Legiunea de abur de Stefan Ciocioi - Editura Up

Legiunea de abur, de Stefan Ciocioi – Editura Up – recenzie

Titlul: Legiunea de abur

Autor: Stefan Ciocioi

Editura: UP

Nr de pagini: 410

Anul apariției: 2021

Colectia Safir Fantasy

Foarte puțini văd cele două straturi ale realității. Acolo unde majoritatea se concentrează pe optimismul contagios al prezentului, cei care privesc cu adevărat întrezăresc urma pierdută a trecutului care nu trece niciodată, iar ecourile vremurilor pierdute suflă peste gânduri ignorate, ascunse sub iluzia pornirilor instinctive ale speciei.”

  Legiunea de abur, cel de-al treilea roman din serie, continuă acțiunea începută în Cele douăsprezece încuietori și  Rezistență. Cele trei cărți pot fi citite separate, dar pentru a înțelege mai bine lumea creionată de tânărul autor Ștefan Ciocioi, este recomandat să fie citite în ordinea de mai sus.

  Romanul Legiunea de abur debutează cu ajungerea în orașul Aetherburg a personajul principal Will Cobb, refugiat de război, trecut prin toate etapele Academiei Corpului de Armata, actualmente locotenent în Departamentul de Investigații, trimis special pentru a investiga moartea Brigadierului General Bartholomew Levior Douglas. Uciderea acestuia într-un loc inaccesibil, considerat de maximă securitate, complică ancheta demarată ulterior.

  Suspiciuni, situații greu de acceptat și întrebări ce necesită răspunsuri legate de crima comisă, toate au nevoie de abilitățile rar întâlnite pe care Will le posedă. Posibilitatea de a vedea și de a ajunge la limita prăpastiei dintre amintiri și prezent, unde linia temporară devine neclară, resimțită de personaj că o trăire în două epoci în același timp, fără a mai face distincția clară dintre ființe,  este denumită Ochii lui Dumnezeu. Apanajul unui astfel de dar vine cu un preț ce trebuie plătit prin consecințe asumate.

  ,,Acum, reîntors  în Orașul Vechi, Ochii lui Dumnezeu priveau spre străzile copilăriei sale, deși creierul încerca să-i construiască bulevardele prezentului. Se obișnuise cu aceste fenomene de Sângerare Temporală, devenite acum o parte din el, răzbunarea Degradării Lumii pentru furtul amintirilor umanității… Sângerarea Temporală este prețul plătit pentru trăirea vieții altora, Sângerarea identității sale în favoarea transfuziilor gândurilor din afară.,,

  De asemenea, abilitatea de a retrăi ultimele momente din viață a celui decedat doar prin atingere tâmplelor acestuia, îl recomandă , devenind astfel  candidatul cel mai potrivit pentru a emite concluzii legate de întâmplările care au dus la acest final tragic. Singurul impediment este timpul scurs de la deces. Aici intervin celelalte abilități pentru ca pașii să fie executați corespunzător și în direcția dorită.

  Prezentarea pe parcursul multor pagini a unei lumi atât de diferite și complexe, creată cu măiestrie  de autor, denumită Planaria,  poate fi fascinantă pentru cei cu înclinații spre abordări progresiste și evident, fanteziste ale universului.  Tehnologizarea la un nivel atât de ridicat prezintă o serie de avantaje greu de conceput altfel. Pentru a le înțelege și accepta este nevoie de multă imaginație.

  Dușmanul natural al Progresului care zgârie Cerurile. Primordial, infinit, umbră lăsată de golul etern al vieții, senzația profundă că lipsește ceva, că lumea nu este completă… Că există o forță… Un fenomen inexplicabil care vine și fură câte un firișor din Pânza Creației, lăsând în urmă găuri, spații presărate prin veșnicie, că nimeni să nu înțeleagă istoria întregului univers vreodată.

  Uniunea statelor formate denumită Federație, constituită după dispariția dinastiei Aether în condiții incerte, are în dotare modele de luptători mecanici, denumite Legionari care sunt împărțiți în mai multe categorii: Scorpioni, Lei, Tauri și Vulturi. Aceste mașinării de lupta echipate cu un o tehnologie avansată erau conduse de soldații aflați în interiorul acestora și funcționau folosind  o formă de combustibil denumită Magum, Substanța azurie era vitală în Federație, obținând datorită ei energia necesară industrie, aceasta find baza Progresului.

  Cavalerii, vestigii ale trecutului care își găsesc locul în poveste și pe care ajungi să-i înțelegi, completează inedit firul narațiunii.

  Personaje fascinante îl însoțesc pe Will în demersurile sale pe întreg parcursul cărții dând poveștii un ton uneori vesel, alteori dramatic. Implicarea acestora este impresionantă, iar creionarea lor cu atenție pentru detalii, mi-a plăcut. Fiecare capitol are elemente în plus, situații ce necesită atenție pentru a fi înțelese, o construcție complicată pe alocuri. Nu este o lectură ușoară, dar este plăcută și stârnește imaginația la cote înalte.

  O serie de lupte prezentate cu diverși participanți, prezentați într-un stil unic de autor,  fac deliciul multor pagini, transpuse sub formă unor etape premergătoare, având o direcție clar stabilită, dar spre un deznodământ incert mult timp.

Trebuia să îl blocheze cumva, să-i dea jos celulele de Magum, și să reușească să scape. Nicio șansă. Taurul Daudin se repezi spre el și lovi metalul atât de tare încât vibrația îl trânti pe Will pe jos, fără să se poată salva. Apoi pumnul pneumatic dădu din nou, de data asta aproape să-I prindă și capul dedesubt. Țintind din nou spre spate cu jobenul, Will rată iar, doar că de dată asta se împinse în crainic și-l dădu pe jos… Obosit, se prinse cu fularul de pumn și se lasă ridicat în aer de bestia de doi metri și jumătate

  Reușește Will să afle cine este vinovatul? Care sunt motivele? Luptele sunt demersurile pentru a rezolva enigmele și rezolva conflictele ascunse? Ce reprezintă Degradarea Lumii și care impactul pe care aceasta îl are?  Răspunsurile la aceste întrebări dar și la multe altele care ajung în atenția cititorului prin situațiile create, le veți descoperi citind acest roman.

,,Anxietățile existențiale merită să rămână îngropate, pentru că nimeni nu se oprește să vadă, cu adevărat….,,

Carte disponibilă pe site-ul Editura UP

Recenzii cărți

 

5 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.