În pat cu Natașa – Un dialog relaxat cu Natașa Alina Culea — autoarea Nopților la Monaco

   O personalitate artistică modern-renascentistă, Natașa e scriitoare, poetă, ilustratoare de talent a propriilor creații (aruncați o privire pe blogul ei și o să înțelegeți de ce e asta o artă), instructor de yoga, practicantă de dansuri exotice, iubitoare de animale, vegană, și, ca o încununare a tot și toate pentru ochiul masculin superficial, o femeie foarte frumoasă. Tare îmi vine să transform acest interviu într-unul ca pentru revistele destinate bărbaților, dar ar fi nedrept pentru cititoarele ei care îi urmăresc dialogurile. Așa că, niște întrebări LpT doar un pic altfel:

1.Marius— Natașa, cât din senzualitatea romanelor tale își are originea în pat? Oniric, localizat, inspirator.   

Nataşa — Nu este nicio legătură și nici nu ar putea fi, deoarece erosul unei femei este destul de puțin vizual și palpabil, în detrimentul sau în favoarea surescitației mintale și emoționale. Dacă ne referim la vise în sine, Lupii trecutului. Sofia mi s-a dezvăluit printr-o viziune morfeică. În urma ei am țesut romanul și am conturat personajele, dar tema principală era deja acolo. Am mai spus că romanele au individualitatea și energia lor proprie, mie îmi impun propriul lor ritm în care vor să treacă de la starea de potenţial la cea de manifestare fizică.

Altfel, dacă există o senzualitate a romanelor mele (pentru că eu îmi înțeleg diferit propria creație), poate se datorează faptului că eu nu percep granițele la fel ca majoritatea oamenilor. Spre exemplu, dacă de mâine s-ar propune ca îmbrăcămintea să nu mai fie obligatorie, aș considera schimbarea un lucru foarte normal și m-aș bucura ca un copil de inedit și de naturalețe. Descriu scene erotice în cărțile mele tocmai pentru că nu văd nimic extraordinar în asta. Singura parte extraordinară este să ridic erotismul la un nivel care să mă satisfacă pe mine ca autoare.

2. Marius—  Există o literatură feminină și una masculină? Ce gen de cititori simți că ai, preponderent?

 Nataşa —  Eu cred că da, deși există scriitori care au pătruns atât de bine în tainele ce ar fi trebuit să fie, măcar în teorie, inaccesibile. I-aș enumera pe Balzac, L. Bromfield, Turgheniev. Sunt puțin confuză atunci când îi citesc și realizez că, în afara instinctelor sigure ale bărbaților în ale vânătorii — în cazul nostru, femeia ca o pradă — pot ajunge să-i înțeleagă și mecanismele de funcționare prin empatie sau datorită trăsăturii repetitive și reproducerea lor ulterioară cu fidelitate.

Prefer să citesc Anaïs Nin, nu H. Miller, nici măcar atunci când descriu același lucru, nici măcar pentru a înțelege, la rândul meu, mecanismul de funcționare al bărbaților, pe care, fie vorba între noi, nu-l găsesc atât de surprinzător prin complexitatea lui, poate doar de dragul meditației asupra punctelor de coliziune a celor de pe Marte cu a celor de pe Venus. Știu, asta a sunat cam feminist, deși afirmația nu are atașată nicio emoție, judecată sau o prejudecată.

Cartea mea de debut, Lupii trecutului și Nopți la Monaco, au fost deja îndrăgite de o majoritate covârșitoare de bărbați. Marat continuă să fie în topul alegerilor feminine. Nu mă așteptam la această răsturnare de roluri, eu chiar credeam că scriu exclusiv pentru femei. Sunt convinsă că Nopți la Monaco va fi totuși în echilibru, absorbită de bărbați și femei în aceeași măsură.

3.Marius— Dacă o zână vegană ar transforma toți oamenii în animalele cu care seamănă cel mai mult, ce animal ai fi?

 Nataşa — Pot să mă reprofilez pe arahnide? Scorpion. Sunt fascinată de aceste mici creaturi, parcă posedă secretele ancestrale ale alcătuirii de lumi, un fel de cerberi ai lumii de dincolo.

4.Marius— Cât de animalic ți-ai dori să fie masculul din perechea ta?

 Nataşa — Este imposibil să stabilesc acum o condiție asertivă, ar fi nedrept, în fiecare zi vreau altceva, dar, generalizând, pot spune cu multă sinceritate că nu îmi doresc mereu culmile pe care sunt propulsată; este o ruptură ireconciliabilă între o fire curioasă și o blazare îndelung exersată căreia îi plac nuanțele și tot ceea ce este între.

5.Marius— Cuibul de nebunii ideal?

 Nataşa — Vorbim de cărți, nu? Da, cred că aș prefera să citesc în natură.

6.Marius— Iar să le faci?

 Nataşa — Adică să le scriu? Oriunde. ☺

7.Marius— Care ar fi  poziția preferată… din yoga?

 Nataşa — Probabil că 99% dintre practicanți ar spune Lotus sau Warrior sau… În cazul meu, Child pose. Poate că Freud ar fi găsit ceva interesant în asta, cine știe? Mă gândesc deseori la șocul pe care-l are un bebeluș atunci când se trezește aruncat într-o lume în care durerea este prima senzație experimentată, la trauma schimbării dintr-o stare de plutire lină, fluidă, în siguranță, la o stare de contrast, la efervescența disonantă a unei lumi greu de înțeles, încă profund rudimentară în multe aspecte.

8.Marius— Dansul ca incitare a simțurilor sau ca abandon al lor?

 Nataşa — Ambele variante și mult mai mult de atât: dansul ca eliberare, dansul ca manifestare a energiei feminine, dansul ca ritual al reconectării cu divinul din fiecare, dansul ca meditație activă, dansul ca vindecare individuală și colectivă, dansul ca emoție, dansul ca rugăciune, dansul ca trezire a simțurilor, și da, ca abandon al lor (nu este nicio contradicție).

9.Marius— Cât de importantă este limba într-o legătură romantică?

 Nataşa — Nu cred că are nicio importanță, cred în limbajul inimii sau ceea ce se vorbește dincolo de cuvinte, oameni și aparențe. Oamenilor le plac structurile pentru că le este teamă de pierderea controlului, deși nu dețin nimic în realitate. Poate doar emoții și amintiri. Majoritatea marilor legături romantice sunt doar un schimb de siguranță-admirație, frumusețe-bani, tinerețe-maturitate — fill in the blank… Limba nu este moneda de schimb. Echilibrului creat de polaritatea nevoilor este interesant de urmărit — acum chiar vorbesc din punctul de vedere al autorului, acela care uneori observă mai mult decât simte, cu o detașare pe care ți-o dă rațiunea așezată pe soclul analizei.

10.Marius— Pastile sau prezervativ, în literatură?

 Nataşa — Nici, nici. Literatura nu are nevoie de protecție, altfel care ar mai fi farmecul ei? Altfel spus, dacă simți nevoie să fii protejat de ceva, înseamnă că undeva există o temere. Și nu ne este frică de literatură, nu? S-a inventat nebunia controlată? Și ce sens ar avea? Nu vreau să am centura de siguranță pusă atunci când am de-a face cu literatura pe care o percep eu ca fiind literatură, artă în manifestare.

11.Marius— Nici atunci când pe canapeaua psihanalistului stă un personaj care e atât de evident, un alter-ego al autoarei?

 Nataşa — Cu atât mai mult. Cunoașterea presupune eliberare și toleranță, cel puțin pentru mine. Poate și o dulce nepăsare. Poate și o resetare a sistemului de valori, convingeri personale. Canapeaua aceea sterilă m-a redat mie. Acolo am ieșit din cercul în care se învârt majoritatea oamenilor ca niște cobai ai unor sisteme pe care le-au creat chiar ei și de care se plâng necontenit, dar nu fac mare lucru pentru a ieși din el.

13. Marius— Există o graniță obiectivă unde sexualul se transformă în vulgar sau totul ține de subiectivitatea ochiului care face aprecierea: habotnic ori libertin?

 Nataşa — Oh! Întrebare la care unii și-ar petrece ani buni din viață încercând să combată ceea ce voi spune acum. Trăim în România și părinții noștri încă ne mai spun să ținem mâinile pe ochi atunci când sunt scene erotice în filme, dar este OK să te uiți la oameni sfârtecați în Știrile de la ora 5. Este OK și să o vezi, să o ștergi de praf sau să faci copii cu ea, dar nu care cumva să-i rostești numele! (Acum râd!)

Dacă vorbim strict de zona literară, nu-mi plac prea mult excesele. Nu este nicio problemă pentru mine să scriu despre sex și tot ceea ce este legat de el sau să păstrez autenticitatea personajelor prin conturarea lor (un exemplu este Carol din Lupii trecutului – pe care îl ador), atâta vreme cât nu mă duc prea mult într-o extremă sau alta. Reversul medaliei este valabil, desigur. Nu voi citi ceva puritan în care sexul este metaforizat până când ajunge la un bondar care polenizează o margaretă și copii care vin în ciocul unei păsări călătoare. Fâl-fâl-fâl…

Din fericire, prietenele mele au avut mereu un vocabular pestriț, colorat și revigorant. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, cele mai mari pornoșaguri le-am auzit la teatru. Am o mătușă care lucrează la teatru în București, așa că mi-am petrecut acolo mare parte din adolescență. În spatele culiselor, în conversațiile dintre actori, am auzit cele mai memorabile replici. Cum s-ar mai șoca niște oameni încuiați dacă ar ști numai! Îmi amintesc și-acum de piesa Maria Callas și de replica lui Onassis: „O să iau lumea de coaie și-o s-o zgudui” Adorabil! ☺ P.S. Este motto-ul meu personal, mai valoros decât orice citat distribuit cu generozitate și împăunare pe Facebook.

Vulgar nu este doar vocabularul, există oameni vulgari și atitudine vulgară fără niciun cuvânt grețos. Nu există nimeni care să mă poată convinge că scriu vulgar, nu am atâta talent pentru asta. ☺

14.Marius—Pui mai multă intensitate în preludiu sau în finalizare?

 Nataşa — Am tendința de a lăsa surprizele pentru final, savurez așteptarea sau jocul, dar chiar și asta devine previzibil la un moment dat. Cu toate acestea, în viața de zi cu zi încep cu desertul. Încă mă mai gândesc dacă răbdarea este o calitate sau o scuză servită amabil.

Mulţumim oameni frumoşi! Mili şi Iasmy!

recenzii cărţi Nataşa Alina Culea

Nataşa Alina Culea

Sursa foto: arhiva personală Nataşa Alina Culea-Photografy Alina Săceanu