Interviu cu autorul Alex Szollo - Ce ai făcut în ultimii 4 ani?

Interviu cu autorul Alex Szollo – Ce ai făcut în ultimii 4 ani?

În 2016 am demarat campania ,,promovăm autori români,, – recenzii și interviuri. Să vedem astăzi, după 4 ani ce au mai scris scriitorii noștri. O nouă rubrică pe Literatura pe tocuri.

Aşa că am adresat câteva întrebări prietenilor noștri. 

În 2016 când ne-am cunoscut și am stat la povești erai după primele cărţi publicate. Acum, 4 ani mai târziu (deși eu te-am urmărit) vreau să le spunem cititorilor ce ai făcut în acest timp.

Azi, Alex Szollo

   Arci: Ce planuri în plan personal sau profesional ți s-au împlinit (cărți traduse, concursuri, publicat afară, premii, înființare de editură)?

Alex: Bună, Arci! Mă bucur din suflet că avem ocazia să stăm din nou de vorbă. De la ultima noastră întrevedere s-au schimbat destule: am mai publicat un mănunchi de gânduri, am încă unul în lucru, și am reușit să ajung în echipa Corint, mai exact Leda Edge, ca traducător, unde-mi lărgesc orizontul artei tălmăcirii cu cărți fantasy, thriller, horror și așa mai departe.

Arci: Ce cărți ai mai publicat?

Alex: Cea mai recentă carte e o culegere de gânduri (ușor pompos numite „eseuri”) dedicate tinerilor, “TUPEU DE CREȘTIN”.

Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre ea

Alex: “TUPEU DE CREȘTIN” a venit ca răspuns la o autoprovocare de a-mi analiza credința și fundamentele ei, și are ca scop oferirea unor repere tinerilor în căutare de modele și influențe pozitive, că tot trăim într-o generație în care oricine are câte-o unealtă mai deșteaptă se poate lăuda cu titlul cvasinobiliar, din propria perspectivă, de „influencer.” Există, din păcate, o preconcepție legată de rigiditatea și dogmatismul creștinismului, pe care am încercat, și sper că am și reușit, să o demontez măcar parțial, abordând din perspectivă creștină multe teme de interes pentru tineri, precum libertatea, educația, muzica rock, literatura fantasy, etc. Totul sub semnul unui stil prietenos, chiar ironic pe alocuri, ca la un pahar de vorbă.

Arci: Cum a fost primită de către cititori noua carte?

Alex: M-am bucurat de entuziasm din partea cititorilor mei, care mi-au spus că am un stil „fresh”, care nu plictisește și care păstrează cititorul implicat, ba chiar că i-am determinat să se apropie de ceva ce de obicei abordează cu reținere spre deloc.

Arci: În ultimii patru ani s-a schimbat ceva pe/în piața de carte? În bine, în mai puțin bine?

Alex: Scriu răspunsul întrebării tale în plină pandemie, și da, se simte o schimbare pe piața de carte, și nu-i deloc în bine. Avem cititori pasionați în România, e imposibil să negi asta, însă pentru majoritate, arta, cultura, sub diversitatea-i enormă de forme și manifestări, nu reprezintă o prioritate, asta în timp ce italienii, am înțeles, au reclame la cărți în spațiile publice. Mi-aș dori din toată inima ca lectura să devină un obicei sănătos pentru mințile și sufletele mai multor români, și să depășească sfera obligativității educaționale.

Arci: Ce urmează? Ce povești? Ce planuri? Ce visuri?

Alex: Pentru visuri, cred că-ți trebuie un catastif d-ăla cât toate zilele, iar planuri nu mă prea pricep să fac, fiind o minte care se-ntinde să cuprindă tot ce are-n jur, dar știu sigur că urmează povestea cea mai apropiată de sufletul meu, o repovestire după “NOTRE-DAME DE PARIS”, prin ochii Cocoșatului, “QUASIMODO”, care va da și titlul noului roman. Va fi ceva atipic pentru o repovestire după un clasic al literaturii universale: un “dark fantasy” creștin, cu multă duritate, pe potriva lumii în care se petrece acțiunea, cu un Quasimodo care are ocazia de-a arăta o față mai complexă, dar cu un mesaj întotdeauna optimist.

Arci: Câteva cuvinte pentru  cititorii și echipa Literatura pe tocuri.

Alex: Sunt foarte bucuros, chiar recunoscător, să văd că există o comunitate în mediul online care e atât de dedicată și de deschisă spre lectură, spre dialoguri cu scriitorii, spre promovarea așa cum se cuvine a lecturii! Tot ce poate fi mai bun, asupra voastră, a echipei și a proiectelor voastre să fie!

Arci: Mulţumim Alex Szollo și așteptăm noua carte. Mult succes in continuare!

Prima carte, EU, BARABA, se găsește pe Datagroup, iar TUPEU DE CREȘTIN s-a epuizat pe Libris

 

Baraba

Interviuri autori români

Interviu cu autorul Alex Szollo

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.