Livrescu de Mihail Soare-recenzie
Platforma editorială Shelf Publishing
An apariţie:2014
Număr de pagini: 287
Mihail Soare este poet, prozator şi publicist contemporan român.
Cărţi publicate:
„Înger de prisos” – versuri, Editura Tiparg, 2007
„Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţă pentru clopot la patru mâini” – versuri, Editura Brumar, 2010, prefaţă scrisă de Mircea Micu;
„Eu, Nietzscheanul” – versuri, Editura Rawex Coms, 2012, prezentare semnată Emil Lungeanu;
„Livrescu” – roman, Platforma editorială Self Publising, 2014.
Prezenţe în antologii, publicaţii, recitaluri
Prezent în antologii: „Antologia vinovatelor plăceri”, editată de Asociaţia Culturală Maria Domina, 2010; „Antologia Meridiane Lirice – 113 poeţi contemporani”, editată de Editura Armonii culturale, 2013;
Apariţii în reviste literare tipărite („Literatorul”, „Caiete silvane”) sau online;
Poeme semnate Mihail Soare în recitalul de poezie românească „Vă dăruim iubirea”, 21 mai 2013, Centrul Raţiu pentru Democraţie, Turda
Publicistică
Activitate gazetărească, autor de editoriale şi articole de cultură pentru diverse publicaţii tipărite şi/sau online.
Citind romanul Livrescu, am avut senzaţia că mă reîntâlnesc cu atmosfera din romanele lui Duiliu Zamfirescu, “Viaţa la ţară” și „Tănase Scatiu”. Autorul, Mihail Soare, reuşeşte să surprindă prin folosirea unei tehnici scriitoriceşti rar întâlnite, ceea ce recomandă romanul în sine ca pe un autentic material de studiu la nivel liceal. Oferă posibilitatea unei analize pe text vizând următoarele aspecte: interpretare, înţelegere, dezvoltarea abilităţilor literare. Este ofertant prin: complexitatea personajelor, descrierile vieţii rurale dintr-o perioadă în care parveniţi, moftangii, boiernaşi, venerabili şi stimabili, Tudore şi Roboiace, ghicitoare, slujnice, ţărăncuţe, neveste de toate felurile, politicieni de mâna a cinşpea sunt membrii unei societăți, în mod cert imaginare, dar cu aer de credibilitate, izvorât din talentul magic al scriitorului. Pot fi analizate și frazele, uneori foarte lungi, alteori mai scurte, felul în care sunt construite propoziţiile, argumentarea de operă, etc.
Livrescu este romanul în care dragostea, arta, prietenia, viaţa rurală (dar și un calup consistent de viață citadină) se împletesc şi asistăm la o creaţie demnă de lectură obligatorie.
Mi-au plăcut în mod deosebit acele descrieri ale conacului Perticari sau cele ale meniului unei mese autentice boiereşti şi Colonelul, prin complexitatea lui de personaj memorabil. Deşi Colonelul este zugrăvit pregnant, mi-a captat atenţia şi Pictorul, prietenul său misterios, pe care îl consider tot un personaj principal, având în vedere prietenia celor doi, poveştile misterioase și fermecătoarele lor discuții, un tandem pe care nimeni nu l-ar putea despărţi.
Acest personaj, Colonelul, care parcă pluteşte între viaţa trăită şi cea închipuită, între imaginar şi real, posesorul unei nebunii frumoase, este fascinant şi te face să-l placi, dar să te şi enerveze în anumite momente ale poveștii. Scena când îşi regizează propria moarte, a fost magistrală, de un umor negru, cu totul special.
Pot compara romanul Livrescu cu o pictură ușor nonfigurativă, pe care nu o înţelegi la început, dar uitându-te cu atenţie vezi liniile bine conturate, tuşele trasate cu măiestrie, textura, compoziţia epică și cromatica aparte, în deplină tonalitate cu tema tabloului.
Nu pot povesti acțiunea, pentru că romanul îţi oferă mult, şi atunci cred că aş strica oarecum plăcerea de-a surprinde și voi, dragii mei, esenţa care se ascunde printre cuvinte.
“Meniul ales de stăpâna casei a fost unul special, excelent gătit şi prezentat, şi la fel de bine servit, chiar dacă nu beneficiau de serviciile unui chelner şcolit şi umblat, aşa cum era Marghiloman, majordomul lui Perticari, ci doar de străduinţa Tudorei, o servitoare ca oricare alta, până la urmă, cuprinzând o salată de icre de crap bătute cu ulei de măsline de Tessalia şi borviz, servită pe felii de franzelă făcute cu lapte, brânzeturi dulci, dar şi sărate sau iuţi, unele amestecate cu verdeţuri aromate, păstrămi de gâscă afumată cu lemn de prun, îmbălsămată cu chimen şi ienibahar măcinat, o ditamai știuca, umplută măiestrit, după o reţetă învăţată de la un bucătar hahol din Brăila, cu o pastă formată din propria-i carne, amestecată cu cea a unei scrumbii uitate-n vreo afumătoare, ceva mai mult decât se obişnuieşte, alături de mărar, pătrunjel şi alte ingrediente secrete, sărmăluţe de curcan, în foi de viță, de varză şi de ştevie, mici de mărimea unei îmbucături de copil, cârnaţi din vânat fripţi împreună cu fleici şi mușchiuleți fragezi de purcel devreme înjunghiat.”
Astfel de fraze lungi sunt folosite de autor în opera sa, însă lungimea acestora este excepțional dozată și controlată.
Într-o frază există cel puţin o propoziţie principală. În cea de faţă propoziţia principala este: “Meniul ales de stăpâna casei a fost unul special” (există subiect şi predicat), celelalte care vin sunt propoziţii secundare care se leagă între ele prin juxtapunere (virgule), joncţiune (conjuncţie coordonatoare) sau prepoziţii. Având propoziţie principală şi propoziţii secundare, rezultă fraza, unitatea sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziţii.
O astfel de tehnică este folosită destul de rar. Este greoaie, complicată, dar atât de specială, încât creşte valoarea unei cărți, părând, pe alocuri, că se adresează doar specialiștilor. Dar nu este deloc așa, cititorii cu gust literar și cu exercițiu vor fi cuceriți.
Cine este Livrescu, sau ce este Livrescu, descoperiţi voi!
Nu sunt critic literar, nu am studii de specialitate, și am scris această recenzie din postura de cititor simplu, obişnuit, cu nimic ieşit din comun faţă de alţi cititori.
Mulţumim scriitorului Mihail Soare pentru exemplarul oferit!
