Casa strâmbă, de Agatha Christie – Editura Litera – recenzie

Casa strâmbă

Titlu original: Crooked House (1949)

Autor: Agatha Christie

Editura Litera

Colecția: Buzz Books

An apariție: 2018 (ediție Film Tie-in)

Număr pagini: 304

    Cărțile scriitoarei Agatha Christie nu mai necesită o prezentare, „Regina Crimei” impunându-se de la prima publicare până în prezent cu interes în alegerile cititorilor. Dintre cele 80 de  romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și 6 romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott, se detașează celebrul detectiv Hercule Poirot, personaj ce joacă rol important încă din primul roman al autoarei – Misterioasa afacere de la Styles (1920) – și care alături de alte personaje captivante din colecția de volume au ajuns să facă senzație și pe marile ecrane. Casa strâmbă este și ea o poveste ce în 2017 a fost adaptată pentru film, iar scenariul plin de farmec și suspans se transpune în imagine cu succes, chiar și cu micile abateri de la original.

   Începând lectura cărții Casa strâmbă, am simțit că sunt învăluită în atmosfera acțiunii cu doar câteva fraze bine împletite. Măiestria autoarei e evidentă, răpind cititorul din primele pagini și marcând curiozitatea cu ideea principală clar delimitată, prezentată în așa manieră încât impactul final al misterului, ce se ridică fără amânare, să fie unul surprinzător.

   Charles Hayward a cunoscut-o pe Sophia Leonides cât timp își serveau țara în Egipt. Relația dintre cei doi a trecut pragul prieteniei și se îndrepta spre una de iubire, de viitor, însă, odată cu sfârșitul războiului, Sophia se întoarce în Londra, în timp ce Charles este detașat departe de ea, iar gândul logodnei este amânat. Cu promisiunea că se vor revedea și se vor bucura de sentimente, își trimit scrisori timp de doi ani până când drumurile îi aduc din nou împreună. Romantismul este de scurtă durată, căci familia Sophiei este în doliu, bunicul acesteia decedând. Bătrânul grec, Aristide Leonides, a fost otrăvit, iar rudele ce locuiesc sub același acoperiș sunt suspecte, fiecare putând prezenta un motiv de săvârșire a crimei.

„Vezi tu, noi suntem o familie foarte neobișnuită… Există multă răutate în noi, diferite tipuri de răutate. Tocmai acest lucru e ceea ce deranjează: toate aceste tipuri de răutate.”

   Folosindu-se de legătura pe care Charles o avea cu familia Leonides, tatăl acestuia, care lucra ca subofițer comisar la Scotland Yard, îi propune să joace un rol de spion și să descoasă intrigile din casa Trei Frontoane și împreună să rezolve cazul. Alături de inspectorul-șef Taverner, Charles ia parte la chestionarea membrilor familiei. Acuzațiile lor se îndreaptă spre soția mult mai tânără a lui Aristide, Brenda, care i-a administrat injecția ce i-a fost fatală bătrânului. Și deși un caz ce pare cusut cu ață albă, vinovat ar putea fi oricine, chiar și fiii – Philip sau Roger, soțiile acestora – Magda sau Clemency. Edith de Haviland, sora primei soții ai lui Aristide, Eustace, Josephine, cei doi frați ai Sophiei, Laurence Brown, tutorele copiilor și presupus amant al Brendei, și dădaca erau ceilalți locuitori ai casei.

„Nu e prea plăcut să știi că trăiești în casă cu un criminal liber.”

   Averea lui Aristide era una impresionantă, însă avusese grijă ca fiecare să beneficieze de pe urma lui, asigurând un stil de viață comod pentru rudele sale chiar și după moartea sa. Dacă un motiv l-ar fi reprezentat moștenirea și pentru asta ar fi putut fi ucis, speculații se fac tot la adresa Brendei, și mai mult un accident suferit de Josephine provoacă spaimă la gândul că ucigașul se află în casă și a încercat să îi închidă gura micuței care știa prea multe jucându-se de-a detectivul.

„Eu și Eustace știm o mulțime de lucruri, dar eu știu mai multe decât el. Și nu i le voi împărtăși, pentru că spune că femeile nu pot fi mari detectivi. Eu cred că pot. O să îmi notez totul într-un carnețel, iar când poliția va fi complet dezorientată, voi veni în fața lor și le voi zice: „Vă pot spune eu cine a făcut-o”.”

  Charles găsește dovezile incriminatorii care se cereau insistent să apară pentru a pune capăt cazului și se fac arestări, însă apele nu rămân pentru mult timp liniștite: o altă crimă a avut loc la Trei Frontoane. Cine este acest criminal atât de iscusit și ce urmărește? Va primi o șansă de salvare sau poliția s-a mișcat prea lent?

„Cred că oamenii tind mai degrabă să-i omoare pe cei pe care îi iubesc decât pe cei pe care îi urăsc. Probabil din cauză că numai cei pe care îi iubești pot să-ți facă viața mizerabilă.”

   Agatha Christie captivează în primul rând prin stilul curat și concis al poveștii. Firul narativ este linear, nu se abate de la acțiune, nu obosește prin detalii, menține atenția acolo unde este important. Starea de tensiune este prezentă fără întrerupere, misterul bine ascuns, până la punctul culminant măcinând cititorul, pentru că este imposibil să ghicești deznodământul, iar presupunerile făcute pe timpul lecturii şi una câte una spulberate, te fac să vibrezi de nerăbdare.

   Personajele sunt un amestec interesant de caractere; autoarea le atribuie personalități și particularități care să trezească suspiciuni de vinovăție și accentuează suspansul. Excentricitățile familiei Leonides afișează mai degrabă instabilitatea lor ca persoane, dar nu conduce neapărat la gesturi extreme, cum este crima, dar ar putea. Brenda nu a fost niciun moment acceptată de familia lui Aristide și dorința lor de a o dovedi vinovată o sperie pe tânăra văduvă. Philip este scriitor, susținut însă de banii tatălui său; un om rece și retras, soțul dramaticei Magda, perechea este în contrast total, Philip fiind opus și fratelui său. Roger este impulsiv dar sufletist, nepriceput la afaceri, temperat de Clemency, care lucra în cercetare. Josephine este un copil ciudat, doritor de atenție, căreia îi place să asculte pe la uși și e fascinată de investigația în cazul bunicului ei. Sophia pare a fi cea cu capul pe umeri din toată familia ei, o fire puternică și curajoasă, în asemănarea mătușii Edith.

„În unele cărți sunt omorâte mai multe personaje, mă informă Josephine cu entuziasm. Ajungi să afli cine e criminalul numai pentru că el sau ea e singura persoană care rămâne în viață.”

„Cum sunt criminalii? Unii dintre ei au fost băieți foarte de treabă.”

   Povestea de iubire dintre Charles și Sophia este în plan secund, aceștia fiind umbriți de evenimentele tragice petrecute. Rolul lui Charles este oarecum incert – acționează ca un membru al familiei sau ca un detectiv? Necunoscând multe despre Sophia, accesul pe care îl are la viața ei privată dezvăluie secrete, ce în ritm cu rezolvarea cazului, le salvează și relația.

   Casa strâmbă adună sub acoperișul ei o acțiune, personaje și trăiri atent ticluite. Titlul nu este unul aleatoriu, ci descrie cu precizie comportamentul, atitudinea și faptele celor prezenți, cât și, într-o oarecare măsură, ancheta condusă acolo. Cartea inclusă printre preferatele autoarei, este o plăcere și pentru cititor: un scenariu demn de renumele scriitoarei, o acțiune palpitantă, un caz misterios, un final de poveste neașteptat.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi