Justitie branzeasca

Justiţie brânzească

Parodie pamfletărească după schiţa: Justiţie de I. L. Caragiale

Judecătorul de ocol: Carevasăzică, d-ta Serafina, comersantă de brânzeturi…
Serafina: La prăvălia Delaco…
Judecătorul: Ştiu…Lasă-mă să întreb.
Serafina: Plătim licenţă, domn’ jude…
Pârâtul Moftangiu: Hopa!
Judecătorul: Linişte! Carevasăzică, d-ta Serafina, văduvă, comersantă de brânzeturi, ce reclami de la pârâtul aci de faţă, Stelian Pamfile?
Serafiana (cu glas mieros şi plin de umilinţă): Eu, domn’ judecător, săru’ mâna, sunt o fomeie cinstită, sărmană, şi mă spetesc să strâng bănuţi pentru o bucăţică de pâine.
Pârâtul Moftangiu: Haida-de, că parcă plăteşti tu! Plăteşte domn’ Toni.
Serafina: Domn’ Toni?…să fie al dracului care minţeşte?
Judecătorul: Gura! Linişte în sală!
Serafina: Dacă, dumnealui zice că domn’ Toni!…Eu, săru’ mâna, poci să jur că sunt curată.
Judecătorul: Hai, gata! Spune ce reclami de la moftangiu?
Serafina: Domn’ Jude, reclam, pardon, să mă iertaţi, onoarea mea, că mi-a adus cuvinte de nu poci să le spui, şi putinica de brânză pufoasă cu care venisem cu birja din piaţă, şi parcă şi aud cum domn’ Traian mă ruga să îl iau şi pe el…şi mă şi gândesc că renunţai la o minunăţie de caşcaval din ălea aduse de prin ţărili străine,…şi aveam aşa o oftică, că de ce nu luai eu şi caşcavalul…şi mai mă ofticai şi de brânza aceea cu mărar, de atunci când o gustai era parcă mătase pe cerul gurii, şi…
Judecătorul(exasperat): Femeie, ce tot baţi câmpii, n-ai ţiglele pe casă? Treci la subiect. Ce pretinzi de la pârât?
Serafina: Pretinz, să îmi spele onoarea, şi să îmi aducă putinica cu brânză pufoasă înapoi, e brânză fondue, aşa îi zice, şi mai pretinz, săru’ mâna, şi niscaiva despăgubiri, că pudoarea mea a suferit, să îmi cumpere şi caşcaval …
Judecătorul: … Bine, bine, dar, ce ţi-a făcut femeia lui Dumnezeu?
Serafina: Păi, domn’ judecător, moftangiu aici de faţă, vine de ceva vreme la mine în prăvălie, spusei că am plăvălia Delaco…aşa…şi se propteşte cu coatili de tejghea, se uită cu jind la brânza ce o am pusă să guste muşterii. Că de…omu’ trebe să ştie ce să cumpere…şi după cum spusei, se uită, şi începe să mănânce din sortimentele de brânză. Că ştiţi domn’ judecător, am o brânză pufoasă ca blăniţa de pisicuţă d-aia de rasă cum are madam Dăscălescu, şi are un gust de băutură de-aia ca la zei, se topeşte în gură nu alta. Dar să revin la dumnealui. În timp ce savurează brânza, dintr-o dată se uită la mine cu nişte ochi aprinzători, de parcă m-ar mânca nu alta, şi începe să îmi spună nişte vorbuliţe, de mi se roşesc urechile.
„Zâna mea, eşti atât de frumoasă! Albă ca omătul din decemvrie, pufoasă ca fulgul de nea, delicată ca borangicul şi preţioasă ca diamantul. De n-ai fi tu, eu n-aş putea trăi. Eşti ca soarele pentru floare, ca sarea pentru bucate, eşti un univers de plăcere.”
Judecătorul: Univers de plăcere? (de reţinut)
Serafina continuă, fără să îl audă: „Nu pot trăi fără tine, sunt un infirm fără ajutor, te vreau în viaţa mea zi de zi. Eşti plăcerea divină a sufletului meu. Atât de delicată, atât de fină, încât te-aş devora de o mie de ori. Te-aş rupe în bucăţi mici, savurându-te pe îndelete, delectându-mă cu gustul tău, fiind convins că nici într-o mie de ani nu m-aş sătura.”
„Eşti precum ploaia de vara într-o zi toridă, eşti ca pânza ţesută fin, este ca puful de păpădie, iar eu mă înclin la porţile templului tău.”
Eh…ce ziceţi? Astea-s cuvinte, să le spună, dumnealui, unei fomei serioase ca mine, domn’ judecător? Mă simt atacată în pudoarea mea.
Judecătorul: Ce ai de spus în apărarea dumitale, stimabile Pamfile?
Pârâtul Moftangiu (scărpinându-se după ureche): Să trăiţi…eu…de fapt…nu mă adresam dumneaiei…sunt mare fan brânză, nu pot trăi fără o bucăţică de brânză, mai ales din alea care le are în prăvălie, aşa că… vorbeam cu brânza…
Judecătorul şi Serafina: Vorbeai cu brânza?
Pârâtul: Da, să trăiţi, nu ştiţi ce divină poate fi, nu ştiţi câtă plăcere găsesc în gustul ei, nu ştiţi …
Judecătorul (exasperat intervine). Gata, am înţeles! Acum …
Pârâtul (în acelaşi timp): Dar nu poci să nu recunosc că îmi place şi de madam aici de faţă…o asemăn cu brânza Delaco…atât de pufoasă, atât de fină, atât de majestuoasă, atât…Dar nu prea îmi dă atenţie…aşa că i-am furat putinica cu brânză, poate o veni la mine, şi cine ştie…dar nu mă gândeam că mă reclamă…eu o plac şi pe ea şi pe brânză, şi le vreau, sunt ca puful de…
Judecătorul impacientat-ridică o mână să îl oprească pe moftangiu şi se întoarce către reclamantă: Ai auzit?…Te cam place…ce ai de zis? Îl ierţi?
Serafina cu ochii cât cepele şi rămasă cu gura căscată: Păi, şi mie îmi cam place niţel de el, domn’ judecător. Este ca o rotiţă de caşcaval cremos care te unge pe suflet, şi ca pisoiul când se uită la oala cu smântână. E…
Judecătorul (o întrerupe): Niţeluş, sau mai multicel îţi place ? Îl ierţi sau ce?
Serafina: Mai multicel…da’…şi cu onoarea mea nereparată, cum rămâne?
Judecătorul deja ajuns la capătul răbdării, şi disperat să încheie procesul, ia o decizie (maliţios) –Las’ că ţi-o repară acuşica.
-Pârâtului îi place ce ai tu femeie, ţie îţi cam place să ţi se înroşească urechile de cuvintele stimabilului, aşa că: vă declar soţ şi soţie, poate vom scăpa toţi. Cadou de nuntă, să mă lăsaţi naibii în pace: un clondir cu mastică din ălea fină.
Brânză de piatră! (na, că mă prostii şi eu, devin fan brânză) Încheiat! Următorul!
Şi ciocănelul se auzi puternic în sală!
Pârâtul Moftangiu (strigând): Şi cu cu domn’ Toni, cum rămâne…ăla plăteşte licenţa!…

Text scris pentru proba 11 SuperBlog 2015