Eve Cartea a treia. Razvratirea de Anna Carey-Editura Leda
,,- Și ce-ai de gând să faci? - O să-l ucid pe tata, am spus.”
Eve Cartea a treia. Răzvrătirea de Anna Carey-recenzie
Editura Leda, Grupul Editorial Corint
Nr. pagini: 253
Traducere: Adina Ratiu
Titlu original: Rice
Este al treilea volum al trilogiei Eve: 1. Eve; 2. Sacrificiul (Once); 3. Răzvrătirea (Rice)
Când şi-a pierdut sufletul-pereche, pe Caleb, Eve a simţit că lumea ei a pierit. Acum, captivă în palat, mireasă şovăielnică şi prinţesă nefericită, Eve simte că întreaga ei viaţă este o minciună.Tot ce o determină să continue este amintirea lui Caleb… şi revoluţia declanşată de el. Eve plănuieşte să distrugă Noua Americă, începând cu capitala: Oraşul de Nisip.
Am terminat de citit această trilogie, și ca primă impresie ”la cald” pot să spun cu certitudine că e genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână odată ce ai început-o.
Mă văd nevoită să vă dezvălui aici finalul volumului al doilea, Sacrificiul. Vă spuneam în recenzia acestuia că acțiunea atinge cote dramatice când Caleb, iubitul lui Eve, este prins și condamnat la moarte! Disperată, Eve face o înțelegere cu regele. Ce a promis în schimbul vieții lui Caleb? A fost de acord să se căsătorească cu cel pe care îl dorea tatăl ei ca ginere – Charles Harris – șeful proiectului de restaurare al orașului, de care verișoara ei Clara era îndrăgostită. Acesta nutrea sentimente pentru Eve, și chiar nu era un om rău, dar Eve nu simțea decât o ușoară afecțiune pentru el. Cu tot acest sacrificiu din partea ei, nu reușește să-l salveze pe Caleb, care este împușcat chiar sub ochii ei! Ura ei pentru tiranul care îi era tată nu cunoaște margini, ceea ce va justifica acțiunile ei de mai târziu, deși recunosc că unele din faptele ei pe mine m-au bulversat!
În acest ultim volum al seriei, o regăsim pe Eve la Palat, în Orașul Nisipurilor, alături de tatăl ei, regele. Este devastată în urma pierderii suferite, dar mai hotărâtă ca oricând ca lucrurile să nu rămână așa, iar pierderea lui Caleb să aibă un sens. Relația ei cu Charles era tensionată, și asta din cauza ei, care nu îl putea accepta ca partener, deși el se străduia în acest sens.
Când Reginald – șeful de presă al regelui – în realitate conducătorul disidenților, cunoscut de aceștia sub numele de Moss – îi propune lui Eve să-l otrăvească pe tatăl ei, turnându-i otravă în capsulele pentru tensiune pe care le lua, ea este de acord fără să stea pe gânduri. În scurt timp însă, Eve are parte de o cumpănă, când se dovedește că este însărcinată și se teme că Charles o va da de gol, că nu este copilul lui, dar acesta o acoperă și o susține. Prefăcându-se că îi este rău de la sarcină pe când era în camera regelui, Eve ajunge la baie lângă dulapul cu medicamente și toarnă otrava în capsule!
Lucrurile încep să se precipite, iar evenimentele iau rapid o turnură dramatică, victimele colaterale fiind inevitabile. Fetele din Școli, cele care erau folosite pentru creșterea natalității – după cum știm din primele volume – sunt aduse cu camioanele și plasate în spitalul din oraș. Rebelii atacă orașul, dar sunt respinși de soldații regelui. Urmează execuții în piața publică, pentru a descuraja revolta. Reginald este demascat, la fel și Eve. Atmosfera de oraș sub asediu este bine redată, iar acțiunea e foarte antrenantă. Eve reușește, la capătul unei urmăriri ”ca-n filme” să fugă din oraș, scăpând de soldații care o urmăreau, printr-unul din tunelele secrete, dar nu înainte de a elibera câteva din fetele din spital, care o urmează, ca și verișoara ei, Clara.
”Ploaia cădea nemiloasă, biciuindu-mi mâinile, gâtul, fața. Șuvoaie mari se revărsau peste periferie, își săpau drum prin nisip și transformau pământul într-o mâzgă groasă. Când am privit înapoi, am văzut-o pe Clara, desculță, înaintând cu greu printr-o baltă care îi ajungea până la genunchi. În spatele ei, fetele, nouă la număr, cu hainele ude leoarcă, abia își târau picioarele”
Părăsind Orașul Nisipurilor, ne regăsim în decorul primului volum, însoțind-o pe Eve și grupul ei prin ținuturile devastate și pustii înapoi spre tabăra de la Califia (plasată în carte pe dealurile de la Sausalito, pe malul oceanului). Avem parte în contituare de situații tensionate – relațiile dintre fetele din grup deteriorându-se pe măsură ce dau de greutățile drumului – ca și de întâmplări dramatice, accidente și amenințarea permanentă a soldaților ce o căutau din ordinul regelui (care era grav bolnav, dar otrava nu fusese suficientă pentru a-l ucide).
Unul din refugiile unde se ascund de-a lungul drumului este buncărul băieților de la Lacul Tahoe, unde Eve trăise cu câteva luni în urmă alături de Caleb și tovarășii săi, după ce evadase de la Şcoala de fete, după cum vă aduceți aminte…Aici are parte de o întâlnire neașteptată, iar această parte a cărții m-a impresionat.
”Încetul cu încetul, camera s-a luminat datorită razelor soarelui ce coborau din tavan ca o dungă subțire. Am zărit chipul pe care îl văzusem zi de zi, în fiecare dimineață și seară la Școală, părul creț dat pe spate cu ajutorul unui șal gros. Pip era înfiorător de slabă, clavicula părea să îi străpungă pielea subțire ca hârtia. Am coborât privirea și i-am remarcat pântecul de femeie gravidă, care ieșea bombat peste talia pantalonilor ei rupți. Era nefiresc, de parcă nu ar fi putut aparține unei făpturi atât de mici și de firave.”
Îi reîntâlnește și pe băieții cei mici, Benny și Silas, care care suferiseră enorm când Eve fusese smulsă din mijlocul lor. M-a emoționat bucuria revederii!
O urmărim pe Eve în plin proces de transformare, maturizare și descoperire de sine. Curajul fetelor din grup, puse în situații-limită, este de admirat. Mi-a plăcut foarte mult de Clara, care se maturizează la rândul ei de-a lungul acestei călătorii. Cum și câți din ei vor ajunge la destinație, prețul plătit de-a lungul drumului, ca și alegerile care au fost făcute și consecințele acestora, vă las să descoperiți. Vă mai spun însă că Eve nu a uitat de promisiunea pe care și-a făcut-o, de a schimba starea de lucruri din Noua Americă, de a contribui personal la căderea regimului, chiar dacă pentru asta trebuie să riște tot. Așa că, în final, revine în oraș pentru a termina ceea ce începuse…
”Până să coboare Maeve, luasem deja o hotărâre. La Califia, nu puteam decât să aștept: să despre aștept să mă găsească soldații, să aștept să văd dacă mă va trăda Maeve. Să aștept vești un nou asediu și o nouă înfrângere. Să aștept ca tata să îmi fure copilul.
– Mă întorc, am anunțat-o.
…
– Și ce-ai de gând să faci?
– O să-l ucid pe tata, am spus.”
Ce curs va lua acțiunea și care va fi deznodământul, vom vedea…
Mi-a plăcut această trilogie, m-a captivat și, nu de puține ori, m-a emoționat. Trebuie să vă mărturisesc că în Răzvrătirea nu găsim stropul de romantism prezent în primele două volume, dar mi-a plăcut, chiar și așa! Autoarea a schimbat întrucâtva registrul, și am avut parte de o abordare mai dură evenimentelor. Am condamnat unele din deciziile lui Eve și am admirat-o pentru altele. Am îndrăgit multe din personajele cărții și am suferit pentru destinul tragic de care au avut parte. În același timp, mi-aș fi dorit să aflu ce se întâmplă în cele din urmă cu unele dintre acestea. Dacă finalul volumului unu a fost tulburător, iar la finalul volumului doi am fost răvășită de-a dreptul, nu același lucru îl pot spune despre finalul ultimului volum! Nu am crezut că voi spune vreodată despre un final fericit că nu m-a încântat, dar de această dată mi s-a părut forțat. Nu atât finalul în sine, ci faptul că a fost cumva ”pe repede înainte”, ca și când ascultam o melodie preferată, iar muzica s-a oprit înainte de refren. Din punctul meu de vedere, ar mai fi trebuit cel puțin un capitol, sau un epilog, care să dea finalitate tuturor sacrificiilor făcute de personaje de-a lungul cărții și, dacă autoarea tot a ales să ne ofere un happy-end, era binevenit și stropul de romantism care a lipsit…
Cartea Eve Cartea a treia. Răzvrătirea de Anna Carey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Leda. Activitatea Editurii Leda poate fi urmărită şi pe pagina oficială de facebook.
Superba recenzia Oli! Abiaa stept sa cumpar cartea. Cat despre finalul fortat, deci au avut dreptate oamenii…
Super recenzia, ella. Ispita de la inceput la sfarsit.
Acum sa vedem cum fac si eu rost de carte!
FELICITARI ELLA!SUPERBA RECENZIA,DAR FINALUL CUM ESTE?
Ma bucur ca v-a placut recenzia mea. Toata trilogia e frumoasa, merita citita.
Nicol, finalul e pe gustul tau! locco_smiley_19
Alina, referitor la final, dupa parerea mea autoarea a lasat o portita deschisa pentru o continuare. Nu m-ar mira sa apara la un moment dat volumul patru…
multumesc de explicatie,m-ai facut sa trec trilogia pe lista mea!
Ma tenteaza seria Eve. Nu am citit-o dar recenziile de pe acest site ma ispitesc.
Felicitari!
Multumesc Daniela pentru apreciere! E o serie captivanta si usor de citit, odata inceputa, n-o poti lasa din mana pana la final.
Imi plac enorm recenziile tale! Felicitari ! Cele trei carti sunt pe lista mea si sper sa le am curand!
Ma bucur Iliuta! locco_smiley_21 Sa le citesti cu placere!