La graniţa dintre vechi şi nou de Sorina Ciocârlan-Capitolul 10

La graniţa dintre vechi şi nou, de Sorina Ciocârlan

Capitolul 1-Un revelion de neuitat

Capitolul 2-Telefonul din geantă

Capitolul 3-Mănușa lui James Dean

Capitolul 4-Cutremurul

Capitolul 5-Talismanul

Capitolul 6-Ciobul și zgripțuroaica

Capitolul 7-„Sondaj cu privire la distribuția populației”

Capitolul 8-Fotografii

Capitolul 9-Coincidențe și intuiții

Capitolul 10- O graniță pentru tot…

– Ooooo, ce festin mi-a pregătit fata mea! Mă răsfeți, Ramona! Sau sărbătorim ceva și eu nu știu?

– Nimic nu-i prea mult pentru tăticul meu! Cum ce sărbătorim? Fiecare zi trebuie sărbătorită!

Se vedea că Ramona era fiica doamnei Angela! Masa aranjată impecabil, mai ceva ca la restaurant, iar pastele cu somon și mentă erau delicioase!

– Fiecare zi trebuie sărbătorită, viața e atât de scurtă! Ca în cazul băiatului ăluia, prietenul vostru. Care a murit de tânăr. Câți ani avea?

– Bietul de el, nici nu împlinise 30… Te-a marcat, văd.

– Nu știu cât m-a marcat, dar mă face să mă gândesc la viață. Azi ești, mâine nu știi ce se întâmplă… D-asta trebuie să trăiești fiecare clipă! Vine un accident din ăsta și se termină totul! Apropo, știi că mi-am amintit ceva ce uitasem complet? Când a murit el, m-ați dus la bunica, nu?

– Da, te-am dus, ca să te scutim de atmosfera tristă din casă. Îți dai seama ce supărați eram cu toții… Te-am dus la bunica, acolo știam sigur că se vor ocupa de tine. Aici eram cu înmormântarea, cu agitația…

– Da, mai ales dacă ați plecat din București pentru înmormântare.

– Unde să plecăm? A, nu, aici l-au îngropat, în București, la „Viața de apoi”. Dar atmosfera nu era potrivită pentru un copil. Eram prea supărați ca să ne vezi așa. Și maică-ta plângea în continuu…

– Îmi dau seama că a fost un șoc. Atât de tânăr… Dar ziceați că e posibil să se fi sinucis? De ce ar fi făcut asta?

– E, e o întreagă epopee… Asta a fost una din teorii. El era din ce în ce mai depresiv. Nu spunea nimic, dar se vedea.

– Dar de ce, tată? Ce motive avea un tânăr frumos, cu toată viața înainte, să fie depresiv?

– „Cherchez la femme”, cum s-ar zice. Relația cu o femeie i-a pus capac. Era obsedat de ea. Se pare că tipa asta, cine o fi fost ea, apărea și dispărea după bunul plac, când te așteptai mai puțin. Existența ei era un mister, nu puteai s-o găsești. O căuta și în gaură de șarpe fără niciun rezultat. Parcă o înghițea pământul. Săracul de el, ce-a mai pătimit cu femeile! Prietena lui era geloasă patologic, venea mereu la maică-ta și-i plângea pe umăr ore în șir!

– Păi stai așa! Aia care dispărea era geloasă patologic?

– Nuuuu! Alta, dragă! – râse domnul Mihai – Ți-am zis că e o întreagă epopee. Prietena lui era din gașca noastră. Pe aillaltă, „dispăruta”, nici n-am văzut-o vreodată. Un prieten de-al nostru a văzut-o o singură dată. Altfel am fi crezut că fata asta e imaginară. Dar prietena lui era de o gelozie feroce. Maică-ta era singura mai apropiată de ea. D-asta te-am rugat să nu discuți cu maică-ta, e un subiect sensibil pentru ea. Venea aici, stătea pe capul ei ore întregi, plângea… Iar Jimmy era genul care atrăgea femeile ca un magnet, rămâneau mute când îl vedeau.

– Se vede… De fapt și nouă ne-a atras privirile, Andreea l-a remarcat în álbum.

– Ai văzut? Bietul Jimmy, atrage privirile feminine și dincolo de mormânt! Ce-ar zice el de asta? Păcat că n-a trăit să vadă… Să fi văzut când intram undeva cu el: dacă era vreun grup de fete prin preajmă, deveneau subit gălăgioase, chicoteau, se uitau spre el, își dădeau coate și zâmbeau de ziceai că au câștigat la loto premiul cel mare. Brusc, începeau să-și răsucească șuvițele de păr, își împingeau pieptul în față, treceau ostentativ prin fața noastră, era circ! Numai că prietenei lui nu i se părea așa amuzant. Era suficient să asiste la vreo scenă d-asta și făcea scenarii mai ca la Hollywood! Că a avut vreo legătură cu vreuna din ele, poate chiar cu toate, altfel nu erau alea așa vesele! Dacă una îi zâmbea mai languros, și se întâmpla des, te asigur, gata, sigur a avut ceva cu el sau voia să i-l fure! Toate femeile voiau să-i fure iubitul, era obsedată de treaba asta! Măcar dacă ne-ar fi făcut doar nouă capul calendar, dar se lua și de alea! Ne simțeam și prost, de vreo două sau trei ori era să se lase cu scandal. Când o apucau istericalele, îți venea să te îndepărtezi și să spui că nu ești cu ea, te făcea de râs! Tot grupul o știa de nebună…

– Și până la urmă? S-au despărțit?

– S-au despărțit, s-au împăcat, iar s-au despărțit, dar cine mai știe! El deja nu-i mai suporta crizele de gelozie, când a întâlnit-o pe EA. Fata misterioasă. Dar nu te înțelegeai cu nebuna, a amenințat că se omoară dacă se desparte de ea! Cum asta tot dispărea și apărea, nu era nimic cert, nici nu se despărțise total de cealaltă. O întreagă nebunie, ca-n serialele alea la care se uită maică-ta! Complicat rău, ce să mai!

– Și cu prietena lui? Ce s-a întâmplat? Mai țineți legătura?

– A plecat în Germania imediat după moartea lui. Era distrusă, maică-ta se temea să nu se omoare… Au mai vorbit la telefon o perioadă, mai mult Angela o suna. I-am zis „Dar las-o, dragă, să mai sune și ea!”. Telefoanele s-au rărit, după care au dispărut de tot. Atunci nu era ca acum, cu mobile, Internet și toate minunile astea. Atunci era doar cu fixul și dacă te mutai și nu dădeai numărul, la revedere! Apelurile în străinătate erau foarte scumpe… Maică-ta, cum e ea, sensibilă, crede că n-a mai vrut să țină legătura cu noi că îi aminteam de toată nenorocirea… În fine…

– Îți dai seama cât de greu a fost și pentru ea! O fi visat să se căsătorească, să aibă copii cu el… Și el, săracul, a murit fără să aibă vreun copil, fără să-și facă o familie…

– Da, trist… Dar ce vorbim noi de lucruri d-astea? Ia, că mă apucă nostagia!

   *

– Nu pot să cred ce perfidă ești! Bietul taică-tu! El se credea răsfățat și când colo, tu l-ai tras de limbă mai ceva ca la Securitate! Ți-ai ratat cariera, trebuia să te faci spion!

– E, cine știe, nu e timpul pierdut! Important e că am aflat niște chestii! Sergiu n-are cum să fie fiul lui Jimmy, Jimmy n-a avut copii!

– De unde știi tu? Poate a avut copii nelegitimi. Poate a avut un copil de care n-a știut niciodată. Cu misterioasa aia, o fi născut după ce a murit el, iar prietena lui cea geloasă plecase în Germania, așa că n-a aflat! Cum nimeni n-a văzut-o vreodată pe tipă, nici ai tăi nu știu.

– Of, Andreea, nu știu ce să zic! Îmi bubuie capul, atâtea ipoteze, atâta dacă și cu parcă! Oricum, am aflat ceva mai palpabil și ușor de verificat: unde e îngropat!

– Și cu asta ce rezolvi? Te rog, spune-mi că nu te apuci să străbați cimitirele!

– Nu cimitirele, un anume cimitir…

– Ești nebună! Și ce rezolvi dacă vezi o cruce acolo? Cu ce te ajută?

– Trebuie să epuizez toate pistele! Ceva mă cheamă acolo!

– Pe mine nu contezi pentru asta! Auzi, să mă plimb ca bezmetica prin cimitir!

– Stai liniștită, nici nu-ți ceream să vii cu mine! Simt că trebuie să fac asta singură…

    *

„Bravo, Ramona, ești de o perspicacitate rar, dar rar întâlnită! Cum o să găsești acum mormântul, când nici nu știi pe cine cauți? Când nu știi nici cum îl cheamă! Jimmy, e clar că nu-l cheamă Jimmy, sigur e o poreclă pusă de ei! Și era atât de ușor să-l întrebi pe taică-tu!”

„ Să fi zis:

– Dar chiar așa îl chema? De ce îi spuneați Jimmy? Pe el cum îl chema de fapt?”

„Of, dacă era Andreea aici, sigur găseam soluții! Acum ar fi cam ciudat să-l sun pe tata:

– Alo, bună, tata, cum îl chema pe prietenul ăla al vostru, care a murit? De ce întreb? Păi sunt în cimitir și mă uit după mormântul lui. Doar așa, de curiozitate. Am nevoie de numele complet, data morții, data nașterii, poate și CNP-ul.”

„Ei, lasă, că mă descurc eu cumva! Trebuie să mă uit după poza lui.”

„Serios, deșteapto? Și dacă n-are poză?”

  „Atunci o să mă uit după toți bărbații decedați acum mult timp, cât să fi avut eu atunci? Vreo 4-5 ani? Poate mai puțin? Fuck, nu-i știu nici data morții! Deci după un tip mort acum 20 de ani. 20 de ani, câte coincidențe! La fel ca… Așa, să ne revenim! Deci să caut un tip mort acum vreo 20 de ani și care să nu fi împlinit 30. Ar fi super să aibă poză! Poate are dreptate Andreea și după ce văd altă fotografie, constat că de fapt nici nu seamănă atât de mult. Pozele sunt înșelătoare.”

   Ramonei de mică îi plăcuse să se plimbe prin cimitir. Altora li se părea o ciudățenie, dar când fusese ea normală? Ce făcea acum era normal? Să se uite după tipi morți acum mult timp, neștiind nici ea de ce? Doamne, cum sună!

  Îi plăcea să meargă prin cimitir, să observe pozele și datele de pe cruci… Calcula rapid în minte câți ani avea persoana când murise și își imagina ce s-a întâmplat în acel interval… Cum s-au scurs acei ani, cum era persoana, cum a trăit, de ce a murit, își crea în minte adevărate povești… O marcau mai ales cei care muriseră de tineri… Era cât de cât firesc ca oamenii în vârstă să moară, dar când se întâmpla cu cineva tânăr… Traiectorii curmate prea devreme…

   Era o zi liniștită de primăvară, natura renăștea timid. Ziua era senină, dar rece, soarele scălda cimitirul în lumina sa. Exista o graniță pentru tot: o graniță pentru anotimpuri: iarna nu plecase de tot, iar primăvara își făcea apariția încet, dar sigur; o graniță dintre vechi și nou; o graniță pentru viață și moarte….

   La ora aceea, cimitirul era pustiu. Ramonei îi plăcea liniștea aceea, se plimba printre rânduri, citind anii de pe fiecare cruce. O impresionă fotografia unei femei foarte frumoase, cu tunsoare și sprâncene în stilul anilor `40. De fapt, cam pe atunci și murise. Și foarte tânără, la doar 32 de ani. Offf! Biata femeie! De ce o fi murit? Din cele scrise pe cruce reieșea că în cavou era îngropat și fiul ei, de doar câteva luni. Ce s-o fi întâmplat cu oamenii ăștia? Vreun accident, vreo boală? Bombardament? Ramona simțea o curiozitate intensă de a afla. Și-o putea imagina pe acea femeie fugind cu copilul în brațe, când ceva groaznic s-a întâmplat… Probabil că femeia încercase să-și apere copilul cu prețul vieții ei și au sfârșit amândoi sub dărâmături.

   Ramona nu știa nici ea de unde îi veneau asemenea gânduri. De mică fusese așa, cu o imaginație ieșită din comun, dar când începea să le spună celor din jur ce-i trecea prin minte, primea răspunsuri de genul: „Numai tu puteai să spui așa ceva! Auzi, ce idee!” sau „Lasă prostiile deoparte, sunt atâtea de făcut și tu visezi la cai verzi pe pereți!”. Așa că n-a mai spus nimic, ținea totul pentru ea. O fi ea ciudată, cu această hiperimaginație, sau cei din jur, incapabili să pătrundă în universul ei?

Cu un oftat, trecu mai departe. Alte chipuri, alte nume, alte date.

CRAUUUUUUU!

   Dacă ar fi fost superstițioasă, ar fi tresărit: o imagine mai tipică de atât pentru poveștile horror n-ar fi găsit nici dacă ar fi căutat-o cu lupa: o cioară își deschidea aripile, stând pe o cruce. Zâmbi și trecu mai departe.

   Uite că nu era chiar singură: o bătrână în negru stătea pe o bancă, în fața unui mormânt. În mod ciudat, simți nevoia să meargă la ea s-o întrebe unde este mormântul lui Jimmy. Râse și ea de ce idei avea câteodată. Cum ar fi să meargă la ea, s-o întrebe:

„Nu vă supărați, caut și eu un mormânt al unui anume Jimmy. Dacă are poză, m-ar ajuta mult. E un tânăr chipeș și brunet.”

Biata femeie, ar zice că e o țicnită.

   Mai cercetă puțin peisajul, iar după ce plecă femeia, se îndreptă și spre mormântul acela. Îl tot ocolise, pentru a nu o deranja. Se vedea de departe că nu era ceea ce căuta, părea să fie cineva mort de curând: flori proaspete, candele recent aprinse… În plus, femeia era îmbrăcată în negru, purta doliu, clar vizita mormântul cuiva ce murise de curând. Nimeni n-ar purta doliu după un mort de 20 de ani. Asta e, venise degeaba.

   Totuși, se hotărî să străbată scurta distanță și să arunce o privire spre cruce. Noroc că era o bancă acolo, altfel ar fi căzut direct pe pământ: îl găsise, tânăr și frumos, cu zâmbetul pe care i-l știa atât de bine… Dar nu asta o frapă, se aștepta să-i vadă poza, ci inscripția de pe cruce:

MARINESCU SERGIU

 1968-1997

          „N-ai plecat niciodată, vei dăinui în eternitate”

       – VA URMA –