Insotitorul lui Iisus de George Arion

Însotitorul lui Iisus, de George Arion

“Rasă umană şi-a dorit mereu să controleze viitorul, sau cel puţin să-l prezică. De aceea astrologia e atât de populară.”(Stephen W.Hawking)

   Acţiunea romanului se petrece în Barintown, un orăşel liniştit, unde orice mică întâmplare este discutată şi disecată pe toate părţile. Întâmplările şi tragediile din oraş se petrec pe mai multe planuri, aparent diferite, dar care converg către acelaşi deznodământ ciudat.

   Prima întâmplare, explozia unei bombe artizanale, într-o sâmbătă pe terasă restaurantului Dinner”s Club din Barintown. S-a stabilit ulterior că a fost un tânăr obişnuit, cu un rucsac, care a părăsit terasa şi a plecat cu un Ford vechi. Explozia bombei a omorât trei oameni şi a rănit alţi cincisprezece, aruncând orăşelul în incertitudine. Zile întregi oamenii au comentat întâmplarea, dar nici poliţia, nici măcar reporterii n-au găsit nici un fir. În lume incidentul nu a stârnit prea multe reacţii: ”Dacă nu este vizată în mod direct, nicio colectivitate nu se agită prea mult la nenorocirile altora. E o formă de protecţie. Nu poţi să plângi tot timpul aflând ce catastrofe se întâmplă zilnic în lume”.

   Şi pentru că nimeni nu a revendicat atentatul lucrurile par a se linişti. De-a lungul romanului vom afla cum un poliţist zelos, care-şi dorea o avansare îl va descoperi pe tânăr, dar motivele faptei lui bulversează şi mai mult lucrurile.

   Pe alt plan citim despre singura biserică catolică din oraş, biserica care ar fi trebuit renovată dar nu existau fonduri. Catolicii erau din ce în ce mai puţini, iar cei ce slujeau biserica, preotul Pascal, organistul şi clopotarul din ce în ce mai bătrâni. Într-o zi un băieţandru cere ceva de mâncare, preotul îl ia cu el şi aflându-i povestea tristă îi propune să rămână acolo să-l mai ajute cu treburile bisericii. Emanuel merge la şcoală şi se ocupă de biblioteca bisericii, citind mult, discutând cu părintele Pascal şi absorbind ca un burete toate cunostinţele posibile.

   Este exact perioada în care apar tot felul de scandaluri legate de preoţi, Banca Vaticanului acuzată de spălare de bani şi legături cu Mafia, preoţi acuzaţi de pedofilie, apariţia unor manuscrise ascunse, care ar transforma Biblia într-o colecţie de minciuni, cărţi care aruncau o lumină nefavorabilă asupra urmaşilor Sfântului Petru.: ”Un atac masiv se dezlănţuise împotriva religiei catolice şi a slujitorilor săi. Dar cei mai mulţi care se îndepărtau sau chiar se lepădau de catolicism nu se converteau la islamism, budism, hinduism…Pur şi simplu, nu mai credeau în nimic. Inimile lor deveneau goale, pustii. Pe astfel de oameni puternicii zilei îi puteau mâna ca pe o turmă, oriunde voiau.”

   Întrebările lui Emanuel despre Dumnezeu, despre Cain şi Abel, despre Noul Testament îl uimesc pe preot, la fel de mult ca şi nedumeririle copilului legate de viaţa lui Iisus. Părintele credea că despre toate acestea fusese scris în cele optzeci de evanghelii, care povesteau despre viaţa şi faptele lui Iisus, dar Consiliul de la Niceea (325) şi împăratul Constantin cel Mare au acceptat doar patru evanghelii a lui Luca, Marcu, Matei şi Ioan, să facă parte din Biblie, restul fiind interzise şi în mare parte distruse. Împăratul dorea să-şi ţină sub ascultare supuşii şi avea nevoie de o carte care să arate doar caracterul divin şi nu uman al lui Iisus. Pascal nu-i vorbeşte lui Emanuel nici despre descoperirea Evangheliei după Iuda, nici despre Manuscrisele de la Marea Moartă, nedorind să-l tulbure mai mult, mai ales că Vaticanul nu luase nici o hotărâre referitor la CE şi CÂT va dezvălui lumii despre ele.

   Şi-acum intervine cea mai macabră descoperire posibilă pe care o face Emanuel venind de la şcoală. Căutând pe câmp nişte plante pentru un proiect, descoperă o mâna de femeie şi împreună cu Pascal alertează autorităţile.

   Făcând cercetări echipa condusă de detectivul James Warren, şeful secţiei Omucideri, descoperă pe câmp douăzeci şi patru de cadavre. Poliţia începe cercetările, o substanţă găsită în cadavre duce la o clinică din oraş, finanţată de o bogătaşă- Abigail Stephenson. Dispariţia reporteriţei oraşului Jill Harris, care caută cu disperare ceva senzaţional, vânând Premiul Pulitzer, determina până la urmă derularea şi mai alertă a cercetărilor. Revelatoare sunt descoperirile legate de cercetările de la clinică efectuate pe cobai umani, încrederea nestrămutată în preziceri astrologice şi chiar oculte, siguranţa personajelor că numai ele au găsit adevărul suprem şi soluţia finală.

   Pe de altă parte părintele Pascal, care-l urmăreşte pe Emanuel în diferite situaţii, e din ce în ce mai speriat de “puterile” inconştiente ale acestuia. Mai mult, aranjând biblioteca, băiatul dă peste nişte pagini de carte şi le dă preotului să le descifreze. Dar ceea ce Pascal citeşte acolo, corelat cu cercetările pe care le face discret cu privire la cei ce s-au intersectat la un moment dat cu Emanuel, îl fac să ia o hotărâre disperată. Mai mult cartea îl face să se îndoiască de credinţă şi e sigur că ar face mult rău bisericii: ”Cartea asta e a unui eretic, murmură părintele oprindu-se din citit. Iisus nu putea să-şi pună asemenea întrebări care să-l acuze pe Demiurg. Lucrarea acestuia e desăvârşită şi nimeni n-are cum s-o pună la îndoială. O capodoperă.”

   Aşa că arde filele cărţii, îndoindu-se de ceea ce scrie în ea: ”De unde să ştie cu atâta exactitate un bătrân de la curtea unui senior când va reveni Iisus pe pământ? Era cumva un astrolog ca Nostradamus? Şi cum îşi permisese să afirme despre Mântuitor că va apuca o cale care va duce la dispariţia omenirii? Cum să propovăduiască El pierzania lumii?”

   Şi aşa cu povestea pe mai multe planuri, dar care toate converg spre acelaşi final, aflăm deznodământul, şi rezolvarea crimelor şi a poveştilor inexplicabile din Barintown.
Nu vă spun mai mult, vă las să descoperiţi singuri citind romanul.
Vă mai spun doar că George Arion s-a întrecut pe sine însuşi, mă aşteptăm la un roman poliţist din genul cu care ne obişnuise, dar este mult, mult mai mult.
Este istorie, religie, credinţă, ocultism, paranormal, fantasy şi poliţist, toate ţesute cu migală ca pânza unui păianjen.

  Aşa că am să fiu de acord cu, cuvintele Doamnei Ani Bradea-Tribună:”…nu poţi scoate cărţi din tine dacă n-ai înghiţit în prealabil câteva biblioteci. Un sfat cât o carte, sau cât mai multe cărţi. Chapeau, domnule George Arion.”