Febra neagră, de Karen Marie Moning

Febra neagră

 Karen Marie Moning

Titlul original: Darkfever

Editura Leda, ediţie 2013

Traducere: Adina şi Gabriel Raţiu

Nr. pagini: 381

Review cititor

Febra neagră este primul volum dintr-o serie captivantă şi seducătoare.

Dacă vă place genul fantasy, dacă vă plac legendele, misterul şi suspansul, dacă vă fascinează Irlanda cu miturile, basmele, tradiţiile şi superstiţiile ei, atunci această carte vă va cuceri.
Pe mine m-a atras în lumea ei ca un magnet şi cu greu am putut ieşi din atmosfera cărţii atunci când am terminat-o.
Ceea ce mi-a atras atenţia în primul rând a fost glosarul de termeni de la sfârşitul cărţii ( pe care eu l-aş fi pus la început), prin care autoarea ne dă un indiciu asupra lumii în care vom pătrunde şi a personajelor care apar în ea.

Astfel, aflăm că Tuatha De sau Fae sunt o rasă extrem de avansată care a venit pe pământ dintr-o altă dimensiune, prin portaluri destinate călătoriilor între lumi – deseori ascunse sub forma unor obiecte umane banale, c aceştia sunt împărţiţi între Seelie şi Unseelie, repectiv cei din Curtea luminii şi cei din Curtea Întunecată a rasei lor, aflăm cine sunt Vânătorii regali, Umbrele, Omul Cenuşiu, Monstrul-cu-multe-guri şi Băieţii-Rinocer.
Aflăm că Sinsar Dubh este un manuscris care conţine cea mai primejdioasă vrăji, fiind scris cu mai bine de un million de ani în urmă de către Regele Întunecat al Unseelie.
Presupusa existenţă a acestui manuscris în Irlanda şi căutarea lui, sunt pilonul central al cărţii.
Această rasă este capabilă de a crea o iluzie, sau un “glamour”, astfel încât oamenii să nu-i poată recunoaşte drept ceea ce sunt. Există însă pământeni -puţini la număr- imuni la magia lor, putând vedea dincolo de iluziile create de ei. Unii pot vedea chiar portalurile secrete dintre lumi. Aceştia sunt Sidhe-seer. Cei mai puternici dintre ei sunt Null, având puterea de a-i paraliza pe Fae printr-o atingere a mâinii.
Aflăm de asemenea că există Pri-ya, fiiite umane subjugate de Fae prin sex, avend în vedere că există Fae de o sexualitate fatală, de un erotism letal.

Ignorând toate acestea, facem cunoştinţă cu eroina noastră, care habar nu avea de existenţa lor, ca de altfel toţi pământenii.
Povestea este spusă la persoana I din perspectiva lui MacKayla Lane (Mac), o tânără de 22 de ani din Georgia, studentă, barmaniţă în timpul liber, răsfăţată de părinţi, a cărei unică preocupare era să se simtă bine, iar cea mai mare tragedie era să nu aibă unghiile date cu ojă, bineînţeles o anumită nuanţă de roz.

Aşadar, facem cunoştinţă cu Mac în timp ce aceasta se relaxa pe marginea piscinei, având la îndemână un pahar de ceai rece şi telefonul fix (mobilul îl scăpase în piscină cu două zile în urmă) pentru a auzi dacă o sună părinţii săi, care erau plecaţi într-o croazieră, sau sora ei Alina, plecată la studii în Irlanda.
Telefonul a sunat, şi momentul în care a răspuns a fost cel care i-a împărţit viaţa în două: de dinainte de acel telefon şi de după: sora ei, pe care o iubea cel mai mult pe lume, fusese ucisă în Irlanda, fiind găsită moartă pe o străduţă lăturalnică din Dublin.
După două săptămâni de suferinţă, durere şi ură, neputând să accepte moartea Alinei şi neîncrezătoare în eficienţa investigaţiilor poliţiei, Mac se hotărăşte să plece în Irlanda în căutarea unor răspunsuri, cu toată împotrivirea părinţilor.

Înainte de a pleca, Mac îşi cumpără un telefon mobil nou, în locul celui căzut în piscină şi îşi verifică mesageria vocală. Va daţi seama de şocul avut când a auzit vocea Alinei, încărcată de nelinişte şi spaima:
“Mac, totul a luat-o razna! Credeam că ştiu în ce mă bag. Credeam că el vrea să mă ajute, dar…Doamne nu-mi vine să cred ce proastă am fost! Credeam că-l iubesc, iar el..e unul de-al lor. E unul dintre ei, Mac!”
“Mac, vine! A rostit ea agitată, în şoaptă. Ascultă-mă. Trebuie să găsim sinsar-dubh…totul depinde de asta”

Bulversată, Mac ajunge la Dublin, unde, treptat, descoperă o lume întunecată şi misterioasă, în care nimic nu e ceea ce pare, nici măcar ea însăşi…
Prima întâmplare ciudată a avut loc într-un pub, unde a văzut un bărbat de o frumuseţe aproape nepământeană. În timp ce îl privea, a avut senzaţia că visează cu ochii deschişi, că într-o realitate paralelă, doar că acum bărbatul nu mai era deloc atrăgător, era un monstru ascuns sub o mască amăgitoare. Instinctiv, a simţit pericolul, dar nu-şi putea desprinde ochii de la el. Salvarea i-a venit din partea unei bătrâne care i-a spus cel mai ciudat lucru şi anume că îi pune pe toţi în pericol cu nesăbuinţa şi indiscreţia ei şi că nu ştie să-şi cinstească seminţia din care face parte…
Fără să ştie, avusese prima întâlnire cu Omul Cenuşiu.

În acea seară s-a rătăcit.
“Cartierul nu era doar pustiu. Părea…abandonat…de oameni şi de Dumnezeu, scos parcă din Infernul lui Dante. Undeva, ar fi trebuit să existe un semn pe care să stea scris: lăsaţi orice speranţa, voi ce intraţi aici”

Autoarea descrie atât de bine acest fragment, încât ai impresia că rătăceşti împreună cu eroina prin ploaie, printre vălătuci de ceaţă, la ora când se îngână ziua cu noaptea, auzind foşnete şi şoapte înşelătoare.
Intrase în Zona Întunecată, spaţiu ocupat de Umbre. Bineînţeles, fără să aibă habar…
“Umbrele; castă inferioară de Unseelie, creaturi cu o raţiune limitată, conduse de instincte. Nu suportă lumina şi vânează cu precădere noaptea. Răpesc viaţa la fel cum Omul Cenuşiu răpeşte frumuseţea, consumându-şi victimele cu o dexteritate vampirică şi lăsând în urmă resturile deshidratate ale acestora şi un maldăr de haine.”

Mac a răsuflat uşurată când în faţă i-a apărut o clădire luminată, a cărei firma anunţă că este Barrons Books and Baubles.
Mi-a plăcut foarte mult acest fragment, cu descrierea accestei clădiri, văzută că ultimul bastion între lumea reală şi lumea cucerită de umbre, dar şi personajul fascinant pe care îl cunoaşte aici: Jericho Barrons.
“Avea în jur de 30 de ani, 1,90 înălţime, păr brun, piele aurie şi ochi negri. Trăsăturile chipului erau bine definite, dar delicate. Originile sale, că şi accentul, erau un mister pentru mine. Se trăgea probabil din zona Mediteranei. Ori îi curgea prin vene sânge de ţigan. Purta un costum italian elegant, cenuşiu-închis, cămaşă de un alb impecabil, şi o cravată cu model discret. Afişa o masculinitate izbitoare. Emana sexualitate. Exercita o atracţie irezistibilă. Era imaginea senzualităţii pure, începând cu ochii şi buzele pline şi terminând cu ţinuta corpului.”

În momentul în care Mac a întrebat despre sinsar-dubh, a avut parte de întreagă atenţie a lui Jericho şi s-a dat seama că ştie despre ce este vorba, ba mai mult de atât, este foarte interesat de subiect. Mac i-a povestit de ce întreabă despre asta, spunându-i despre sora ei şi despre ultimul mesaj al acesteia. Jericho i-a spus că este vorba despre un manuscris străvechi, pe care şi el, în calitate de colecţionar, îl caută, dar a avertizat-o că sunt multe persoane periculoase şi facţiuni care caută sinsar-dubh şi că sfatul lui este să lase căutările sis a plece din Irlanda, altfel, aici îşi va găsi sfârşitul, ca şi sora ei.
Mac nu îi ascultă avertismentul şi îşi continuă cercetările, luând legătură cu poliţia, de unde nu primeşte nici un ajutor sau răspuns, apoi merge la facultate să caute răspunsuri la profesorii şi colegii Alinei, dar cele aflate o nedumeresc şi mai mult: Alina se transformase dintr-o fată veselă, plină de viaţă, conştiincioasă la cursuri, într-o persoană de nerecunoscut, fără că cineva să aibă vreo explicaţie.
S-a dus apoi la apartamentul Alinei, să îi strângă lucrurile, sperând că va găsi vreun indiciu. Când a plecat, ploua cu găleata. Neavând umbrela şi fiind lihnită de foame a intrat într-un pub. Nu avea de unde ştii atunci, dar acelea au fost ultimele ore de normalitate din viaţa ei. A văzut din nou Omul Cenuşiu, dar de dată această în acţiune, fiind martoră unei scene desprinsă parcă dintr-un film de groază, pe care nimeni altcineva nu o vedea…

V-aţi dat seama, Mac era o Sidhe-seer, ba mai mult, cea mai puternică dintre ei, era o Null, deşi ea nu avea de unde să ştie asta…

Îngrozită, a părăsit barul şi s-a îndreptat direct spre Jericho Barrons şi i-a povestit ce a văzut, iar acesta şi-a dat imediat seama ce era ea. Răspunsurile pe care Jericho i le-a dat lui Mac i-au schimbat cu totul percepţia pe care o avusese până atunci despre ceea ce credea ea că este realitatea.
O altă întrebare se ivise însă: cine sau ce era Jericho?!
În momentul în care Jericho o pune în apropierea unor artefacte, lui Mac I se face foarte rău, vomitând pe covorul din faţa lui. Spre stupoarea ei, Jericho părea în culmea extazului.
“ A ras, s-a ridicat şi m-a privit de sus.
– Ai puterea de a simţi Sinsar-Dubh, domnişoară Lane. Tocmai mi-ai devenit foarte, foarte utilă.”
Aşa a început parteneriatul lor, Jericho oferindu-I protecţie şi răspunsuri în schimbul abilităţii ei de a simţi acel manuscris, de fapt simţea orice obiect avea legătură cu Fae.

Cea mai stranie experienţă a avut-o atunci când l-a întâlnit pe V’lane, prinţ al Tuatha De Danaan, un Fae de o sexualitate fatală. Vă las a descoperiţi ce avea puterea să îi facă…

În continuare, Mac va afla că există o faţă subterană, întunecată a Dublin-ului, în care va face cunoştinţă cu personaje periculoase, dubioase şi foarte neobişnuite, inclusiv cu Malluce, care era…vampir!! Cu toţii aveau legătură cu ceea ce caută ea…Experienţele prin care trece alături de Jericho, cunoscând acesta lume sunt copleşitoare, veţi vedea…

Într-una din zile, s-a dus să vadă locul unde fusese găsit trupul surorii ei. A îngenunchiat pe caldarâm şi, spre uimirea ei, a văzut scrijelite câteva cuvinte: LaRuhe 1247, pici. Nu era doar o adresa, era ultimul mesaj lăsat de Alina. “Pici” era ea, aşa o alintă sora ei!
Impulsivă, se duce singură la adresa indicată, o vila luxoasă, dar părăsită, unde descoperă albumul de fotografii al Alinei, în care apare alături de iubitul său, un bărbat înalt, frumos, ai cărui ochi de un arămiu straniu trădau aroganţa şi trufia unui aristocrat.
În timp ce privea fotografiile, a simţit o forţă stranie, puternică, ce o atrăgea spre un depozit aflat în spatele casei. S-a furişat înăuntru, ignorând senzaţia de greaţă din ce în ce mai puternică pe care o avea.
Acolo era creată o poartă megalitică. În faţă ei era o silueta înveşmântată într-o robă roşie. Prin poartă şuieră un vânt glacial care-i îngheţa trupul şi sufletul.

“Totuşi, nu vântul nimicitor m-a îngrozit. Nici ceaţa de Unseelie şi nici silueta în robă căreia i se adresau cu Monseniore. Ceea ce m-a îngrozit era faptul că portalul din piatră era deschis. Iar prin el trecea o hoardă întreagă de Unseelie.”

Vă las să descoperiţi singuri ce urmează în continuare.
Mie mi-a plăcut foarte mult această carte, pe lângă poveste mi-a plăcut felul în care este redată atmosfera mistică a Irlandei, mi-a plăcut de asemenea cum ne este prezentată lumea fantastică în care pătrundem, aflată la graniţa dintre real şi imaginar, mi-au plăcut personajele prezentate, foarte bine conturate – cel mai mult Jericho Barrons, trebuie să recunosc.

Nu pot să nu vă spun că spre final este o scenă absolut încântătoare, în care Jericho îi dă cu ojă pe unghiile de la picioare…e adorabil!
În ceea ce o priveşte pe MacKayla, în Irlanda ajunge că o tânăra răsfăţată, superficială, dornică de a afla ce a păţit sora ei şi suntem martorii maturizării ei, al transformării ei într-o persoană hotărâtă, curajoasă, sigură pe ea.
Filozofia ei de viaţă, la un an după ce ajunge în Irlanda, se putea rezuma în câteva cuvinte : “o zi bună este una în care nu încearcă nimeni să mă ucidă”.
Vă recomand această carte, sperând că editura va continuă traducerea seriei. Dacă nu, “Febra nopţii” nu va rămâne decât un aperitiv – delicios, ce-i drept – în loc de ceea ce ar fi putut fi un adevărat festin.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărți fantasy

Febra neagră de Karen Marie Moning recenzie carte.