Viaţa mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr., 1964-recenzie

Editura: Litera
Anul şi locul publicării: 2015, Bucureşti
Traducere: Patricia Neculae
Număr pagini: 366

[…] când oare cineva încetează să-ţi mai aparţină, începând în schimb să aparţină istoriei? (pag.13)

   Auzisem în mai multe ocazii numele Kennedy şi îmi dorisem să cunosc mai bine povestea acestuia, fie şi doar pentru că este unul dintre numele cu rezonanţă al vremurilor şi dintre cele în jurul cărora s-au ţesut nenumărate scenarii.

   Joseph, capul familiei, se implică energic în sporirea averii familiei, nutrind ambiţii dintre cele mai mari pentru băieţii săi. După ce Joseph Kennedy Jr. îşi pierde viaţa pe frontul european, speranţele tatălui se canalizează în direcţia lui John, pe care îl păstoreşte pentru afirmarea în viaţa politică. În anul 1960 acesta devine preşedinte al SUA (cel cu nr.35), în urma unei lupte foarte strânse cu adversarul său, Richard Nixon.
Momentul va fi începutul unui drum pe cât de frumos şi răsunător, pe atât de dramatic pentru numele Kennedy, care îşi va vedea doi dintre cei mai onorabili reprezentanţi împlinind un destin nefast( atât preşedintele Jack, cât şi fratele său, Robert vor deceda în urma unor atentate, la distanţă de 5 ani; ambele evenimente au fost de atunci învăluite în teorii dintre care mai diverse, soldându-se cu închiderea unor indivizi despre care se ştie aproape sigur că au fost numai ţapi ispăşitori).

   Cu Viaţa mea…, am găsit aşadar prilejul primului pas către istoria familiei, iar perspectiva ei m-a atras chiar mai mult. Entuziasmul era mare, dar instalată confortabil în fotoliul de citit l-am văzut diminuându-se uşor, pe măsură ce paginile rămâneau în urmă…
Nu aş spune că m-a dezamăgit şi nici nu aş numi pierdere de timp / energie investite, ci mai degrabă că nu am regăsit mai mult din ceea ce crezusem că îmi şoptise numele cărţii.
Căutasem mai ales latura afectivă, emoţională a vieţii lui Jacqueline alături de JFK; nu senzaţional, nu tabloid, ci numai să cunosc acele trăsături umane, ale sufletului, care i-au făcut atât de iubiţi, dispariţia lor atât de regretată, iar memoria atât de frumos onorată.
Structural, cartea are forma întrebare – răspuns, cristalizând cronologic momentele semnificative ale politicianului: primele bătălii politice în Massachusetts, lupta pentru vicepreşedinţie (1956), campania din 1960 (când JFK devine preşedinte al SUA, la doar 43 de ani), tranziţia familiei şi instalarea la CasaAlbă, invazia din Golful porcilor, Criza rachetelor din Cuba, planuri de viitor.
Cuvântul înainte, ca şi mulţumirile sunt semnate de Caroline, fiica soţilor Kennedy.
“[…] spunea întotdeauna că atunci când intri într-o luptă, aceasta devine atât de cruntă încât eşti nevoit să-ţi urăşti adversarii până la capăt.”( pag.83)

Totuşi, sunt multe de citit şi aflat în această carte, destule lucruri surprinzătoare, destule lecţii de învăţat.
Noi toţi am văzut măcar un film cu şi despre spioni americani şi CIA, lupte murdare şi jocuri de culise josnice, dar nu ştiu cât am şi luat ceva ca pe realitate; aşa se face că relatările în jurul subiectului invaziei din Golful porcilor, sau cele despre atentate comise de înşişi oameni ai SUA ca pretext mi s-au părut cel puţin teribile; în acest punct am recunoscut şi apreciat sinceritatea unor afirmaţii de acest calibru, implicit meritul cărţii, chiar în lumina multor ani scurşi de atunci.
Pare greu de imaginat că o figură publică atât de puternică este totuşi om cu slăbiciuni, suferinţe, încă unele destul de chinuitoare; pare la fel de greu să credem că viaţa de lumina reflectoarelor are destule neajunsuri şi un preţ considerabil de plătit…
Nu lipsesc momentele care umanizează membrii familiei, dar ponderea lor în relatări nu este nici una mare; scena cu prima seară în patul pe care îl ocupase Lincoln, cea cu răţuştele pentru baia tatălui cu copiii, deznădejdea din jurul eşecului invaziei – când JFK se intoace la Casa Albă şi începe să plângă.
În unele momente repetiţia unor “ştii tu” ( acel you know al englezei americane pe care îl găsisem şi cu alte ocazii obositor) poate genera uşoară frustrare sau zburli calmul şi răbdarea; în alte zone informaţia ar putea fi pusă sub semnul întrebării – răspunsurile sunt vagi, începute cu “cred”, “mă gândesc”, “nu ştiu sigur”.
Între paginile celor şapte interviuri acordate de Jacqueline lui Arthur Schlesinger Joseph, am găsit multe informaţii şi câteva dintre cele ce căutasem atunci când am ales cartea; nu mult, nicidecum suficient, dar în final şi după câteva zile trecute de la închiderea coperţii de final cred că am înţeles ce era mai important.

Pe ea, Jacqueline, am simţit că încep să o văd mai ales în a doua jumătate a cărţii, ca şi când şi-ar fi menţinut, chiar şi cu această ocazie, menirea asumată de sprijin din umbră, simplu, dar totodată ferm şi de calitate.
Cu siguranţă că viaţa alături de JFK a avut şi aspecte mai puţin plăcute, de altfel dănţuiri mediatice în hore de can-can poţi afla numai tastând numele Kennedy pe internet, dar răspunsurile ei aduc respect şi demnitate, ceea ce, admit, îmi este foarte pe plac.

NOTĂ: 8,5 / 10

“Şi apucăturile de Casa Albă…e fascinant. Poţi să vezi pe care dintre prietenii tăi îi afectează când, dintr-o dată, încep să se poarte diferit faţă de tine. Mă gândeam că dacă aş scrie vreodată o carte, s-ar numi Otrava preşedinţiei, pentru că a otrăvit atât de multe relaţii cu oamenii din exterior.
Cum aşa?
Ei bine, unii oameni cu care nu te vezi atât de mult pe cât şi-ar dori ei spun lucruri îngrozitoare despre tine(…) alţii, atât de entuziasmaţi că au devenit cunoscuţi, se apucă şi spun tot felul de lucruri(…) Inventează ceva, doar că să demostreze că au fost acolo.”( pag.183)

Cartea Viaţa mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr., 1964  poate fi comandată de pe site-ul www.dol.ro. Activitatea magazinului online şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook. 

recenzii cărți

Viața mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr., 1964