La capătul șoaptelor - Mihai Cotea - recenzie

La capătul șoaptelor – Mihai Cotea – recenzie

Titlul: La capătul șoaptelor

Autor: Mihai Cotea

Editura: Cartea Daath 2020 

Nr. pagini: 246

   Despre Mihai găsiți informații pe site, ceea ce vă reamintesc eu sunt cărțile publicate până la acest roman: Vremea tornadei – roman, Eu și Mia – proză scurtă, Oameni și granițe  – roman, Fosfene – poezii și acum La capătul șoaptelor. Bucuroasă că am avut ocazia să citesc toate cărțile și să le prezint cititorilor.

   De fiecare dată când îl citesc pe Mihai rămân cu un sentiment ciudat, pusă pe gânduri și îmi rămân în minte câteva caracteristici ale vieții pe care nu le-am aprofundat înainte. O imagine a psihicului uman care mă cutremură până în măduva oaselor. Pentru fiecare roman, Mihai alege subiecte delicate, iar felul cum detaliază, cm analizează psihologic fiecare traumă lasă o umbră de melancolie.

   La capătul șoaptelor are un subiect practic imposibil. Un pacient compus din doi pacienți. Un transplant de cap. Capul lui Daniel și trupul lui Răzvan. NU, nu e o carte horror și nu e ceva genul Frankenstein.  Daniel ne este prezentat după transplant, în scaun cu rotile. Știm că toate deciziile pe care le ia creierul, trupul ne execută. Se pare că trupul nu ascultă în urma operației, iar Daniel este paralizat. O operație eșuată și multe urmări ciudate.

  La acest roman, Mihai m-a surprins alegând să spună povestea la persoana a II-a, singular, pârând că povestește un scenariu de teatru. Foarte interesantă alegerea. E adevărat că se citește mai încet, dar nu  e o lectură grea, doar necesită mai multă atenție. 

  Personajele se învârt în jurul celor două personaje cheie. În jurul lui Daniel, găsim o soție cu mamă și amant, două gemene care aveau grijă de Daniel și mama lui Veronica (cu probleme mentale sau/și de comportament), un șofer, Valer, care avea grijă și el de Dan. 

  În jurul lui Răzvan e o văduvă, Tatiana, soacra ei care împreună cu socrul au semnat documentele pentru transplant fără acordul Tatianei. În comun apar câțiva medici. Said, medicul răspunzător de transplant, sora lui, medicul Mănescu, responsabil cu celulele stem folosite la transplant și psihologul Spiridon. Acesta din urmă avându-i ca pacienți atât pe Daniel cât și pe Said, ultimul personaj fiind un asistent nemulțumit, lipsit de etică și un amant bun pentru Tatiana.

   Ambiția dr-ului Said de a face transplantul de cap apare în urma traumei din copilărie. Moment în care rața i-a fost decapitată de un vecin și, poate, mai cineva.

  În urma operației Daniel pare alt om. Nu doar fizic, având corpul lui Răzvan, ci și psihic. Are vise ciudate, un fel viziuni/premoniții. Câteodată trupul lui Răzvan pune stăpânire pe mintea lui și îl controlează. O dualitate interesantă și oarecum înfricoșătoare.

   Atât despre subiect. Acum o să vă spun ce mi-a transmis mie acest roman.

   Dacă analizăm povestea în sine totul de reduce la traume și la dualitatea fiecăruia dintre noi. Fără a fi experimentat un transplant, există momente în care trupul nostru ascultă de creier, fără să își dorească acest lucru, așa cum mintea noastră se lasă bătută în fața dorințelor trupului. Fără doar și poate, toți avem traume ascunse, de cele mai multe ori ne influențează deciziile inconștient și ne construim viitorul pe fundația unui trecut pe care nu putem să-l schimbăm.

   Așa cum ne-a obișnuit, Mihai, la fiecare carte, fiecare personaj este foarte bine conturat, toți având în spate povestea lui proprie, cu traumele lui, integrându-i pe fiecare la locul lui pentru a veni cu o poveste complexă.

   De data aceasta autorul nu pune mare bază pe acțiune ci pe conflictul interior, pe partea psihologică. Față de celelalte scrieri, în La capătul șoaptelor filozofia este mascată, autorul intervenind vag la analiza comportamentală, atât cât să se subînțeleagă stările emoționale prin care trec personajele lui. 

   Și de această dată, romanul lui Mihai mi-a plăcut. Profunzimea de care dă dovadă, originalitatea poveștii și modul de scriere fiind pe gustul meu de cititor. Mulțumesc, Mihai!

  P.S.

  1. Mi-a plăcut accentul ardelenesc, redat atât de bine de gemene. 
  2. Am fost plăcut surprinsă să găsesc prenumele meu și al băieților mei atribuite personajelor tare. Interesant!

  Sincere felicitări

  Fragment

„Nu avusese prieteni în copilărie. Prefera să-și petreacă timpul mai mult singur, acasă, în „laboratorul lui”. Nici măcar Ishik, soră-sa, nu se putuse bucura prea mult de prezența lui, nici chiar atunci când îi simțea lipsa, când chiar avea nevoie de el. De cele mai multe ori o alunga. Voia liniștea lui, nu-și dorea nimic altceva decât să stea în compania minții lui.

În fiecare zi îl fermecau o groază de lucruri din jurul său, dar n-o spunea nimănui.”

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

5 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.