct în mijlocul străzii, nu aveau nici o șansă să se apropie.

– Eu v-am spus să venim mai devreme!

– Da? Și cum ieșeai, draga mea? – replică domnul Matei, dându-și ochii peste cap – N-aș vrea să fiu acolo, în curte. Bieții de ei, sunt blocați.

Ramona era de acord cu tatăl său, dar nu spuse nimic. Preotul spunea ceva, dar chiar dacă se auzea prin megafon, nu se înțelegea. Cei din jur vorbeau, se hlizeau, filmau cu telefonul. Cum o fi fost pe vremuri? – se întreba Ramona – Când n-aveau telefoane mobile la dispoziție? Ăștia vor să posteze în direct când iau Lumină… Avea câteva amintiri vagi de la Învierile din copilărie. Nu prea înțelegea ea ce se întâmplă pe acolo, dar tot așa, se îmbulzea lumea.

– Unde o fi Carmen? O sun și nu răspunde, cred că nu aude telefonul în nebunia asta!

– S-a oprit lumina! E aproape miezul nopții!

– Să vă puneți o dorință! – le spuse doamna Angela – se spune că dorințele puse în acele clipe, când se oferă Lumina, sigur se împlinesc!

Oare? gândea Ramona. Așa o fi? O fi posibil?

– Ramona, lumânările sunt la tine? Că eu și taică-tu…

– Da, la mine sunt!

Extrase lumânările din geantă și le întinse câte una pentru fiecare. Scoase încă una pentru ea, dar în loc să închidă geanta, strecură cealaltă mână în căptușeală… Ceva se întâmpla în biserică, parcă vedea o geană de lumină. Să fie deja Lumina Sfântă? Închise ochii și încercă să simtă momentul. Auzea forfota mulțimii, salutul preotului, „Hristos a înviat!” și imediat, cântecul intonat:

Hristos a înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le!”

Deodată, simți o mână apucând-o de braț și smucind-o cu putere. Speriată, crezu că e victima unei tâlhării. Auzise că cele mai multe furturi au loc de sărbători. S-a năpustit fără să gândească asupra „hoțului”, care a început să țipe la ea:

– Ești nebună? Vrei să te sinucizi? Ce cauți acolo?

Era față în față cu Sergiu. Funcționase! Deci era adevărată treaba cu dorințele ce se împlinesc de Înviere… Când privi în aceeași direcție cu el, văzu troleul trecând prin mulțimea ce-i făcea loc, ascultătoare. Acum troleul înainta fix pe locul unde fusese ea cu câteva secunde înainte. Sergiu o salvase din nou!

– Dar pe aici nu trece troleul! Nu mai trece de…

Și se opri. Voia să spună „Nu mai trece de aproape 20 de ani.”

– Ați auzit și dumneavoastră? – o întrebă un om de la coadă.

– Ce?

– Vor să-i devieze traseul. S-o ia pe partea „ailantă”. O nebunie! Ce-o să ne facem? De unde îl luăm? Nu se poate să-l mute, trebuie să fie un zvon, domnișoară!

Ramonei i se învârteau rapid rotițele în minte: știa ce spunea omul. Pe partea „ailantă” circula troleul aproape de când se știa, de când era un țânc. Cu mult timp în urmă, traseul lui fusese, într-adevăr, pe strada bisericii, dar l-au deviat ulterior. Din jur se auzea același cântec:

Hristos a înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le!”

– Paște fericit, Sergiu!

– Paște fericit, Ramona! Cum te scap din ochi, cum ești în pericol!

– Circulați, circulați, nu mai stați în drum! Avansați înainte!

– Aici v-ați găsit să vă giugiuliți! Tinerii din ziua de azi…

Câțiva bătrâni le aruncau priviri dezaprobatoare, iar Ramona nici nu apucă să râdă la auzul pleonasmului, că se trezi prinsă în îmbulzeală. Cei din spate se repezeau cu lumânările în mâini în orice direcție. Lumina sosise și nu mai aveau răbdare… Mulțimea năvălea peste ei, împingându-i din toate părțile.

– Aaaa! Părul meu! Mi-ați ars părul! – se auzeau niște țipete de femeie de undeva.

16 aprilie 2017

– Hristos a înviat!

– Ah, Ramona, ce m-ai speriat! De unde ai apărut? Ce s-a întâmplat cu geaca ta?

– Ce să se întâmple?

– Uite, e arsă! Cum ai reușit? Unde stăm noi nu e așa mare înghesuială… N-ai luat Lumină? Unde ți-e lumânarea?

27 aprilie 1997

– Hristos a înviat, iubire!

– Adevărat a înviat!

– Uite, ia Lumină de la mine! După ce te uiți?

– După ceilalți. Unde sunt? – întrebă Sergiu, sperând s-o zărească pe Ramona în mulțime.

– Angie e mai în față. Restul nu știu, i-am pierdut în îmbulzeala asta. Ce faci cu două lumânări în mână?

– Cum? Ce două lumânări?

Carmen îl privea râzând, în timp ce el constata că într-adevăr, avea două lumânări: a lui și a Ramonei.

– A, da, ce uituc sunt! Am mai luat o lumânare de rezervă.

– Iubire, dar sunt diferite! N-am mai văzut lumânarea asta, sunt sigură! Și uite ce scrie aici!

Sergiu rămase împietrit. Pe lumânare era inscripționat „Fabricat la 2 aprilie 2017”.

– Dacă mai era 1 aprilie, înțelegeam, dar 2?!

VA URMA!

Sorina Ciocârlan (Sorina Ciocârlan)-Redactor//Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

6 COMMENTS

    • E capitol special, editie speciala :)) Un volum?… Mai aveti de asteptat :)) Daca va aparea :))

  1. Nimic nu urasc mai mult decat sa citesc.pe bucatele,stii “picatura chinezeasca”?!!!!!
    Felicitari Sorina!Asteptam cartea!

    • Merci! Stiu ca urasti, dar nu face parte (neaparat) din carte :)) E un capitol extra, editie speciala :))

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.