Glasul mortilor de Julián Sánchez-La voz de los muertos

Glasul morţilor, de Julián Sánchez

Titlul original: „La voz de los muertos”

Traducere din limba spaniolă şi note: Mariana Piroteală

Editura: ALLFA

An apariţie:2014

Număr de pagini: 415

     Pe când citim primele file ale volumului auzim un glas care ne cheamă din nou şi din nou. Pur şi simplu nu ne dă pace. Simţim cum vederea ne lasă, iar întunericul pune stăpânire pe noi. Tot ceea ce putem face este să ascultăm: strigătele domină, paşi care duc niciunde. Inima bate din ce în ce mai tare; singurul gând este că nu ne vom da bătuţi. Urmăm acest glas, avem încredere în el. Încă un pas şi încă un pas… Ce are să se întâmple dacă piere şi auzul? Vom fi singuri şi nu vom cunoaşte finalul acestei cărţi, care…nu te lasă să dormi nopţile, iar atunci când aţipeşti te trage de mânecă să termini măcar încă un capitol. Este vorba despre „Glasul morţilor” scrisă de…

    …Julián Sánchez care s-a născut la Barcelona în 1966, iar din 1993 locuieşte la San Sebastián. Pasiunile sale sunt literatura, declarând că ar avea, mai cu seamă, gusturi eclectice, şi baschetul – a fost arbitru, pentru cinci sezoane, în Liga ACB. Primul său roman este „Anticarul” (2009), iar în anul 2011 a publicat „Glasul morţilor” care este…

            …o operă bine structurată; organizată pe părti, fiecare dintre acestea prezentând fie un nou indiciu al unuia dintre cele mai dificile cazuri cu care se confruntase până atunci poliţia Barcelonei, fie un moment semnificativ al copilăriei, adolescenţei, studenţiei lui David Ossa. Cred că v-aţi dat deja seama cine este personajul principal 🙂  David este inspector. Dimineţile lui nu sunt dintre cele mai plăcute. Mai mereu îi sunt date peste cap de un apel la orele 4 ori 5 a.m. care îl anunţă că a avut loc o altă nelegiuire „apelul acela, identic cu atâtea altele primite de-a lungul a douăzeci de ani de carieră, va trasa un hotar între trecut şi prezent, va fi una dintre acele provocări care marchează o traiectorie şi creionează un destin diferit de oricare dintre cele anticipate”.

     Puţine sunt persoanele care ar face faţă unui atare stil de viaţă; David şi-a dorit o carieră în acest domeniu şi s-a dedat întru totul combaterii a ceea ce este mai „negru” în Barcelona

„Lumea e a mea. Nu mă mulţumesc să gândesc asta, ci cu adevărat o simt de fiecare dată când energia noii zile mi se revarsă pe dinăuntru”, „Ce altceva poţi face decât să te oferi vieţii cu dorinţa de a o simţi, deşi ea îţi scapă printre degete, te batjocoreşte şi apoi se joacă cu intenţiile tale? Totul ţine de atitudine. Atitudine, aptitudine, încredere, siguranţă…Totul e un vis?”.

    El nu este un simplu detectiv; David simte moartea şi îi aude vocea. Ai crede că aceasta este elementul negativ, dar iată că percepţiile ne sunt răvăşite: protagonistul o foloseşte pentru a descurca iţele cazurilor sale „acţionez pentru că nu mă pot stăpâni…eu am un „dar”, intru în mintea răufăcătorilor şi îi adulmec cum nu ar reuşi nici cel mai bun copoi, cu ajutorul acelei părţi din mine care mă face diferit de ceilalţi, un lucru înnăscut”.

    Ce s-a întâmplat de astă dată? Un cvadruplu asasinat. Poliţiştii sunt de-a dreptul terifiaţi de ceea ce au găsit într-un apartament vechi din spatele pieţei Reial: „un bărbat. A fost dezmembrat”, o femeie a fost spintecată şi alte două cadavre în aceeaşi situaţie. Pare un film horror fără final. David încearcă să descopere care a fost ieşirea folosită de ucigaş, dacă au fost mai mulţi implicaţi ori ba, dacă totul nu a fost decât rezultatul unei răfuieli. Memoria fotografică a acestuia cuprinde fiece colţişor, dar ceva, ceva nu se leagă. Unii consideră că ar fi vorba de ritualul vreunei secte, dar inspectorul ştie că e mai mult de atât. Deleagă sarcini echipei sale şi va pune întrebări vecinilor. Astfel, ia cunoştinţă de violenţa cu care s-au confruntat victimele pentru că strigătele nu conteneau să se oprească, iar  evenimentul s-a petrecut mult prea rapid.

    Ca cititor, te laşi repede purtat de poveste şi devii dependent, mai ales că autorul ne aruncă în faţă şi intriga romanului prin cuvintele unei bătrâne îngălbenite de vreme „Cine să fie, fiule?…Morţii care ne cheamă. Morţii care aşteptau sosirea noilor tovarăşi. Îi auzim numai noi, cei care suntem foarte aproape de sfârşit. De-aia i-am auzit numai eu…de aceea trebuia să te aştept. De aceea trebuia să vii. Numai tu te poţi lupta cu răul ăsta. ”. Autorul vrea să ne explice aceste lexeme şi ne vine în ajutor arătându-ne care a fost una dintre temerile lui David: întunericul. Când era mai mic şi se simţea lăsat pe dinafară de verişorii săi, a plecat în mină să le aducă o lampă cu gaz. Voia să le arate că este curajos şi nu doar un şoarece de bibliotecă. Bateriile lanternei s-au consumat degrabă, iar băiatul a rămas fără sprijin. A continuat să meargă prin necunoscut. Vocile celor de dincolo l-au cuprins şi i-au ghidat paşii către o prăpastie. În ultimul moment, o voce mai puternică s-a ridicat şi l-a salvat. După acestea, băiatul s-a închis, îi era teamă de noapte, de vocile care îi măcinau visele şi realitatea. A fost hipnotizat de medic să uite totul, mai puţin vocea care l-a ajutat.

     În studenţie primeşte lovituri care îl fac pe David să-şi conştientizeze darul: îşi dă seama după mirosul şi sentimentele sale că un om va muri în curând. Hotărăşte că va fi singur de atunci şi că va folosi vocile morţii împotriva ei; „Glasul morţilor” îi va fi mereu alături.

    Romanul este prezentat la persoana I. Naratorul obiectiv se schimbă de la capitol la capitol; fiecare personaj  preia acest rol pentru câteva pagini. Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert, verbele la perfect compus şi prezent reuşind să confere o nouă culoare operei. Descrierile spaţiale sunt minuţios realizate „un pat mare cu tăblie din plasă metalică. O saltea groasă din lână, veche, cu cel puţin două veacuri în spate. Măsuţa de noapte şi o veioză minusculă…măsuţă de lemn cu marmură, asortată cu mobila decorativă, cu oglindă, deja ca vai de lume…”. M-a impresionat modul în care acţiona „puterea” lui David „senzaţia de nelinişte a crescut simţitor, devenind aproape insuportabilă…m-am lăsat purtat de senzaţie…am deschis ochii. Mă aflam în interiorul cavoului…m-am întrebat cum am intrat”. Protagonistul este acoperit de tenebre şi trebuie să le accepte întru totul ca să descopere ucigaşul. Se va confrunta cu neîncrederea prietenilor, cu teama de amintiri şi, bineînţeles, moartea. Cine e vinovat de uciderea atâtor persoane? De ce moartea preia conturul Barcelonei şi începe jocul cu vieţile acesteia? Trebuie şi noi, dragi cititori, să urmărim o voce şi să sperăm că ne duce la ultimele pagini ale volumului lui Sánchez… „cât despre dreptate, nu ştiu despre cea divină, dar ştiu despre cea a oamenilor, fiindcă asta este meseria mea.”

Lectură placută!

Notă: 9,5/10 stilouri

Cartea Glasul morţilor de Julián Sánchez, a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook